ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 05.12.2023

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5757/2023

HOTĂRÂRE
05.12.2023
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5757/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 5 decembrie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare".

Circumstanțele cauzei.

Prin cererea înregistrată la data de 12.10.2022 pe rolul Curții de Apel Oradea – secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2022, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Curtea de Apel Cluj, a solicitat anularea încheierii din 08.09.2022, a încheierii nr. 217/09.09.2022, a încheierii nr. 228/14.09.2022, a încheierii nr. 229/14.09.2022, a încheierii nr. 251/22.09.2022, a încheierii nr. 252/22.09.2022, a încheierii nr. 253/22.09.2022, a încheierii nr. 255/28.09.2022, a încheierii nr. 256/28.09.2022, a încheierii nr. 258/29.09.2022, a încheierii nr. 259/05.10.2022, a încheierii nr. 260/05.10.2022, a încheierii nr. 261/05.10.2022, pronunțate de Curtea de Apel Cluj

Prin rezoluția din data de 13.10.2022, instanța i-a pus în vedere reclamantului să achite taxa judiciară de timbru în cuantum de 50 RON, conform dispozițiilor art. 16 lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013. Reclamantului i-au fost comunicate aceste lipsuri ale cererii de chemare în judecată la data de 21.10.2022, astfel cum rezultă din procesul-verbal de înmânare depus la dosar și din adresa emisă la data de 17.10.2022, potrivit art. 200 alin. (3) coroborat cu art. 194 – 197 C. proc. civ.

Împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru reclamantul a formulat cerere de reexaminare, care a fost soluționată prin încheierea nr. 161 din data de 08.11.2022 în dosarul nr. x/2022, în sensul respingerii cererii de reexaminare, rămasă definitivă la aceeași dată prin efectul legii..petentul A. a solicitat reexaminarea încheierii de anulare a cererii de chemare în judecată nr. 69/07.04.2022, pronunțată în dosarul nr. x/2022 al Curții de Apel Oradea.

Soluția pronunțată de prima instanță

Prin încheierea nr. 164CA/PI-2022 din Camera de Consiliu din data de 15.11.2022 Curtea de Apel Oradea – secția de contencios administrativ și fiscal, în temeiul art. 200 alin. (4) C. proc. civ., a anulat, ca netimbrată, acțiunea în anulare formulată de petentul A., în contradictoriu cu pârâta Curtea de Apel Cluj.

Cererea de reexaminare formulată

Împotriva acestei încheieri a formulat cerere de reexaminare petentul –reclamant A., înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea –Secția de contencios administrativ și fiscal sub nr. de dosar x/2022

Hotărârea ce face obiectul controlului judecătoresc dedus prezentei judecăți

Prin încheierea din Camera de Consiliu nr. 8/CA/2023 din data de 19.01.2023, Curtea de Apel Oradea – secția de contencios administrativ și fiscal, admițând excepția netimbrării cererii de reexaminare a încheierii de anulare cerere, invocată din oficiu, a anulat, ca netimbrată, cererea de reexaminare a încheierii de anulare a cererii de chemare în judecată nr. 164/CA/2022 pronunțată la data de 15 noiembrie 2022 în dosar nr. x/2022 al Curții de Apel Oradea, cerere formulată de petentul A.

Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva încheierii nr. 8/CA/2023 din Camera de Consiliu din data de 19.01.2023 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal a formulat " Cerere de apel" petentul A., solicitând anularea în totalitate a hotărârii apelate și, pe cale de consecință, cercetarea și judecarea cauzei în fond.

Procedura de soluționare a recursului.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin Rezoluția Președintelui Completului învestit aleatoriu cu judecarea dosarului, din data de 17 martie 2023, s-a fixat primul termen pentru soluționarea cererii de recurs la data de 05.12.2023, în ședință publică, cu citarea părților, când, Înalta Curte a calificat "cererea de apel" ca fiind recurs și, luând act de solicitarea de judecare a cauzei în lipsă, având în vedere deopotrivă obiectul recursului și dispozițiile art. 200 alin. (7) C. proc. civ., din oficiu a invocat inadmisibilitatea acestei căi de atac, și, față de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ. a reținut dosarul spre soluționare, urmând a analiza mai întâi excepția invocată și în subsidiar, eventual, fondul recursului.

Soluția instanței de recurs.

Analizând cererea de recurs prin raportare la normele legale incidente în cauză, Înalta Curte constată inadmisibilitatea acesteia pentru motivele în continuare arătate:

Recursul este o cale extraordinară de atac prin intermediul căreia părțile interesate sau procurorul pot solicita (instanței de control judiciar) reformarea hotărârii pronunțate de instanța de fond sau de apel. Desfășurarea judecății în recurs se concretizează în controlul exercitat de instanța superioară asupra legalității hotărârii pronunțate de instanța a cărei hotărâre a fost atacată.

