ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 380/2023

Circumstanțele cauzei Prin actiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 21.09.2018 și precizată la data de 13.02.2019, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate: - anularea notificării nr. x/07.05.2018, prin care C.N.A.S. a comunicat datele în vederea stabilirii, declarării și achitării contribuției clawback aferente trimestrului I 2018. - anularea adresei nr. x/05.06.2018 reprezentând răspunsul dat de pârâtă contestației formulate împotriva notificării; - aularea Ordinului C.N.A.S. nr. 913/07.05.2018 privind procentul "p" de 24,13; - obligarea pârâtei la comunicarea valorii consumului de medicamente, suportate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății, consum aferent vânzărilor reclamantei în trimestrul I 2018.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. civilă nr. 1935 din 05 iunie 2019 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal - veche a respins excepția inadmisibilității actiunii în anularea Ordinului C.N.A.S. nr. 913/07.05.2018 și a respins acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate, ca neîntemeiată.

Recursul exercitat în cauză Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., criticând-o pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii, rejudecarea acțiunii și admiterea acesteia astfel cum a fost formulată. În motivarea recursului s-a arătat că prima instanță nu s-a pronunțat asupra elementului de nelegalitate privind nemotivarea notificării. Considerentele sentinței dovedesc neanalizarea amplelor argumente expuse de reclamantă cu privire la lipsa de transparență a modalității în care sunt comunicate elementele prevăzute de O.U.G. nr. 77/2011. În acest sens, recurenta a amintit considerentele deciziei Î.C.CJ. nr. 6469/2019, prin care s-a reținut că modalitatea în care C.N.A.S. face aplicarea art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 77/2011, respectiv modul în care sunt comunicate contribuabilului informațiile necesare plății contribuției, nu îi dă acestuia posibilitatea să verifice corectitudinea datelor. Considerente similare se regăsesc și în cuprinsul deciziei Î.C.C.J. - SCAF nr. 190/2016, în jurisprudența Curții de Apel București (sentințele civile nr. 2137/2014, 2335/2014, 430/2014) și în jurisprudența C.E.D.O. (hotărârea nr. 39766 Serkov c. Ucrainei). Conform jurisprudenței naționale și europene invocate, recurenta a apreciat că, în prezența unei notificări nemotivate, care nu-i permite să verifice informațiile pe baza cărora se calculează taxa, lipsa de transparență în fiscalitate nu poate fi remediată decât prin aplicarea principiului in dubio contra fiscum. Întrucât C.N.A.S. sugerează indirect faptul că eventuala problemă de transparență ar avea drept sursă legislația secundară ce reglementează modalitatea de colectare a datelor privind consumul, recurenta arătat că nu are niciun motiv pentru a contesta sistemul de raportare instituit de art. 5 alin. (4), alin. (6) și alin. (7) din O.U.G. nr. 77/2011, pentru simplul motiv că nu este destinatara acestor norme. Practic, în baza acestor norrne juridice primare, C.N.A.S. a adoptat un cadru juridic secundar destinat entităților care consumă medicamente (spitale, farmacii, centre de dializă), prin care să se facă raportarea consumului și a tuturor datelor legate de acesta. Destinatarii acestor norme nu sunt deținătorii de A.P.P., astfel încât nu se pune problema atacării lor. Problema apare atunci când C.N.A.S., fie nu realizează o astfel de metodologie care să permită raportarea unui flux de informații eficient, care să permită deținătorului de A.P.P. să înțeleagă efectiv cum propriile sale decizii de afaceri afectează consumul și, implicit, valoarea contribuției clawback pe care trebuie s-o plătească, fie adoptă o metodologie, dar nu transmite aceste date mai departe către deținătorul de A.P.P. De asemenea, instanța de fond a reținut în mod eronat că reclamanta contestă sistemul de raportare, deși ceea ce se invocă este faptul că pârâta C.N.A.S. nu permite accesul, prin comunicarea unor date adecvate, la modalitatea în care se construiește consumul de medicamente într-un trimestru. A mai arătat recurenta că a primit de la C.N.A.S. un set minimal de informații care, presupunând că i-ar permite să calculeze pur matematic valoarea contribuției, nu îi oferă nicio pârghie de control. Altfel spus, deși notificarea este motivată formal în drept, nu există și o motivare în fapt a acesteia. În acest sens, trebuie reținut că dreptul de a contesta datele comunicate de către C.N.A.S. devine efectiv doar dacă contestatorul are posibilitatea reală de a verifica modul de calcul utilizat, deoarece plătitorul contribuției este cel care trebuie să stabilească, calculeze și declare contribuția. În opinia recurentei, intimata C.N.A.S. deține toate informațiile necesare pentru a oferi plătitorilor contribuției informații complete și transparente asupra bazei de calcul a contribuției, având în vedere raportările pe care farmaciile, unitățile sanitare cu paturi și centrele de dializă le realizează lunar. Totodată, recurenta-reclamantă susține că nu solicită comunicarea datelor de consum aferente tuturor deținătorilor de APP, ci doar a celor care o privesc, întrucât, în lipsa acestor date, nu poate verifica raționamentul intimatei-pârâte la emiterea notificării, ceea ce reprezintă un motiv de anulare a actului administrativ. De asemenea, intimata are obligația de a verifica îndeplinirea condițiilor legale pentru plata contribuției, iar recurenta nu are altă posibilitate decât pe aceea de a accepta datele comunicate de C.N.A.S., fără a primi vreo explicație cu privire la sursele efective ale consumurilor respective, pe canalele de eliberare a medicamentelor. Un alt set de critici a vizat soluția de respingere a capătului de cerere privind anularea Ordinului C.N.A.S. nr. 913/07.05.2018, prin care s-a aprobat procentul "p" aferent trimestrului I 2018. Astfel, motivarea este contradictorie, întrucât pe de-o parte, instanța acceptă că ordinul în cauză este lipsit de orice formă de transparență pentru destinatarii săi, acestia fiind puși în imposibilitatea de a verifica, în concret, temeinicia datelor ce stau la baza calculului procentului "p", iar pe de altă parte, instanța respinge capătul de cerere, arătând că "realizarea unei transparențe totale, prin comunicarea către fiecare contribuabil a tuturor datelor și documentelor financiar-contabile ce atestă data eliberării tuturor medicamentelor din România, de către fiecare canal de eliberare și raportare, este practic imposibilă din cauza volumului foarte mare de documente ce ar trebui întocmite". Dificultatea demersului de transparentizare nu poate fi reținută drept un argument pentru inaplicabilitatea acesteia. După cum chiar instanța admite, ordinul nu oferă nicio posibilitate de a înțelege cum anumite medicamente puse pe piață, în privința cărora reclamanta are o anumită imagine privind consumul, imagine construită pe baza informațiilor oferite de studiile de piață, se regăsesc în valori de consum atât de ridicate. Mai important este însă faptul că ordinul amintit nu conține nicio garanție în sensul că datele respective, în baza cărora se stabilește obligația de achitare a contribuției clawback, sunt conforme cu realitatea. În concluzie, ordinul prin care a fost stabilit procentul "p" nu cuprinde nicio explicație pentru care valoarea consumului de medicamente reprezintă o anumită sumă, această situație contravenind principiul transparenței fiscale, în baza căruia contribuabilului trebuie să i se ofere posibilitatea de a cunoaște și înțelege modul de constituie a bazei de calcul pentru taxa, impozitul sau contribuția pe care acesta trebuie să o plătească. Recurenta a criticat și respingerea de către instanță a motivului de nelegalitate referitor la modul de stabilire de către intimata-pârâtă a bazei de calcul a contribuției