ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4904/2023

Circumstanțele cauzei 1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată 1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal la data de 13.01.2021, sub nr. x/2021, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și intervenientul B. S.R.L., a solicitat anularea Hotărârii CNCD nr. 837/25.11.2020, sancționarea la nivel maxim a intervenientului B. S.R.L., date fiind circumstanțele agravante (victimizare), acordarea de despăgubiri morale în valoare de 1 miliard de RON din partea intervenientului B. S.R.L. și obligarea pârâtului la înlăturarea clauzei abuzive din "Termene și condiții". 1.

Prin sentința civilă nr. 1248/17.09.2021, Curtea de Apel București – secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și intervenientul B. S.R.L., ca neîntemeiată. 1.

Reclamantul A. a atacat cu recurs sentința curții de apel, pentru motive pe care le-a încadrat în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ. 1.

Intimatul-intervenient B. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor formulate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., solicitând aplicarea sancțiunii prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. 1.

În cadrul dosarului de recurs, a fost formulată de către recurentul – reclamant o cerere de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 1 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000. 1.

La data de 13.09.2023, a fost respins recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 1248 din 17 septembrie 2021 a Curții de Apel București – secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat, dar și cererea formulată de petentul A. privind sesizarea Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 1 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000, ca inadmisibilă, această din urmă soluție prin încheierea din 13 septembrie 2023. 1.2 Calea de atac exercitată Împotriva încheierii de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale de la data de 13.09.2023, reclamantul A. a formulat cerere de recurs, invocând motivul de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea căii de atac cu consecința desființării soluției pronunțate cu privire la excepția de neconstituționalitate ce a fost invocată în cauza nr. x/2021/a1. În esență, în motivare, s-a arătat că recurentului-reclamant i-ar fi fost încălcate drepturile fundamentale, astfel cum acestea sunt consfințite de Constituția României, dar și de Convenția Europeană a Drepturilor Omului. A precizat că soluționarea excepției de neconstituționalitate avea influență asupra soluției pe care instanța ar fi trebuit să o pronunțe în recurs. Mai mult, o parte din criticile recurentului – reclamant au în vedere lipsa căii de atac a apelului, care a fost suprimată în speța de față, procesul derulat în fața instanței fiind în accepțiunea sa unul incomplet. Ca și temei de drept, a invocat recurentul – reclamant art. 14, art. 17 din CEDO și Protocolul nr. 12 la CEDO. 1.4. Apărările formulate în cauză Intimata – pârâtă B. S.R.L. a depus întâmpinare la recursul promovat de recurentul – reclamant, prin care a solicitat respingerea cererii de recurs, ca fiind nulă pentru nemotivare, iar în subsidiar ca nefondată, cu menținerea ca legală și temeinică a sentinței civile atacate în cauza de față aceasta fiind dată cu aplicarea dispozițiilor legale incidente cauzei. 2.1. Procedura de soluționare a recursului Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurentul – reclamant A. este nefondat, pentru următoarele considerente: Art. 488 alin. (1) C. proc. civ. prevede: "Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate:... 5. când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității; ... 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.", iar potrivit art. 483 C. proc. civ. "(3) Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. (4) În cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată. Dispozițiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător." [s.n.]. Din interpretarea dispozițiilor citate în precedent, Înalta Curtea reține că recursul reprezintă acea cale extraordinară de atac prin care hotărârea atacată este supusă controlului judiciar prin prisma conformității sale cu regulile de drept aplicabile, ceea ce implică recunoașterea posibilității părții interesate de a o critica doar pentru motive de nelegalitate. Înalta Curte, în ceea ce privește motivul de casare/nelegalitate invocat de recurentul – reclamant, anume art. 488 pct. 8 C. proc. civ., constată că partea amintită a formulat două tipuri de critici pe calea recursului, respectiv critici care se circumscriu fondului problemei de drept deduse judecății și critici privind excepția de neconstituționalitate. Referitor la aspectele vizând fondul problemei de drept deduse judecății în procesul ce a constituit cadrul invocării excepției de neconstituționalite, Înalta Curte arată că nu sunt susceptibile a constitui o critică validă în recursul de față, acesta fiind limitat doar la problema legalității respingerii cererii recurentului-reclamant de sesizare a Curții Constituționale, iar nu la soluția pronunțată cu privire la cererea de chemare în judecată sau calea de atac formulată în legătură cu aceasta. În ceea ce privește restul criticilor expuse, Înalta Curte arată că în discuție este un aspect de admisibilitate a