ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4888/2023

Ședința publică din data de 27 octombrie 2023

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată sub numărul de mai sus, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate, pe cale de ordonanță președințială, obligarea pârâților să-i asigure, pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100%, medicamentul Alimta (denumire comercială Pemetrexedum) pentru indicația terapeutică "mezoteliom peritoneal malign", până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2023 aflat pe rolul Curții de Apel lași, urmând ca executarea ordonanței să se facă fără somație sau fără trecerea unui termen. A solicitat, de asemenea, obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 195 din data de 26 iunie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2023, Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Sănătății și a Casei Naționale de Asigurări de Sănătate invocate de pârați; a respins excepția inadmisibilității acțiunii; a admis cererea de ordonanță președințială formulată de reclamanta B., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate; a obligat pârâții să asigure reclamantei, în mod provizoriu și pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100%, medicamentul Alimta (denumire comercială Pemetrexedum), până la soluționarea definitivă a dosarului cu nr. x/2023 aflat pe rolul Curții de Apel Iași; a dispus executarea ordonanței fără somație și fără trecerea vreunui termen și a obligat pârâții să achite reclamantei în solidar suma de 2000 RON reprezentând onorariu avocat cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței nr. 195 din data de 26 iunie 2023 a Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, Casa Națională de Sănătate și Ministerul Sănătății au declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate din perspectiva unor critici circumscrise motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.

3.1. În dezvoltarea recursului său recurenta-pârâtă Casa Națională de Asigurări de Sănătate a susținut incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ., arătând sub acest aspect, în primul rând, că înțelege să critice motivarea instanței de fond referitoare la soluția de neintroducere în cauză a Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale și a Guvernului României, în calitate de pârâți.

A susținut că instanța de fond trebuia să dea eficiență dispozițiilor art. 230, art. 241, art. 242, art. 243, art. 704 și art. 706 din Legea nr. 95/2006.

Legitimarea procesuală pasivă în prezenta cauză nu aparține CNAS în raport de obiectul cauzei și de atribuțiile acesteia expres reglementate de art. 280 din Titlul VIII din Legea nr. 95/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Începând cu data intrării în vigoare a OMS nr. 861/2014, evaluarea tehnologiilor medicale pentru includerea, extinderea indicațiilor, neincluderea sau extinderea indicațiilor, neincluderea sau excluderea medicamentelor în/din Listă este un sistem continuu prin care se asigură accesul bolnavilor la medicamente în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate. Prin acest ordin au fost transpuse în legislația internă aspectele privind întocmirea listelor de medicamente de uz uman care se acordă cu și fără contribuția personală a asiguraților, reglementate de art. 6 din Directiva Consiliului 89/105/CE din 21 decembrie 1988 privind transparența măsurilor care reglementează stabilirea prețurilor medicamentelor de uz uman și includerea acestora în domeniul de aplicare a sistemelor naționale de asigurări de sănătate.

Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale în urma evaluării fiecărui medicament emite decizii privind includerea, extinderea indicațiilor, neincluderea sau excluderea medicamentelor în/din Lista de medicamente.

Potrivit cadrului legislativ, după ce un medicament și indicațiile acestuia au fost supuse autorizării, fie prin procedura centralizată la nivelul Uniunii Europene, fie prin procedura națională, revine CNAS competența de a încheia cu deținătorii de autorizație de punere pe piață, în urma unor negocieri, potrivit ordinului menționat și celui al președintelui CNAS nr. 735/976/2018 și a O.U.G. nr. 77/2011, cu modificările si completările ulterioare, a unor contracte cost-volum/cost-volum-rezultat, numai în cazul în care medicamentele obțin din partea ANMDMR o decizie de includere condiționată in Listă, de a deconta medicamentul numai în situația în care acesta a fost inclus în Listă, iar indicațiile terapeutice ale medicamentului sunt prevăzute de protocolul terapeutic al medicamentului.

În acest sens, a apreciat că se impune admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a instituției, constatându-se eronata atragere în proces a Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.

Cu privire la îndeplinirea condițiilor cerute de lege pentru a se admite cererea ce ordonanță președințială, a arătat că reclamanta nu avea în favoarea sa aparența dreptului.

