ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 579/2024
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 579/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)
Ședința publică din data de 19 martie 2024
Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 22 februarie 2023 pe rolul Curții de Apel Iași – secția contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2023 reclamantul A., în contradictoriu cu parații Guvernul României și Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne, a solicitat instanței: să constate vătămarea drepturilor și intereselor sale legitime, în sensul actualizării pensiei, prin măsura reglementată de art. VII din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2017; să dispună obligarea pârâtului Guvernul României să asigure fonduri pentru restituirea sumelor prevăzute prin indexarea și actualizarea pensiei, dacă nu interveneau modificările aduse de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2017 asupra prevederilor art. 59 și 60 din Legea nr. 223/2015, rezultate prin aplicarea Legii nr. 153/2017, privind salarizarea din fonduri publice, la data deschiderii drepturilor de pensie, respectiv 12.09.2017 și Hotărârea de Guvern nr. 28/2023; și să dispună obligarea pârâtei Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne să restituie sumele reținute din pensie, rezultate din indexarea și actualizarea pensiei raportat la prevederile art. 38 din Legea nr. 153/2017, privind salarizarea din fonduri publice, dacă nu interveneau modificările aduse de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2017 asupra prevederilor la art. 59 și art. 60 din Legea nr. 223/2015, la data deschiderii drepturilor de pensie, respectiv 12.09.2017 și H.G. nr. 28/2023, conform gradului profesional deținut, sume actualizate, după caz, cu indicele de inflație și a dobânda legală penalizatoare prevăzută de art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011.
Totodată, reclamantul a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. VII, pct. 2 și 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2017, prin raportare la dispozițiile art. 1 alin. (3) și (5) și ale art. 79 alin. (1) din Constituția României.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 9 alin. (1), alin. (4) și alin. (5) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.
Prin sentința nr. 136/2023 din 10 mai 2023 pronunțată de Curtea de Apel Iași – secția contencios administrativ și fiscal a fost admisă excepția necompetenței materiale, invocată de pârâți prin întâmpinare, fiind declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași – secția I Civilă – Completul specializat în soluționarea de litigii de muncă și asigurări sociale.
Pentru a hotărî astfel, s-a arătat că modalitatea de indexare și de actualizare a pensiilor militare de stat este reglementată de dispozițiile art. 59 si 60 din Legea nr. 223/2015, acestea fiind modificate prin O.U.G nr. 59/2017.
De asemenea, în raport cu dispozițiile art. 1, art. 100, art. 102 și art. 104 din Legea nr. 223/2015, competența materială de soluționare a cauzei aparține tribunalului, respectiv secției sau, după caz, completului specializat în conflicte de muncă și asigurări sociale iar, din punct de vedere teritorial, este competentă instanța de la domiciliul reclamantului.
Prin urmare, s-a reținut că, deși reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, invocarea acestui text de lege nu este de natură să atragă competența instanței de contencios administrativ, dat fiind faptul că ceea ce reclamantul contestă este modalitatea de indexare și actualizare a pensiei militate de stat după modificarea prevederilor art. 59 și 60 din Legea nr. 223/2015 prin O.U.G. nr. 59/2017.
Cauza a fost înregistrată la data de 17 mai 2023 pe rolul Tribunalului Iași – secția I Civilă sub nr. x/2023.
Prin sentința civilă nr. 2254/2023 din 23 noiembrie 2023 pronunțată de Tribunalul Iași – secția I Civilă a fost admisă excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu, fiind declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Iași – secția contencios administrativ și fiscal.
Totodată, constatându-se ivit conflictul negativ de competență, s-a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Pentru a hotărî astfel, s-a reținut, în esență, că, prin cererea de chemare în judecată, s-a solicitat, în principal, constatarea vătămării cauzate prin adoptarea O.U.G. nr. 59/2017, fiind invocată, totodată și neconstituționalitatea acestor din urmă dispoziții, cerere în raport cu care este atrasă competența instanțelor de contencios administrativ, chiar dacă raportul juridic litigios vizează materia prestațiilor sociale, întrucât dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004 nu fac nicio distincție cu privire la raportul juridic dedus judecății.
Totodată, s-a arătat că, dat fiind temeiul de drept indicat de reclamant, respectiv art. 9 din Legea nr. 554/2004, rezultă că acesta a înțeles să învestească instanța de contencios administrativ, precum și că, în temeiul art. 22 alin. (4) C. proc. civ., instanța nu poate schimba cauza cererii de chemare în judecată, contrar voinței celui care a dedus judecății o pretenție calificată juridic în mod neechivoc.
