ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2637/2023
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2637/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)
Ședința publică din data de 13 decembrie 2023
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 15 decembrie 2022, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, reclamantul A. a declarat recurs împotriva încheierii din 11 noiembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția IV-a civilă în dosarul nr. x/2019.
La termenul din 6 aprilie 2023, față de lipsa părților, constatând îndeplinite condițiile art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., instanța a suspendat judecata recursului.
Potrivit dispozițiilor art. 420 alin. (1) C. proc. civ., cauza a primit termen la 13 decembrie 2023 pentru a se verifica dacă sunt întrunite cerințele prevăzute de dispozițiile art. 416 alin. (1) C. proc. civ.
Asupra excepției de perimare a cererii de recurs, Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 416 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni.
Alin. (2) al aceluiași text de lege dispune că termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță, iar alin. (3) prevede că nu constituie cauze de perimare cazurile când actul de procedură trebuia efectuat din oficiu, precum și cele când, din motive care nu sunt imputabile părții, cererea n-a ajuns la instanța competentă sau nu se poate fixa termen de judecată.
În sensul prevederilor legale redate, perimarea reprezintă o sancțiune ce se răsfrânge asupra întregii activități judiciare, care operează cu condiția ca timp de 6 luni să nu se fi săvârșit vreun act de procedură în vederea judecării cauzei, împrejurare determinată de lipsa de diligență a părților, care nu au acționat în acest scop, deși aveau posibilitatea să o facă.
Fiind un termen procedural, termenul de perimare se calculează potrivit dispozițiilor art. 181 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., astfel încât acesta se împlinește în ziua corespunzătoare din ultima lună, iar dacă ultima lună nu are zi corespunzătoare celei în care termenul a început să curgă, termenul se împlinește în ultima zi a acestei luni.
În litigiul pendinte, se constată că părțile, legal citate, nu s-au prezentat în instanță la termenul din 6 aprilie 2023, stabilit pentru judecarea recursului, termen la care, constatându-se că nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., s-a dispus suspendarea pricinii. Drept urmare, termenul de perimare de 6 luni prevăzut de lege a început să curgă de la data pronunțării încheierii de suspendare a judecății și s-a împlinit la 6 octombrie 2023.
Așa cum rezultă din actele și lucrările dosarului, se constată a fi cumulativ îndeplinite cerințele perimării, respectiv, cauza a rămas în nelucrare în tot timpul prevăzut de lege, de la momentul suspendării (6 aprilie 2023) și până la data repunerii pe rol a cauzei trecând mai mult de 6 luni, timp în care niciuna dintre părți nu a întreprins vreun demers pentru continuarea judecății și nici nu a fost făcută dovada existenței vreunei cauze de întrerupere sau de suspendare a cursului termenului de perimare.
Cum cauza a rămas în nelucrare din vina părților pe perioada prevăzută de lege, Înalta Curte constată că a operat sancțiunea prevăzută de dispozițiile art. 416 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din 11 noiembrie 2022 a Curții de Apel București, secția IV-a civilă fiind perimat de drept.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată perimat recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii de ședință din 11 noiembrie 2022 a Curții de Apel București, secția IV-a civilă.
Cu recurs în 5 zile de la pronunțare la Completul de 5 judecători.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 decembrie 2023.