Legiuitorul a reglementat foarte clar prin prevederile art. 241, art. 242 și art. 243 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările si completările ulterioare, coroborate cu dispozițiile art. 3 din H.G. nr. 720/2008, cu modificările si completările ulterioare, și art. 3 din Ordinul ministrului sănătății și al președintelui CNAS nr. 564/499/2021, faptul că asigurații din sistemul public de asigurări sociale de sănătate beneficiază de medicamentele, pe bază de prescripție medicală, cuprinse în Lista de medicamente aprobată prin H.G. nr. 720/2008, cu modificările și completările ulterioare, ale căror indicații terapeutice (afecțiuni) sunt menționate expres în protocoalele terapeutice.

Medicamentul solicitat de către intimata-reclamantă nu se numără printre indicațiile terapeutice pentru care denumirea comună internațională Pemetrexedum se rambursează în sistemul de asigurări sociale de sănătate din România.

A mai precizat că deținătorul autorizației de punere pe piață nu a formulat până în prezent o cerere de evaluare a unei noi indicații terapeutice sau de extindere a indicațiilor terapeutice pentru afecțiunea "mezoteliom peritoneal malign".

Mai mult decât atât, a susținut că ANMDMR prin decizia nr. 333/29.03.2023 a evaluat medicamentul și a decis neincluderea lui în Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul asigurărilor sociale de sănătate, precum și denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naționale de sănătate.

Astfel, medicul curant al intimatei – reclamante a prescris pe un formular de rețetă simplă un medicament în afara indicațiilor terapeutice prevăzute de rezumatul caracteristicilor produsului, situație în care acesta își asumă responsabilitatea de a emite prescripția în afara sistemului public de asigurări de sănătate.

Ca atare, cererea intimatei – reclamante presupune administrarea unui probatoriu complex, care excede cadrului procesual de față, iar prima instanță nu putea să oblige pârâții la asigurarea în regim provizoriu a medicamentului pentru indicația terapeutică neprevăzută de Protocolul obligatoriu de administrare cuprins de OMS și al președintelui CNAS nr. 564/499/2021.

Totodată, a invocat în susținerea motivelor de casare disp. art. 16 din Constituția României, precum și ale art. 22 din Legea nr. 500/2002.

A mai criticat soluția primei instanțe și din perspectiva obligării CNAS la plata cheltuielilor de judecată, arătând că acestea se datorează de către partea procesuală aflată în culpă, însă apreciază că nu a fost demonstrată în dreptul său culpa procesuală.

Pentru toate aceste motive, a apreciat că se impune admiterea recursului și desființarea sentinței civile atacate cu consecința respingerii cererii de ordonanță președințială.

3.2. Recursul pârâtului Ministerul Sănătății a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ., cu precizarea că prima instanță a încălcat disp. art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 32 C. proc. civ. și art. 997 și urm. C. proc. civ.

3.2.1. În esență, în motivarea cazului de nelegalitate de la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., a arătat că obiectul cererii de ordonanță președințială excede obiectului acțiunii în contencios administrativ, calitatea procesuală a recurentului-pârât raportându-se la capacitatea de drept public a acestuia, care poate fi chemat în judecată doar pentru a emite un act administrativ sau a îndeplini o operațiune administrativă.

În continuare, a mai arătat că sentința sub aspectul respingerii excepției lipsei calității procesual-pasive a Ministerului Sănătății este lipsită de temei legal. Astfel, respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Sănătății în dosarul având obiect cererea de obligare la asigurarea unui medicament din cadrul unui program național de sănătate curativ, pe cale de ordonanță președințială, pentru motivul că toți pârâții au atribuții în procedura de includere a unui medicament în listă este eronată.

Prin urmare, relativ la capacitatea procesuală pasivă a recurenților-pârâți a susținut că aceasta nu poate fi analizată decât în raport cu obiectul acțiunii privit în corelație cu capacitatea administrativă a acestora, respectiv atribuțiile legale ale fiecărrui recurent-pârât în materie.

Referitor la faptul că recurenții-pârâți au, fiecare, atribuții legale partajate în introducerea în listă a medicamentelor de care beneficiază asigurații cu sau fără contribuție personală, însă aceasta nu poate conduce la concluzia că au în comun atribuții în "a asigura" un anumit medicament unei persoane determinate.

Pot fi decontate numai medicamentele aflate în listă și care au protocol terapeutic aprobat și au indicație terapeutică pentru afecțiunea reclamantei. Aceste elemente de fapt sunt de nivelul aparenței și instanța le poate cerceta la o analiză sumară, așa cum este caracteristic ordonanței președințiale.

Lipsa oricărui element dintre cele enumerate mai sus conduce la constatarea că nu este îndeplinită condiția aparenței de drept în favoarea reclamantului, dar și a faptului că soluționarea cererii de ordonanță președințială duce la prejudecarea fondului.

3.2.2. În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. a susținut că hotărârea de fond nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii.

Astfel, a arătat că nu sunt îndeplinite în cauză condițiile de admisibilitate ale ordonanței președințiale, intimata – pârâtă neavând în favoarea sa aparența de drept. Prin urmare, în sistemul asigurărilor sociale de sănătate nu se poate deconta medicamentul solicitat de reclamantă însă prima instanță a motivat soluția de admitere a cererii de chemare în judecată pe aspecte străine de natura cauzei, prin raportare la procedura includerii medicamentului în listă.

În condițiile existenței deciziei nr. 333/2023 a ANMDMR, nu se poate reține o pasivitate a autorităților pârâte, apărările dezvoltate de recurentul-pârât rapoartate la lipsa indicațiilor terapeutice pentru medicamentul Alimta (denumire comercială Pemetrexedum), precum și la inexistența protocoalelor terapeutice aprobate pentru afecțiunea de care suferea intimata – reclamantă fiind valide și de natură a conduce la modificarea soluției de la fond.

În raport de prevederile art. 53 alin. (2) din Legea nr. 95/2006, un medic aflat în relație contractuală cu casa de asigurări de sănătate nu are posibilitatea de a prescrie un medicament off-label, iar un medic care nu are raporturi contractuale cu casa de asigurări de sănătate nu poate prescrie un medicament off-label, care să fie decontat din sistemul de asigurări sociale de sănătate. În acest context, soluția de admitere a ordonanței încalcă flagrant separația puterilor în stat.

3.2.3. Din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a susținut că instanța de fond a apreciat în mod eronat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 32 alin. (1) C. proc. civ.

A precizat că este eronată soluția primei instanțe care a reținut că pârâtul Ministerul Sănătății ar avea calitate procesuală pasivă în cauză, stabilind că acesta ar avea atribuții în procesul de recunoaștere a medicamentului sau în cel de elaborare a listei.

Totodată, a criticat soluția primei instanțe care a obligat pârâții, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta judecată.

Intimata-reclamantă A., deși a primit copie a motivelor de casare formulate în cauză, nu a depus întâmpinare, dar a transmis note scrise prin care a solicitat respingerea ca nefondate a cererilor de recurs.

II. Soluția Înaltei Curți asupra recursurilor exercitate în cauză

Analizând sentința de fond prin prisma motivelor invocate de recurenții-pârâți prin cererile de recurs formulate în cauză și a normelor legale aplicabile în materie, Înalta Curte constată că toate recursurile sunt nefondate și le va respinge în consecință, urmând a le analiza împreună, răspunzând criticilor identice ale recurenților prin argumente comune, în funcție de finalitatea lor concretă.

În fapt, intimata-reclamantă A. a solicitat, pe calea ordonanței președințiale prevăzute de art. 997 din C. proc. civ., în contextul prezentării situației sale medicale, respectiv a diagnosticării cu "mezoteliom peritoneal malign" și a recomandării unui tratament cu medicamentul Alimta (denumire comercială Pemetrexedum), obligarea pârâților să asigure reclamantei, pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100%, medicamentul amintit, până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2023 aflat pe rolul Curții de Apel Iași. De asemenea, în temeiul art. 997 alin. (3) din C. proc. civ., a solicitat ca executarea ordonanței să se facă fără somație sau fără trecerea unui termen.

Prima instanță, reținând că sunt neîntemeiate excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâții Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate și excepția inadmisibilității invocată de pârâtul Ministerul Sănătății, respectiv că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de lege în cazul ordonanței președințiale, a respins excepțiile menționate și a admis acțiunea reclamantului, obligând pârâții să-i asigure medicamentul solicitat, pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuție personală), până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2023 aflat pe rolul Curții de Apel Iași.

A. Sentința de fond a fost criticată de pârâții Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate, din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., incident atunci când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Motivul de recurs invocat include toate neregularitățile procedurale care atrag sancțiunea nulității, cu excepția celor menționate la punctele 1-4, precum și nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.

Criticile recurenților circumscrise acestui motiv de casare vizează soluția de respingere a instanței pronunțată cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive, considerând că, în contextul normativ și factual evidențiat, instanța de fond a apreciat în mod greșit că au calitate procesuală pasivă în speța dedusă judecății.