clawback, prin raportare la valoarea de compensare a medicamentelor, iar nu la valoarea vânzărilor plătitorului contribuției. Arată recurenta-reclamantă că instanța de fond și-a întemeiat argumentația pe jurisprudența Curții Constituționale în domeniu, fără a avea în vedere că aceasta tratează norma legală din perspectivă constituțională, iar nu sub aspectul legalității modului de raportare a valorii consumului la valoarea de compensare a medicamentelor. Modul de calcul al taxei încalcă atât dispozițiile art. 3 din O.U.G. nr. 77/2011, cât și principiul constituțional al justei așezări a sarcinilor fiscale, contribuția nefiind așezată asupra unei baze de impunere care să fie raportată numai la veniturile contribuabilului, ci și la veniturile altor entități aflate în lanțul de comercializare a medicamentelor (farmacii și distribuitori). În consecință, cumulând adaosurile de pe lanțul de distribuție, se ajunge la o marjă totală de aproape 41%, care se aplică la prețul de producător, respectiv la prețul maximal încasat de A.P.P. În opinia recurentei-reclamante, este greșit modul de calcul al contribuției prin raportare la valoarea de compensare, care include atât prețul medicamentului, cât și toate adaosurile distribuitorilor, întrucât din cuprinsul dispozițiilor O.U.G. nr. 77/2011 rezultă că valoarea consumului de medicamente aferent vânzărilor fiecărui plătitor de contribuție este diferită de valoarea de compensare a medicamentelor (valoarea suportată din FNUASS). Interpretarea corectă, literală, sistematică și teleologică a dispozițiilor art. 5 alin. (3) din O.U.G. nr. 77/2011 conduce la concluzia că taxa se calculează în raport de valoarea vânzărilor pe care fiecare plătitor le realizează, iar nu de valoarea de compensare suportată din FNUASS. Interpretarea eronată a textului de lege de către intimata-pârâtă contravine principiului justei așezări a sarcinilor fiscale, prevăzut de art. 56 alin. (2) din Constituție, dar și principiului certitudinii impunerii, prevăzut de art. 3 din Codul fiscal, sens în care recurenta-reclamantă a indicat decizii de practică judiciară ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și ale Curții Constituționale a României. O.U.G. nr. 77/2011 instituie o contribuție specială, impusă doar anumitor persoane, respectiv deținătorilor de A.P.P., stabilită de C.N.A.S. nu doar în funcție de veniturile obținute de acestea, ci și în funcție de veniturile altor persoane (distribuitori și farmacii), astfel încât, deși distribuitorii și farmaciile au certitudinea decontării serviciilor lor în legătură cu aceste medicamente, ei nu plătesc nicio contribuție, sarcina fiscală fiind preluată de deținătorii de A.P.P. Prin modalitatea de calcul a contribuției trimestriale, respectiv prin suportarea de către deținătorii de A.P.P. a unei sarcini fiscale determinate de venitul altor entități fiscale, intimata-pârâtă CNAS, în aplicarea O.U.G. nr. 77/2011, nesocotește principiile echității, proporționalității, rezonabilității și nediscriminării, incidente în materie fiscală. Deținătorii de A.P.P. ajung să suporte, astfel, o sarcină fiscală care nu este determinată de propriul lor venit, ci de cel al altor entități, în condițiile în care, datorită adaosurile comerciale practicate de distribuitori și farmacii, se poate ajunge la o marjă de până la 41% aplicată la prețul maxim al procătorului, încasat de D.A.P.P. Specificul relațiilor comerciale de pe lanțul de distribuție arată că farmaciile și distribuitorii primesc direct compensările de la stat, iar deținătorii de A.P.P. nu au relații juridice directe cu casele de asigurări. Ca o consecință a acestui specific, deținătorul de A.P.P. plătește contribuția, indiferent dacă dorește ca medicamentele sale să fie compensate sau nu, întrucât reclamanta vinde atât medicamente care figurează pe lista de compensare, cât și medicamente care nu figurează pe această listă, dar care îi sunt comunicate spre plata contribuției clawback, pentru că au