ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1419/2023

Ședința publică din data de 8 iunie 2023

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la data de 28.03.2017, sub nr. x/2017, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pe pârâta Societatea de Administrare Active Feroviare "S.A.A.F." S.A., solicitând să fie obligată pârâtă să-i restituie suma de 610.000 RON, achitată de către reclamantă în baza facturii fiscale de executare silită nr. x/23.11.2006 și în baza procesului-verbal de licitație publică mobiliară din data de 17.11.2006, emis în cadrul dosarului de executare silită nr. x/2006 aflat pe rolul executorului judecătoresc B., și la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 3252/22.09.2017, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis excepția inadmisibilității, a respins cererea, ca fiind inadmisibilă, a obligat reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 2000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.

Prin decizia nr. 1184 din 7 iunie 2018, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a respins apelul formulat de către reclamantă împotriva sentinței menționate, ca nefondat, și a obligat apelanta-reclamantă la plata către intimata-pârâtă a sumei de 3000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Prin decizia nr. 1206/30.06.2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, a admis recursul formulat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1184/A/2018 din 7 iunie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a casat decizia atacată și sentința civilă nr. 3252 din 22 septembrie 2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, și a trimis cauza spre o nouă judecată primei instanțe - Tribunalul București.

Instanța de recurs a constatat însă întemeiate susținerile referitoare la încălcarea, de către instanțele de fond, a prevederilor art. 1348 din C. civ., susținere ce se încadrează în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Potrivit art. 1348 din C. civ., acțiunea de restituire întemeiată pe îmbogățirea fără justă cauză are caracter subsidiar, în sensul că poate fi promovată în condițiile absenței oricărui alt mijloc juridic pentru recuperarea, de către cel care și-a micșorat patrimoniul, a pierderii suferite.

Altfel spus, cel sărăcit are dreptul la actio de in rem verso numai atunci când el nu are și nici nu a avut o altă cale de drept, nici o altă acțiune în justiție, pentru valorificarea dreptului său la reparațiune.

Caracterul subsidiar al acțiunii întemeiate pe îmbogățirea fără justă cauză are de fapt rolul de a împiedica o utilizare abuzivă a instituției prin care să fie deturnate alte instituții ale dreptului privat, în toate situațiile în care se poate vorbi de o îmbogățire și o însărăcire, deși există temei juridic pentru ambele.

În acest cadru, s-a reținut că instanțele de fond, pentru a constata inadmisibilitatea prezentei acțiuni bazată pe îmbogățirea fără justă cauză, ar fi trebuit să identifice, în raport de elementele concrete ale cauzei, care sunt acțiunile pe care recurenta-reclamantă le avea la dispoziție, pentru a obține ceea ce pretinde că îi este datorat, în sensul de cauză juridică a cererii sau temei de drept material, respectiv că ar fi putut beneficia de o cerere bazată pe contract, delict sau alt izvor de obligații, legea ș.a.m.d.

Existența unei acțiuni în întoarcere a executării silite nu putea constitui un argument pentru a constata că mecanismul îmbogățirii fără justă cauză nu este funcțional, întrucât întoarcerea executării nu reprezintă decât o cale procesuală de restituire a prestațiilor în cazul desființării unui titlu executoriu sau a executării silite însăși, nu o acțiune în sensul art. 1348 din C. civ. (ce se referă, în mod exclusiv, la temeiul de drept material al acțiunii).

Instanța de casare a apreciat că se impunea ca instanțele de fond să identifice izvorul restituirii prestațiilor, din punctul de vedere al raportului juridic de drept material, iar nu procesual, spre a putea aprecia că reclamanta avea la dispoziție o altă acțiune pentru recuperarea sumei pretinse. În acest scop, instanțele de fond aveau obligația să analizeze, în concret, toate elementele de fapt ale cauzei, în sensul că reclamanta, în calitate de creditor, a declanșat procedura de executare silită împotriva pârâtei, în calitate de debitor. În cadrul acestei proceduri, a adjudecat bunuri mobile ale debitorului, iar, întrucât prețul a fost mai mare decât valoarea creanței, a preluat bunurile după depunerea sumei de bani ce reprezintă diferența dintre preț și valoarea creanței.

