ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1147/2024
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1147/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)
Ședința publică din data de 23 mai 2024
Asupra recursului de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești sub nr. x/2023, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., a solicitat anularea hotărârii arbitrale nr. 07/09.01.2023, pronunțată de Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituționalizat în dosarul numărul x/2022 și suspendarea executării acestei hotărâri.
Prin sentința nr. 39/2023 din 14 septembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, a fost admisă acțiunea în anulare formulată de A. S.A., prin lichidator judiciar provizoriu C.., fiind anulată hotărârea arbitrală nr. 07/09.01.2023, pronunțată de Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituționalizat în dosarul arbitral nr. x/2022 și trimisă cauza spre soluționare Judecătoriei Sectorului 1 București.
Totodată, a fost obligată intimata B. S.R.L. la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamantă.
Împotriva acestei sentințe, pârâta B. S.R.L. a formulat recurs, prin care a solicitat admiterea recursului, desființarea hotărârii atacate și, în rejudecare, respingerea acțiunii în anulare formulată de intimata-reclamantă.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.
La 7 februarie 2024, intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, respingerea recursului, ca nefondat, iar în subsidiar, suspendarea de drept a judecării recursului în temeiul art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014. Totodată, intimata a invocat excepția inadmisibilității recursului, în raport de faptul că, împotriva intimatei a fost deschisă procedura falimentului, precum și excepția nulității recursului, pentru lipsa criticilor de nelegalitate.
Întâmpinarea a fost comunicată recurentei la 19.02.2024, care nu a formulat răspuns la întâmpinare.
Înalta Curte, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. coroborat cu art. 248 alin. (1) din același cod, chestiunea prealabilă a timbrajului, soluționarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepții, urmează a anula recursul ca netimbrat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Excepția netimbrării reprezintă modalitatea procesuală prin care instanța ori partea interesată poate invoca, fără să pună în discuție fondul dreptului, neregularitatea cu privire la timbrarea cererii. Aceasta are natura unei excepții de procedură absolute ce duce la anularea cererii în cazul neînlăturării lipsurilor constatate de instanță.
Prin art. 1 din O.U.G nr. 80/2013 privind taxele de timbru, a fost statuat principiul potrivit căruia, acțiunile și cererile adresate instanțelor judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de actul normativ menționat, taxe datorate, atât de persoanele fizice cât și de persoanele juridice, care se plătesc anticipat, sau, în mod excepțional, până la termenul stabilit de instanță, de regulă primul termen de judecată.
Potrivit art. 486 alin. (2) și (3) C. proc. civ., la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei judiciare de timbru, conform legii, sub sancțiunea nulității.
Conform dispozițiilor art. 33 alin. (2) din O.U.G nr. 80/2013, "dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se va pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I din C. proc. civ., obligația de a timbra cererea și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței".
Înalta Curte, constată că recursul nu a fost timbrat anticipat și că recurenta nu s-a conformat obligației ce-i revenea, deși i s-a pus în vedere să depună la dosar dovada achitării taxei de timbru în valoare de 200 RON, conf. art. 24 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 80/2013, așa cum rezultă din dovada de comunicare din 11 ianuarie 2024, aflată la fila x verso din dosarul de recurs.
Reținând că, în speță, nu operează scutirea legală - personală sau ca obiect - de la obligația timbrării, Înalta Curte urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 32 și art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013.
Prin urmare, față de cele ce preced, precum și pentru a da eficiență principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților, instanța este obligată a examina cererile cu care este sesizată, prin prisma îndeplinirii condițiilor de exercitare stabilite de legea procesuală.
Or, în cauză, aceste cerințe se constată a nu fi îndeplinite, așa încât Înalta Curte urmează să facă aplicarea sancțiunii prevăzute de art. 486 alin. (3) C. proc. civ., motiv pentru care, în temeiul art. 496 alin. (1) raportat la art. 499 teza a II-a C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L împotriva sentinței nr. 39/2023 din 14 septembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L împotriva sentinței nr. 39/2023 din 14 septembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, ca netimbrat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 mai 2024.