ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 11.04.2024

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1036/2024

HOTĂRÂRE
11.04.2024
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1036/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 11 aprilie 2024

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2462 din 7 iunie 2021, Judecătoria Slatina a admis excepția de perimare, invocată din oficiu, și a constat perimată cererea de chemare în judecată formulată de contestatorul A..

Prin decizia civilă nr. 30 din 18 mai 2022, Tribunalul Olt, secția civilă a admis excepția perimării, invocată din oficiu, și a constatat perimat recursul declarat de recurentul contestator A..

Prin decizia civilă nr. 354 din 11 mai 2023, Curtea de Apel Craiova a constatat perimat recursul declarat de recurentul A..

Împotriva acestei decizii civile, la 9 septembrie 2023, a declarat recurs reclamantul A..

Prin rezoluție, s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, după efectuarea formalităților de comunicare prevăzute de art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., și s-a pus în vedere recurentului să achite o taxă judiciară de timbru în cuantum de 100 RON, în temeiul prevederilor art. 24 alin. (2) teza a II-a din O.U.G. nr. 80/2013.

Prin raportul întocmit la 19 februarie 2024, s-a reținut că decizia recurată este susceptibilă de recurs, că recursul nu este legal timbrat și că nu este exercitat în termen legal, completul de filtru urmând a analiza dacă aspectele de nelegalitate invocate pot fi circumscrise motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ.. În condițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., raportul a fost analizat în completul de filtru și a fost comunicat părților, pentru a-și exprima poziția procesuală.

Constatându-se încheiată procedura prealabilă, în condițiile art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., s-a fixat termen pentru soluționarea recursului la 11 aprilie 2024, în complet de filtru, fără citarea părților.

Deliberând, cu prioritate, asupra excepției netimbrării, în conformitate cu dispozițiile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte o va admite și va anula recursul ca netimbrat, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute în prezenta ordonanță, iar, conform art. 33 alin. (1) din același act normativ, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat. Totodată, la art. 486 alin. (2) și alin. (3) din C. proc. civ. se prevede că la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei judiciare de timbru, conform legii, sub sancțiunea nulității.

Deși, prin adresa emisă la 1 octombrire 2023, comunicată și recepționată de către recurent, i s-a pus adus acestuia la cunoștință obligația de achitare a taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 RON, sub sancțiunea anulării cererii ca netimbrate, totuși recurentul, până la termenul fixat la 11 aprilie 2024, nu a complinit această obligație, încălcând astfel dispozițiile art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 și pe cele ale art. 486 alin. (2) din C. proc. civ.. Se mai constată că, prin raportul întocmit cu privire la admisibilitatea în principiu a recursului, ce a fost comunicat recurentului la 22 februarie 2024, s-a reținut că recursul nu este legal timbrat, recurentul datorând o taxă judiciară de timbru aferente soluționării recursului, în cuantum de 100 RON.

Se reține că art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și art. 21 din Constituția României garantează dreptul de acces la justiție, însă acesta nu este unul absolut, ci se pretează la limitări, întrucât necesită, chiar prin natura sa, o reglementare din partea Statului. În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu a exclus posibilitatea ca interesele unei bune administrări a justiției să poată justifica impunerea unor costuri pentru accesul unei persoane la justiție și a subliniat că suma costurilor, apreciată în lumina circumstanțelor cazului, solvabilitatea solicitantului și faza procedurii sunt factori de care trebuie ținut cont, pentru a determina dacă persoana respectivă a beneficiat de dreptul de acces la justiție sau dacă, din cauza sumei totale a cheltuielilor, accesul la justiție a fost restrâns până în punctul în care s-a atins chiar esența lui (cauza Tolstoy-Miloslavski, par. 61-63, cauza Kreuz, par. 59-60).

Privite lucrurile din această perspectivă, se constată că, în prezenta cauză, taxa judiciară de timbru, fixată prin rezoluția administrativă, are un cuantum redus (100 RON), recurentul a avut posibilitatea legală de a formula cerere de reexaminare a modului de stabilire a taxei judiciare de timbru și/sau cerere de acordare a ajutorului public judiciar de care însă partea nu a înțeles să uzeze. În raport cu aceste elemente, nu se poate reține că, prin anularea recursului ca netimbrat, s-ar aduce atingere dreptului fundamental de acces la justiție.

Față de aceste considerente, în raport cu art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 și art. 486 alin. (2) și alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va anula, ca netimbrat, recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 354 din 11 mai 2023, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă.

Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de petentul A. împotriva deciziei civile nr. 354/2023 din 11 mai 2023, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 aprilie 2024.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2022-09-27
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1643/2022
Ședința publică din data de 27 septembrie 2022 Asupra cauzei de față, reține următoarele: I. Circumstanțele cauzei Prin sentința civilă nr. 5030 din 27 noiembrie 2019 pronunțată de Judecătoria Slatina, s-a constatat perimată cererea de chem
ÎCCJ 2022-10-20
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1976/2022
Ședința publică din data de 20 octombrie 2022 asupra recursului de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul recursului Prin încheierea din 13 aprilie 2021, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția I civilă în dosarul nr
ÎCCJ 2022-02-03
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 267/2022
Ședința publică din data de 3 februarie 2022 Asupra cauzei de față, reține următoarele: Prin decizia nr. 6 din 8 ianuarie 2021, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă a constatat perimat recursul declarat de petenta S.C. A. S.R.L. împotriv
ÎCCJ 2024-06-13
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1654/2024
Ședința publică din data de 13 iunie 2024 Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin decizia civilă nr. 309/R din 5 octombrie 2023, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă a admis excepția p
ÎCCJ 2023-11-28
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2339/2023
Ședința publică din data de 28 noiembrie 2023 Asupra cauzei, constată următoarele: Circumstanțele litigiului: Prin decizia civilă nr. 255 din 11 aprilie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, a fost constatat perimat re
Sursă