ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1641/2023

Ședința publică din data de 19 septembrie 2023

Asupra recursului, din actele dosarului, constată următoarele:

De asemenea, s-a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 563 din 12 mai 2022 pronunțată de Tribunalul Harghita, secția Civilă a fost respinsă cererea de chemare în judecată.

Prin decizia civilă nr. 227/A din 1 noiembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost admis apelul reclamantei, cu consecința schimbării în tot a hotărârii atacate.

A fost admisă cererea de chemare în judecată, fiind obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 1.500.000 RON, reprezentând contravaloarea scrisorii de garanție de bună-plată nr. x/11.06.2020, emisă în favoarea reclamantei la ordinul C. S.R.L., precum și la plata dobânzii legale aferente, începând cu data de 01.02.2021 și până la data plății efective.

A fost obligată intimata-pârâtă la plata către apelanta-reclamantă a cheltuielilor de judecată în primă instanță, compuse din: 19.471,3 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru; 3.600 RON, reprezentând onorariu expert și 32.851 RON, reprezentând onorariu de avocat.

Totodată, a fost obligată intimata-pârâtă la plata către apelanta-reclamantă a cheltuielilor de judecată în apel, compuse din: 9.378,63 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru și 4.708,02 RON, reprezentând onorariu de avocat.

De asemenea, a solicitat cheltuieli de judecată.

În susținerea recursului, s-a invocat aplicarea și interpretarea greșită a dispozițiilor art. 2.321 C. civ. și a dispozițiilor art. 5 lit. a) din Publicația nr. 758 din 2010 a Camerei Internaționale de Comerț din Paris cu privire la Regulile Uniforme privind Garanțiile la Cerere.

Recurenta a susținut că, acceptând teza inopozabilității față de reclamantă a condițiilor generale de garantare emise de pârâtă, aceasta din urmă avea posibilitatea de a solicita documente, nu în virtutea condițiilor generale, ci pentru a verifica incidența dispozițiilor art. 2.321 alin. (3) C. civ.

Astfel, contrar celor reținute de curtea de apel, în ipoteza în care emitentul are suspiciuni de fraudă, în aplicarea art. 2.321 alin. (3) C. civ., acesta are nu doar dreptul, ci și obligația de a efectua toate verificările necesare, inclusiv de a solicita beneficiarului documentele care probează culpa ordonatorului sau a beneficiarului.

Evocând corespondența purtată între părți, recurenta a expus verificările prealabile întreprinse, cu scopul identificării existenței sau inexistenței unui caz de abuz sau fraudă vadită, în ceea ce privește executarea sumei de 1.500.000 RON, prevăzute în scrisoarea de garanție emisă. A învederat și că reclamanta s-a sustras verificărilor, refuzând să răspundă solicitărilor primite.

A mai invocat recurenta, contrar celor reținute de instanța de apel, că scrisoarea de garanție emisă în favoarea reclamantei nu este o garanție "la prima cerere, definită printr-un pregnant caracter autonom pentru executarea căreia este necesară doar o simplă cerere făcută de beneficiar, deoarece în cuprinsul acesteia sunt inserate ca fiind aplicabile și dispozitiile art. 2.321 alin. (3) teza ultimă C. civ., nu doar dispozițiile din Publicația nr. 758 din 2010 a Camerei Internaționale de Comerț din Paris cu privire la Regulile Uniforme privind Garanțiile la Cerere.

S-a mai susținut caracterul neîntemeiat al argumentului curții în sensul că prima instanță ar fi nesocotit dispozițiile art. 5 lit. a). din aceste Reguli, referitoare la independența garanției de raportul de bază. Astfel, deși este adevărat că instrumentul de garantare dedus judecății este unul necondiționat, este firească stipulația în sensul că beneficiarul nu trebuie să își motiveze cererea de plată, în același timp însă, acesta nu este scutit de obligația prevazută de art. 5 lit. a) din Regulile Uniforme pentru Garanții la Cerere, Publicația nr. 758.

