ÎCCJ, decizie (scj.ro #213641)

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vrancea - Secția I civilă la data de 13.10.2021, reclamanta SC A. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Cabinet de Avocat B. și C., să se constate nulitatea absolută a publicației de vânzare nr. 289 din 01.09.2011 și a procesului-verbal de licitație nr. 289 din 03.10.2011 întocmite de BEJ X și desființarea lor, cu restitutio in integrum , în sensul că nu a avut loc nicio vânzare la licitație a bunurilor ce fac obiectul celor două acte, respectiv a imobilului Ferma 1 Movilița – teren curți construcții, în suprafață de 656.604,04 mp, și clădirilor: magazie – 51,76 mp, atelier mecanic – 263,06 mp, wc – 10 mp, garaj – 30 mp, coteț beton – 19 mp, WC – 32,25 mp, grajd – 16,25 mp, birouri – 131,81 mp, cantină – 251,79 mp, cabină cântar – 8,75 mp, cramă – 777,5 mp, dormitoare – 341,75 mp, spălător – 14,25 mp, dormitoare – 226,5 mp, cabină – 6,25 mp, șopron – 233,75 mp, imobile înscrise în cartea funciară nr. 50151 a orașului Panciu. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 194 și urm. C.proc.civ., art. 1254 coroborat cu art. 1325 și art. 1648 C.civ. Prin întâmpinare, pârâtul C. a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, excepția autorității de lucru judecată și pe fond, a solicitat respingerea acțiunii, cu cheltuieli de judecată. Prin întâmpinare, pârâtul Cabinet de Avocat B. a solicitat anularea cererii de chemare în judecată pentru neplata taxei judiciare de timbru, respingerea acțiunii, ca inadmisibilă, respingerea acțiunii, ca lipsită de interes, respectiv ca nefondată. La termenul de judecată din data de 16.12.2022, pârâtul Cabinet de Avocat B. a depus la dosar un înscris, prin care a invocat excepția prescripției extinctive. La termenul de judecată din data de 20.01.2022, instanța a respins, ca neîntemeiate, excepțiile netimbrării cererii, lipsei de interes a acțiunii și prescripției extinctive, invocate de pârâtul Cabinet de Avocat B., prin întâmpinare; a respins, ca neîntemeiată, excepția autorității de lucru judecat, invocată de pârâtul C., prin întâmpinare, și a calificat ca fiind apărări de fond excepțiile inadmisibilității cererii, invocate prin întâmpinările depuse la dosar de către pârâții Cabinet de Avocat B. și C., pentru motivele consemnate în praticaua încheierii de ședință de la acel termen de judecată.

Sentința pronunțată de Tribunalul Vrancea Prin sentința nr. 29 din 26.01.2022, Tribunalul Vrancea - Secția I civilă a respins acțiunea, ca inadmisibilă; a obligat reclamanta la plata, către pârâtul C., a sumei de 3.500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând contravaloare onorariu redus de avocat.

Deciziile pronunțate de Curtea de Apel Galați Prin decizia nr. 122/A din 16.06.2022, Curtea de Apel Galați - Secția I civilă a admis apelul reclamantei împotriva sentinței și a încheierii din 22.12.2021; a schimbat în tot încheierea menționată și, în consecință, a admis cererea de recuzare formulată de reclamantă în ceea ce o privește pe doamna judecător Y.; a anulat sentința și a reținut cauza spre rejudecare; a stabilit termen de judecată la data de 14.09.2022, cu citarea părților. Prin decizia nr. 161/A din 19.09.2022, Curtea de Apel Galați - Secția I civilă a respins acțiunea, ca inadmisibilă; a obligat reclamanta la plata, către pârâtul C. a sumei de 8.500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză Împotriva acestei decizii a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C.proc.civ., reclamanta SC A. SA, prin lichidator Z. SPRL, arătând că instanța de apel a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 1325 C.civ. atunci când a apreciat că ar exista o altă cale de atac împotriva celor două acte de executare silită atacate, respectiv contestația la executare, conform art. 500-519 C.proc.civ. Recurenta apreciază că acest raționament este greșit, întrucât respectivele acte de executare silită nu pot fi anulate în cadrul contestației la executare pentru că anularea expertizei evaluatorii s-a realizat mult mai târziu decât restul executării silite, dosarul de executare fiind încetat prin actul de adjudecare, nu se mai poate contesta în acea procedură, acel dosar execuțional fiind rămas fără obiect. Mai arată recurenta că nu putea formula o contestație la executare în termenul de 15 zile prevăzut de art. 401 alin. l lit. a) C.proc.civ., asa cum susține instanța de, pentru motivele invocate în prezenta acțiune, deoarece nulitatea expertizei a fost constatată în dosarul penal cu 9 ani mai târziu față de momentul comunicării celor două acte de executare. În acest sens, recurenta apreciază că instanța de apel se află într-o eroare de interpretare a dispozițiilor legale, deoarece, expertiza nu are valoarea juridică a unei probe administrate în faza de executare silită, executorul neavând atribuită puterea legală de administrare de probe. În speță, expertiza este un act juridic, prin care se stabilește valoarea unui imobil, care reprezintă prețul de plecare într-o licitație publică, act ce nu poate fi atacat pe calea contestației la executare, nefiind un act întocmit de executorul judecătoresc, de aceea motivele pentru care recurenta solicită constatarea nulității absolute a publicației de vânzare și a procesului verbal de licitație excedează motivelor cuprinse în capitolul contestației la executare și se încadrează în motivele de drept comun ce atrag nulitatea absolută a actelor juridice, deoarece scopul întocmirii lor a fost unul ilicit și ilegal, de a vinde un bun imobil la licitație pornind de la un preț evaluat la jumătate din valoarea reală, pe de o parte, ducând la o îmbogățire fără justă cauză a adjudecatarului, iar pe de altă parte, producând o pagubă semnificativă în patrimoniul debitoarei. Față de susținerile instanței că recurenta ar fi putut ataca expertiza în cadrul contestației la executare, există o apărare în plus, care a fost constatată chiar prin încheierea de cameră preliminară din 27.05.2019 a Judecătoriei Panciu, rămasă definitivă și irevocabilă prin încheierea din 21.10.2019 a Tribunalului Vrancea în dosarul penal nr. x/275/2018*, respectiv că recurenta nu a fost citată la efectuarea expertizei (motiv pentru care a și fost anulată), dar nici executorul nu i-a comunicat un exemplar, conform art. 411 alin. 3 C.proc.civ., având posibilitatea de a ataca acest act doar în dosarul penal în care a și fost anulat. Recurenta arată că instanța de apel se contrazice în raționament, menționând că aceasta avea dreptul la apărări împotriva respectivei expertize, pe care recurenta le-a și făcut în dosarul penal dar, în schimb, nu recunoaște o încheiere penală definitivă și efectele juridice pe care le are în circuitul civil. Publicația de vânzare și procesul-verbal de licitație sunt acte juridice unilaterale, întocmite în baza unui preț care nu mai exista în urma anulării expertizei evaluatorii, în dosarul penal, care, față de motivele invocate și de momentul la care i s-a născut dreptul recurentei de a anula actele subsecvente expertizei, pot fi anulate pentru nelegalitate, conform art. 1246 C.civ., potrivit căruia „orice contract încheiat cu încălcarea condițiilor cerute de lege pentru încheierea sa valabilă este supus nulității, dacă prin lege nu se prevede o altă sancțiune”, coroborat cu art. 1325 C.civ., potrivit căruia „dacă prin lege nu se prevede altfel, dispozițiile legale privitoare la contracte se aplică în mod corespunzător actelor unilaterale”, iar lipsa unui preț legal stabilit pentru licitație atrage nulitatea publicației de vânzare și a procesului-verbal de licitație. Recurenta arată că a solicitat constatarea nulității absolute, întrucât dispozițiile legale încălcate prin întocmirea publicației de vânzare și a procesului-verbal de licitație, fără să existe un preț de plecare legal stabilit, încalcă norme speciale, de ordine publică, care garantează egalitatea de șanse la adjudecare, cât și o executare silită legală. Prin anularea actelor respective se va restabili legalitatea în circuitul civil și se va putea ca bunul să revină în patrimoniul recurentei. Motivele de nelegalitate invocate în acest dosar nu se încadrează în prevederile ce reglementează contestația la executare, întrucât nelegalitatea celor două acte pentru lipsa prețului provine dintr-un dosar penal, în care s-a anulat expertiza evaluatorie. Recurenta solicită analizarea acestor acte din perspectiva motivelor și temeiurilor de drept ce țin de valabilitatea actului juridic în sine, pe dreptul comun. Nulitatea expertizei evaluatorii atrage nulitatea celor două acte de executare, care au avut la baza întocmirii lor acea expertiză, dar și în baza art. 1254 C.civ., care se coroborează cu dispozițiile prevăzute de art. 1325 C.civ., text legal ce dă expresie principiului guvernator al efectelor nulității quod nullum est, nullum producit efectum . Solicită admiterea recursului și respingerea excepțiilor formulate de către intimați privind inadmisibilitatea acțiunii.