Ulterior, anumite acte de executare silită (nu titlul executoriu și nici întreaga executare silită), au fost desființate pe calea contestației la executare, reținându-se necompetența teritorială a executorului judecătoresc. În cadrul unui litigiu ulterior, debitoarea a solicitat și obținut întoarcerea executării împotriva creditorului adjudecatar, obținând însă nu restituirea bunurilor mobile și nici suma rezultată din vânzare, ci valoarea actualizată a acestor bunuri.

Acesta este contextul factual în care, în opinia instanței de control judiciar trebuie analizat demersul reclamantei, fost creditor - adjudecatar, de recuperare a propriei prestații, ținând seama că vânzarea a fost desființată, însă fără a se reține, în contextul art. 449 din C. proc. civ. din 1865 (legea de procedură aplicabilă la data efectuării executării silite și derulării litigiilor judiciare dintre părți), nici vreun element de fraudă din partea creditorului adjudecatar și nici vreo cauză de desființare a vânzării silite, constând în motive de nulitate din dreptul comun.

În rejudecare, prin sentința civilă nr. 1779 din 09.10.2020, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2017, s-a admis cererea reclamantei și a fost obligată pârâta să-i restituie reclamantei suma de 610.000 RON.

Ulterior, prin decizia civilă nr. 2075/17.12.2021, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a admis apelul formulat de apelanta-pârâtă SOCIETATEA DE ADMINISTRARE ACTIVE FEROVIARE S.A.A.F. S.A., a schimbat în parte sentința atacată, în sensul că a obligat pârâta la plata sumei de 365.581,23 RON, plată efectuată conform Recipisei nr. x/23.11.2006, și a cheltuielilor de judecată compuse din: 7260,8123 RON, taxă judiciară de timbru fond, 50 RON, taxă judiciară timbru apel, 50 RON, taxă judiciară timbru recurs și 31.739,75 RON, onorariu de avocat.

Instanțele de fond au reținut în fapt următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1994/17.04.2006, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2006, s-a admis acțiunea reclamantei A. și a fost somată pârâta Societatea de Administrare Active Feroviare S.A.A.F. S.A. să achite reclamantei suma de 244.379,77 RON, actualizată cu rata inflației și dobânda legală până la achitarea efectivă a debitului, precum și la plata sumei de 39 RON, reprezentând cheltuieli de judecată. Această hotărâre a devenit irevocabilă la data de 22.08.2006, prin neformularea cererii în anulare.

În temeiul acestui titlu executoriu, reclamanta A. S.A., în calitate de creditor, a solicitat executarea silită a obligației de plată a pârâtei Societatea de Administrare Active Feroviare S.A.A.F. S.A., în sumă de 244.418,77 RON, fiind format dosarul de executare silită nr. x/2006, pe rolul Biroului executorului judecătoresc B..

În cadrul dosarului de executare silită s-a încheiat procesul-verbal de licitație publică mobiliară din data de 17.11.2006, în care s-a consemnat că reclamanta a adjudecat 44 de vagoane de marfă, în contul creanței de 244.418,77 RON.

Conform dovezii de adjudecare a bunurilor mobile eliberate la data de 23.11.2006, în cadrul aceluiași dosar de executare silită și facturii fiscale nr. x/23.11.2006, suma totală la care au fost adjudecate cele 44 de vagoane a fost de 610.000 RON, diferența de preț de 365.581,23 RON fiind consemnată de creditoarea-adjudecatară la dispoziție executorului judecătoresc.

Suma de 610.000 RON a fost achitată pârâtei de către reclamantă prin compensare cu creanța de 244.418,77 RON și prin ordin de plată pentru 365.581,23 RON.

Prin sentința civilă nr. 5433/05.04.2007, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, în dosarul nr. x/2007, s-a admis contestația la executare formulată de către contestatoarea-debitoare Societatea de Administrare Active Feroviare S.A.A.F. S.A. și s-a dispus anularea publicației de vânzare mobiliară emisă la data de 13.11.2006, a procesului-verbal de licitație publică mobiliară încheiat la data de 17.11.2006 și anularea deciziei de adjudecare a bunurilor mobile emise la 23.11.2006 de Biroul executorului judecătoresc B., în dosarul de executare silită nr. x/2006. Așa cum rezultă din considerentele acestei sentințe, instanța și-a întemeiat soluția pe necompetența teritorială a executorului judecătoresc, fără a analiza celelalte motive ale contestației la executare.

Pârâta a formulat cerere de întoarcere a executării silite, ce a format obiectul dosarului nr. x/2009, înregistrat pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București. Prin sentința civilă nr. 182/06.02.2012, instanța a respins această cerere, ca neîntemeiată. În motivare, s-a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile pentru întoarcerea executării silite, deoarece titlul executoriu nu a fost desființat și nici însăși executarea silită. Instanța a respins cererea principală și, pe cale de consecință și, fără a efectua o analiză pe fond, a respins și cererea reconvențională formulată de reclamanta din prezenta cauză, având ca obiect restituirea de către pârâta din prezenta cauză a sumei de 365.581,23 RON, să se constate că a renăscut dreptul de creanță pentru suma de 244.379,77 RON și că a operat o compensare judecătorească a creanțelor reciproce.

Prin decizia civilă nr. 2535R/16.10.2013, Tribunalul București, secția a III-a civilă a admis recursul formulat de pârâta-debitoare, a dispus casarea în parte a sentinței menționate și trimiterea cererii principale spre rejudecare la Judecătoria Sectorului 1 București. În cuprinsul considerentelor s-a menționat că părțile nu au înțeles să formuleze critici cu privire la cererea reconvențională și, față de principiul disponibilității, s-a menținut soluția primei instanțe cu privire la aceasta.

În rejudecare, prin sentința civilă nr. 17516/01.10.2015, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr. x/2013, s-a admis cererea pârâtei-debitoare de întoarcere a executării silite și a fost obligată reclamanta-creditoare să plătească pârâtei suma de 4.188.295 RON, reprezentând contravaloarea celor 44 de vagoane, care nu se mai aflau în patrimoniul reclamantei-creditoare. Această sentință a rămas definitivă la data de 23.09.2016, prin respingerea recursului, prin decizia civilă nr. 792R/23.09.2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă în dosarul nr. x/2013.

Cererea reclamantei de revizuire a deciziei civile nr. 792R/23.09.2016 a fost respinsă, irevocabil, la data de 17.02.2017.

În raport de această situație de fapt care a generat prezentul litigiu, Curtea de Apel a constatat că, titlul nefiind desființat, prin anularea formelor de executare, reclamanta a redevenit titulara dreptului reprezentat de titlul executoriu, iar reclamanta creditoare avea posibilitatea de continua executarea silita a titlului executoriu, care nu a fost desființat, și nu să solicite obținerea unui alt titlu pentru aceeași sumă, întrucât reclamanta creditoare avea deja titlu executoriu, neputând obține doua titluri executorii pentru aceeași suma, adică pentru suma de 244.379,77 RON, ce a făcut obiectul sentinței civile nr. 1994/17.06.2006 pronuntata de Tribunalul București, secția a VI a civila.

Conform art. 1.345 C. civ.:

"Cel care, în mod neimputabil, s-a îmbogățit fără justă cauză în detrimentul altuia este obligat la restituire, în măsura pierderii patrimoniale suferite de cealaltă persoană, dar fără a fi ținut dincolo de limita propriei sale îmbogățiri."

Art. 1.346 C. civ. stabilește că îmbogățirea este justificată atunci când rezultă din executarea unei obligații valabile, din neexercitarea de către cel păgubit a unui drept contra celui îmbogățit sau dintr-un act îndeplinit de cel păgubit în interesul său personal și exclusiv, pe riscul său ori, după caz, cu intenția de a gratifica.

Potrivit art. 1.347 alin. (1) și art. 1.348 C. civ., îmbogățirea fără justa cauză trebuie să subziste la data sesizării instanței și are caracter subsidiar altor acțiuni pe care cel prejudiciat le-ar putea exercita pentru ceea ce îi este datorat.

În aplicarea acestor norme, s-a constatat că sunt întrunite conditiile actio de în rem verso, dar numai în ce privește suma de 365.581,23 RON, achitata de reclamanta prin OP din 23.11.2006 și nu și pentru suma de 244.418,77 RON, achitata de reclamanta prin compensare cu creanța de 244.418,77 RON, potrivit titlului executoriu reprezentat de sentința civila nr. 1994/17.04.2006 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civila. În privința acestei sume, reținută ca fiind stinsa prin compensare prin procesul-verbal de licitație publica bunuri mobile din data de 17.11.2006 a BEJ B., întrucat actele de executare silita au fost desființate, fiind desființată și vânzarea celor 44 vagoane, așa cum a reținut și ICCJ prin decizia civila nr. 1206/2020, reclamanta a redobândit creanța deținută în temeiul titlului executoriu amintit, care nu a fost desființat, fiind anulate formele de executare, inclusiv compensarea efectuata în contul creanței în suma de 244.418,77 RON, având în vedere ca reclamanta adjudecase în contul creanței de 244.418,RON, bunurile mobile vândute la licitație publică din 17.11.2006, pentru care achitase, în plus, ca diferența de pret suma de 365.581,23 RON, conform recipisei CEC nr. x din 23.11.2006 .

Așa cum a reținut ICCJ prin decizia menționată, demersul actual este reprezentat de recuperarea propriei prestații, or prestația propriu-zisa a reclamantei a fost plata sumei de 365.581,23 RON, achitata de reclamanta conform recipisei CEC nr. x din 23.11.2006, diferența de preț, pentru care este admisibila și întemeiată actio de în rem verso.

În contextul in care, în dosarul de întoarcere a executării silite, A. nu a fost pusă în situația anterioară, reclamanta nu avea la dispoziție nicio altă acțiune judiciară pentru recuperarea sumei de 365.581,23 RON, conform recipisei CEC nr. x din 23.11.2006, achitată de reclamanta ca diferența preț, in contextul în care repunerea în situația anterioara se face ex lege.

De asemenea, potrivit prevederilor art. 1.348 C. civ., pentru a promova actio de in rem verso A. trebuie să nu mai aibă la dispoziție o altă acțiune în justiție pentru realizarea dreptului de creanță, chestiune ce se verifică în speță, un atare potențial demers judiciar al reclamantei fiind inexistent.

Împotriva acestei decizii au formulat recurs ambele părți.

Recurenta - reclamantă A. S.A. a invocat motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., criticând schimbarea în parte a sentinței primei instanțe și consecința admiterii doar parțiale a acțiunii formulate.

Astfel, a susținut că instanța de apel a depășit limitele rejudecării trasate de instanța de casare și că, în loc să se rezume la a verifica dacă are la îndemână o acțiune efectivă pentru satisfacerea drepturilor sale, încearcă să acrediteze ideea unei culpe procesuale rezultate din necontinuarea executării silite începute în 2006, fără a ține cont de evoluția ulterioară a litigiilor dintre părți, și că obiectul prezentei cauze l-ar reprezenta doar recuperarea propriilor prestații în valoare de 365.581,23 RON și nu a întregii sume de 610.000 RON.

Totodată, recurenta - reclamantă a considerat că decizia atacată nu este motivată sub aspectul respingerii pretențiilor în valoare de 244.418,77 RON, existând doar o mențiune sumară ce nu ar fi în măsură să explice în concret această soluție.

În final, a criticat aplicarea greșită a normelor de drept material referitoare la îmbogățirea fără justă cauză, nefiind identificată, în contextul specific al cauzei, acțiunea care i-ar fi permis satisfacerea drepturilor sale, fondul cererii sale de întoarcere a executării nefiind niciodată analizat.

În susținerea propriului recurs, recurenta - pârâtă SOCIETATEA DE ADMINISTRARE ACTIVE FEROVIARE S.A.A.F. S.A. a criticat soluția instanței de apel din perspectiva încălcării autorității de lucru judecat deciziei nr. 792-23.09.2016, rămasă irevocabilă în litigiul anterior dintre părți, prin care acțiunea reclamantei cu acest obiect a fost respinsă.

În ceea ce privește soluția asupra excepției prescripției, recurenta - pârâtă a invocat greșita aplicare a dispozițiilor C. civ. 2009 și refuzul aplicării regimului prevăzut de Decretul nr. 167/1958, care nu limita în timp invocarea excepției, permitând și instanței să o facă din oficiu.

Totodată, recurenta - pârâtă a criticat soluția de obligare exclusivă a sa la plata cheltuielilor de judecată.

