ÎCCJ, Decizia nr. 19/2025
ÎCCJ, Decizia nr. 19/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)
Ședința publică din data de 13 ianuarie 2025
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Decizia ce formează obiectul contestației în anulare
Prin decizia nr. 155 din 9 septembrie 2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători, în dosarul nr. x/2024, a fost anulat, ca netimbrat, recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei nr. 1071 din 23 februarie 2024 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2022.
Contestația în anulare declarată în cauză
Împotriva deciziei menționate la pct. 1, A. a formulat contestație în anulare, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători sub nr. x/2024.
II. Considerentele Înaltei Curți
Analizând excepția netimbrării contestației în anulare, invocată din oficiu, Înalta Curte reține următoarele:
Actele normative referitoare la taxele judiciare de timbru interzic, prin norme imperative, soluționarea unei cereri pentru care nu s-a făcut dovada plății taxelor judiciare de timbru corespunzătoare.
Potrivit art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești, cu excepțiile prevăzute de lege, se timbrează în raport cu criteriile stabilite în respectiva ordonanță.
Totodată, art. 33 alin. (1) din actul normativ mai sus menționat prevede că: "taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat". Dispozițiile art. 197 din C. proc. civ. stipulează că neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii, aceste prevederi fiind incidente și în cauza pendinte, prin raportare la art. 508 alin. (1) din C. proc. civ.
În conformitate cu prevederile art. 26 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, taxa judiciară de timbru datorată pentru contestația în anulare este de 100 RON.
În cauză, contestatorului i-a fost adusă la cunoștință obligația de a depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru aferente contestației în anulare la 13 decembrie 2024, potrivit dovezii de înmânare a citației, aflate la fila nr. x în prezentul dosar.
La termenul de judecată acordat în cauză, Înalta Curte a constatat că A. nu s-a conformat obligației de timbrare, procedural comunicată, astfel încât va face aplicarea dispozițiilor art. 508 alin. (1) raportat la art. 197 din C. proc. civ. și va anula contestația în anulare, ca netimbrată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează, ca netimbrată, contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 155 din 9 septembrie 2024 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, în dosarul nr. x/2024.
Definitivă.
Pronunțată astăzi, 13 ianuarie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ.