Decizia nr. 975/2024 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — recurs

Prin cererea înregistrată la data de 21 aprilie 2016 pe rolul Tribunalului Tulcea, secția civilă, de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2016, reclamanta A. S.A. a solicitat obligarea pârâtelor B. S.R.L. și C. la plata sumei de 883.354 RON, reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat ca urmare a încălcării îndatoririlor profesionale în executarea activității de audit financiar aferente exercițiilor financiare încheiate la 31.12.2012 și 31.12.2013. Cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile O.U.G. nr. 90/2008, Legii nr. 278/2008, Deciziei nr. 17 din 09.12.2012, emise de Consiliul Superior al Consiliului pentru Supravegherea Publică a Activității de Audit și art. 453 C. proc. civ. Prin sentința civilă nr. 1332/07.09.2016, pronunțată de Tribunalul Tulcea, secția civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2016, a fost admisă excepția necompetenței materiale și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Arbitraj Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României.

Cererea a fost înregistrată pe rolul Curții de Arbitraj Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României sub nr. x din 14.10.2016, fiind format dosarul arbitral nr. x/2016. Prin sentința arbitrală nr. 19 din 23.02.2017, pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, în dosarul nr. x/2016, a fost respinsă excepția privind lipsa calității procesuale pasive a pârâtei C., a fost admisă în parte acțiunea și au fost obligate pârâtele B. S.R.L. și C. să plătească suma de 118.377 RON, cu titlu de daune și suma de 5.201,71 RON, reprezentând cheltuieli de arbitrare.

Împotriva acestei sentințe, pârâtele B. S.R.L. și C., precum și reclamanta A. S.A. au formulat acțiune în anulare. Acțiunea în anulare formulată de reclamanta A. S.A. a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a civilă, sub nr. x/2017, iar acțiunile în anulare formulate de pârâtele B. S.R.L. și C. au fost înregistrate pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a civilă, sub nr. x/2017. Prin încheierea nr. 21 din 11.10.2017, dată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2017, s-a dispus conexarea cauzei înregistrate sub nr. x/2017 la dosarul nr. x/2017. Prin sentința civilă nr. 220 din 02.11.2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2017, au fost respinse acțiunile în anulare formulate de reclamanta A. S.A. și pârâta B. S.R.L. A fost admisă acțiunea în anulare formulată de pârâta C. și a fost anulată în parte sentința arbitrală atacată, în sensul că s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C. și a fost respinsă acțiunea ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă. S-a menținut soluția de admitere în parte a acțiunii și de obligare a pârâtei B. S.R.L. la plata către reclamanta A. S.A. a sumei de 118.377 RON cu titlu de daune și 5.201,71 RON, cheltuieli de arbitrare.

Împotriva acestei sentințe, pârâta B. S.R.L. a declarat recurs în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., prin care a solicitat casarea în parte a hotărârii atacate, în ceea ce privește soluția dată asupra propriei cereri în anulare. Potrivit recurentei, curtea de apel nu a analizat două motive ale acțiunii în anulare, respectiv cele prevăzute de art. 608 alin. (1) lit. e) și h) C. proc. civ. În continuare, recurenta a apreciat că s-a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor art. 1355 alin. (1) C. civ., deoarece curtea de apel în mod eronat a reținut că această critică privind aplicarea unor clauze contractuale reprezintă o chestiune de temeinicie a hotărârii arbitrale și nu poate fi încadrată în motivul prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ.

