Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 13.12.2023
respins

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2631/2023

HOTĂRÂRE
13.12.2023
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2631/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 13 decembrie 2023 Deliberând asupra recursului civil declarat în cauză,constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, împotriva deciziei nr. 856 A din 9 iunie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Definitivă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 decembrie 2023.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2023-12-13
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2634/2023
Ședința publică din data de 13 decembrie 2023 Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Pretențiile deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III
ÎCCJ 2023-11-02
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1955/2023
Ședința publică din data de 02 noiembrie 2023 Asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București,
ÎCCJ 2023-11-14
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2102/2023
Ședința publică din data de 14 noiembrie 2023 Asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă la data de 22.09.2021, su
ÎCCJ 2023-12-04
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2466/2023
Ședința publică din data de 4 decembrie 2023 Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei I.1. Obiectul cauzei Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V
ÎCCJ 2023-10-26
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1820/2023
Ședința publică din data de 26 octombrie 2023 Deliberând asupra recursului, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul București, secția a IV-a civ
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă