ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 09.05.2024

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 360/2024

HOTĂRÂRE
09.05.2024
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 360/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 9 mai 2024

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 32/P din 12 martie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2023, în baza art. 431 alin. (1) din C. proc. pen., s-a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul - petent A. împotriva încheierii penale cu nr. 130/P/CP din 14.11.2023 a Curții de Apel Constanța, pronunțată în dosarul cu nr. x/2023

Împotriva deciziei penale nr. 32/P din 12 martie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, contestatorul A. a declarat contestație.

Analizând admisibilitatea contestației formulată de contestatorul A., Înalta Curte reține următoarele:

Dând eficiență principiului stabilit prin dispozițiile art. 129 din Constituția României, revizuită, privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor determinate prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice.

Revine, așadar, părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Potrivit dispozițiilor din Partea specială, Titlul III, Capitolele III, III

1

, V din C. proc. pen., admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Potrivit dispozițiilor art. 425

1

alin. (1) C. proc. pen., calea de atac a contestației se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, prevederile articolului fiind aplicabile când legea nu prevede altfel.

Prin urmare, sunt susceptibile de reformare pe calea contestației exclusiv hotărârile judecătorești nedefinitive, determinate de lege.

Pe de altă parte, dispozițiile art. 431 din C. proc. pen., care reglementează etapa distinctă a admiterii în principiu a contestației în anulare, nu prevăd posibilitatea atacării hotărârilor pronunțate în cadrul acestei proceduri, indiferent de tipul lor.

Totodată, dispozițiile art. 432 alin. (4) din C. proc. pen., potrivit cărora "sentința dată în contestație în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă" nu sunt incidente în etapa verificării admisibilității în principiu a contestației în anulare, ci în etapa analizării pe fond a cererii, ulterior admiterii în principiu a acesteia.

În speță, Înalta Curte constată că împotriva deciziei penale nr. 32/P din 12 martie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2023, contestatorului A. nu îi este recunoscută nicio cale de atac; prin decizia contestată, s-a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul A..

Așadar, decizia atacată - pronunțată în procedura examinării admisibilității în principiu a contestației în anulare - este o hotărâre definitivă cu privire la care legea nu prevede posibilitatea exercitării vreunei căi de atac.

Exercitarea contestației împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibilă de a face obiectul unei căi de atac ordinare sau extraordinare, încălcă coerența sistemului căilor de atac reglementate de lege, dispozițiile ce stabilesc tipul de hotărâri susceptibile a fi atacate, dar și principiul unicității căilor de atac și modul de stabilire a ierarhiei acestora.

Ca atare, constatând că a fost învestită cu soluționarea unei căi de atac care nu este prevăzută de lege și, în consecință, nu este admisibilă potrivit dreptului comun, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 32/P din 12 martie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2023.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în sumă de 340 RON, va rămâne în sarcina statului.

Respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 32/P din 12 martie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2023.

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în sumă de 340 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 mai 2024.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2024-10-22
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 756/2024
Ședința publică din data de 22 octombrie 2024 Deliberând asupra cauzei de față, În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin încheierea nr. 8/C din data de 17 septembrie 2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și
ÎCCJ 2025-10-21
0,96
ÎCCJ, Secția penală
Libertăților Fundamentale. Admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac
ÎCCJ 2025-04-17
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 285/2025
Ședința publică din data de 17 aprilie 2025 Asupra contestației de față, constată următoarele: Prin decizia penală nr. 30 din 27 ianuarie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în
ÎCCJ 2023-11-22
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 785/2023
respectivei instanțe să fie pusă sub semnul îndoielii. Într-adevăr, petentul se bucură de o notorietate la nivel local, deținând în trecut funcția de Președinte al Consiliului Județean Constanța, însă acest aspect nu este de natură să influ
ÎCCJ 2024-11-13
0,96
ÎCCJ, Secția penală
Deliberând asupra apelului de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Prin decizia penală nr. 658/P din data de 21 iunie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Constanța – Secția penală și pentru cauze penale cu
Sursă