unui incident procesual, astfel că analiza implică verificarea modului de aplicare și interpretare a unor norme de procedură civilă, a căror nesocotire poate determina o nulitate a încheierii recurate, ceea ce însă atrage incidența motivului de casare/nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Înalta Curte arată că potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată "(1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia. (2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă. (3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale (…)". Având a se pronunța asupra cererii părții interesate de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate, instanța învestită verifică dacă sunt îndeplinite în mod cumulativ condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 republicată, anume dacă: excepția de neconstituționalitate este ridicată în fața unei instanțe judecătorești; excepția de neconstituționalitate este invocată de una dintre părți; excepția de neconstituționalitate are legătură cu soluționarea cauzei; excepția de neconstituționalitate privește un act normativ ce se bucură de efecte juridice în proces; prevederile contestate de partea respectivă nu rezultă a fi fost declarate neconstituționale de Curtea Constituțională printr-o decizie anterioară; se identifică o minimă critică de neconstituționalitate, prin prisma reglementărilor constituționale. Or, prin încheierea recurată, instanța inițial învestită nu a constatat că toate acele condiții detalitate anterior ar fi fost întrunite cumulativ. În acest din urmă sens, referirea la art. 20 din Legea nr. 554/2004, care era vizat de cererea de sesizare cu excepția de neconstituționalitate, nu îndeplinea cerința legăturii cu soluționarea cauzei recurentului – reclamant, nefiind confirmată de instanța de control judiciar vreo neregularitate a învestirii instanței decurgând din aplicarea dispoziției contestate. Prin urmare, nu se releva folosul practic pe care recurentul-reclamant l-ar fi putut obține de pe urma invocării excepției de neconstituționalitate a acestei prevederi legale și care ar fi fost de natură să conducă la schimbarea soluției din dosarul nr. x/2020, câtă vreme instanța nu îi opusese recurentului excepția de inadmisibilitate sau de tardivitate ori nu confirmase vreo nulitate din perspectiva motivelor de casare/nelegalitate dezvoltate în acel dosar. Astfel, instanța inițial învestită a demonstrat prin argumentația oferită în cadrul încheierii atacate că nu se relevă legătura directă a excepției de neconstituționalitate cu cauza respectivă. Cu privire la critica relativă la suprimarea căii de atac a apelului și la nevoia recurentului de a exercita apel pentru a nu fi vătămat prin absența unui grad de jurisdicție, în mod corect instanța inițial învestită a apreciat că aceasta nu reprezenta o critică în legătură cu soluționarea recursului. În ce privește dispozițiile art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 137/2000, aspectul referitor la sintagma "situații comparabile", instanța inițial învestită a indicat absența unor veritabile critici de neconstituționalitate, din memoriul petiționarului lipsind enunțarea dispozițiilor constituționale ce ar fi fost încălcate, referirile părții interesate vizând încălcarea unor texte din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă. De altfel, nici în conținutul recursului analizat prin decizia de față partea recurentă-reclamantă nu indică norma din Constituția României pe care să o fi avut în vedere din perspectiva excepției de neconstituționalitate în discuție. Cât despre omisiunea imputată judecătorilor de a nu îi fi solicitat precizări părții recurente-reclamante, Înalta Curte arată că, în acord cu principiul disponibilității consacrat de art. 9 C. proc. civ., revine părții interesate să își configureze atât mijloacele procesuale la care alege să recurgă, cât și conținutul acestora referitor la motivele invocate. În plus, recurentul-reclamant formulase o excepție de neconstituționalitate cu privire la o normă de rang legislativ, instrument procesual de esența căruia este indicarea normei constituționale pretins încălcate, iar nu dezvoltarea oricărei argumentații cu caracter general. Astfel, Înalta Curte s-a învestit cu soluționarea cererii de sesizare a Curții Constituționale a României formulate de reclamantul-recurent și a procedat prin încheierea din 13 septembrie 2023, în mod corect, la analiza condițiilor de admisibilitate prevăzute la art. 29 din Legea nr. 47/1992, fără a fi impusă de lege solicitarea de lămuriri suplimentare petentului. Față de cele anterior arătate, Înalta Curte constată că nu se relevă încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept incidente cauzei și, prin urmare, soluția primei instanțe cu privire la cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate nu se impune a fi reformată pe calea demersului procesual exercitat de recurentul – reclamant. În sfârșit, Înalta Curte constată că cererea de recurs nu este afectată de nulitate sub aspectul motivării sale, recurentul-reclamant dezvoltând critici de nelegalitate referitor la soluția primei instanțe de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale. 2.2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma criticilor formulate de recurentul-reclamant, Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de reclamantul A., ca nefondat.