Or, așa cum au fost dezvoltate de către recurenți susținerile din cererea de recurs, se observă că acestea nu reprezintă critici ce pot fi subsumate cazului de casare invocat, nefiind indicate în concret regulile de procedură pretins încălcate de instanța de fond. În schimb, aceste susțineri pot fi încadrate în dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., respectiv cazului de casare ce sancționează greșita interpretare și aplicare a normelor de drept material aplicabile în cauză, urmând a fi analizate din această perspectivă.

În concluzie, nu pot fi primite susținerile recurenților – pârâți Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate, conform cărora prima instanță ar fi încălcat normele de procedură prin faptul că a apreciat că pârâții au calitate procesuală pasivă în cauză și, implicit, că excepția invocată este neîntemeiată, hotărârea de fond fiind pronunțată cu respectarea regulilor de procedură și a dispozițiilor legale incidente.

Cu referire la critica privind necitarea în proces în calitate de pârâți a ANMDMR și a Guvernului României, Înalta Curte reține că în virtutea principiului disponibilității specific procesului civil, consacrat de art. 9 C. proc. civ., reclamantul este cel care stabilește cadrul procesual pasiv.

Mai mult, art. 16

1

din Legea nr. 554/2004 instituie o atribuție în competența exclusivă a judecătorului. Acest text de lege prevede că verificarea necesității introducerii în cauză a unei alte presoane în materia contenciosului administrativ este un atribut promordial aparținând instanței de judecată, nefiind deci o formă de intervenție forțată declanșată la cererea vreuneia dintre părțile procesuale inițiale. Altfel spus, formularea unei cereri de către un pârât în sensul extinderii cadrului procesual subiectiv în condițiile art. 16

1

amintit, anterior oricărei inițiative a instanței sub acest aspect, este lipsită de relevanță, întrucât partea respectivă nu este titulara vreunui drept de a decide asupra declanșării mecanismului prevăzut de norma în discuție.

În concluzie, Înalta Curte nu poate decela vreo neregularitate procedurală sub acest aspect.

B. Sentința primei instanțe a fost criticată de pârâții Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate și din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Examinarea considerentelor primei instanțe invalidează însă aceste susțineri ale recurenților – pârâți Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

Dimpotrivă, din analiza hotărârii recurate, Înalta Curte constată că motivarea primei instanțe răspunde cerințelor imperative ale legii în ceea ce privește motivarea hotărârii judecătorești, fiind examinate în mod efectiv motivele de fapt și de drept, în limitele permise de normele legale aplicabile, ceea ce face ca motivul de casare ce vizează nemotivarea hotărârii să nu-și găsească incidența în cauză.

Contrar afirmațiilor recurenților - pârâți, argumentarea hotărârii sub aspectul soluției criticate este logică, clară, coerentă și în acord cu prevederile legale aplicabile cauzei. Faptul că alegațiile acesteia nu sunt în acord cu raționamentul expus de judecătorul fondului nu poate echivala însă cu o motivare contradictorie sau cu o motivare insuficientă, fiind posibil controlul hotărârii în căile de atac datorită judecăților de valoare, formulărilor concrete, specifice, față de exigențele impuse de art. 425 alin. (1) C. proc. civ.. În concluzie, nu pot fi primite criticile ce vizează motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., acesta nefiind întrunit în cauză.

De altfel, nu sunt invocate contradicții la nivelul considerentelor hotărârii atacate, ci, între motivarea sentinței și textele de lege incidente, deci, în esență, o greșită interpretare sau aplicare a normelor legale aplicabile speței deduse judecății, constatându-se aceeași situație ca și în cazul invocării motivelor de casare anterioare, și anume criticarea raționamentului instanței ce a stat la baza soluției de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive, în contextul normativ și factual evidențiat.

Or, acestea nu reprezintă veritabile critici subsumate cazului de casare indicat, ci, așa cum s-a arătat, se circumscriu prevederilor pct. 8 al aceluiași articol 488 din C. proc. civ., respectiv cazului de casare ce sancționează greșita interpretare și aplicare a normelor de drept material incidente, urmând a fi analizate din această perspectivă, împreună cu celelalte recursuri ce conțin critici similare sub acest aspect.

