ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2912/2020

Ședința publică din data de 29 iunie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare".

Circumstanțele cauzei, cadrul procesual

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 26.05.2016 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a Contencios Administartiv și Fiscal sub nr. x/2016, reclamanții A., B. și S.C. C. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta INSPECȚIA JUDICIARA au formulat contestație împotriva Rezoluției de clasare din 03.05.2016 din dosarul nr. x/2016

Hotărârea ce face obiectul recursului dedus judecății

Prin sentința civilă nr. 2885 pronunțată în data de 23.06.2017, în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de A., B. și S.C. C. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta INSPECȚIA JUDICIARA, ca nefondată.

Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei hotărâri - Sentința nr. 2885 pronunțată în data 23.06.2017, în dosarul nr. x/2016 de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal - au declarat recurs toți cei trei reclamanți - contestatori A., B. și S.C. C. S.R.L., printr-o cerere comună, invocând motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 5,6 și 8 C. proc. civ.

Apărările formulate în cauză

Intimata Inspecția Judiciară a formulat întâmpinare la recursul promovat de recurenți, solicitând a se constata nulitatea recursului, respectiv a se respinge recursul, ca nefondat.

Răspunsul la întâmpinare

Toți cei trei recurenți au formulat Răspuns la întâmpinarea intimatei, solicitând a se respinge argumentele acesteia și a se admite recursul, așa cum a fost formulat, a se constata că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică, să se dipună casarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecarea fondului.

Procedura de soluționare a recursului

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluție s-a fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 17 martie 2020, în ședință publică, cu citarea părților.

La termenul de judecată din data de 17 martie 2020, având în vedere dispozițiile art. 42 alin. (6) din Decretul Președintelui României privind instituirea stării de urgență, nr. 195 din 16 martie 2020 și Ordinul nr. 71 al Președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu modificările și completările ulterioare și corelația acestuia cu Ordinul nr. 91 din 12 martie 2020, completat și consolidat prin Ordinul nr. 92 din 16 martie 2020, s-a constatat suspendarea de plin drept a cauzei, prin Rezoluția completului învestit cu soluționarea dosarului, întocmită la data de 19 mai 2020, atașată la dosar, fixându-se termen pentru redeschiderea judecății la data de 29 iunie 2020, cu citarea părților.

În cadrul procedurii de regularizare, dat fiind faptul că, inițial, recurenții au timbrat recursul doar cu 20 de RON, astfel cum rezultă din conținutul chitanței atașate la dosar, urmare a rezoluției atașate la dosar, au fost citați recurenții - contestatori cu mențiunea de a completa taxa judiciară de timbru cu suma de 180 RON, având în vedere dispozițiile art. 24 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, privind taxele judiciare de timbru, față de motivele de recurs invocate în cuprinsul cererii, Adresele emise de instanță, cu această mențiune, fiind comunicate " persoanei majore din familie care locuiește cu destinatarul", conform Dovezilor de înmânare, atașate la dosar.

Împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru recurenții - contestatori au formulat cerere de reexaminare, conform art. 39 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, aceasta formând obiectul dosarului asociat nr. x/2016, înregistrat pe rolul altui complet de judecată, respectiv completul nr. 2.

Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 22 noiembrie 2017, instanța legal învestită cu cererea de reexaminare, a admis cererea de reexaminare formulată de petenta S.C. C. S.R.L., societate în insolvență, constatând că aceasta nu datorează taxă judiciară de timbru pentru cererea de recurs formulată.

Deopotrivă, a respins cererea de reexaminare formulată de petenții persoane fizice A. și B., reținând că, în raport de motivele de casare invocate de aceștia, în mod corect instanța învestită cu soluționarea recursului promovat și de persoanele fizice a stabilit în sarcina lor obligația de achitare a taxei de timbru în cuantum de 200 RON, respectiva încheiere fiindu-le comunicată petenților la data de 21.12.2017, conform Dovezilor de înmânare atașate la dosar asociat.