Analizând decizia atacată prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată nefondate recursurile pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește criticile subsumate de recurenta - reclamantă motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că nu se poate imputa instanței de apel nerespectarea deciziei de casare cu prilejul rejudecării cauzei.

Potrivit dispozițiilor art. 501 alin. (1) și (3) C. proc. civ.: în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanța care judeca fondul, aceasta judecând din nou, în limitele casării și ținând seama de toate motivele invocate înaintea instanței a cărei hotărâre a fost casată.

În cauza de față, în raport de soluțiile pronunțate în primul ciclu procesual care au avut în vedere caracterul subsidiar al acțiunii în îmbogățire fără justă cauză și soluționarea definitivă a cererii de întoarcere a executării silite în dosarul anterior dintre părți, prin decizia de casare nr. 1206/30.06.2020, s-a reținut că existența acțiunii în întoarcere a executării nu constituie o acțiune în sensul art. 1348 C. civ. pentru a face inaplicabil mecanismul unei acțiuni întemeiate în acest mod și că nu este incidentă autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 1882-2012 deoarece cererea reconvențională formulată în dosarul nr. x/2009 a fost respinsă fără a se intra în cercetarea fondului.

În final, instanța de casare a reținut împrejurarea că cererea reclamantei a fost considerată inadmisibilă, față de caracterul subsidiar al actio de in rem verso, fără însă a se identifica acțiunea pe care partea ar fi putut-o promova pentru recuperarea creanței, în sensul de izvor al obligației potrivit dreptului civil material, nu al acțiunii civile în sens procesual. În raport de toate aspectele specifice cauzei și istoricului litigios dintre părți, prin decizia de casare, se impunea instanțelor de fond să identifice care sunt acțiunile concrete pe care reclamanta le avea la dispoziție, pentru a obține ceea ce pretinde că îi este datorat, în sensul de cauză juridică a cererii sau temei de drept material, respectiv că ar fi putut beneficia de o cerere bazată pe contract, delict sau alt izvor de obligații, legea ș.a.m.d.

Chiar depășind cerința de admisibilitate decurgând din caracterul subsidiar al acțiunii în îmbogățire fără justă cauză, instanțele de fond erau ținute să analizeze toate aspectele specifice pentru a evalua temeinicia cererii de chemare în judecată, care nu au fost cercetate în primul ciclu procesual și, în consecință, nici prin decizia de casare.

Respingând pretențiile reclamantei în sumă de 244.379,77 RON în contextul factual subliniat și prin decizia de casare, instanța de apel a reținut că, în cadrul contestației la executare soluționate în dosarul nr. x/299-2007, s-a dispus anularea anularea unor acte de executare, titlul sau executarea silită însăși nefiind desfiintate, iar, în consecință, reclamanta a redevenit titulara dreptului reprezentat de titlul executoriu și avea posibilitatea de continua executarea silita a titlului executoriu. S-a considerat în mod judicios că reclamantul nu poate solicita obtinerea unui alt titlu pentru aceeași suma, întrucât reclamanta creditoare avea deja titlu executoriu, neputând obtine doua titluri executorii pentru aceeași suma, adică pentru suma de 244.379,77 RON, ce a făcut obiectul Sentintei civile nr. 1994/17.06.2006 pronuntata de Tribunalul Bucuresti,Sectia a VI a civila. Faptul că litigiul anterior referitor la întoarcerea executării silite s-a soluționat exclusiv în favoarea debitoarei, cererea creditoarei cu același obiect rămânând respinsă în mod irevocabilă, fără a se intra în cercetarea fondului acesteia, iar, în final, debitoarea obținut întoarcerea executării împotriva creditorului adjudecatar, însă nu sub forma restituirii bunurilor mobile sau a sumei rezultate din vânzare, ci a valoarii actualizate a acestor bunuri, nu poate fi contracarată în cadrul acțiunii de față, cu un continut și regim specific.

Prin urmare, instanța de apel a constatat că singura prestație realizată în mod direct de reclamanta - creditoare în baza actelor de executare desființate și care reprezintă o pagubă în patrimoniul său, conform art. 1345 C. civ., în contextul litigios specific cauzei, o constituie cea privind suma de 365.581,23 RON, pentru diferența de 244.379,77 RON nefiind realizată o plată efectivă în cursul executării, ci o compensare cu o creanța deținută potrivit unui titlului executoriu, care nu a fost desființat, aceasta revenind în patrimoniul său.

