ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 223/2024

Ședința publică din data de 17 ianuarie 2024

Deliberând asupra conflictului negativ de competență de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. 1. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 21.03.2023 pe rolul Curții de Apel Constanța – secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2023, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României:

I. obligarea pârâtului la plata către reclamantă a despăgubirilor pentru acoperirea prejudiciului cauzat direct prin art. XXIV pct. 11, pct. 12, pct. 13, pct. 16, pct. 18 și art. XXV alin. (1) lit. c) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, constând în:

a. plata sumei de 11.218 RON reprezentând echivalentul sumelor reținute din pensie în perioada 01.01.2022-27.12.2022, în temeiul O.U.G. nr. 130/2021, cu titlul de contribuție la asigurările de sănătate, actualizată cu rata inflației;

b. plata dobânzii legale penalizatoare, aferente sumelor reținute cu titlul de contribuții de asigurări sociale de sănătate, calculate începând cu data primei rețineri și până la acoperirea integrală a prejudiciului;

II. obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin întâmpinare, pârâtul Guvernul României a invocat excepția rămânerii fără obiect a cererii pendinte și, implicit, a interesului, având în vedere că la data de 17.02.2023 a fost publicată în Monitorul Oficial al României nr. 138, O.U.G. nr. 4/15.02.2023, act normativ ce a fost adoptat în considerarea Deciziei Curții Constituționale nr. 650/2022.

Totodată, pârâtul a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Guvernului, raportat la conținutul O.U.G. nr. 4/2023, prin care se dă în competența caselor teritoriale de pensii, caselor de pensii sectoriale, precum și entităților care plătesc venituri din pensii, restituirea sumelor reținute cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate, sume pretinse a fi restituite prin prezenta cerere de chemare în judecată.

2.1. Prin sentința civilă nr. 142 din data de 19 iunie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a admis excepția necompetenței materiale și s-a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. și pe pârâtul Guvernul Romaniei, în favoarea Tribunalului Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această soluție, s-a reținut că prin cererea dedusă judecății reclamanta a solicitat despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin Ordonanța de urgență Guvernului nr. 130/2021.

Curtea de Apel a reținut dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, precum și pe cele ale art. 96 alin. (1) C. proc. civ., constatând că legea specială nu prevede că acțiunile precum cea de față se judecă de curțile de apel ca instanță de fond.

De asemenea, a reținut dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004, respectiv faptul că alin. (1) al acestui articol prevede competența materială a curții de apel în soluționarea litigiilor privind acte administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel.

Pentru aplicarea criteriului rangului autorității emitente, prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a susținut reclamanta, este necesară mai întâi identificarea actului administrativ care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din aceeași lege, act juridic emis în executarea în concret a legii și care poate constitui obiect al unei acțiuni în contencios administrative.

A mai reținut că litigiul nu privește un act administrativ emis sau încheiat de autoritățile publice centrale, respectiv obiectul litigiului nu este reprezentat de anularea unui act administrativ emis de o autoritate publică centrală, sau de obligarea autorității publice centrale să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operațiune administrativă, ci vizează acordarea de despăgubiri, conform art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, calitatea procesuală pasivă a pârâtului Guvernul României fiind justificată de faptul că acesta este emitentul O.U.G. nr. 130/2021.

Chiar dacă s-ar aprecia că pârâtul Guvernul României are calitate procesuală pasivă în raport cu petitele formulate, s-a reținut că în speță, competența materială de soluționare a cererii tot nu poate aparține Curții de Apel Constanța, întrucât art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 utilizează un criteriu valoric pentru determinarea competenței materiale. Or, cuantumul despăgubirilor solicitate nu atinge cuantumul stabilit de legea specială pentru a atrage competența materială a Curții de Apel Constanța.

2.2. Prin sentința nr. 1358/02.11.2023, pronunțată în dosarul nr. x/2023, Tribunalul Constanța – secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale; a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Constanța – secția de contencios administrativ și fiscal; a constatat ivit conflictul negativ de competență între Tribunalul Constanța și Curtea de Apel Constanța și a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal în vederea soluționării conflictului de competență.

În considerentele sentinței a reținut că, în speță, reclamanta urmărește obligarea unei autorități publice centrale (Guvernul României) la plata unei sume de bani cu titlu de despăgubiri, cererea sa fiind întemeiată pe Legea nr. 554/2004.

