ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 957/2024

HOTĂRÂRE

09.04.2024

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2024
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 957/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 09 aprilie 2024

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu la data de 13.02.2024, sub nr. x/2023, reclamanții A., B. și C. i-au chemat în judecată pe pârâții Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova și S.C. D. S.R.L., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună:

- obligarea pârâților, în solidar, la plata sumei de 160.000 RON, reprezentând daune materiale și a sumei de 300.000 euro (câte 100.000 euro pentru fiecare dintre reclamanți), reprezentând daune morale, respectiv contravaloarea prejudiciilor pe care le-au suferit din culpa pârâților.

Prin sentința civilă nr. 32/2014 din data de 19 ianuarie 2024, Tribunalul Dolj, secția I civilă a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de pârâta S.C. D. S.R.L., și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu, secția I civilă.

La pronunțarea acestei soluții, instanța a avut în vedere că excepția de necompetență teritorială invocată este una absolută, de ordine publică, norma juridică imperativă ce reglementează această competență teritorială exclusivă fiind prevăzută de dispozițiile art. 687 din Legea nr. 95/2006 republicată, dispoziții care prevăd că "Instanța competentă să soluționeze litigiile prevăzute în prezenta lege este tribunalul, secția civilă în a cărui circumscripție teritorială a avut actul de malpraxis reclamat".

A reținut instanța că ceea ce se reclamă prin acțiune este săvârșirea unui act de malpraxis, care a avut ca urmare decesul, în data de 13.01.2020, al autoarei reclamanților, E..

A mai reținut Tribunalul Dolj că din toată motivarea în fapt a cererii de chemare în judecată, ar rezulta că actul de malpraxis reclamat s-a produs la sediul D. din municipiul Sibiu, unde autoarea E. a fost operată pe cord de către medicul specialist F., precum și că reclamanții au invocat răspunderea acestei unități sanitare, în calitate de furnizor de servicii medicale, în temeiul art. 655 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 95/2006 republicată.

Învestită cu soluționarea cauzei după declinare, Tribunalul Sibiu, secția civilă, prin sentința civilă nr. 112 din 15 februarie 2024, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, secția I civilă, a constatat ivit conflictul negativ de necompetență, a dispus suspendarea din oficiu a cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului negativ de competență.

Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul Sibiu a apreciat incidența în speță a acelorași dispoziții ale art. 687 din Legea nr. 95/2006, considerând relevante și statuările din cuprinsul Deciziei nr. 5/2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii.

Astfel, a reținut că reclamanții au chemat în judecată atât Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova, cât și D. S.R.L., deci doi furnizori de produse și servicii medicale în care ar fi avut loc actul de malpraxis reclamat, primul cu sediul în Craiova, aflat în circumscripția Tribunalului Dolj și al doilea cu sediul în Sibiu, aflat în circumscripția Tribunalului Sibiu, dintre cele două instanțe reclamanții alegând să sesizeze Tribunalul Dolj.

Așadar, în condițiile în care nu este evident locul săvârșirii actului de malpraxis, acesta urmând a fi stabilit în urma probelor ce urmează a fi administrate, s-a dat valență alegerii realizate de reclamanți, în temeiul art. 116 C. proc. civ.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Obiectul litigiului, care a generat dezînvestirile reciproce ale instanțelor, îl constituie acțiunea prin care, în baza art. 1349, art. 1357 și urm., art. 1381 și urm., art. 1390 și urm, art. 252-253 din C. civ., Legea nr. 95/2006 și Legea nr. 3/2021, reclamanții A., B. și C. au solicitat obligarea, în solidar, a pârâților Spitalul Clinic de Urgență Craiova și D. S.R.L. la repararea integrală a prejudiciului material și moral determinat de decesul mamei, respectiv soției acestora, E..

Se observă că instanțele aflate în conflict au determinat în mod diferit competența de soluționare a cauzei în raport cu prevederile speciale ale Legii nr. 95/2006, prima instanță sesizată stabilind competența de soluționare a cererii în favoarea instanței de la sediul pârâtei D. S.R.L., unde a apreciat că a fost săvârșit actul de malpraxis, în timp ce a doua instanță a apreciat că în această etapă procesuală nu se poate stabili care este locul în care a fost săvârșit actul de malpraxis și, având în vedere că reclamanții au chemat în judecată doi furnizori de produse și servicii medicale, a făcut aplicarea art. 116 C. proc. civ., și a considerat că instanța competentă este cea aleasă de reclamanți.

Legiuitorul a înțeles să reglementeze răspunderea pentru malpraxis în cadrul unei proceduri prealabile sesizării instanței, reglementată în art. 679-685 din Legea nr. 95/2006, finalizată prin decizia Comisiei de monitorizare și competență profesională pentru cazurile de malpraxis.

Dispozițiile art. 684 alin. (3) din Legea nr. 95/2006 stipulează că "procedura stabilirii cazurilor de malpraxis nu împiedică liberul acces la justiție potrivit dreptului comun", prevedere care înlătură caracterul derogatoriu al legii speciale de la dreptul comun și aplicarea cu prioritate a legii speciale, acceptând că partea are alegerea între cele două tipuri de acțiune.

Altfel spus, victima unui act de malpraxis are posibilitatea de a se adresa fie Comisiei de monitorizare și competență profesională pentru cazurile de malpraxis, caz în care are loc o procedură prealabilă sesizării instanței, finalizată printr-o decizie a acestei Comisii, fie de a se adresa direct instanței de judecată care va soluționa cauza potrivit dreptului comun.

În speță, la data sesizării Tribunalului Dolj nu exista o decizie a Comisiei de monitorizare și competență profesioanlă pentru cazurile de malpraxis, reclamanții alegând calea dreptului comun pentru a trage la răspundere persoanele pe care le-au considerat vinovate de producerea prejudicului cerut a se repara prin acțiune.

Prin urmare, în absența unei astfel de decizii, chiar dacă reclamanții au precizat că își întemeiează cererea pe dispozițiile Legii nr. 96/2006, instanța de judecată este învestită cu o acțiune în pretenții de drept comun, întemeiată pe răspunderea civilă delictuală.

Normele legale care reglementează competența teritorială în materia răspunderii civile delictuale sunt cele ale art. 113 alin. (1) pct. 9 din C. proc. civ., care stabilesc o competență alternativă de ordine privată, între instanța competentă potrivit art. 107 - art. 112 din C. proc. civ., și instanța în a cărei circumscripție s-a săvârșit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul, pentru cererile care izvorăsc dintr-o asemenea faptă, alegerea între instanțele deopotrivă competente aparținând reclamantului, în raport cu prevederile art. 116 din C. proc. civ.

În cauză, reclamanții au ales să sesizeze Tribunalul Dolj, instanța de la sediul unuia dintre pârâți, și, în consecință, prin alegerea făcută de aceștia, în considerarea dispozițiilor art. 116 C. proc. civ., care dau posibilitatea reclamanților să aleagă între mai multe instanțe, însă cu condiția ca acestea să fie deopotrivă competente, a învestit în mod legal această instanță cu soluționarea cauzei, stabilind în mod definitiv competența teritorială în favoarea acesteia.

Odată realizată opțiunea, instanța competentă nu avea posibilitatea de a se dezînvesti, prin declinarea competenței de soluționare a cauzei, din oficiu, ori la cererea pârâților, cum dimpotrivă nici reclamanții nu puteau reveni asupra alegerii, în favoarea unei alte instanțe competente.

Față de argumentele expuse, și în raport cu dispozițiile art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.