Cauza a fost înregistrată la data de 8 ianuarie 2024 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă sub același număr.
Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând existența unui conflict negativ de competență între Curtea de Apel Iași – secția contencios administrativ și fiscal și Tribunalul Iași – secția I Civilă, care se declară reciproc necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Curții de Apel Iași – secția contencios administrativ și fiscal competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:
În cauză, obiectul regulatorului de competență îl reprezintă stabilirea competenței materiale a instanței de judecată.
Reclamantul, pensionar, fost angajat al Ministerului Afacerilor Interne, se consideră vătămat de aplicarea prevederilor art. VII pct. 2 și 3 din O.U.G. nr. 59/2017, care au blocat indexarea pensiei sale și pe care le consideră neconstituționale iar, în vederea recuperării prejudiciului cauzat, a solicitat acordarea de despăgubiri în temeiul art. 9 din Legea nr. 554/2004.
Cererea de chemare în judecată privește atragerea răspunderii pentru reținerile din drepturile de pensie, operate nelegal ca efect al aplicării unui act normativ pretins a fi neconstituțional, fiind formulată în vederea reparării unui prejudiciu, în contradictoriu cu autoritățile publice centrale responsabile pentru cauzarea acestuia.
Potrivit art. 1 alin. (7) din Legea nr. 554 din 2004 a contenciosului administrativ, "Persoana vătămată în drepturile sau în interesele sale legitime prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe ale Guvernului neconstituționale se poate adresa instanței de contencios administrativ, în condițiile prezentei legi."
Articolul 9 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevede că "persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, însoțită de excepția de neconstituționalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituționalității ordonanței sau a dispoziției din ordonanță" iar, în acord cu dispozițiile alin. (5) al aceluiași articol, "acțiunea prevăzută de prezentul articol poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative."
Se reține că reclamantul vizează repararea prejudiciului cauzat prin instituirea unor unor măsuri fiscale de către Guvernul României cu impact asupra drepturilor sale de pensie, însă nu în accepțiunea Legii nr. 263/2010 sau a Legii nr. 223/2015, care presupun contestarea unei decizii de pensie emise de casa teritorială de pensii competentă ori solicitarea emiterii unei astfel de decizii, ci ca o consecință și în subsecvența unei cereri formulate în baza art. 9 din Legea 554/2004, astfel cum s-a indicat în petitul cererii.
Având în vedere finalitatea demersului judiciar, rezultă că litigiul dedus judecății are natura unui litigiu de contencios administrativ.
Or, prin raportare la capătul principal de cerere, se reține că, în materie de competență, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevede că "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, (...) se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, (...) se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".
Dat fiind că O.U.G. nr. 59/2017 contestată de reclamant este emisă de Guvernul României, autoritate publică centrală, competența de soluționare a cauzei aparține secției de contencios administrativ și fiscal a curții de apel.
În ceea ce privește capetele de cerere având ca obiect recalcularea pensiei, restituirea diferențelor rezultate și actualizarea acestora cu indicele de inflație și dobânda legală, caracterul lor accesoriu rezultă cu evidență din faptul că modul lor de soluționare depinde de soluția ce se va da asupra capătului principal de cerere.
Instanța supremă reține astfel incidența dispozițiilor art. 123 alin. (1) și (2) C. proc. civ. conform cărora cererile accesorii, adiționale, precum și cele incidentale se judecă de instanța competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competența materială sau teritorială a altei instanțe judecătorești. Aceste dispoziții se aplică și atunci când competența de soluționare a cererii principale este stabilită de lege în favoarea unei secții specializate sau a unui complet specializat.
Cum, în cauză, competentă material a soluționa capătul principal de cerere este instanța de contencios administrativ – secția de contencios administrativ a curții de apel, în temeiul dispozițiilor art. 123 C. proc. civ., aceasta instanță este competentă material să soluționeze și capetele accesorii de cerere.
Totodată, stabilirea instanței competente teritorial se va face pe temeiul dispozițiilor art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora "Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său."
Concluzionând, având în vedere că domiciliul reclamantului este situat în municipiul Iași, competența de soluționare a cauzei revine Curții de Apel Iași – secția contencios administrativ și fiscal.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Iași – secția contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Iași – secția contencios administrativ și fiscal.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 martie 2024.