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinare, intimatul-pârât C. a solicitat respingerea recursului și a arătat că acțiunea de drept comun pentru constatarea nulității Publicației de vânzare nr. 289/2011 și a Procesului-verbal de licitație nr. 289/2011 este inadmisibilă, așa cum a reținut în mod legal instanța de apel, împotriva actelor de executare silită fiind deschisă numai calea contestației la executare. Reclamanta a solicitat constatarea nulității celor două acte de executare silită și obligarea la restituirea imobilului pentru motivul că actele de executare menționate au avut la bază raportul de evaluare întocmit de către evaluatorul W., raport care a fost desființat definitiv în dosarul penal nr. x/275/2018*, prin încheierea de cameră preliminară din 27.05.2019 a Judecătoriei Panciu, rămasă definitivă și irevocabilă prin încheierea din 21.10.2019 a Tribunalului Vrancea. În conformitate cu prevederile art. 399 C.proc.civ., împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare. Împotriva actelor de executare silită emise de către executorul judecătoresc într-un dosar de executare instrumentat conform dispozițiilor Codului de procedură civilă de la 1865 este deschisă numai calea contestației la executare, pe care, în cazul în care reclamanta s-ar fi considerat vătămată, ar fi trebuit să o promoveze în termen de 15 zile de la data la care a luat cunoștință de actul de executare pe care ar urmări să-l conteste. În condițiile în care legea are, pentru actele execuționale (ca acte juridice unilaterale), prevederi speciale, adică art. 399 C.proc.civ. și urm. privind contestația la executare, este evident că aceste acte nu pot fi examinate din perspectiva condițiilor generale de validitate ale contractelor. Contrar acestor prevederi legale clare, recurenta susține în mod vădit eronat că actele de executare silită pot fi contestate pe calea dreptului comun. Recurenta forțează interpretarea art. 1325 C.civ. și extinde ipoteza normei în raport de situația ei concretă, ceea ce echivalează cu o adăugare la lege. Cu toate acestea, recurenta omite să arate că lucrarea de evaluare a imobilului în cadrul executării silite s-a făcut cu înștiințarea sa. Curtea de Apel Galați a reținut, în soluțiile pronunțate anterior, cu puterea lucrului judecat, că „actele de executare au fost comunicate în mod legal intimatei SC A., administratorul societății, semnând de primire, așa cum rezultă din dovezile de comunicare aflate la dosarul de urmărire penală și cum rezultă din ordonanțele de clasare dispuse împotriva celorlalte persoane cercetate în dosar, inclusiv Somațiile și Notificările dispuse de către BEJ X”. Despre stabilirea prețului imobilului urmărit recurenta a luat la cunoștință cu certitudine, odată cu comunicarea publicației de vânzare, astfel că avea posibilitatea de a contesta publicația de vânzare și modul de stabilire a prețului în cadrul procesual prevăzut de lege, respectiv în cadrul contestației la executarea silită. Raportul de evaluare efectuat în faza de executare silită, prealabil celor două acte de executare silită contestate în prezenta cauză, reprezintă un mijloc de probă ce putea fi invalidat în cadrul contestației la executare și chiar dacă s-ar accepta invalidarea probei respective, această împrejurare nu poate determina, în mod automat, invalidarea întregii proceduri de executare silită pe calea unei acțiuni de drept comun, atâta timp cât această executare silită nu a fost cenzurată pe calea prevăzută de dispozițiile legale speciale privind contestația la executare. Criticile recurentei-reclamante din cauza de față vizează aspecte care puteau face doar obiectul contestațiilor la executare formulate împotriva actelor de executare, contestații care au fost însă promovate și respinse, existând autoritate de lucru judecat cu privire la legalitatea actelor de executare silită. Mai mult, legalitatea actelor de executare silită, inclusiv cu privire la modul de evaluare a bunurilor vândute la licitație de către executorul judecătoresc, a făcut obiectul analizei instanțelor de judecată și după ce au fost pronunțate încheierea de cameră preliminară din 27.05.2019 a Judecătoriei Panciu și încheierea din 21.10.2019 a Tribunalului Vrancea privind desființarea raportului de evaluare. Astfel, la data de 19.12.2019, urmare a dezbaterilor din ședința publică din 19.11.2019, Tribunalul Vrancea, în cadrul deliberărilor, prin decizia nr. 81/2019, a recalificat contestația la titlu a reclamantei ca o contestație la executare și a reținut faptul că, în cadrul acestei contestații, s-a invocat inclusiv faptul că bunurile sechestrate nu au fost evaluate legal, precum și pretinsa nelegalitate a publicației de vânzare. Tribunalul Vrancea, analizând contestația reclamantei, reține că „prețul de adjudecare corect (...) este cel din procesul-verbal de licitație din 03.10.2011” și că „se impune ca prețul menționat în acesta să fie cel la care a fost adjudecat imobilul efectiv la data licitației, fără ca valabilitatea actului să fie afectată”. În consecință, inclusiv cu privire la prețul la care a fost evaluat și vândut silit imobilul (preț care, pretinde în mod nelegal recurenta, „nu mai există în urma anulării expertizei”), dar și cu privire la legalitatea actelor de executare silită, există autoritate de lucru judecat. Nu este reală susținerea recurentei că, prin respingerea, ca inadmisibilă, a acțiunii de față, desființarea, conform art. 315 alin. 2 lit. d) și art. 549 ind. 1 C.proc.pen., a înscrisului intitulat ,Raport de evaluare a proprietății imobiliare”, întocmit în timpul executării silite, ar rămâne fără efect juridic. Din săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală (nu o infracțiune, pentru că procurorul a considerat că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, încadrând-o la art. 18 1 din Codul penal din anul 1969) se naște un raport de răspundere civilă delictuală între persoana vătămată și persoana făptuitorului. Prin urmare, ca urmare a soluției de clasare pe considerentul că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, fiind incidente dispozițiile art. 18 1 din Codul penal din anul 1969, și a desfințării raportului de evaluare, prin încheierea de cameră preliminară din 27.05.2019 a Judecătoriei Panciu, recurenta are deschisă o acțiune în răspundere civilă delictuală împotriva făptuitorului (cu privire la care s-a dat ordonanța de netrimitere în judecată) pentru repararea eventualelor prejudicii. Prin întâmpinare, intimatul-pârât Cabinet de Avocat A. a invocat excepția de nulitate pentru neîncadrare, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea, ca nefondat, și judecata în lipsă. În ce privește nulitatea recursului, intimatul a arătat că cererea de recurs este o copie fidelă a cererii de chemare în judecată, iar dispozițiile art. 1325 C.civ. sunt invocate pur formal, nefiind făcută vreo referire la motivarea deciziei recurate ori la vreun aspect de nelegalitate al acesteia. Pe fondul recursului, intimatul a arătat că recurenta face afirmații eronate și contradictorii. Inițial recurenta susține că „nulitatea publicației de vânzare și a procesului-verbal de licitație nu se putea realiza în cadrul contestației la executare, deoarece anularea expertizei evaluatorii s-a făcut mult mai târziu decât restul executării silite”, pentru ca apoi să susțină că „motivele de nelegalitate invocate în acest dosar nu se încadrează în prevederile de la contestația la executare deoarece nelegalitatea celor două acte pentru lipsa prețului nu incumbă culpei executorului judecătoresc la întocmirea lor (...)”. Susținerile sunt eronate, întrucât recurenta a formulat nu mai puțin de 6 contestații ce au făcut obiectul următoarelor dosare: nr. x/275/2013*; nr. x/275/2018; nr. x/275/2020; nr. x/275/2013*; nr. x/275/2018; nr. x/275/2014. Afirmațiile sunt contradictorii, întrucât din acestea rezultă pe de o parte, că atâta vreme cât cele două acte atacate nu au fost desființate în procedura de cameră preliminară recurenta nu a suferit vreo vătămare, deoarece, în opinia sa, motivele de nelegalitate invocate nu puteau face obiectul contestației la executare, pe de altă parte, susține că cele două acte au produs efecte juridice vătămătoare, care au dus la finalizarea vânzării prin actul de adjudecare. Mai mult, din aceste susțineri rezultă fără putință de tăgadă că