El poate fi exercitat numai în cazurile și condițiile expres prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ. potrivit cărora "Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate:

Este necesar însă, ca aspect de admisibilitate, ca pe lângă motivele expres și limitativ prevăzute de lege, hotărârea împotriva căreia se îndreaptă cererea de recurs să fie susceptibilă de exercițiul acestei căi de atac.

Conform dispozițiilor art. 634 alin. (1) din C. proc. civ. sunt hotărâri definitive:

În accepțiunea conferită de legiuitor, hotărârile definitive enumerate în art. 634 C. proc. civ. sunt cele care nu mai pot fi atacate cu apel, respectiv recurs pentru care legea nu prevede posibilitatea atacării lor, ipoteză în care hotărârile devin definitive la data pronunțării lor.

Sub acest aspect, Înalta Curte va avea în vedere dispozițiile art. 483 alin. (1) C. proc. civ., care enumeră categoriile de hotărâri împotriva cărora se poate promova calea de atac a recursului, precum și cele ale art. 457 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.

Or, în speță, se constată că prin încheierea nr. 8/CA/2023 din data de 19.01.2023, Curtea de Apel Oradea – secția de contencios administrativ și fiscal, admițând din oficiu excepția netimbrării cererii de reexaminare a încheierii de anulare a cererii de chemare în judecată, a anulat, ca netimbrată, cererea de reexaminare formulată de petentul A., împotriva încheierii de anulare a cererii de chemare în judecată nr. 164/CA/2022, pronunțată la data de 15 noiembrie 2022 în dosarul nr. x/2022 al Curții de Apel Oradea.

Potrivit dispozițiilor art. 200 alin. (5) din C. proc. civ., "Împotriva încheierii de anulare, reclamantul va putea face numai cerere de reexaminare, solicitând motivat să se revină asupra măsurii anulării."

Conform art. 200 alin. (7) din același Cod, "Cererea se soluționează prin încheiere definitivă dată în camera de consiliu, cu citarea reclamantului, de către un alt complet al instanței respective, desemnat prin repartizare aleatorie, care va putea reveni asupra măsurii anulării dacă aceasta a fost dispusă eronat sau dacă neregularitățile au fost înlăturate în termenul acordat potrivit alin. (3)."

În raport de aceste dispoziții legale, Înalta Curte constată că încheierea atacată de reclamantul A. în cauza ce face obiectul judecății, respectiv încheierea nr. 8/CA/2023 din data de 19.01.2023 pronunțată de Curtea de Apel Oradea – secția de contencios administrativ și fiscal este definitivă de la pronunțare, nefiind susceptibilă de a fi atacată cu vreo cale de atac.

Înalta Curte reține că exercitarea căilor de atac este guvernată de principiul legalității, potrivit căruia căile de atac sunt instituite de lege, ceea ce înseamnă că o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege.

Concret, Înalta Curte constată că instanța de recurs a fost învestită o cerere formulată împotriva unei hotărâri pentru care nu este prevăzută vreo cale de atac, aspect în raport de care rezultă că demersul recurentului este inadmisibil.

Inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care vizează exercitarea acțiunii civile prohibite, în mod expres sau implicit, de o normă legală imperativă ori care presupune nerespectarea unei condiții de validitate a căii procedurale alese de parte, implicând contestarea dreptului părții interesate de a sesiza instanța.

Prin urmare, în condițiile în care recursul de față vizează o hotărâre ce are caracter definitiv, instanța de control constată că recurentul-reclamant nu are deschisă calea de atac a recursului împotriva acesteia, motiv pentru care Înalta Curte reține că recursul promovat de acesta este inadmisibil, urmând a fi respins, ca atare, calea de atac exercitată de parte nefiind prevăzută de lege.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele arătate, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul formulat de reclamantul A., ca inadmisibil, făcând aplicarea dispozițiilor art. 499 C. proc. civ.

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva încheierii nr. 8/CA/2023 din Camera de Consiliu din data de 19 ianuarie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Oradea – secția de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 5 decembrie 2023.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2023-12-05
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5758/2023
Ședința publică din data de 5 decembrie 2023 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea insta
ÎCCJ 2024-03-19
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1573/2024
Ședința publică din data de 19 martie 2024 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanț
ÎCCJ 2023-09-12
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3749/2023
Ședința publică din data de 12 septembrie 2023 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea ins
ÎCCJ 2023-03-23
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1675/2023
Ședința publică din data de 23 martie 2023 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Potrivit art. 499 C. proc. civ.: "Prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanț
ÎCCJ 2023-03-23
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1674/2023
Ședința publică din data de 23 martie 2023 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Potrivit art. 499 C. proc. civ.: "Prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanț
Sursă