Atât pentru termenul de judecată din data de 17 martie 2020, cât și pentru termenul de față - 29 iunie 2020 - au fost citați recurenții persoane fizice A. și B. cu mențiunea de a depune în solidar taxa judiciară de timbru în cuantum de 200 de RON, fără ca aceștia să se conformeze.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Înalta Curte, înainte de a analiza excepția nulității recursului, invocată de intimata -pârâtă Inspecția Judiciară, prin întâmpinare, conform art. 248 C. proc. civ., urmează a analiza cu prioritate regularitatea învestirii sale cu cererea de recurs formulată de reclamanții A. și B., constatând neîndeplinirea condițiilor de formă prevăzute de art. 486 alin. (2) C. proc. civ., sub sancțiunea nulității, întrucât recursul promovat de aceștia nu a fost legal timbrat, conform art. 24 din O.U.G. nr. 80/2013, raportat la motivele invocate.

Verificând actele și lucrările dosarului sub acest aspect, reține Înalta Curte că, raportat și la cele reținute de instanța legal învestită cu cererea de reexaminare formulată de recurenții - reclamanți, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 24 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 80/2013, potrivit cărora:

""(1) Recursul împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 100 RON dacă se invocă unul sau mai multe dintre motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-7 din C. proc. civ.

(2) În cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, pentru cereri și acțiuni evaluabile în bani, recursul se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puțin de 100 RON; în aceeași ipoteză, pentru cererile neevaluabile în bani, cererea de recurs se taxează cu 100 RON".

Înalta Curte reține deopotrivă și dispozițiile art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 ce prevăd că " taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat".

Cum recurenții - reclamanți A. și B. nu au atașat la cererea de recurs " dovada achitării taxei de timbru, conform legii", astfel cum impun dispozițiile art. 486 alin. (2) C. proc. civ., taxa judiciară de timbru în cuantum de 20 de RON, achitată pe numele recurentei - persoane juridice Societatea C. S.R.L., conform chitanței atașate la dosar, fiind restituită acesteia, conform încheierii din Camera de Consiliu din data de 22 noiembrie 2017 pronunțată în soluționarea cererii de reexaminare formulată de toți cei trei recurenți - reclamanți, atât prin citațiile emise de instanță la data de 02.03.2020, pentru termenul de judecată din data de 17 martie 2020 (depuse la cutia poștală a recurenților la data de 10.03.2020, dosar), cât și la data de 27.05.2020 (primite de administratorul clădirii în care domiciliază recurenții la data de 03.06.2020, conform Dovezilor de înmânare atașate la dosar), respectiv la data de 15.06.2020 (primite de recurenți la data de 19.06.2020, conform Dovezilor de înmânare atașate la dosar), au fost legal citati recurenții - reclamanți A. și B. cu mențiunea de a face dovada achitării în solidar a taxei judiciare de timbru în cuantum de 200 RON, aceștia neconformându-se însă.

Or, potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, acțiunile și cererile adresate instanțelor judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru, care se datorează atât de persoanele fizice, cât și de persoanele juridice.

Potrivit art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, "dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I din C. proc. civ., obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței", iar art. 32 din același act normativ prevede că "taxele judiciare de timbru se datorează atât pentru judecata în primă instanță, cât și pentru exercitarea căilor de atac, în condițiile prevăzute de lege".

De asemenea, potrivit art. 197 C. proc. civ. "În cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii."

Deopotrivă, instanța de control judiciar are în vedere și dispozițiile art. 494 din C. proc. civ., conform cărora " Dispozițiilor de procedură privind judecata în primă instanță și în apel se aplică și în instanța de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în prezenta acțiune."

Se reține astfel că actele normative referitoare la taxele de timbru interzic, prin norme imperative, soluționarea unei cereri pentru care nu s-a făcut dovada plății taxelor de timbru corespunzătoare.

În acest sens sunt și dispozițiile art. 486 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii.

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., mențiunea prevăzută la alin. (2) al aceluiași articol este prevăzută sub sancțiunea nulității: "Mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității. Dispozițiile art. 82 alin. (1), art. 83 alin. (3) și ale art. 87 alin. (2) rămân aplicabile".

Înalta Curte constată că prezenta cerere de recurs nu este scutită de la plata taxei judiciare de timbru, iar la dosar nu a fost depusă de către cei doi recurenți A. și B. și cerere de acordare a facilităților la plata taxei judiciare de timbru, astfel cum permit dispozițiile art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, cererea de reexaminare formulată de aceștia, conform art. 39 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, fiind respinsă de instanța legal învestită prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 22 noiembrie 2017 pronunțată în dosarul asociat nr. x/2016, atașat la dosarul de față.

Astfel, observând că, în speță, recursul nu a fost timbrat anticipat de către cei doi recurenți - persoane fizice A. și B., că aceștia au fost legal citați pentru pentru două termene de judecată cu mențiunea " de a depune dovada achitării în solidar a taxei judiciare de timbru în cuantum de 200 RON", conform dovezilor atașate la dosar, anterior menționate, fără ca aceștia să se conformeze însă dispozițiilor date de instanță, observând deopotrivă că, în cauză, nu operează scutirea legală - personală sau ca obiect - de obligația timbrării, Înalta Curte, dând eficiență dispozițiilor textelor de lege evocate mai sus, va anula recursul declarat de reclamanții A. și B., ca netimbrat, făcând aplicarea dispozițiilor art. 499 C. proc. civ.

În continuare, reținând că recurenta - persoană juridică S.C. C. S.R.L. - societate în insolvență nu datorează taxă judiciară de timbru, față de dispozițiile art. 115 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 privind procedura insolvenței, astfel cum s-a stabilit prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 22 noiembrie 2017, în soluționarea cererii de reexaminare formulată de toți cei trei recurenți - reclamanți, Înalta Curte, înainte de a păși la analizarea criticilor formulate de aceasta pe fondul recursului, va analiza mai întâi admisibilitatea acestei căi de atac, din perspectiva dispozițiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., raportat la dispozițiile art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, forma în vigoare la data sesizării instanței -26.05.2016, reținând că aceasta are prioritate față de excepția nulității recursului, invocată în cadrul întâmpinării de intimata Inspecția Judiciară, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Înalta Curte reține astfel că articolul 457 alin. (1) C. proc. civ. statuează că "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei", iar potrivit art. 129 din Constituția României:

"Împotriva hotărârilor judecătorești părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii."

Din cuprinsul textelor de lege menționate anterior rezultă că părțile pot uza doar de căile de atac prevăzute de lege, iar exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătorești pentru care C. proc. civ. sau legea specială nu prevede o astfel de posibilitate, reprezintă un demers inadmisibil, indiferent de criticile învederate de partea care a formulat calea de atac.

Cererea de chemare în judecată ce face obiectul prezentei cauze este întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 554/2004, precum și pe dispozițiile art. 45 și art. 47 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, instanța fiind învestită cu cererea de anulare a unei rezoluții de clasare, emisă de pârâta Inspecția Judiciară.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 2885 din 23 iunie 2017, supusă spre analiză instanței de control judiciar, a respins acțiunea formulată de A., B. și S.C. C. S.R.L., în contraditoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, ca nefondată.

În ședința Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție din data de 9 octombrie 2017, în unanimitate, a fost adoptată soluția de unificare a practicii în sensul că, în ipoteza în care contestația formulată împotriva rezoluției de clasare a sesizării pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii- Direcția de Inspecție Judiciară în temeiul dispozițiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, a fost soluționată pe fond de prima instanță prin prisma dispozițiilor de procedură din Legea nr. 317/2004, recursul este inadmisibil.

Analizând sentința de fond din această perspectivă, Înalta Curte constată că aceasta este definitivă, având în vedere prevederile art. 47 din Legea nr. 317/2004, în vigoare la data sesizării instanței - 26.05.2016- conform cărora:

"(1) În cazul în care sesizarea s-a făcut potrivit art. 45 alin. (2), inspectorul judiciar poate dispune, prin rezoluție scrisă și motivată:

a) admiterea sesizării, prin exercitarea acțiunii disciplinare și sesizarea secției corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii;

b) clasarea sesizării, în cazul în care aceasta nu este semnată, nu conține datele de identificare ale autorului sau indicii cu privire la identificarea situației de fapt care a determinat sesizarea, precum și în cazul prevăzut la art. 45 alin. (4) lit. b); rezoluția de clasare este definitivă;

c) respingerea sesizării, în cazul în care se constată, în urma efectuării cercetării disciplinare, că nu sunt îndeplinite condițiile pentru exercitarea acțiunii.

(2) În cazul prevăzut la alin. (1) lit. b), se poate face o nouă sesizare, cu respectarea condițiilor prevăzute de lege.

(3) Rezoluția inspectorului judiciar este supusă confirmării inspectorului-șef. Inspectorul-șef poate dispune completarea cercetării disciplinare de către inspectorul judiciar. Completarea se efectuează de către inspectorul judiciar în termen de cel mult 30 de zile de la data când a fost dispusă de către inspectorul-șef.

(4) Rezoluția inspectorului judiciar poate fi infirmată de inspectorul-șef, în scris și motivat, acesta putând dispune, prin rezoluție scrisă și motivată, una din soluțiile prevăzute la alin. (1) lit. a) sau c).

(5) Rezoluția de respingere a sesizării prevăzută la alin. (1) lit. c) și alin. (4) poate fi contestată de persoana care a formulat sesizarea la secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, în termen de 15 zile de la comunicare, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile.

(6) Soluțiile pe care le poate pronunța secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București sunt:

a) respingerea contestației;

b) admiterea contestației și desființarea rezoluției inspectorului judiciar sau, după caz, a inspectorului-șef și trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare.

(7) Hotărârea secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București este irevocabilă."

În speță, se constată că rezoluția de clasare emisă de Inspecția Judiciară, contestată de recurenții - reclamanți din prezenta cauză a fost întemeiată pe prevederile art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii republicată, menționat la articolul 47 alin. (1) lit. b) din același act normativ, conform căruia " rezoluția de clasare este definitivă".

Cu toate că acest text de lege menționează că această rezoluție de clasare este definitivă, prin Decizia nr. 397 din 03 iulie 2014, Curtea Constituțională a constatat că sintagma "rezoluția de clasare este definitivă" din cuprinsul art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, este neconstituțională în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din aceeași lege.

După pronunțarea Curții Constituționale cu privire la această excepție de neconstituționalitate, în jurisprudență au fost exprimate opinii diferite cu privire la regimul juridic al căilor de atac formulate împotriva rezoluțiilor de clasare emise de Inspecția Judiciară. Astfel, unele instanțe au apreciat că rezoluțiile pot fi atacate în condițiile reglementate de dispozițiile dreptului comun (Legea nr. 554/2004), alte instanțe au opinat pentru aplicarea regimului juridic prevăzut de Legea nr. 317/2004 referitor la rezoluțiile de respingere a sesizărilor adresate Inspecției Judiciare.

Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituția României, legile și ordonanțele în vigoare, constatate a fi neconstituționale, "își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept".

Întrucât, la expirarea termenului de 45 de zile, nu au fost operate modificările legislative necesare punerii în acord a dispozițiilor Legii nr. 317/2004 cu prevederile constituționale, Înalta Curte, în exercitarea rolului de unificator al jurisprudenței, prin Soluția de principiu adoptată la data de 13 februarie 2017, de către secția de contencios administrativ și fiscal, a stabilit că:

"Rezoluția de clasare a sesizării pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii - Direcția de Inspecție Judiciară în temeiul dispozițiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, poate fi contestată, în fața instanței de contencios administrativ, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile."

La adoptarea acestei soluții s-a avut în vedere aplicarea principiului prevăzut de art. 5 alin. (3) C. proc. civ., referitor la judecata pricinilor potrivit dispozițiilor edictate pentru instituția juridică asemănătoare (cea mai apropiată), în speță a regimului juridic aplicabil acțiunii exercitate împotriva rezoluției de respingere a sesizării (art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată). Aplicarea art. 5 alin. (3) C. proc. civ., reprezintă o concretizare a principiului "ubi eadem est ratio, eadem solutio esse debet" (unde există aceeași rațiune, soluția trebuie să fie identică).

Aceste considerente sunt, însă, valabile, și în ceea ce privește restul dispozițiilor de ordin procedural, dispozițiile art. 47 din Legea nr. 317/2004 neputând fi aplicate parțial, doar în ceea ce privește îndeplinirea procedurii prealabile, și ignorate în privința altor aspecte procedurale (o astfel de situație putând duce la aplicarea unei lex tertia, prin combinarea dispozițiilor legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 și dispozițiilor legii nr. 317/2004)

De asemenea, prin Soluția de principiu adoptată la data de 09 octombrie 2017, în ședința judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a stabilit că:

"În ipoteza în care contestația formulată împotriva rezoluției de clasare a sesizării pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii - Direcția de Inspecție Judiciară în temeiul dispozițiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004 a fost soluționată pe fond de prima instanță prin prisma dispozițiilor de procedură din Legea nr. 317/2004, recursul este inadmisibil."