Dosarul fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la 12 ianuarie 2018, sub același număr. Prin întâmpinarea înregistrată la 16 martie 2018, intimata A. S.A. a invocat excepția nulității recursului pentru nemotivare, iar pe fond a solicitat respingerea acestuia. La 18 aprilie 2028, recurenta a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate de intimata A. S.A. Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.. Prin raportul întocmit, magistratul asistent raportor a propus respingerea recursului ca inadmisibil potrivit art. 613 alin. (4) C. proc. civ., în forma anterioară modificărilor intervenite prin Legea nr. 17/2017 privind aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 1/2016. Prin încheierea din 18 octombrie 2018, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului către părți, cu mențiunea că pot depune puncte de vedere în termen de 10 zile de la comunicare. La 5 noiembrie 2018 recurenta a depus punct de vedere la raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, prin care a solicitat pronunțarea unei încheieri de admitere în principiu a recursului și sesizarea Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 613 alin. (4) C. proc. civ. Prin încheierea de ședință din data de 17 ianuarie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2017, s-a dispus sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 613 alin. (4) C. proc. civ., în forma anterioară modificărilor intervenite prin Legea nr. 17/2017 privind aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 1/2016. Totodată, prin încheierea din 21 martie 2019 a fost suspendată judecata recursului până la soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 613 alin. (4) C. proc. civ., în forma anterioară modificărilor intervenite prin Legea nr. 17/2017 privind aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 1/2016, invocate de recurentă. Prin cererea formulată la 21 martie 2024, recurenta a solicitat repunerea pe rol a cauzei, deoarece Curtea Constituțională s-a pronunțat în data de 12 decembrie 2023. Prin decizia nr. 694 din 12 decembrie 2023, pronunțată de Curtea Constituțională în dosarul nr. x/2019, a fost respinsă excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 613 alin. (4) C. proc. civ., în forma anterioară modificărilor intervenite prin Legea nr. 17/2017 privind aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 1/2016. În cauză, având în vedere cererea formulată de recurentă și soluția Curții Constituționale s-a stabilit termen pentru examinarea admisibilității în principiu a recursului la 25 aprilie 2024. La termenul din 25 aprilie 2024, în completul de filtru, Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (2) C. proc. civ., excepția inadmisibilității recursului, invocată din oficiu, și a reținut următoarele: Cauza are ca obiect recursul declarat de pârâta B. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 220 din 02.11.2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civile, prin care au fost respinse acțiunile în anulare formulate de reclamanta A. S.A. și pârâta B. S.R.L. și a fost admisă acțiunea în anulare formulată de pârâta C.. Este de subliniat faptul că prin cererea de recurs, pârâta B. S.R.L. a solicitat casarea în parte a sentinței atacate, doar în ceea ce privește soluția de respingere a acțiunii în anulare formulată de aceasta. Întrucât litigiul are ca obiect contestarea unei hotărâri pronunțate în procedura arbitrajului, instanța supremă reține că incidente sunt normele prevăzute în C. proc. civ., Cartea a IV-a, "Despre Arbitraj". În același timp, prezintă relevanță dispozițiile art. 27 C. proc. civ., potrivit cărora "hotărârile rămân supuse căilor de atac și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul", art. 24 Cod procedură de civilă, care stabilesc că "dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor începute după intrarea acesteia în vigoare" și art. 25 alin. (1) din același cod, conform căruia "procesele în curs de judecată precum și executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi". Prin urmare, legiuitorul a optat pentru regula potrivit căreia faza judecății, în întregul ei, este guvernată de dispozițiile legii în vigoare la momentul pornirii procesului. În cauză, data începerii procesului este 21 aprilie 2016, context în care sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 134 din 2010 privind C. proc. civ., republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 10 aprilie 2015. Potrivit art. 613 alin. (3) C. proc. civ., în forma în vigoare la data pornirii procesului, în situația în care curtea de apel admite acțiunea, va anula hotărârea arbitrală și va trimite cauza spre judecată instanței competente să o soluționeze sau spre rejudecare tribunalului arbitral. Conform art. 613 alin. (4) C. proc. civ., în forma în vigoare la data introducerii acțiunii, "hotărârile curții de apel, pronunțate potrivit alin. (3), sunt supuse recursului". Din interpretarea per a contrario a acestor dispoziții legale evocate rezultă că hotărârea curții de apel, prin care a fost respinsă acțiunea în anularea unei hotărâri arbitrale, nu este susceptibilă a fi atacată cu recurs. Modificarea dispozițiilor art. 613 alin. (4) C. proc. civ. adusă prin Legea nr. 17/2017, potrivit căreia "hotărârea curții de apel prin care se soluționează acțiunea în anulare este supusă recursului", nu este incidentă în cauză, potrivit art. 24, art. 25 alin. (1) și art. 27 C. proc. civ., fiind ulterioară datei începerii procesului. Se va avea în vedere, totodată, că potrivit art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ., "nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului" iar, potrivit art. 457 alin. (1) din același cod, "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei". Legalitatea căilor de atac semnifică faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești. Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție stipulând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii. Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil. Referitor la mențiunea "cu recurs în 30 de zile de la comunicare" din finalul dispozitivului sentinței recurate, Înalta Curte arată că vizează soluția de admitere a acțiunii în anulare formulate de pârâta C., or, în cauză, recurenta B. S.R.L. a solicitat casarea în parte a sentinței atacate, doar în ceea ce privește soluția de respingere a acțiunii în anulare formulate de aceasta. Pe cale de consecință, din analiza dispozițiilor legale evocate și în considerarea faptului că recurenta a solicitat casarea în parte a sentinței atacate, doar în ceea ce privește soluția de respingere a acțiunii în anulare formulată de aceasta, rezultă că partea de hotărâre recurată are caracter definitiv de la pronunțarea sa, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 raportat la art. 613 alin. (3) și (4) C. proc. civ., în vigoare la data pornirii procesului. Prin urmare, Înalta Curte reține că soluția de respingere a acțiunii în anulare nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, întrucât se înscrie în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ., corelată cu principiul legalității căilor de atac consacrat de art. 129 din Constituția României și de art. 457 din același cod. Pentru considerentele ce preced, conform art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de pârâta B. S.R.L. Tulcea împotriva deciziei nr. 220/2017 din 2 noiembrie 2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă. Referitor la cererea intimatei A. S.A. privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reține că în conformitate cu art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei". Prin raportare la această dispoziție legală, aplicabilă și în recurs potrivit art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte constată că intimata nu a depus la dosarul cauzei dovezi privind efectuarea cheltuielilor de judecată. Prin urmare, Înalta Curte va respinge cererea intimatei privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.