primind publicația de vânzare și procesul-verbal de licitație (așa cum în mod judicios s-a reținut cu autoritate de lucru judecat de către Curtea de Apel Galați prin încheierea din 23.06.2014, pronunțată în dosarul nr. x/44/2014, depusă la dosarul de fond odată cu întâmpinarea), recurenta nu ar fi formulat contestație la executare, existând, astfel, prezumția că a fost mulțumită de prețul stabilit de expert și că nu a suferit vreo vătămare. În cauză nu este incident principiul anulării actului subsecvent urmare a anulării actului inițial/ prevăzut de dispozițiile art. 1254 alin. 2 C.civ., întrucât nu ne aflăm în ipoteza unui act juridic civil lovit de nulitate. Raportul de expertiză este un act de procedură și nu act juridic civil, iar, pe de altă parte, acesta nu este anulat, ci desființat. Încheierea de cameră preliminară din 27.05.2019, pronunțată de Judecătoria Panciu în dosarul penal nr. x/275/2018*, este dată în procedura prevăzută de dispozițiile art. 549 1 C.proc.pen. și a avut ca obiect desființarea unui înscris ( instrumentum probationis). Acest aspect rezultă cu claritate din dispozitivul hotărârii în care se menționează: „admite în parte sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea (...) având ca obiect desființare înscrisuri art. 315 lit. d NCPP”. Așa fiind, cererea a vizat desființarea unui înscris și nu anularea unui act juridic, chestiune ce ar ține de judecata de fond a unei acțiuni civile, ce trebuie soluționată doar într-un proces civil, cu respectarea garanțiilor procesuale, iar nu într-o procedură sumară înaintea instanței penale-judecător de cameră preliminară. Competența judecătorului de cameră preliminară în procedura de la art. 549 1 C.proc.pen. este redusă numai la a constata că în faza de urmărire penală s-a demonstrat săvârșirea unui fals cu privire la un înscris, procedura nu se referă sub nici o formă la anularea de acte juridice ( negotium iuris ). Procedura de sesizare a instanței pentru desființarea unui înscris privește constatarea inexistenței însăși a actului privit ca instrument doveditor ( instrumentum ), fără a exista un drept de acțiune în sens material, ci doar în sens procesual, pe când acțiunea în constatarea nulității absolute sau relative presupune verificarea condițiilor de fond sau de formă pentru încheierea actului ( negotium iuris ), ceea ce imprimă caracterul material al acțiunii. Or, în cadrul procesual fixat prin sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea, s-a solicitat desființarea unor înscrisuri și nu aplicarea regulilor de drept material privind nulitatea actelor juridice. În acest sens este încheierea nr. 103/08.02.2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în considerentele căreia se reține „obiectul procedurii speciale fiind limitat, de către legiuitor la desființarea înscrisului, nu poate fi interpretat în sensul că judecătorul de cameră preliminară poate soluționa cererea de anulare a unei convenții în aceste condiții, rămâne deschisă posibilitatea părții interesate de a proba existența și conținutul manifestării de voință a donatarei A la încheierea contractului de donație prin orice mijloc de probă, potrivit legii civile. Iar, în acest sens, desființarea unui înscris se diferențiază de acțiunea în nulitate relativă sau absolută, aceasta din urmă având ca efect desființarea actului juridic si a actelor subsecvente încheiate în baza lui, conform art. 1254 C.civ.” Altfel spus, reclamanta solicită să se dea eficiență principiului anulării actului subsecvent urmare a anulării actului inițial, potrivit dispozițiilor art. 1254 alin. 2 C.civ., în condițiile în care raportul de evaluare nu este afectat de sancțiunea nulității, în sens de negotium iuris , acesta nefiind analizat din perspectiva îndeplinirii condițiilor esențiale de validitate a actului juridic civil, consimțământ, capacitate, obiect, cauză. Decizia recurată este dată cu respectarea dispozițiilor legale, împotriva actelor de executare silită fiind deschisă numai calea contestației la executare. Eronat recurenta califică expertiza, publicația de vânzare nr. 289/2011 și procesul-verbal de licitație nr. 289/2011, realizate în cadrul dosarului de executare silită nr. x/03.10.2011, de BEJ X, ca fiind acte juridice de drept material, cărora le sunt aplicabile dispozițiile art. 1246, art. 1254, art. 1325 