Nevolin împotriva Rusiei

PRIMEI SECȚIUNI CAUZĂ DE NEVOLIN v. RUSSIA Cererea nr. 38103/05 HOTĂRÂREA STRASBOURG 12 iulie 2007 FINAL 31/03/2008 Această hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Nevolin v. Rusia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), ședința ca Camera compusă din: C.L. Rozakis, Președintele, Dna N. Vajić, A. Kovler, K. Hajiyev, D. Spielmann, S.E.

Jebens, G. Malinverni, judecători și grefierul secțiunii Nielsen, deliberat în privat la 21 iunie 2007, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 38103/05) împotriva Federației Ruse depusă Curții în temeiul art. 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național rus, dl Valentin Georgiyevich Nevolin („reclamantul”), la 23 septembrie 2005. Reclamantul a fost reprezentat de dl V. Kutkin, un avocat care practică în Syktyvkar. Guvernul Rus („Guvernul”) a fost reprezentat de dl P. Laptev, reprezentantul Federației Ruse la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. La 22 iunie 2006, Curtea a hotărât să anunțe cererii guvernului.

În conformitate cu dispozițiile articolului 29 § 3 din Convenție, a hotărât să examineze meritele cererii în același timp cu admisibilitatea acesteia. FACTE Reclamantul s-a născut în 1960 și locuiește în orașul Syktyvkar în Republica Komi. La 28 ianuarie 2004, Curtea de Oraș din Syktyvkar a susținut acțiunea reclamantului împotriva Consiliului Comunal din Syktyvkar și a ordonat Consiliului să: „... furnizeze domnului Nevolen Valentin Georgiyevich, al cărui familie cuprinde un membru, cu un loc de locuință bine echipat din Syktyvkar, având o suprafață de viață de cel puțin 9 metri pătrați care îndeplinește cerințele sănătoase și tehnice”. Hotărârea nu a fost apelată și a devenit finală. În iulie 2004, reclamantul a fost oferit o cameră într-un hotel.

El a refuzat oferta. La 7 septembrie 2004, judecătorii au amendat Consiliul deoarece nu a respectat hotărârea din 28 ianuarie 2004. La 25 februarie 2005, Consiliul a oferit reclamantului un apartament pe care a acceptat-o. Cu toate acestea, în mai 2005, Consiliul a retras oferta deoarece apartamentul a fost ocupat. La 24 mai 2005, Consiliul a oferit reclamantului și mamei sale un apartament de două camere pe care au convenit să le accepte și să se mute în. Procedurile de executare au fost închise. La 16 ianuarie 2005, reclamantul a depus o acțiune împotriva Consiliului Comunal Syktyvkar și a autorităților municipale de întreținere a locuințelor care solicită compensare pentru prejudiciile morale cauzate de faptul că de ani de zile a fost forțat să trăiască într-o casă dilapidată.

10. La 9 februarie 2005, Curtea de Oraș din Syktyvkar și-a respins cererea împotriva Consiliului, dar a acceptat acțiunea împotriva autorității de întreținere a locuințelor și i-a acordat 1000 de ruble ruse. Hotărârea respectivă a fost susținută la recurs la 24 martie 2005 de Curtea Supremă a Republicii Komi. ARTICOLUL 6 ALEGAT AL CONVENȚIEII ȘI ARTICOLUL 1 AL PROTOCOLULUI NR. 1 PRIVIND CONTAINTA NON-DEFORZARE A HOTĂRÂREAUI DE 28 JANEI 2004 11. Reclamantul s-a plâns că hotărârea din 28 ianuarie 2004 nu a fost aplicată în timp util. Curtea consideră că această plângere este examinată în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție și al articolului 1 din Protocolul nr. 1 (a se vedea Burdov v. Rusia) , nr. 59498/00, § 26, ECHR 2002 III).

Partea relevantă a acestor dispoziții se citește după cum urmează: Articolul “În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., fiecare are dreptul la o audiere echitabilă ... într-un timp rezonabil... de [a]... tribunal...” art. 1 din Protocolul nr. 1 „Fiecare persoană fizică sau juridică are dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale. Nimeni nu trebuie să fie privat de posesele sale, cu excepția interesului public și sub rezerva condițiilor prevăzute de lege și prin principiile generale ale dreptului internațional...” Admisibilitate 12. Curtea constată că plângerea nu este, vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție și că nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă.

Guvernul a susținut că hotărârea din 28 ianuarie 2004 nu a fost pusă în aplicare până la 24 mai 2005, deoarece Consiliul municipiului nu a avut resurse necesare pentru a-l impune. Cu toate acestea, au susținut în continuare că autoritățile au luat măsuri pentru a asigura executarea. De exemplu, în iulie 2004, Consiliul a oferit reclamantului o cameră într-un hotel și în septembrie 2004 judecătorii au amendat Consiliul. 14. Reclamantul averizat că Consiliul i-a oferit un apartament care a fost ocupat și o cameră într-un hotel. Aceste oferte nu au îndeplinit cerințele hotărârii din 28 ianuarie 2004. 15. Curtea observă că, la 28 ianuarie 2004, reclamantul a obținut o hotărâre prin care urma să primească un apartament.

Hotărârea a devenit definitivă și executibilă, deoarece nu a fost contestată. A fost pusă în aplicare în întregime la 24 mai 2005, când reclamantul a acceptat un apartament de două camere în care s-a mutat cu mama sa. Astfel, hotărârea din 28 ianuarie 2004 a rămas neexecut timp de aproximativ 16 luni. 16. Curtea a constatat frecvent încălcări ale articolului 6 § 1 din Convenția și a articolului 1 din Protocolul nr. 1 în cazurile care pun probleme similare cu cele din acest caz (a se vedea Malinovskiy c. Rusia , nr. 41302/02, § 35 și suiv., ECHR 2005; Teteriny c. Rusia , nr. 11931/03, § 41 și seq., 9 iunie 2005). 17. După examinarea materialului care i-a fost prezentat, Curtea constată că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument care să-l convingă să ajungă la o concluzie diferită în cazul în cauză.

Curtea constată că hotărârea nu a fost executată deoarece debitorul nu deținea locuințe disponibile și nu a avut recursuri financiare pentru achiziționarea unui apartament. Cu toate acestea, Curtea reiterează că nu este deschis unei autorități de stat să citeze lipsa de fonduri sau alte resurse, cum ar fi locuința, ca scuză pentru a nu onora o datorie de judecată (a se vedea Malinovskiy , citat mai sus § 35; Plognikovy c. Rusia , nr. 43883/02, § 23, 24 februarie 2005). 18. Curtea nu este convinsă de argumentul guvernamental că Consiliul a luat măsurile necesare pentru a asigura aplicarea promptă a hotărârii din 28 ianuarie 2005, oferind reclamantului o cameră într-un hotel în iulie 2004 și un apartament ocupat în februarie 2005. Curtea constată că aceste oferte de către Consiliu nu au fost conforme cu condițiile stabilite în hotărârea din 28 ianuarie 2004 (a se vedea punctul 5 de mai sus).

Curtea consideră că reclamantul nu poate fi învinovățit pentru refuzul de soluționare pentru mai puțin decât a avut dreptul la hotărârea din 28 ianuarie 2004 (a se vedea Kornev c. Rusia , nr. 26089/02, § 40, 28 septembrie 2006). 19. Prin urmare, Curtea constată că, prin nerespectarea hotărârii executive în favoarea reclamantului, autoritățile interne au afectat esența dreptului său la o instanță și l-au împiedicat să primească un apartament pe care ar fi putut să-l fi așteptat să-l primească. 20. În consecință, a existat o încălcare a art. 6 din Convenția și a art. 1 din Protocolul nr. II.

ALTE VIOLĂȚI ALEGATE A CONVENȚIEI 21. Reclamantul s-a plâns în conformitate cu articolele 6, 8 și 13 din Convenție că procedura de tort a fost nedreaptă în faptul că acțiunile sale au fost acceptate doar în parte, că de mulți ani nu a putut trăi într-un apartament nou, că de mai mult de opt ani a cerut în mod eșuat autorităților să-și repare casa și că el a trebuit să împărtășească apartamentul cu mama și soția sa.