C. Așadar, analizând sentința de fond și din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată, de asemenea, că susținerile recurenților-pârâți sunt nefondate.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte reține că, în înțelesul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., încălcarea normelor de drept material se poate face prin aplicarea unui text de lege străin situației de fapt, extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică sau restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor legale, precum și prin încălcarea unor principii generale de drept. Altfel spus, textul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se referă fie la nesocotirea unei norme de drept material, fie la interpretarea ei eronată. De asemenea, prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe reflectând interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Astfel, sub aspectul lipsei calității procesuale pasive, dar și în ceea ce privește neîndeplinirea condițiilor de admisibilitate a ordonanței președințiale au formulat susțineri similare recurenții-pârâți Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate, criticând modalitatea în care prima instanță a interpretat și a aplicat cadrul normativ incident în cauză, prin raportare la situația de fapt existentă. Înalta Curte nu poate primi însă afirmațiile recurenților, deoarece reflectă o greșită interpretare a cadrului normativ, astfel cum a fost reliefat în cererile de recurs formulate.

Având în vedere similitudinea criticilor esențiale formulate de pârâți sub cele două aspecte menționate, instanța de control judiciar va proceda la o analiză grupată a recursurilor acestora, sistematizată în raport de problema de drept invocată, subsumată motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

C.1. Înalta Curte constată că în mod corect a reținut instanța de fond că pârâții Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate au calitate procesuală pasivă, față de prevederile art. 2 alin. (5), art. 242 alin. (1), art. 9 alin. (1) și (5) și art. 280 din Legea nr. 95/2006, raportat la atribuțiile ce le revin în procedura de includere a unor medicamente în Lista medicamentelor compensate, precum și în administrarea și gestionarea sistemului de asigurări sociale de sănătate.

Susținerile recurentului-pârât Ministerul Sănătății cu privire la lipsa calității sale procesuale pasive nu sunt fondate, acesta întemeindu-și criticile, în esență, pe împrejurarea că nu are atribuții în gestionarea F.N.U.A.S.S., fond din care se derulează și se finanțează programul național de oncologie, ca program național curativ, și că această competență revine pârâtei Casa Națională de Asigurări de Sănătate, astfel încât ministerul nu poate îndeplini o obligație ce cade în sfera de competență a altei autorități, instituții sau persoane juridice de drept privat.

Contrar alegațiilor părții, Înalta Curte reține că Ministerul Sănătății elaborează programele naționale de sănătate în colaborare cu pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate, care, la rândul său, are atribuții în gestionarea Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care se suportă contravaloarea serviciilor medicale, a medicamentelor, materialelor sanitare, a tehnologiilor și a dispozitivelor medicale.

Potrivit art. 242 din Legea nr. 95/2006, lista cu medicamentele de care beneficiază asigurații cu sau fără contribuție personală se elaborează de Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate, cu consultarea C.F.R., și se aprobă prin hotărâre a Guvernului.

Dispozițiile art. 251 din Legea nr. 95/2006 prevăd că Ministerul Sănătății are atribuții în procedura elaborării programelor de sănătate, în colaborare cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate. În dezvoltarea acestor competențe, prevederile art. 2 - 4 din H.G. nr. 144/2010 privind organizarea Ministerului Sănătății stabilesc atribuțiile principale și obiectivele urmărite în activitatea autorității ministeriale.

Printre atribuțiile stabilite de legiuitor în sarcina Ministerului Sănătății se regăsesc următoarele: elaborează, implementează și coordonează programe naționale de sănătate, acțiuni prioritare desfășurate în scopul realizării obiectivelor politicii de sănătate publică și, totodată, elaborează politici, strategii și programe de acțiune în domeniul sănătății populației, în acord cu Programul de guvernare; coordonează și controlează implementarea politicilor, strategiilor și programelor din domeniul sănătății populației, la nivel național, regional și local; evaluează și monitorizează starea de sănătate a populației, ia măsuri pentru îmbunătățirea acesteia și informează Guvernul referitor la indicatorii de sănătate, tendințele de evoluție și despre măsurile de îmbunătățire a acestora.

Totodată, art. 9 din Legea nr. 95/2006 dispune că "(1) Programele naționale de sănătate reprezintă cadrul implementării obiectivelor politicii și strategiei sănătății publice de către Ministerul Sănătății, ca autoritate centrală a domeniului de sănătate publică. (...) (5) Programele naționale de sănătate sunt elaborate de către Ministerul Sănătății, cu participarea CNAS; derularea acestora se realizează de către Ministerul Sănătății și/sau CNAS, după caz."

Față de aceste atribuții și având în vedere obiectul cererii de ordonanță președințială, prin care intimata-reclamantă solicită, cu caracter provizoriu, obligarea pârâților la protejarea dreptului său la viață, prin decontarea gratuită, în regim de compensare 100% (fără contribuție personală) a medicamentului Alimta (denumire comercială Pemetrexedum), nu se poate contesta legitimarea procesuală pasivă a Ministerului Sănătății, autoritate căreia îi revine responsabilitatea primară de a proteja sănătatea populației, prin stabilirea celor mai eficiente mecanisme de asistență medicală și tratament, adaptate nevoilor pacienților.

De altfel, afirmațiile recurentului-pârât Ministerul Sănătății referitoare la atribuția gestionării F.N.U.A.S.S., nu prezintă relevanță în stabilirea calității sale procesuale pasive, în condițiile în care această parte nu este chemată în judecată în calitate de autoritate cu atribuții în gestionarea fondului din care se decontează medicamentul necesar afecțiunii de care suferă intimata-reclamantă, ci, în calitate de organ central responsabil de organizarea, coordonarea și controlul activităților referitoare la sănătatea publică.

Raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, toate autoritățile publice pârâte sunt implicate, în diverse etape și cu atribuții specifice, în procedura privind includerea medicamentelor pe lista de care beneficiază asigurații cu sau fără contribuție personală, fiind în mod evident justificată chemarea acestora în judecată.

În ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a pârâtei Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Înalta Curte mai reține că, potrivit art. 276 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, aceasta este un organ de specialitate al administrației publice centrale, care administrează și gestionează sistemul de asigurări sociale de sănătate, în aplicarea dispozițiilor art. 281 lit. h) din Legea nr. 95/2006, fiind în măsură chiar să ducă la îndeplinire pretenția intimatului-reclamant de asigurare a tratamentului necesar în regim de compensare 100%, împrejurare ce fundamentează calitatea sa procesuală pasivă.

În concluzie, ambele autorități pârâte din prezenta cauză au atribuții în ceea ce privește includerea medicamentului solicitat de intimata-reclamantă în Listă, fapt ce permite asigurarea medicamentului în discuție, în regim de compensare, astfel cum a solicitat partea.

C.2. Înalta Curte constată că sunt nefondate și celelalte critici din recursurile supuse analizei, ce vizează condițiile de admisibilitate a ordonanței președințiale, subsumate dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prima instanță făcând și sub acest aspect o corectă interpretare și aplicare în cauză a prevederilor art. 997 și următoarele din C. proc. civ., precum și a dispozițiilor H.G. nr. 720/2008, O.M.S. nr. 861/2014 și Legii nr. 95/2006.

În esență, pârâții au criticat sentința recurată, susținând că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 997 C. proc. civ., respectiv aparența de drept și neprejudecarea fondului.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reține că procedura ordonanței președințiale implică întrunirea cumulativă a trei condiții: urgența, caracterul provizoriu al măsurii solicitate și neprejudecarea fondului prin măsura dispusă.

De asemenea, spre deosebire de acțiunea de fond, procedura ordonanței președințiale nu presupune dovedirea, de către reclamantă, a temeiniciei pretenției formulate. Aparența de drept este în favoarea acesteia dacă poziția sa în cadrul raportului juridic generator al pretențiilor formulate, este preferabilă din punct de vedere legal, în condițiile unei analize sumare a situației de fapt și a temeiurilor de drept incidente situației deduse judecății.

În speță, contrar susținerilor recurenților-pârâți, Înalta Curte constată că intimata-reclamantă a probat aparența de drept, dovedind că starea sa medicală impune, conform indicațiilor medicului specialist, tratamentul cu acest medicament, însă costul lui este unul semnificativ. Așadar, în accepțiunea dispozițiilor art. 997 alin. (1) din C. proc. civ., raportat la contextul factual al formulării cererii de ordonanță președințială, dreptul care s-ar păgubi prin întârziere este chiar dreptul la viață, astfel cum este reglementat și garantat de art. 22 alin. (1) din Constituția României și art. 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Este adevărat că reglementarea condițiilor de acordare a tratamentului solicitat, respectiv conformitatea legislației interne cu prevederile constituționale și convenționale invocate de reclamant, urmează a fi examinate în cadrul acțiunii de fond, unde vor fi avute în vedere și apărările formulate de pârâți în ceea ce privește inexistența unui cadru legal corespunzător, care să permită decontarea integrală a acestui tratament.

Însă, pentru admiterea ordonanței președințiale ce face obiectul prezentei cauze, este suficient să se constate, în urma unei analize sumare, afectarea drepturilor fundamentale ale pacientului într-o manieră suficient de gravă pentru a se dispune, cu caracter provizoriu, o anumită conduită în sarcina pârâților.

Așa cum s-a reținut, indicațiile terapeutice pentru medicamente nu se pot autoriza decât în condițiile Ordinului Ministrului Sănătății nr. 861/23.07.2014, prin depunerea unei documentații la Agenția Națională a Medicamentelor și a Dispozitivelor Medicale, din care să rezulte îndeplinirea criteriilor prevăzute în cuprinsul ordinului, urmată de emiterea unei decizii favorabile din partea acestei instituții. Or, fiind o procedură laborioasă, care implică o perioadă lungă de timp, pentru intimata-reclamantă orice întârziere poate avea consecințe deosebit de grave, punând în pericol chiar dreptul la viață al acestuia.

Potrivit art. 22 alin. (1) din Constituția României,,(1) Dreptul la viață, precum și dreptul la integritate fizică și psihică ale persoanei sunt garantate", iar la art. 34 s-a statuat că "(1) Dreptul la ocrotirea sănătății este garantat. (2) Statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei și a sănătății publice. (3) Organizarea asistenței medicale și a sistemului de asigurări sociale pentru boală, accidente, maternitate și recuperare, controlul exercitării profesiilor medicale și a activităților paramedicale, precum și alte măsuri de protecție a sănătății fizice și mentale a persoanei se stabilesc potrivit legii".

De asemenea, art. 2 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale prevede că "Dreptul la viață al oricărei persoane este protejat prin lege."

Așadar, Statului îi revine obligația de asigurare a unei asistențe medicale adecvate pacienților, obligație la care face referire și jurisprudența CEDO în materie.

Sub acest aspect Înalta Curte reține că sunt relevante în speță considerentele Hotărârii Panaitescu împotriva României, din 10 aprilie 2012, prin care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat încălcarea art. 2 din Convenție, sub aspect procedural, în cazul unui reclamant bolnav de cancer căruia statul român nu i-a decontat integral un medicament (Avastin), în contextul deținerii unui titlu executoriu în acest sens. Prin hotărârea pronunțată instanța europeană a statuat, printre altele, că în vederea garantării dreptului la viață a cetățenilor săi, statul are obligația de a ieși din pasivitate și a efectua toate demersurile necesare.

De asemenea, în Pactul internațional privind drepturile economice, sociale și culturale se prevede la art. 12 că "Statele (...) recunosc dreptul pe care îl are orice persoană de a se bucura de cea mai buna sănătate fizică și mentală pe care o poate atinge", iar în Rezoluția Parlamentului European din 10 aprilie 2008 privind combaterea cancerului în Uniunea Europeană extinsă au fost sesizate "diferențele surprinzătoare și inacceptabile la nivelul calității serviciilor oferite de centrele pentru tratarea cancerului, al centrelor de radioterapie și al accesului la medicamente împotriva cancerului", în art. 30 al acestei Rezoluții fiind încurajate Comisia și statele membre să se asigure că medicamentele pentru tratarea cancerului să fie disponibile în egală măsură în toate statele membre, pentru toți pacienții care au nevoie de ele.

De altfel, inclusiv actele din legislația națională de reglementare a atribuțiilor autorităților pârâte cu competențe în domeniul sănătății populației prevăd în sarcina acestora obligația luării unor măsuri menite să preîntâmpine tocmai o eventuală stare de pasivitate în elaborarea și implementarea strategiilor și programelor din domeniul sănătății populației.

În acest context, instanța de control judiciar apreciază că, prin refuzul acordării, cu titlu provizoriu, până la o pronunțare definitivă asupra fondului pretențiilor, a unui tratament medical prescris de medicul specialist în oncologie medicală, s-ar leza dreptul intimatei-reclamante la sănătate și, implicit, dreptul acesteia la viață, evocat prin cererea de emitere a ordonanței președințiale.

Față de cele arătate, Înalta Curte consideră că în mod corect a admis judecătorul fondului cererea de ordonanță președințială formulată de intimata-reclamantă, atât timp cât medicamentul solicitat este prevăzut în Lista cu medicamente de care beneficiază asigurații cu sau fără contribuție personală, chiar dacă nu și pentru indicația de care suferă intimata-reclamantă din prezenta cauză, acest tratament fiindu-i prescris de medicul specialist oncolog. Or, eficiența unui atare tratament nu poate fi reconsiderată de către instanța de judecată.