C.civ. referitoare la contracte. Aceste înscrisuri sunt veritabile acte de procedură, realizate de participanții la procesul civil (executorul judecătoresc și expertul tehnic judiciar) în legătură cu activitatea lor procesuală. Neregularitatea invocată de către recurentă se referă la nerespectarea, de către expertul tehnic judiciar, a dispozițiilor art. 208 C.proc.civ. din 1865, care reprezintă o normă de procedură ce reglementează convocarea părților la realizarea expertizei (dacă este nevoie de o lucrare la fața locului), astfel că este necesar a se analiza regimul sancționator al dispoziției pretins a fi încălcate, mijloacele prin care poate fi invocată neregularitatea, precum și momentul până la care poate fi invocată. Din conținutul art. 399 și urm. C.proc.civ. din 1865, rezultă că mijlocul procesual prin care poate fi invocată nulitatea pentru nerespectarea dispozițiilor legale într-un dosar de executare silită este contestația la executare. Chiar dacă sancțiunea ar fi constat în nulitatea absolută, aceasta trebuia invocată de instanță sau de părți în cadrul contestației la executare. Dacă nu a fost invocată în cadrul contestației la executare și nici în căile de atac formulate împotriva hotărârii date în contestația la executare, nulitatea se acoperă definitiv și nu mai poate fi invocată pe cale separată, așa cum greșit a înțeles reclamanta să procedeze. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse. Cu titlu prealabil, Înalta Curte reține că, potrivit cadrului factual stabilit de instanța de prim control judiciar și care nu poate fi reevaluat de către instanța de recurs, bunurile recurentei au făcut obiectul executării silite în cadrul dosarului de executare nr. 289/2011 al BEJ X. În cadrul acestui dosar de executare a fost vândut la licitație imobilul compus din teren și construcții, situat în loc. Movilița, jud. Vrancea (astfel cum este descris în partea introductivă a prezentei decizii), pentru suma de 539.457 lei, conform procesului-verbal de licitație nr. 289/2011 și actului de adjudecare nr. 289/2011, emise de BEJ X, către intimatul-pârât C. Prin acțiunea ce formează obiectul litigiului pendinte, recurenta a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 1254, art. 1325 și art. 1648 C.civ., constatarea nulității absolute a publicației de vânzare nr. 289/01.09.2011 și a procesului-verbal de licitație nr. 289/03.10.2011, întocmite de BEJ X, întrucât la baza stabilirii prețului de vânzare a stat un raport de evaluare desființat definitiv prin încheierea de cameră preliminară din data de 27.05.2019 a Judecătoriei Panciu, pronunțată în dosarul penal nr. x/275/2018* (definitivă prin încheierea din data de 21.10.2019 a Tribunalului Vrancea). Recurenta, debitoare în cadrul dosarului de executare menționat, deși a declanșat mai multe demersuri judiciare în contradictoriu cu intimatul-pârât C, nu a formulat contestație la executare împotriva actelor contestate în litigiul pendinte. Date fiind aceste precizări, necesare în contextul analizării legalității soluției instanței de apel, Înalta Curte va trece la examinarea criticilor formulate prin cererea de recurs. Printr-o primă critică, recurenta invocă faptul că instanța de apel a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 1325 C.civ. atunci când a apreciat că ar exista o altă cale de atac împotriva celor două acte de executare silită atacate, respectiv contestația la executare. Critica are caracter nefondat. În materia executării silite, dispozițiile art. 399 alin. 1 C.proc.civ. de la 1865 (aplicabile în cauză în conformitate cu prevederile art. 3 alin. 1 din Legea nr. 76/2012) stabilesc, cu valoare generală și de regulă fundamentală în materia executării silite, că împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare. Prin urmare, legea consacră, ca regulă, caracterul exclusiv al contestației la executare, necontrapunându-i alte căi legale de valorificare a unor cazuri de nelegalitate a executării silite și neînțelegând să le deschidă părților un drept de opțiune între contestația la executare și alte căi juridice. Aceasta fiind regula, rezultă, totodată, și că atunci când este permisă o derogare de la aceasta, legiuitorul trebuie să o prevadă în mod expres, indicând tipul particular de situație în care este îngăduită abaterea de la regulă. În ce privește situația în