ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 26.05.2021

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1337/2021

HOTĂRÂRE
26.05.2021
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1337/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 26 mai 2021

Asupra cererii de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă la 05.05.2021, petentul A. a solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2020 al Tribunalului Bistrița Năsăud – secția I Civilă.

Asupra excepției necompetenței materiale, invocată din oficiu, Ănalta Curte de Casație și Justiție, în raport de prevederile art. 248 C. proc. civ., reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 142 alin. (1) teza I C. proc. civ., cererea de strămutare întemeiată pe motiv de bănuială legitimă este de competența curții de apel, dacă instanța de la care se cere strămutarea este o judecătorie sau un tribunal din circumscripția acesteia.

Luând act că petentul A. a solicitat strămutarea unei cauze aflate pe rolul Tribunalului Bistrița Năsăud pentru motive de bănuială legitimă, Înalta Curte constată că soluționarea prezentei cereri de strămutare este de competența Curții de Apel Cluj.

Prin urmare, cum nu există o prevedere legală care să atragă competența Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea cererii de strămutare a unei cauze aflate pe rolul tribunalului, ci, dimpotrivă, norme care o exclud, excepția de necompetență materială a Înaltei Curți va fi admisă și, în temeiul art. 142 alin. (1), raportat la art. 132 alin. (3) C. proc. civ., competența de soluționare a cererii va fi declinată în favoarea Curții de Apel Cluj.

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Trimite cererea formulată de petentul A. privind strămutarea judecării procesului ce formează obiectul dosarului nr. x/2020 al Tribunalului Bistrița Năsăud – secția I Civilă, Curții de Apel Cluj, în vederea soluționării.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 mai 2021.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-10-13
0,99
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2114/2021
Ședința publică din data de 13 octombrie 2021 Asupra cererii de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă la 24.05.2021, petentul A. a solicitat strămutarea ju
ÎCCJ 2021-05-26
0,98
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1332/2021
Ședința publică din data de 26 mai 2021 Asupra cererii de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă la 30.03.2021, petentul SINDICATUL A. a solicitat strămutar
ÎCCJ 2020-06-17
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1047/2020
Asupra cererii de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la 23.03.2020, petenta S.C. A. S.R.L. a solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul
ÎCCJ 2022-12-07
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2635/2022
ă a altei instanțe judecătorești, cu excepția cererilor prevăzute la art. 120." Înalta Curte reține că prin cererea principală s-a solicitat strămutarea dosarului nr. x/2021 aflat pe rolul Tribunalului Bistrița Năsăud, iar potrivit dispoziț
ÎCCJ 2021-09-29
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1878/2021
Ședința publică din data de 29 septembrie 2021 Cu privire la competența materială a Înaltei Curți, se rețin următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 13 iulie 2021, pete
Sursă