Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 02.11.2023
respins

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1955/2023

HOTĂRÂRE
02.11.2023
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1955/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 02 noiembrie 2023 Asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul Ministerul Finanțelor în reprezentarea Statului Român împotriva deciziei nr. 164 A din 10 februarie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Definitivă. Pronunțată astăzi, 02 noiembrie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2023-12-13
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2631/2023
Ședința publică din data de 13 decembrie 2023 Deliberând asupra recursului civil declarat în cauză,constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea principală înregistrată pe rolul Tribu
ÎCCJ 2023-12-13
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2634/2023
Ședința publică din data de 13 decembrie 2023 Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Pretențiile deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III
ÎCCJ 2023-11-28
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2331/2023
Ședința publică din data de 28 noiembrie 2023 Asupra cauzei, constată următoarele: I. Circumstanțele litigiului: 1. Obiectul cererii de chemare în judecată: Prin cererea înregistrată la 29 iulie 2021 pe rolul Tribunalului București, secția
ÎCCJ 2024-01-18
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 114/2024
Ședința publică din data de 18 ianuarie 2024 Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Pretențiile deduse judecății Prin cererea înregistrată la data de 11.08.2021 pe rolul Tribunalului Bu
ÎCCJ 2023-10-03
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1497/2023
Asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei: I.1. Obiectul cererii deduse judecății: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalul București, secția a V-a civilă, la data de 8 septembrie 2022
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă