ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 361/2024

Ședința publică din data de 15 februarie 2024

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Maramureș – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la 27 aprilie 2021, reclamanta Autoritatea Națională Pentru Restituirea Proprietăților, în contradictoriu cu pârâta PFA A. a solicitat obligarea acestuia la restituirea sumei de 500.000 RON, reprezentând contravaloarea titlului de plată nr. x din 15 septembrie 2009 emis de ANRP, în favoarea domnului B., sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație la data plății efective.

Prin sentința civilă nr. 30 din 19 ianuarie 2022 pronunțată de Tribunalul Maramureș – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2021 a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta Autoritatea Națională Pentru Restituirea Proprietăților, în contradictoriu cu pârâta PFA A., având ca obiect acțiune în daune contractuale, fiind obligată reclamanta să plătească pârâtului suma de 5.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, solicitând admiterea apelului și, în consecință, admiterea acțiunii formulate de reclamanta ANRP cât și exonerarea de la plata cheltuielilor de judecată sau a diminuării acestora.

A. P.F.A. a declarat apel împotriva aceleiași sentințe solicitând înlăturarea considerentelor privind respingerea excepției prescripției dreptului material la acțiune din cuprinsul paginii a 4-a a hotărârii atacate și înlocuirea lor cu considerente de admitere a excepției prescripției dreptului material la acțiune, precum și obligarea intimatei-reclamante ANRP la plata cheltuielilor de judecată, în apel.

Prin decizia civilă nr. 426/2023 din 5 septembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Cluj – secția a II-a Civilă au fost respinse apelurile declarate de apelanții Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților cu sediul în București și PFA A. împotriva sentinței civile nr. 30 din 19 ianuarie 2022 pronunțată în dosarul nr. x/2021 al Tribunalului Maramureș – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, reclamanta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 483 și art. 488 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului astfel cum a fost formulat, anularea deciziei atacate și admiterea cererii de chemare în judecată.

În argumentarea memoriului de recurs, recurenta arată că în mod greșit instanța a considerat că termenul de prescripție pentru pretențiile deduse judecății a început să curgă la data depunerii raportului de evaluare întocmit de prestator, dată de la care aceasta avea posibilitatea să verifice dacă lucrarea este corespunzător întocmită.

În acest context, se susține că între A.N.R.P. și PFA A. a intervenit Contractul-cadru de prestări servicii nr. x/2006, având ca obiect asigurarea de către prestator a serviciilor de evaluare solicitate de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor (C. civ..S.D.), în aplicarea Titlului VII din Legea nr. 247/2005. Serviciile de evaluare presupuneau executarea de către prestator a evaluării imobilelor identificate în Anexa la contract.

Astfel, în anul 2013, Curtea de Conturi a desfășurat la A.N.R.P. o acțiune de control cu tema "Verificarea modului de formare și utilizare a fondurilor publice în procesul de restituire a proprietăților", iar conform Raportului de control nr. x/26.04.2013, controlul a vizat perioada cuprinsă în intervalul 01.01.2007 - 31.12.2011.

Ca urmare a unei acțiuni de control privind modul de îndeplinire a măsurilor dispuse, Curtea de Conturi, prin Decizia nr. 10/VI/2013/2022 a prelungit termenul pentru implementarea măsurii până la data de 31.12.2022, A.N.R.P. urmând să întreprindă măsuri pentru înlăturarea deficiențelor constatate și consemnate în Raportul de control nr. x/26.04.2013.

Având în vedere că deciziile Curții de Conturi sunt obligatorii, pentru punerea în aplicare a măsurilor dispuse în sarcina sa, recurenta urmărește prin prezenta acțiune să recupereze sumele plătite în mod eronat.

In raport cu dispozițiile art. 2537 C. proc. civ., ce prevăd cazurile de întrerupere a prescripției, recurenta arată că în prezenta speță, termenul de curgere al prescripției a fost întrerupt, întrucât raportându-se la momentul Deciziei nr. 10/VI/2013/2022 este mai mult decât evident că prescripția termenului de solicitare a restituirii sumei de bani a fost întreruptă.

Mai susține recurenta că, în mod greșit, instanța nu a reținut că acțiunea de control desfășurată de Curtea de Conturi nu poate constitui o cauză de întrerupere sau suspendare a cursului prescripției.

Recurenta, mai învederează instanței prevederile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 cu privire la Standardele Internaționale de Evaluare, pe care aceasta le redă în continuare în memoriul de recurs.

În cuprinsul întâmpinării depuse în cauză, se arată că prin Decizia nr. 2/15.06.2009, Curtea de Conturi a dispus măsuri privind expertizarea și reevaluarea imobilelor ce fac obiectul unui număr de 2.843 de rapoarte evaluare, stabilirea întinderii prejudiciului cauzat bugetului de stat și recuperarea acestuia de la partenerii contractuali sau de la persoanele responsabile pentru efectuarea plăților.

Astfel, în baza Contractului-cadru de prestări servicii nr. x/2006, în dosarul de despăgubire nr. x/FFCC, pârâta PFA A. a evaluat imobilul situat în Sighetul Marmației, jud. Maramureș, compus din teren în suprafață de 46.312 m.p., persoana îndreptățită fiind domnul B., stabilind valoarea de piață a acestuia la suma de 2.548.567 RON.

Pentru suma stabilită prin raportul de evaluare întocmit de pârâta PFA A., C. civ..S.D. a emis Decizia nr. 8392/FF/23.07 2009, iar în baza acestei decizii, ce reprezenta titlul de despăgubire emis în favoarea domnului B. și ținând seama de opțiunea înregistrată la A.N.R.P. sub nr. x/25.08.2009, recurenta a emis Titlul de plată nr. x/15.09.2009 în cuantum de 500.000 RON, precum și Titlul de conversie nr. 994/15.09.2009 în cuantum de 2.048.567 RON, reprezentând numărul total de acțiuni atribuite la Fondul Proprietatea.

Prin urmare, comparând cele două rapoarte de evaluare, se constată cu ușurință că pârâta a supraevaluat imobilul, raportat la valoarea acestuia, astfel cum a fost determinată cu ocazia reevaluării, iar pentru acest motiv se solicită recuperarea prejudiciului în cuantum de 500.000 RON, acordat în baza Titlului de plată nr. x/15.09.2009 emis în favoarea domnului B., ca urmare a aducerii la îndeplinire a măsurilor dispuse de Curtea de Conturi.

Pentru aceste considerente, recurenta consideră că este îndreptățită să solicite admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris și depus la dosar.

La termenul din 15 februarie 2024, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepțiilor de fond sau de procedură, care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului pricinii, Înalta Curte a luat în examinare excepția nulității recursului și, analizând actele dosarului din perspectiva normelor legale incidente, urmează să anuleze calea extraordinară de atac, în considerarea următoarelor:

Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

In conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.. sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod.

Astfel, din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reține că instanțele au obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurentă se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerința nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

Așadar, pentru a se putea constata că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurenta aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 menționat mai sus.

Din analiza memoriului de recurs, se constată că motivele invocate prin cererea de recurs - art. 483 și art. 488 C. proc. civ. - nu pot fi analizate din perspectiva dispozițiilor art. 488 C. proc. civ., conform cărora, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, întrucât criticile vizează aspecte de netemeinicie privind situația de fapt, recurenta indicând în mod generic și formal aceste dispoziții legale.

În acest context, se reține că între A.N.R.P. și PFA A. a intervenit Contractul-cadru de prestări servicii nr. x/2006, având ca obiect asigurarea de către prestator a serviciilor de evaluare solicitate de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor (C. civ..S.D.), în aplicarea Titlului VII din Legea nr. 247/2005. Serviciile de evaluare presupuneau executarea de către prestator a evaluării imobilelor identificate în Anexa la contract.

În cursul anului 2013, Curtea de Conturi a desfășurat la A.N.R.P. o acțiune de control cu tema "Verificarea modului de formare și utilizare a fondurilor publice în procesul de restituire a proprietăților" și, ca urmare a acestei acțiuni de control privind modul de îndeplinire a măsurilor dispuse, Curtea de Conturi, prin Decizia nr. 10/VI/2013/2022, a prelungit termenul pentru implementarea măsurii până la data de 31 decembrie 2022, A.N.R.P. urmând să întreprindă măsuri pentru înlăturarea deficiențelor constatate și consemnate în Raportul de control nr. x/26.04.2013.

Față de împrejurarea că deciziile Curții de Conturi sunt obligatorii, pentru punerea în aplicare a măsurilor dispuse în sarcina sa, recurenta a urmărit prin prezenta acțiune recuperarea sumelor plătite în mod eronat, context în care a solicitat recuperarea prejudiciului în cuantum de 500.000 RON, acordat în baza Titlului de plată nr. x/15.09.2009 emis în favoarea domnului B., astfel cum a fost constatat ca urmare a aducerii la îndeplinire a măsurilor dispuse de Curtea de Conturi.

Astfel, în baza Contractului-cadru de prestări servicii nr. x/2006, în dosarul de despăgubire nr. x/FFCC, pârâta PFA A. a evaluat imobilul situat în Sighetul Marmației, jud. Maramureș, compus din teren În suprafață de 46.312 m.p., persoană îndreptățită fiind domnul B., stabilind valoarea de piață a acestuia la suma de 2.548.567 RON, iar în urma reevaluării imobilului în litigiu, firma S.C. C. S.R.L. a stabilit, la data de 4 iulie 2020 că valoarea reală a imobilului era 53.787 RON (14.690 Euro).

Prin urmare, comparând cele două rapoarte de evaluare, se constată cu ușurință că pârâta a supraevaluat imobilul, raportat la valoarea acestuia, astfel cum a fost determinată cu ocazia reevaluării.

În acest sens, recurenta a invocat dispozițiile art. 2537 C. proc. civ., ce prevăd cazurile de întrerupere a prescripției, context în care a susținut că instanța de apel a considerat, în mod greșit că termenul de prescripție pentru pretențiile deduse judecății a început să curgă la data depunerii raportului de evaluare întocmit de prestator, dată de la care recurenta avea posibilitatea să verifice dacă lucrarea este corespunzător întocmită.

Prin urmare, toate argumentele recurentei reprezintă o relatare a situației de fapt și a greșitei interpretări a acestei situații de către instanțele anterioare, pe baza probatoriilor administrate în cauză, astfel că, din analiza recursului declarat, se constată că aceasta critică soluția atacată, doar în ce privește temeinicia acesteia.

În acest context, se reține că instanța de apel a constatat că apelul declarat de reclamantă a vizat modalitatea de soluționare a cauzei în ansamblul său, însă nu au fost dezvoltate critici decât cu privire la modalitatea de soluționare a cererii incidentale a pârâtului privitoare la cheltuielile de judecată, referitoare la aplicarea dispozițiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ., iar în aceste condiții, modalitatea de soluționare pe fond a cauzei a fost supusă examinării doar din perspectiva celor invocate la prima instanță, în conformitate cu dispozițiile art. 476 alin. (2) C. proc. civ.

Așadar, în absența unor critici ale reclamantei pe fondul cauzei și în condițiile în care instanța de apel nu a identificat neregularități rezultând din încălcarea unor norme de ordine publică, în mod corect s-a reținut că soluția primei instanțe asupra fondului litigiului este legală și temeinică.

Dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. stabilesc că în recurs nu pot fi invocate decât motive de nelegalitate a hotărârii atacate, astfel că criticile recurentei referitoare la interpretarea probatoriilor administrate nu pot face obiectul analizei în această fază procesuală, întrucât vizează temeinicia soluției pronunțate și nu nelegalitatea acesteia.

Astfel, simpla nemulțumire a părții cu privire la modul în care instanța a răspuns referitor la anumite aspecte de fapt în ciclul procesual precedent nu reprezintă un veritabil motiv de nelegalitate care să poată fi încadrat în prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Așadar, în calea extraordinară de atac a recursului, trebuie subliniat că nu are loc o rejudecare a fondului cauzei, ceea ce constituie obiect al judecății fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunțate în apel.

În alți termeni, față de considerentele precedente se poate reține că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac.

In consecință, se constată că recurenta nu indică în ce constă nelegalitatea hotărârii atacate din perspectiva dispozițiilor art. 488 C. proc. civ. și ce dispoziții legale au fost încălcate de către instanța de apel în raport cu soluția pronunțată.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă Autoritatea Națională Pentru Restituirea Proprietăților împotriva deciziei civile nr. 426/2023 din 5 septembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Cluj – secția a II-a Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția nulității recursului.

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR împotriva deciziei civile nr. 426/2023 din 5 septembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Cluj – secția a II-a Civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă PFA A..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 februarie 2024.