22. având în vedere toate materialele în posesia sa și în măsura în care aceste plângeri intră în competența sa ratione temporis , Curtea constată că acestea nu dezvăluie nici o încălcare a drepturilor și libertăților prevăzute în Convenție sau în Protocolurile sale … „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale și dacă legea internă a Înaltei Parte contractante în cauză permite numai repararea parțială, Curtea permite, dacă este necesar, satisfacție echitabilă părții vătămate.” Reclamantul a solicitat compensarea pentru prejudiciu moral, lăsând determinarea sumei la discreția Curții. 25. Guvernul a constatat că nu există motive pentru acceptarea cererilor reclamantei, deoarece drepturile sale nu au fost încălcate.

26. Curtea consideră că reclamantul trebuie să fi suferit dificultăți și frustrații rezultate din nerespectarea hotărârii în favoarea sa a autorităților de stat. Curtea ia în considerare aspectele relevante, cum ar fi lungimea neexecuției și natura atribuirii interne, precum și evaluarea acesteia pe o bază echitabilă, acordă reclamantului 1200 EUR în ceea ce privește prejudiciile morale, precum și orice impozit care poate fi imputabil pe suma de mai sus. Costuri și cheltuieli 27. În consecință, Curtea nu a atribuit nimic în temeiul acestui capitol. Dobânzile implicite 29. Curtea consideră că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale.

În ceea ce privește aceste motive, Curtea declară în mod necorespunzător plângerea privind o întârziere în executarea hotărârii din 28 ianuarie 2004 admisibilă și restul cererii inadmisibilă; deține că a existat o încălcare a articolului 6 din Convenția și a articolului 1 din Protocolul nr. 1; deține litera (a) statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, 1200 EUR (1 mie și două sute de euro) în ceea ce privește prejudiciile morale, care urmează să fie transformate în ruble ruse la rata aplicabilă la data decontare, plus orice impozit care poate fi taxabil; (b) care de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se achită pe suma de mai sus la o rată egală cu rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumpărare plus trei puncte procentuale; efectuată în limba engleză și notificată în scris la 12 iulie 2007, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții.

Søren Nielsen Christos Rozakis Președintele grefierului

FIRST SECTION

CASE OF NEVOLIN v. RUSSIA ( Application no. 38103/05 ) JUDGMENT STRASBOURG 12 July 2007 FINAL 31/03/2008 This judgment will become final in the circumstances set out in Article 44 § 2 of the Convention. It may be subject to editorial revision. In the case of Nevolin v. Russia, The European Court of Human Rights (First Section), sitting as a Chamber composed of: Mr C.L. Rozakis, President, Mrs N. Vajić, Mr A. Kovler, Mr K. Hajiyev, Mr D. Spielmann, Mr S.E. Jebens, Mr G. Malinverni, judges, and Mr S. Nielsen , Section Registrar , Having deliberated in private on 21 June 2007, Delivers the following judgment, which was adopted on that date: PROCEDURE

OTHER ALLEGED VIOLATIONS OF THE CONVENTION

21. The applicant complained under Articles 6, 8 and 13 of the Convention that the tort proceedings had been unfair in that his action had only been accepted in part, that for many years he had been unable to live in a new flat, that for more than eight years he had unsuccessfully asked authorities to repair his house and that he had to share the flat with his mother and his wife.

APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION

23. Article 41 of the Convention provides: “If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.” A. Damage

FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY

1. Declares the complaint concerning a delay in enforcement of the judgment of 28 January 2004 admissible and the remainder of the application inadmissible; 2. Holds that there has been a violation of Article 6 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1; 3. Holds (a) that the respondent State is to pay the applicant, within three months from the date on which the judgment becomes final in accordance with Article 44 § 2 of the Convention, EUR 1,200 (one thousand and two hundred euros) in respect of non-pecuniary damage, to be converted into Russian roubles at the rate applicable at the date of the settlement, plus any tax that may be chargeable; (b) that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amount at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points; Done in English, and notified in writing on 12 July 2007, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court.

Søren Nielsen Christos Rozakis Registrar President