A mai arătat recurenta că, potrivit art. 2.311 alin. (1) C. civ., scrisoarea de garanție emisă de pârâtă nu este un act unilateral, ci reprezintă un veritabil contract în care beneficiarul este parte din momentul acceptării acesteia ca mijloc de garantare, nu numai cu drepturi, ci și cu obligații.

Potrivit recurentei, cererea de executare trebuie să îndeplinească, pe lângă condițiile de formă, reținute în mod exclusiv de instanța de apel ca fiind necesare, și condițiile de fond, respectiv verificarea existenței unei încălcări a obligațiilor asumate de ordonator prin contractul primar, dar și o posibilă fraudă concertată a ordonatorului și a beneficiarului scrisorii.

În cele din urmă, recurenta, făcând trimitere la probe, a învederat situația de fraudă concertată a ordonatorului și beneficiarului, având în vedere că reclamanta a refuzat să pună la dispoziție documentele doveditoare care să confirme survenirea cazului garantat și să infirme existența unui abuz sau a unei fraude vădite.

La data de 18 aprilie 2023 a fost înregistrată întâmpinarea formulată de intimata A. S.A., prin care s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea hotărârii se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Recurenta invocă interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 2.321 C. civ. și a dispozițiilor art. 5 lit. a) din Publicația nr. 758 din 2010 a Camerei Internaționale de Comerț din Paris cu privire la Regulile Uniforme privind Garanțiile la Cerere.

Se susține în esență că, în temeiul dispozițiilor legale pretins încălcate, pârâta, în calitate de emitent al scrisorii de garanție, avea nu doar dreptul, ci și obligația de a efectua toate verificările necesare pentru a se asigura că cererea de executare a scrisorii formulată de beneficiar nu este rezultatul unei fraude concertate din partea ordonatorului și a beneficiarului.

Or, având în vedere că reclamanta, beneficiar al scrisorii, nu a dat curs solicitărilor pârâtei de a prezenta documentele aferente relației contractuale cu ordonatorul C. S.R.L., rezultă că este întemeiat refuzul pârâtei de a executa scrisoarea de garanție.

Înalta Curte, verificând decizia recurată, constată că instanța de prim control judiciar a interpretat și aplicat în mod corect dispozițiile de drept material incidente în cauză, criticile recurentei în sens contrar fiind neîntemeiate.

Situația de fapt reținută de instanța de apel constă în aceea că, prin scrisoarea de garanție de bună plată emisă de pârâtă în favoarea reclamantei-beneficiar, s-a stipulat ca pârâta să facă plata sumei de 1.500.000 RON, la prima și simpla cerere a reclamantei, fără ca, în textul scrisorii, să se menționeze condiția ca cererea de plată să fie însoțită de alte documente, cu excepția unei singure declarații a beneficiarului cu privire la culpa ordonatorului C. S.R.L., prin care să se indice încălcarea obligațiilor asumate în baza contractului nr. x/19.11.2019.

Față de actele dosarului, instanța de apel a constatat că reclamanta-beneficiar a formulat cererea de plată în conformitate cu textul scrisorii de garanție, atașând acesteia declarația privind neexecutarea de către ordonatorul C. S.R.L. a obligațiilor contractuale asumate în cadrul raportului juridic fundamental.

Se constată că, raportat la apărările formulate de pârâtă, cu privire la o suspiciune de fraudă, în mod corect a reținut instanța de apel că pârâta-emitent nu ar fi putut solicita reclamantei alte documente decât cele expres indicate în scrisoarea de garanție, ca înscris constatator al angajamentului asumat și pe care, de altfel, reclamanta le-a prezentat cu ocazia depunerii cererii de executare a garanției.

Contrar susținerilor pârâtei, raționamentul instanței de apel a fost fundamentat pe caracterul autonom și independent al scrisorii de garanție, potrivit dispozițiilor art. 2.321 C. civ., iar consecințele juridice ale acestei autonomii au fost corect indicate. Astfel cum s-a arătat, pârâta-emitent nu putea opune valabil reclamantei-beneficiar excepțiile întemeiate pe raportul contractual dintre ordonatorul C. S.R.L. și pârâtă, în calitate de garant și emitent al scrisorii de garanție și, în egală măsură, pârâta nu putea opune cu succes reclamantei excepțiile întemeiate pe raportul juridic fundamental dintre ordonatorul C. S.R.L. și reclamanta-beneficiar.

Prin urmare, concluzia exprimată în mod judicios de curtea de apel a fost aceea că pârâta, în calitate de emitent al scrisorii, nu avea dreptul să solicite reclamantei documentele prevăzute în Condițiile generale de garantare și contractul de garanție încheiat între pârâtă și C. S.R.L., acestea din urmă nefiind opozabile reclamantei și nici documentele doveditoare ale culpei C. S.R.L., în executarea obligațiilor aferente raportului juridic primar, în virtutea căreia a fost emisă garanția.

În confirmarea raționamentului expus prin considerentele deciziei atacate, contestat de pârâtă, Înalta Curte subliniază că trăsătura caracteristică a scrisorii de garanție este independența sau autonomia pe care o dobândește în raport cu obligația pentru a cărei garantare a luat naștere.

Prin raportare la caracterul autonom al scrisorii de garanție, consacrat de art. 2.321 C. civ., rezultă că pârâta-emitent, ca urmare a emiterii scrisorii de garanție, și-a asumat o obligație nouă, distinctă și autonomă față de cea principală, care decurge din raportul juridic fundamental dintre ordonatorul C. S.R.L. și reclamanta-beneficiar. Odată născută această obligație de garanție, nu mai depinde de soarta obligației principale.

Această obligație nouă, a emitentului față de beneficiar, a luat naștere și se execută de către emitent necondiționat, cu respectarea cerințelor formale prevăzute exclusiv de textul scrisorii de garanție, așa cum prevede art. 2.321 alin. (2) C. civ.. Astfel, textul scrisorii de garanție prevalează atât în raport cu dispozițiile supletive din C. civ. care reglementează scrisoarea de garanție, cât și în raport cu uzanțele comerciale internaționale codificate în Publicația ICC 758.

Prestația emitentului fiind independentă de raportul juridic de drepturi și obligații primar, dintre ordonator și beneficiar, se impune concluzia că pârâta-emitent nu avea dreptul, și cu atât mai puțin obligația, de a cerceta raportul obligațional preexistent angajamentului asumat prin scrisoarea de garanție.

În consecință, raționamentul instanței de apel este conform atât dispozițiilor art. 2.321 C. civ., cât și Publicației 758, care, la art. 5 lit. a), stipulează că o garanție (în sensul definit la art. 2) este prin natura sa independentă "de relația de bază și de cererea de emitere, iar garantul nu este în niciun fel implicat sau obligat de această relație. (…) Angajamentul unui garant de a plăti în cadrul garanției nu poate face obiectul unor reclamații sau contestații rezultate din orice alte relații decât relația dintre garant și beneficiar".

Așadar, în mod neîntemeiat susține pârâta că, în temeiul dispozițiilor legale pretins încălcate, ar fi avut, nu doar dreptul, ci și obligația de a efectua toate verificările necesare pentru a se asigura că cererea de executare a scrisorii formulată de beneficiar nu este rezultatul unei fraude. Corelativ, în temeiul aceluiași caracter autonom și independent al garanției, reclamanta-beneficiar nu avea obligația să pună la dispoziția pârâtei-emitent alte înscrisuri decât cele indicate în mod explicit de textul scrisorii de garanție.

Scrisoarea de garanție este, într-adevăr, un contract, așa cum susține recurenta, însă, un contract unilateral, care generează în sarcina emitentului obligația de plată a sumei prevăzute în scrisoare, în condițiile prevăzute de însuși textul scrisorii de garanție.

Prin urmare, în mod corect instanța de apel a apreciat că examenul conformității solicitării de plată a reclamantei se realizează independent de orice date, clauze și coordonate ale raportului juridic fundamental.

Înalta Curte impune astfel concluzia că nu au fost încălcate art. 2.321 C. civ. și dispozițiile art. 5 lit. a) din Publicația nr. 758 din 2010 a Camerei Internaționale de Comerț din Paris cu privire la Regulile Uniforme privind Garanțiile la Cerere.

În ceea ce privește criticile referitoare la fraudă, trebuie amintit că, potrivit art. 2.321 alin. (3) C. civ., emitentul poate refuza plata numai în caz de abuz sau fraudă vădită.

Frauda trebuie să provină de la beneficiar, iar nu de la ordonator or, în cauză, în mod corect a reținut instanța de apel în cadrul situației de fapt că nu s-a invocat și nici nu s-a probat frauda sau abuzul reclamantei-beneficiar la solicitarea plății sumei din scrisoarea de garanție, ci s-a pretins o fraudă a C. S.R.L., care a intrat în procedura insolvenței.

În ceea ce privește pretinsa fraudă a C. S.R.L., corect a reținut instanța de apel că o eventuală conduită abuzivă a ordonatorului nu constituie o justificare pentru refuzul executării scrisorii de garanție. A arătat astfel că este lipsită de relevanță conduita ordonatorului C. S.R.L. din perspectiva celor alegate de pârâtă, respectiv dacă acesta a emis sau nu cu bună-știință instrumente bancare fără acoperire, dacă și-a cerut sau nu insolvența pentru a zădărnici acțiunile de executare silită din partea creditorilor sau dacă plângerile penale formulate împotriva administratorilor săi sunt ori nu întemeiate.

De asemenea, cu privire la o posibilă participare la fraudă a reclamantei, instanța de apel a mai reținut și lipsa de relevanță a neexecutării prealabile de către reclamantă a altor instrumente de plată sau de garanție, față de natura juridică a scrisorii de garanție.

Prin urmare, Înalta Curte constată că instanța de apel a analizat apărările pârâtei din perspectiva dispozițiilor art. 2.321 alin. (3) C. civ., pe care le-a interpretat și aplicat în mod corect în cauză, neputând fi reținute criticile recurentei în sens contrar.

Se reține, totodată, că în recurs pârâta și-a nuanțat susținerile din etapele procesuale anterioare, referitoare la conduita ordonatorului și a reclamantei-beneficiar. Astfel, dacă în apel s-a apărat susținând, pe baza acelorași elemente factuale, că prima instanță ar fi reținut conivența dintre ordonator și reclamantă, în recurs pârâta invocă explicit frauda concertată a acestora.

Frauda reprezintă însă o chestiune de fapt iar aspectele factuale sunt analizate numai în etapele devolutive ale procesului, pe baza probelor administrate, de către instanțele de fond.

În cauză, situația de fapt astfel cum a fost reținută în etapele procesuale anterioare se impune întocmai în fața instanței de recurs, Înalta Curte neputând, în calea extraordinară de atac, să procedeze la o reapreciere a faptelor deduse judecății sau a probelor aflate la dosar.

Pentru aceste considerente, nefiind incident motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 496 alin. (1) din același cod, va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta B. S.A. împotriva deciziei nr. 227/A din 1 noiembrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Totodată, constatând culpa procesuală a recurentei-pârâte, în temeiul dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va obliga pârâta B. S.A. la plata către intimata A. S.A. a sumei de 15.285,16 RON, reprezentând onorariu de avocat, conform dovezilor aflate la dosarul de recurs, cu titlu de cheltuieli de judecată.

În ceea ce privește cererea recurentei de cenzurare a cheltuielilor de judecată constând în onorariul avocațial, instanța supremă reține că valoarea acestor cheltuieli nu este disproporționată în raport cu circumstanțele și complexitatea cauzei, precum și cu activitatea desfășurată de reprezentantul convențional al intimatei-reclamante, neimpunându-se reducerea acesteia în conformitate cu dispozițiile art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta B. S.A. împotriva deciziei nr. 227/A din 1 noiembrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Obligă recurenta la plata către intimata A. S.A. a sumei de 15.285,16 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 septembrie 2023.