ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 185/2024

Ședința publică din data de 31 ianuarie 2024

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 20.02.2023, sub nr. x/2023, pe rolul Curții de Apel Iași – secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții Guvernul României și Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne (în continuare, "Casa de Pensii Sectorială"), solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să constate vătămarea, prin măsura reglementată de art. VII din O.U.G. nr. 59/2017, a drepturilor și intereselor sale legitime, sub aspectul actualizării pensiei, să oblige pârâtul Guvernul României să asigure fonduri pentru restituirea sumelor prevăzute pentru indexarea și actualizarea pensiei și pe pârâta Casa de Pensii Sectorială să restituie sumele reținute din pensie – rezultate din indexarea și actualizarea pensiei, raportat la prevederile art. 38 din Legea nr. 153/2017 –, sume actualizate cu indicele de inflație, dacă este cazul, și pentru care să fie achitată dobânda legală penalizatoare prevăzută de art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011.

Prin cerere, reclamantul a invocat și excepția de neconstituționalitate extrinsecă a O.U.G. nr. 59/2017, în ansamblul său, și a prevederilor art. VII, pct. 2 și 3 din ordonanța de urgență, care ar contraveni dispozițiilor art. 1 alin. (3) și (5), art. 79 alin. (1) și art. 147 alin. (4) din Constituție.

Prin rezoluția din 24.03.2023, Curtea de Apel Iași – secția contencios administrativ și fiscal a stabilit în sarcina reclamantului obligația de plată a unei taxe judiciare de timbru de 50 de RON; prin încheierea din 03.05.2023, pronunțată în dosarul nr. x/2023, aceeași instanță a respins cererea de reexaminare formulată de reclamant, statuând că acțiunii nu îi este aplicabilă scutirea de la plata taxei judiciare de timbru, reglementată de art. 29 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013.

Prin sentința nr. 101/08.05.2023, Curtea de Apel Iași – secția contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului Iași.

Pentru a hotărî astfel, a statuat că determinarea competenței materiale se realizează în raport cu obiectul principal al cererii, care, în concret, vizează restituirea diferenței dintre pensia la care reclamantul ar fi avut dreptul prin aplicarea art. 59 și 60 din Legea nr. 223/2015 și pensia plafonată, stabilită prin O.U.G. nr. 59/2017, act normativ despre care reclamantul afirmă că prezintă vicii de neconstituționalitate. Totodată, a subliniat că, prin intermediul excepției de neconstituționalitate, autorul demersului judiciar nu urmărește exclusiv acordarea unei despăgubiri în condițiile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, ci și obținerea, pe viitor, a unui mod de calcul al pensiei.

A conchis că obiectul și cauza juridică a acțiunii se raportează la cuantumul pensiei, context în care a dat eficiență art. 100-102 din Legea nr. 223/2015, care atribuie tribunalelor în a căror rază teritorială își are domiciliul ori sediul reclamantul judecarea, în primă instanță, a litigiilor privind stabilirea și plata drepturilor de pensii.

La rândul său, prin sentința civilă nr. 2085/31.10.2023, pronunțată în dosarul nr. x/2023, Tribunalul Iași – secția I Civilă a admis excepția necompetenței sale materiale, a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Curții de Apel Iași, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării incidentului procedural.

Pentru a hotărî astfel, a reținut că, față de motivele invocate în acțiune și de prevederile art. 9 din Legea nr. 554/2004, competența materială procesuală aparține instanței de contencios administrativ, întrucât reclamantul nu a formulat o cerere de recalculare a pensiei de serviciu la Casa Sectorială, ci solicită explicit acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate de aplicarea art. 59 și 60 din Legea nr. 223/2015, modificată prin O.U.G. nr. 59/2017, act normativ pe care îl consideră neconstituțional.

În aceste condiții, tribunalul a subliniat că cererea prin care, în temeiul art. 9 din Legea nr. 554/2004, se invocă o legătură directă între vătămarea pretinsă și adoptarea ordonanței de urgență a cărei neconstituționalitate se afirmă, atrage competența instanței de contencios administrativ, independent de natura raportului juridic litigios dedus judecății.

Subsecvent, a reținut că, în raport cu calitatea pârâților, de autorități publice centrale, competența materială revine secției de contencios administrativ și fiscal a curții de apel, potrivit art. 96 pct. l C. proc. civ. și art. 10 din Legea nr. 554/2004.

Constatând existența unui conflict negativ de competență, în sensul art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., între instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, în temeiul art. 135 C. proc. civ., Înalta Curte va pronunța regulatorul de competență și va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Iași, pentru următoarele considerente:

Articolul 126 alin. (6) teza a II-a din Constituție prevede că "instanțele de contencios administrativ sunt competente să soluționeze cererile persoanelor vătămate prin ordonanțe sau, după caz, prin dispoziții din ordonanțe declarate neconstituționale", iar art. 9 din Legea nr. 554/2004 reglementează exercitarea acestei categorii de acțiuni.

Instanța supremă reține că procesele circumscrise art. 9 din Legea nr. 554/2004 sunt date în competența instanțelor de contencios administrativ atât de norma constituțională, cât și de legea specială, astfel încât natura raportului juridic litigios nu poate determina stabilirea competenței de atribuțiune în favoarea altei jurisdicții.

O acțiune de această natură are drept cauză tocmai neconstituționalitatea ordonanței sau ordonanței de urgență, despre care reclamantul afirmă că i-a produs vătămarea pretinsă, direct sau prin intermediul actului administrativ subsecvent al cărui destinatar este; de asemenea, cadrul procesual pasiv al acestor cereri relevă prezența Guvernului – ca legiuitor delegat – și, eventual, a autorităților publice, emitente ale actelor administrative.

Întrucât potrivit art. 9 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, "dacă ordonanța sau o dispoziție a acesteia a fost declarată neconstituțională, instanța soluționează fondul cauzei; în caz contrar, acțiunea se respinge ca inadmisibilă", esențial pentru a atribui în acest temei un litigiu în competența instanței de contencios este a decela subordonarea acțiunii față de soluția ce va fi pronunțată asupra excepției de neconstituționalitate.

Transpunând considerentele anterioare la conflictul de competență de față, Înalta Curte observă că acțiunea introductivă reflectă subsumarea acesteia categoriei cererilor reglementate de art. 9 din Legea nr. 554/2004, astfel cum se va arăta în continuare.

Prin capătul de cerere principal, reclamantul pretinde că dispozițiile art. VII din O.U.G. nr. 59/2017 i-au vătămat dreptul de a beneficia de actualizarea pensiei, în forma reglementată anterior de art. 59 și 60 din Legea nr. 223/2015; de asemenea, invocă excepția de neconstituționalitate a art. VII pct. 2 și 3 din ordonanța de urgență, ca și a acesteia, în ansamblul său.

Totodată, prin motivele cererii, autorul demersului judiciar afirmă, în temeiul art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, exceptarea demersului său de la obligativitatea formulării plângerii prealabile și solicită suspendarea cauzei, până la soluționarea, de Curtea Constituțională, a excepției invocate.

Cererile prin care reclamantul solicită obligarea Guvernului să asigure fondurile necesare pentru plata pensiei în cuantumul corect și cea prin care se solicită restituirea sumelor reținute din pensie sunt accesorii capătului principal și nu sunt apte să atragă învestirea unei alte instanțe, în conformitate cu art. 123 alin. (1) C. proc. civ.

Complementar, Înalta Curte observă că și stabilirea taxei judiciare de timbru de 50 RON este convergentă cu calificarea cererii ca fiind circumscrisă art. 9 din Legea nr. 554/2004, prima instanță sesizată respingând cererea de reexaminare prin care autorul demersului judiciar a invocat scutirea de obligația de plată a taxei de timbru reglementată de art. 105 din Legea nr. 223/2015.

Așadar, competența materială procesuală revine instanței de contencios administrativ, iar în raport cu criteriul rangului autorităților publice chemate în judecată – Guvernul României și Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne –, autorități publice centrale, curții de apel, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Față de considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a litigiului în favoarea Curții de Apel Iași.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Iași.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 31 ianuarie 2024.