care sunt supuse executării silite imobiliare bunuri, iar, cu ocazia procedurii de valorificare a acestora, sunt întocmite acte specifice de executare, precum cele contestate în prezenta cauză, nu există nicio prevedere legală care să permită invocarea nulității acestora prin intermediul unei alte căi judiciare decât cea a contestației la executare, la care se referă art. 399 și urm. C.proc.civ. de la 1865. Astfel fiind, apare ca nefondat argumentul recurentei conform căruia pretinsa nulitate absolută de care ar fi lovite cele două acte contestate în prezenta cauză i-ar îngădui formularea unei acțiuni civile de drept comun, singura cale procedurală care îi era deschisă, pentru a obține constatarea nulității absolute a acestora, iar, ca o consecință firească a efectelor nulității, inclusiv stabilirea caracterului nelegal al executării silite și a revenirii în patrimoniul recurentei a bunului imobil adjudecat, fiind exclusiv aceea a contestației la executare. Nici aspectul că recurenta a înțeles să deducă, spre soluționare o acțiune în constatarea nulității absolute a celor două acte contestate nu este în măsură să conducă la o altă concluzie, dată fiind distincția între caracterul imprescriptibil al unei atare acțiuni și problema inadmisibilității prezentului demers judiciar, cât timp aceasta din urmă vine să sancționeze lipsa unei căi procedurale, distinct de stingerea dreptului la acțiune, cum în mod judicios a reținut și instanța de apel. Nici critica recurentei în sensul că nu putea formula contestație la executare în termenul prevăzut de art. 401 C.proc.civ. 1865 întrucât anularea raportului de expertiză a avut loc ulterior, la nouă ani de la data la care i-au fost comunicate respectivele acte de executare, nu poate fi primită. Astfel cum în mod judicios a reținut instanța de prim control judiciar, recurenta, în măsura în care se considera vătămată de respectivele acte de executare, avea deschisă posibilitatea formulării unei contestații la executare, în care să invoce atât aspecte privitoare la prețul de începere a licitației, cu administrarea de probe adecvate în acea procedură, cât și orice alte vicii în legătură cu respectivele acte de executare. Neprocedând astfel, recurenta a înțeles să renunțe la unicul mijloc procedural aflat la îndemâna sa pentru protecția drepturilor sale în raport cu neregularitățile deduse judecății, care vizează, în principal, subevaluarea bunului. Așadar, existența soluției ulterioare de desființare a raportului de expertiză, dispusă prin încheierea de cameră preliminară a Judecătoriei Panciu, nu poate constitui o cauză de „repunere în termen” a recurentei, cu privire la o cale procesuală pe care aceasta a înțeles în deplină cunoștință de cauză să nu o exercite în termenul prevăzut de lege, cât timp valoarea de circulație a bunului (astfel cum rezulta din înscrisul desființat ulterior) era în mod rezonabil cunoscută de către aceasta, ca efect al luării la cunoștință de actele contestate în prezenta cauză, care includeau valoarea de 539.457 lei, stabilită prin raportul de expertiză. În concluzie, faptul că recurenta nu a fost legal convocată la efectuarea raportului de expertiză, acesta fiind desființat ulterior tocmai ca urmare a nerespectării prevederilor art. 21 lit. b) din O.G. nr. 2/2000, care dispun în acest sens, nu poate constitui un veritabil motiv de imposibilitate a părții de a exercita unicul mijloc procedural aflat la îndemâna sa cu privire la cele două acte de executare întocmite ulterior raportului de expertiză și care i-au fost aduse la cunoștință în mod corespunzător. Printr-o altă critică, recurenta invocă existența, în considerentele hotărârii recurate, a unei pretinse contradictorialități, determinată, în opinia acesteia, de faptul că, pe de o parte, se susține că aceasta avea dreptul de a formula apărări împotriva expertizei, efectuate în cadrul dosarului penal, iar, pe de altă parte, că nu sunt recunoscute efectele juridice pe care le produce o încheiere penală definitivă. Deși neîncadrată, această critică este subsumabilă motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 6 C.proc.civ., susținerea fiind, însă, nefondată. Înalta Curte constată că prezenta critică înglobează, de fapt, o nemulțumire a recurentei cu privire la modul în care instanța de apel a statuat asupra chestiunii litigioase