Neacordarea provizorie a medicamentului solicitat, în regim de compensare 100% (fără contribuție personală), ar genera o lezare a dreptului la sănătate al intimatei-reclamante, în discuție fiind și îndeplinirea obligației de asigurare a unei asistențe medicale adecvate pacienților, ce incumbă Statului Român prin autoritățile cu competențe în materie.

Recurenții-pârâți au mai formulat critici din perspectiva neîndeplinirii celei de-a doua condiții de admisibilitate a ordonanței președințiale, referitoare la neprejudecarea fondului, apreciind că nu poate fi acceptată o solicitare de asigurare a tratamentului în discuție, în mod provizoriu, atât timp cât cadrul normativ existent nu permite o atare soluție.

Înalta Curte constată că recurenții reiau, în esență, aspectele referitoare la lipsa cadrului legislativ care să-i permită părții reclamante asigurarea compensării tratamentului în procent de 100%, aspecte invocate și în cadrul criticii anterioare și care au fost analizate conform argumentelor expuse în paragrafele anterioare din prezenta decizie.

Pentru aceste motive, Înalta Curte reține că sunt nefondate și criticile recurenților-pârâți referitoare la neîntrunirea celor două condiții de admisibilitate a ordonanței președințiale, sentința recurată fiind pronunțată cu interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor art. 997 C. proc. civ. raportat la situația dedusă judecății.

În continuare, în ceea ce privește susținerea recurentei Casa Națională de Asigurări de Sănătate potrivit căreia ANMDMR a emis decizia de neincludere a medicamentului în Listă cu nr. 333/2023, Înalta Curte apreciază că această evaluare a medicamentului a fost efectuată în afara cadrului procesual de față. Mai mult decât atât, art. 6 din Ordinul 861/2004 arată că procesul de evaluare a tehnologiilor medicale pentru includerea, extinderea indicațiilor, neincluderea sau excluderea medicamentelor este un proces continuu prin care se asigură accesul bolnavilor la medicamente în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate. În raport de aceste prevederi legale este posibilă oricând o reevaluare a aceluiași medicament pentru extinderea indicațiilor terapeutice, reevaluare care ține cont de eventuale studii, cercetări, date științifice noi.

Pentru aceste motive, Înalta Curte reține că sunt nefondate și criticile recurenților-pârâți referitoare la neîntrunirea condițiilor de admisibilitate a ordonanței președințiale, sentința recurată fiind pronunțată cu interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor art. 997 C. proc. civ. raportat la situația dedusă judecății.

În ceea ce privește criticile formulate de către ambii recurenți cu privire la cheltuielile de judecată care au fost acordate de prima instanță, Înalta Curte reține că în mod corect prima instanță a obligat, în solidar, pârâții, în calitate de părți procesuale căzute în pretenții, la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamantă, în temeiul art. 451 C. proc. civ.. Astfel, este lipsită de fundament susținerea din recurs potrivit căreia reclamanta nu ar fi reușit să demonstreze culpa procesuală a pârâților, câtă vreme recurenții-pârâți au căzut în pretenții, instanța stabilind că pretenția reclamată este întemeiată.

În aceste condiții, constatând că nu a fost demonstrată nelegalitatea hotărârii recurate și că nu sunt întrunite în cauză motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ., sentința de fond fiind motivată cu respectarea rigorilor prevăzute de lege, pronunțată cu respectarea regulilor de procedură aplicabile în cauză, precum și cu interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept material incidente în materie, Înalta Curte va respinge ca nefondate recursurile pârâților și va menține sentința de fond atacată.

Pentru argumentele expuse, nefiind identificate motive de casare prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din același act normativ, raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, va respinge ca nefondate recursurile pârâților și va menține sentința de fond atacată.

În sfârșit, față de dispozițiile art. 494 C. proc. civ. raportat la art. 451 și următoarele C. proc. civ., ca urmare a respingerii recursurilor, Înalta Curte va obliga recurenții, ce au căzut în pretenții prin invalidarea căii lor de atac, la plata în solidar către intimata-reclamantă a sumei de 1000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat achitate în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de recurenții-pârâți Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate împotriva sentinței nr. 195/2023 din 26 iunie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Obligă recurenții, în solidar, la plata către intimată a sumei de 1000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat, achitate în recurs.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 27 octombrie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.