Analizând în mod distinct temeinicia dreptului reclamantei raportat la cele două sume, instanța de apel nu a încălcat decizia de casare și nici principiul disponibilității, aceasta rezultând cu necesitate din specificul fiecăreia și evoluția litigioasă dintre părți, astfel că nu devine incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În ceea ce privește calitatea motivării instanței de apel cu privire la soluția de respingere a unei părți din pretențiile solicitate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că nu subzistă motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., considerentele deciziei atacate reflectând în mod clar și judicios argumentele relevante în pronunțarea acesteia, după cum s-a ilustrat și în paragrafele anterioare.

După analiza argumentelor subsumate celor două motive de recurs indicate, se poate observa că aspectele indicate de recurenta - reclamantă în susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu constituie veritabile critici din perspectiva acestui motiv, întrucât partea nu invocă în mod efectiv, ci doar formal, încălcarea unor norme de drept substanțial, reluând afirmațiile sale referitoare la neidentificarea unei alte acțiuni pe care ar fi putut-o utiliza pentru recuperarea sumei de 244.379,77 RON, analizate deja anterior, fără a combate în mod relevant considerentele nuanțate de instanța de apel sub acest aspect.

În ceea ce privește recursul promovat de recurenta - pârâtă SOCIETATEA DE ADMINISTRARE ACTIVE FEROVIARE S.A.A.F. S.A., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, invocând motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6-8 C. proc. civ., partea reiterează critici exprimate și în fața instanței de apel, referitoare la încălcarea caracterului subsidiar al acțiunii în îmbogățire fără justă cauză, față de existența unei presupuse acțiuni contractuale la dispoziția reclamantei, autoritatea de lucru judecat a soluției pronunțate în precedentul litigiu având ca obiect întoarcerea executării și necesitatea analizării favorabile a excepției prescripției dreptului material la acțiune.

Toate aceste aspecte și-au găsit rezolvarea în cuprinsul deciziei atacate, iar recurenta - pârâtă nu a adus niciun argument relevant de natură a combate considerentele instanței de apel. Mai mult apărarea referitoare la autoritatea de lucru judecat a fost deja tranșată definitiv prin decizia de casare, neputând fi reluată în al doilea ciclu procesual.

În privința excepției prescripției dreptului material la acțiune, instanța de apel a reținut în mod corect incidența regimului instituit de C. civ. 2009, înlăturând de la aplicare prevederile Decretului nr. 167/1958, care prevedeau reguli diferite referitoare la invocarea excepției. Față de faptul generator al prezentului litigiu, urmare a modalității de soluționare a litigiilor anterioare dintre părți și, în raport de dispozițiile art. 201 din Legea nr. 71/2011, care stabilesc legea aplicabilă prescripției ca fiind cea în vigoare la momentul la care începe să curgă termenul de prescripție, instanțele de fond au indicat și aplicat în mod corect prevederile art. 2513 C. civ.

De asemenea, instanța de apel a constatat în mod corect că, în contextul actual specific, după derularea mai multor litigii între părți, o pretinsă acțiune contractuală ce ar fi putut-o exercita împotriva altei persoane juridice nu constituie impediment în promovarea prezentei acțiuni.

În ceea ce privește critica referitoare la suportarea cheltuielilor de judecată, se observă că recurenta - pârâtă nu indică în mod concret cum au fost aplicate greșit dispozițiile art. 453 C. proc. civ., admiterea în parte a acțiunii neafectând în totalitate și în orice condiții stabilirea cheltuielilor de judecată în sarcina pârâtei și negenerând automat obligarea la plata unor cheltuieli chiar a reclamantei.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție constată nefondate recursurile și le va respinge ca atare.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile declarate de recurenta-reclamantă A. S.A. și de recurenta-pârâtă SOCIETATEA DE ADMINISTRARE ACTIVE FEROVIARE S.A.A.F. S.A. împotriva deciziei civile nr. 2075/17.12.2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 iunie 2023.