A mai reținut că, deși litigiul din cauză nu privește un act administrativ emis de Guvern ca autoritate centrală, trebuie avut în vedere faptul că acesta a fost dat în competența instanței de contencios administrativ în baza art. 9 din Legea nr. 554/2004, astfel că instanța competentă se stabilește potrivit art. 10 din Legea nr. 554/2004, text de lege situat din punct de vedere topografic după art. 8 și art. 9, ce reglementează cu caracter general obiectul acțiunii judiciare în contenciosul administrativ, prin art. 8 și cu caracter special prin art. 9.

Cum litigiul de față nu privește taxe și impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora, ci plata unei despăgubiri ca urmare a unei vătămări produse printr-o ordonanță de urgență, a reținut că trebuie avut în vedere criteriul rangului autorității emitente, și nu cel valoric, nefiind relevant că vătămarea invocată de reclamantă este reprezentată de perceperea în timp a unei contribuții reglementate prin Codul fiscal, câtă vreme obiectul acțiunii nu este restituirea unor sume nelegal percepute, conform legislației fiscale, ci plata unei despăgubiri echivalente cu această sumă, de către Guvernul României, autoritate centrală căreia i se impută o culpă în emiterea actului normativ vătămător.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra regulatorului de competență

Analizând conflictul negativ de competență intervenit între cele două instanțe, în raport de hotărârile pronunțate și de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Curtea de Apel Constanța – secția de contencios administrativ și fiscal, pentru următoarele considerente:

Aspectul care a generat conflictul negativ de competență între instanțele sesizate îl constituie problema instanței competente material să soluționeze cauza, în raport cu obiectul dedus judecății și prevederile legale incidente în materie.

În speță, reclamanta se consideră vătămată de aplicarea prevederilor art. XXIV pct. 11, 12, 13, 16 și 18 și ale art. XXV alin. (1) lit. c) - cu referire la pct. 12, 13, 16 și 18 - din O.U.G. nr. 130/2021, declarate neconstituționale prin Decizia Curții Constituționale nr. 650/2022, iar în vederea recuperării prejudiciului astfel suferit a solicitat acordarea de despăgubiri în temeiul art. 9 din Legea nr. 554/2004.

Așadar, cererea privește atragerea răspunderii pentru reținerile din drepturile de pensie, operate nelegal ca efect al aplicării unui act normativ declarat neconstituțional, fiind formulată în vederea reparării prejudiciului, în contradictoriu cu autoritatea publică centrală responsabilă pentru cauzarea acestuia.

Potrivit dispozițiilor art. 9 alin. (4) și (5) din Legea nr. 554/2004, invocate expres ca și temei juridic al cererii de chemare în judecată, "(4) În situația în care decizia de declarare a neconstituționalității este urmarea unei excepții ridicate în altă cauză, acțiunea poate fi introdusă direct la instanța de contencios administrativ competentă, în limitele unui termen de decădere de un an, calculat de la data publicării deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial al României, Partea I. (…).

(5) Acțiunea prevăzută de prezentul articol poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative."

De asemenea, prevederile art. 10 alin. (1) din același act normativ stabilesc două criterii pentru determinarea instanței de contencios administrativ competente să soluționeze cauza, respectiv pozitionarea autorității publice emitente a actului administrativ (autoritate centrală/locală) și valoarea impozitului, taxei, contribuției care face obiectul actului administrativ.

Raportat la scopul urmărit prin introducerea acțiunii pe rolul instanței de judecată, respectiv la obiectul acțiunii constând în obligarea autorității pârâte (autoritate publică centrală) la plata de despăgubiri și la încetarea vătămării produse prin actul nelegal, fără a privi aspecte în legătură cu impozite, taxe, contribuții, Înalta Curte constată că, în speță, este determinant criteriul rangului central al autorității pârâte, iar competența materială și teritorială de soluționare a cauzei aparține, conform art. 9 alin. (5) coroborat cu art. 10 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004, secției de contencios administrativ și fiscal a curții de apel în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul reclamanta.

În consecință, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza în prima instanță este Curtea de Apel Constanța – secția de contencios administrativ și fiscal.

Temeiul legal al soluției adoptate

În consecință, pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea în favoarea Curții de Apel Constanța – secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. și pârâtul Guvernul României în favoarea Curții de Apel Constanța – secția de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 17 ianuarie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.