ÎCCJ, Decizia nr. 10/2024
ÎCCJ, Decizia nr. 10/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Decizia ce formează obiectul contestației în anulare
Prin Decizia civilă nr. 53 din 20 martie 2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, în Dosarul nr. x/2022 a fost anulat ca netimbrat recursul declarat de recurentul A. împotriva Deciziei nr. 1455 din 10 martie 2021 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2018.
Contestația în anulare declarată în cauză
Împotriva deciziei menționate la pct. 1, recurentul A. a formulat contestație în anulare, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători sub nr. x/2023.
II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători
Analizând excepția netimbrării contestației în anulare, invocată din oficiu, Înalta Curte reține următoarele:
Actele normative referitoare la taxele judiciare de timbru interzic, prin norme imperative, soluționarea unei cereri pentru care nu s-a făcut dovada plății corespunzătoare a acestora.
Potrivit art. 1 din Ordonanța de urgență nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești, cu excepțiile prevăzute de lege, se timbrează în raport cu criteriile stabilite în respectivul act normativ.
Totodată, art. 33 alin. (1) din același act normativ prevede că:
"taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat". Dispozițiile art. 197 din C. proc. civ. stipulează că neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau cererii, aceste prevederi fiind incidente și în cauza pendinte, prin raportare la art. 508 alin. (1) din C. proc. civ.
În conformitate cu prevederile art. 26 alin. (1) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, taxa judiciară de timbru datorată pentru contestația în anulare este de 100 RON.
În cauză, contestatorului i-a fost adusă la cunoștință obligația de a depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru aferente contestației în anulare, potrivit dovezii de înmânare a citației, aflate la dosar.
La termenul de judecată acordat în cauză, Înalta Curte a constatat că A. nu s-a conformat obligației de timbrare, procedural comunicată și nici nu a înțeles să dea eficiență normelor vizând reexaminarea modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, ori celor vizând ajutorul public judiciar, în condițiile prevăzute de actele normative cadru în materia analizată.
În acest context, instanța supremă va face aplicarea dispozițiilor art. 508 alin. (1), cu referire la art. 197 alin. (1) din C. proc. civ. și va anula contestația în anulare, ca netimbrată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează, ca netimbrată, contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei nr. 53 din 20 martie 2023 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, în Dosarul nr. x/2022.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 ianuarie 2024.