Această interpretare a fost generată de împrejurarea că dispozițiile art. 47 din Legea nr. 317/2004 nu pot fi aplicate parțial, doar în ceea ce privește aspectele legate de îndeplinirea procedurii prealabile și ignorate în privința altor aspecte procedurale, precum regimul căilor de atac, o astfel de situație putând duce la aplicarea unei lex tertia, prin aplicarea concomitentă a dispozițiilor Legii nr. 554/2004 și ale Legii nr. 317/2004.

Așadar, prin Soluția de principiu adoptată la 09 octombrie 2017 s-a reținut aplicabilitatea dispozițiilor art. 47 alin. (6)-(7) și în ceea ce privește procedura de contestare a rezoluțiilor de clasare și regimul căii de atac formulate împotriva hotărârii instanței de fond, aceste prevederi stabilind că: (6) Soluțiile pe care le poate pronunța secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București sunt:

a) respingerea contestației;

b) admiterea contestației și desființarea rezoluției inspectorului judiciar sau, după caz, a inspectorului-șef și trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare.

(7) Hotărârea secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București este irevocabilă."

În conformitate cu dispozițiile art. 8 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. " de la data intrării în vigoare a C. proc. civ., referirile din cuprinsul actelor normative la hotărârea judecătorească " definitivă și irevocabilă" sau, după caz " Irevocabilă", se vor înțelege ca fiind făcute la hotărârea judecătorească " definitivă".

Astfel, având în vedere soluția de principiu adoptată, de aplicare prin analogie a prevederilor legale sus-enunțate, dar și dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, în forma în vigoare la momentul introducerii acțiunii, Înalta Curte constată că sentința nr. 2885 din data de 23.06.2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin care a fost soluționată pe fond contestația formulată de reclamanții A., B. și S.C. C. S.R.L. împotriva Rezoluției din data de 03 mai 2016 de clasare a sesizării ce a format obiectul dosarului nr. x/2016 este definitivă.

Împrejurarea că în dispozitivul sentinței ce face obiectul judecății se regăsește mențiunea că este supusă recursului în termen de 15 zile de la comunicare nu are relevanță, întrucât devin aplicabile dispozițiile art. 457 alin. (1) și (2) C. proc. civ., conform cărora hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei iar mențiunea inexacta din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac deschisă contra acesteia nu are niciun efect asupra dreptului de a exercita calea de atac prevăzută de lege".

Înalta Curte reține că exercitarea căilor de atac este guvernată de principiul legalității, potrivit căruia căile de atac sunt instituite de lege, ceea ce înseamnă că o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege.

Potrivit art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, sunt supuse recursului "hotărârile date în apel, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile exprese prevăzute de lege".

Prevederile art. 634 alin. (1) din C. proc. civ. arată că sunt hotărâri definitive "hotărârile care nu sunt supuse apelului și nici recursului".

În cauză, recurenta-reclamantă S.C. C. SRL- prin administrator judiciar D. a formulat recurs împotriva unei hotărâri care, potrivit dispozițiilor anterior reținute, este definitivă.

Prin urmare, întrucât prin dispozițiile art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, în forma în vigoare la momentul introducerii acțiunii, 25.06.2016 s-a reținut că hotărârile Curții de Apel București sunt irevocabile ("definitive" în sistemul actualului C. proc. civ.), iar aceste prevederi legale sunt incidente și în cazul contestării rezoluțiilor de clasare, Înalta Curte constată că recursul promovat de recurenta-reclamantă S.C. C. SRL- prin administrator judiciar D. este inadmisibil, fiind declarat împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Pe cale de consecință, instanța de control judiciar constată că recurenta nu are deschisă calea de atac exercitată împotriva sentinței atacate, întrucât aceasta nu face parte din categoria celor supuse recursului, având caracter definitiv.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va anula, ca netimbrat, recursul declarat de reclamanții A. și B. și va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de S.C. C. SRL- prin administrator judiciar D., făcând aplicarea dispozițiilor art. 499 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de reclamanții A. și B. împotriva sentinței civile nr. 2885 din 23 iunie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de S.C. C. SRL- prin administrator judiciar D. împotriva sentinței civile nr. 2885 din 23 iunie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 iunie 2020.