examinate, iar nu contradictorialitatea considerentelor deciziei pronunțate, aspect care excede ipotezei enunțate de cazul de casare invocat. Drept urmare, contrar afirmației recurentei, decizia atacată nu conține o motivare contradictorie, considerentele fiind clare și în strânsă legătură unele cu altele, fiind, deci, posibilă exercitarea controlului de legalitate. Cât privește aspectul referitor la efectele încheierii de cameră preliminară a Judecătoriei Panciu, recurenta are în vedere aplicarea principiului nulității subsecvente a actelor contestate, în acord cu prevederile art. 1246, art. 1254 și art. 1325 C.civ., tocmai ca urmare a pronunțării respectivei hotărâri judecătorești. În dezvoltarea acesteia, recurenta a mai invocat și faptul că actele contestate ar reprezenta, în realitate, acte juridice unilaterale, de drept comun, iar nu acte de procedură. A mai arătat recurenta și că soluția de respingere a cererii de chemare în judecată, ca inadmisibilă, lipsește de efecte juridice soluția dată prin încheierea Judecătoriei Panciu, prin aceea că nu restabilește legalitatea în circuitul civil. Criticile formulate au caracter nefondat. Contrar afirmațiilor recurentei, actele contestate în litigiul pendinte nu au natura unor acte juridice unilaterale, guvernate de dispozițiile Codului civil, ci reprezintă veritabile acte de executare silită întocmite de executorul judecătoresc, în exercitarea atribuțiilor conferite de lege, în procedura vânzării la licitație silită a bunurilor. Prin urmare, în deplin acord cu soluția instanței de apel, se observă că acestea au un regim juridic distinct de cel al actelor juridice reglementate de dispozițiile art. 1325 C.civ., asupra acestora fiind posibil un control de legalitate doar în condițiile subsumate contestației la executare. Totodată, se observă că, în speță, nu este aplicabil principiul resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis , reglementat de dispozițiile art. 1254 C.civ., în privința celor două acte de executare contestate în litigiul pendinte, în raport cu soluția instanței penale, întrucât acestea nu constituie acte juridice subsecvente unui act juridic civil, ci reprezintă acte de executare silită, cenzurabile ca atare în procedura execuțională. Or, după cum s-a statuat anterior, asemenea acte sunt guvernate exclusiv de dispozițiile dreptului procedural, reprezentând manifestări ale organului de executare, în exercitarea prerogativelor legale ce îi revin, fiind nefondată susținerea privitoare la caracterul subsecvent al acestora. Calea procedurală de urmat în vederea contestării valabilității respectivelor acte de executare era, prin urmare, contestația la executare, iar nu o acțiune de drept comun în constatarea nulității absolute, dată fiind natura juridică a acestora. În concluzie, instituirea unei asemenea proceduri speciale de contestare a unor acte de executare sau a însăși executării silite, este justificată de intenția legiuitorului de a ține seama de particularitățile executării silite, precum și de necesitatea de a asigura, prin intermediul instanței de executare, atât un control concentrat cu precădere asupra executării silite, cât și o mai bună protecție a intereselor subiecților procedurii. De aceea, se observă că instanța de apel a făcut o corectă interpretare și aplicare a legii atunci când a apreciat că excepția inadmisibilității acțiunii reclamantei este întemeiată, atât timp cât partea a avut la dispoziție calea contestației la executare pentru a invoca neregularitățile actelor contestate în litigiul pendinte, distinct de soluția dispusă cu privire la raportul de expertiză. Per a contrario , a considera altfel ar însemna a-i îngădui recurentei să substituie contestației la executare, cu eludarea termenului de procedură prevăzut de art. 401 C.proc.civ. 1865, o altă cale procedurală (respectiv acțiunea civilă de drept comun) pentru a invalida executarea silită, aspect nepermis, din moment ce, în conformitate cu cele arătate anterior, ar însemna înlăturarea, contrar legii, a caracterului exclusiv al contestației la executare în situații precum cea de natura celei din litigiul de față. Pentru aceste considerente, Înalta Curte a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC A. SA, împotriva deciziei nr. 161/A din 19.09.2022 a Curții de Apel Galați - Secția I civilă.