ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6119/2021

Ședința publică din data de 7 decembrie 2021

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Sesizarea instanței de fond

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Arad, la data de 08 decembrie 2020 revizuentul A. a formulat o cerere de revizuire a deciziei civile nr. 1 R din 20.01.2021 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr. x/2020, în temeiul art. 509 alin. (1) din Noul C. proc. civ., solicitând admiterea cererii de revizuire și desființarea actului menționat, cu motivarea, în esență, că în dosar nu s-a ținut cont de cele solicitate, iar hotărârea i s-a comunicat fără să fie semnată de angajații menționați în aceasta, astfel cum prevede Noul C. proc. civ. și Regulamentul de ordine interioară al instanței și, în consecință, în opinia petentului, acest act este nul.

Petentul revizuent A. nu s-a prezentat în fața instanței, personal sau prin reprezentant, pentru a-și susține cererea de revizuire și nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Soluția instanței de fond

Potrivit prevederilor art. 411 alin. (1) pct. 2 din Noul C. proc. civ. privind suspendarea voluntară judecătorul va suspenda judecata "2. când niciuna dintre părți, legal citate, nu se înfățișează la strigarea cauzei. Cu toate acestea, cauza se judecă dacă reclamantul sau pârâtul a cerut în scris judecarea în lipsă".

Dat fiind faptul că procesul civil este guvernat de principiul dreptului de dispoziție al părților prevăzut de art. 9 alin. (1)-(3) din Noul C. proc. civ. care stabilește că procesul civil poate fi pornit Ia cererea celui interesat, că obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților, precum și faptul că, în condițiile legii, partea poate, după caz, renunța la judecarea cererii de chemare în judecată sau la însuși dreptul pretins, poate recunoaște pretențiile părții adverse, se poate învoi cu aceasta pentru a pune capăt, în tot sau în parte, procesului, poate renunța la exercitarea căilor de atac ori la executarea unei hotărâri,

Prin încheierea din data de 17 martie 2021, văzând că revizuentul petent nu a susținut acțiunea formulată și nu a cerut judecarea cauzei și în lipsa sa, tribunalul a constatat că se impune suspendarea judecății cauzei raportat la dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 din Noul C. proc. civ.

Calea de atac exercitată

Împotriva încheieri din data de 17 martie 2021, revizuentul A. a formulat recurs.

Prin încheierea din data de 10 mai 2021, Curtea de Apel Timișoara – secția contencios administrativ și fiscal a suspendat judecarea recursului în baza art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ.

Împotriva încheieri din data de 10 mai 2021 a Curții de Apel Timișoara a declarat recurs recurentul A..

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., în condițiile art. 489 alin. (2) raportat la art. 499 C. proc. civ., excepția nulității recursului.

Astfel, instanța de control judiciar constată că recursul nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

În acest sens, este de subliniat faptul că prin dispozițiile art. 489 C. proc. civ. se sancționează cu nulitatea nemotivarea recursului, înțeleasă atât în contextul în care cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde nicio critică la adresa hotărârii atacate (ipoteza prevăzută la alin. (1) al articolului menționat) dar și în situația în care motivele expuse în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 (ipoteza prevăzută la alin. (2) al articolului).

Înalta Curte are în vedere faptul că noțiunea de motivare a recursului trebuie înțeleasă pornind de la trăsăturile specifice ale acestei căi de atac și continuând, apoi, cu faptul că motivele de casare sunt expres și limitativ prevăzute la art. 488 alin. (1) punctele1-8 C. proc. civ.

Reglementând calea de atac a recursului, legiuitorul prevede, fără echivoc, că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanței de control judiciar competente examinarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Prin urmare, recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, nefiind menit a corecta eventualele greșeli de apreciere a situației de fapt deduse judecății ori de valorificare a probatoriului administrat în cauză, instanța de recurs fiind competentă a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material sau procesual, într-una sau mai multe din ipotezele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Suplimentar celor arătate anterior, se impune a fi precizat faptul că obligația de motivare a recursului presupune concretizarea criticilor recurentului în raport de soluția instanței de fond, astfel că motivarea imprecisă sau generală atrage sancțiunea nulității recursului, în condițiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Raportat cu cele reținute, Înalta Curte constată că, cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde o dezvoltare concretă a ipotezelor avute în vedere de legiuitor pentru reglementarea acestor motive de casare.

Recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, nefiind menit a corecta eventualele greșeli de apreciere a situației de fapt deduse judecății ori de valorificare a probatoriului administrat în cauză, instanța de control judiciar fiind competentă a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material sau procesual, într-una sau mai multe din ipotezele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

O astfel de abordare nu satisface exigențele art. 486 C. proc. civ., astfel că devin aplicabile dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Înalta Curte mai constată că pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sunt înregistrate numeroase dosare, cu conținut identic, formulate de A..

Potrivit art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) din C. proc. civ.,: "(1) Dacă legea nu prevede altfel, instanța, potrivit dispozițiilor prezentului articol, va putea sancționa următoarele fapte săvârșite în legătură cu procesul, astfel:

a) introducerea, cu rea-credință, a unor cereri principale, accesorii, adiționale sau incidentale, precum și pentru exercitarea unei căi de atac, vădit netemeinice."

Față de exercitarea repetată a căilor de atac formulate, Înalta Curte apreciază că în speță sunt incidente prevederile art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) din C. proc. civ., astfel încât va aplica recurentului sancțiunea amenzii judiciare în cuantum 1000 de RON.

Temeiul legal al soluției adoptate

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 197 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va constata nulitatea recursului și, totodată, va face aplicarea în cauză a prevederilor art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din 10 mai 2021 a Curții de Apel Timișoara – secția contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

În temeiul art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ. aplică recurentului sancțiunea amenzii judiciare în cuantum 1000 de RON.

Cu drept de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicare, în ceea ce privește amenda judiciară.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 decembrie 2021.