fost decontate în spitale. Întrucât deținătorii de A.P.P. nu încheie niciun contract cu C.N.A.S., această autoritate nu decontează valoarea compensată din prețul medicamentelor către deținătorii de A.P.P., ci către farmacii și spitale, deținătorul de A.P.P. neavând vreun control asupra mecanismului de decontare. Totodată, distribuitorii și farmaciile sunt cei care intră în relație contractuală directă cu casele județene de asigurări de sănătate, nefiind simpli interpuși în lanțul de distribuție, ci urmăresc propriile avantaje comerciale, astfel încât medicamentele achiziționate de la deținătorul de A.P.P. intră în proprietatea lor, având dreptul absolut de a le revinde fără vreo implicare din partea producătorului. Deținătorii de A.P.P. vând medicamentele en gros către distribuitori, fără a avea certitudinea încasării prețului medicamentelor, depinzând de plățile făcute de distribuitori, independent de măsura în care casele de asigurări de sănătate achită sumele facturate către farmacii/spitale. În concluzie, farmaciile și distribuitorii se bucură de avantajul încasării de la casele de asigurări de sănătate a contravalorii medicamentelor, avantaj care nu este acordat și deținătorilor de A.P.P. Nu în ultimul rând, s-a mai arătat că deținătorii de A.P.P. nu au posibilitatea de a influența adaosurile comerciale aplicate ulterior de distribuitori și farmacii, astfel încât să stabilească prețul final al medicamentului, pentru a acoperi povara fiscală a contribuției clawback. Chiar în ipoteza în care s-ar accepta posibilitatea stabilirii unui impozit sau a unei contribuții care să privească activitatea sau veniturile unor terți, recurenta-reclamantă apreciază că această obligație are un caracter neproporțional.

Apărările formulate în cauză Intimata-pârâtă Casa Națională de Asigurări de Sănătate nu a depus întâmpinare față de recursul declarat de reclamantă, dar a formulat concluzii scrise, solicitând, în esență, respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a hotărârii primei instanțe.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. este nefondat, pentru următoarele considerente: Pentru a răspunde criticilor de nelegalitate formulate de recurenta-reclamantă cu privire la sentința primei instanțe, Înalta Curte reține că acestea se subsumează următoarelor motive: - greșita confirmare, de către prima instanță, a legalității modului de stabilire de către intimată a bazei de calcul a contribuției clawback, prin raportare la valoarea de compensare a medicamentelor, iar nu la valoarea vânzărilor plătitorului contribuției. - neanalizarea motivului de nelegalitate referitor la nemotivarea notificării prin care pârâta a comunicat datele necesare calculării contribuției clawback aferentă trimestrului I 2018; - nelegala respingere a capătului de cerere privind anularea Ordinului C.N.A.S. nr. 913/07.05.2018, prin care s-a aprobat procentul "p" aferent trimestrului I 2018. Referitor la setul de critici vizând modul de stabilire a bazei de calcul a contribuției clawback, prin raportare la valoarea de compensare a medicamentelor, iar nu la valoarea vânzărilor plătitorului contribuției, Înalta Curte reține că, în esență, recurenta-reclamantă a susținut că taxa trimestrială este calculată în mod greșit asupra valorii de compensare a medicamentelor, care include atât prețul medicamentului, cât și adaosurile distribuitorilor, aspect de natură a conduce la încălcarea principiilor fiscale fundamentale (principiul justei așezări a sarcinilor fiscale, principiile echității, proporționalității, rezonabilității și nediscriminării). Înalta Curte va respinge, ca nefondate, susținerile recurentei referitoare la încălcarea principiilor fiscalității, instanța de fond reținând corect că, date fiind prevederile art. 3 din O.U.G. nr. 77/2011, stabilirea contribuției se face prin raportare la valoarea consumului de medicamente suportate din Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății, consum aferent vânzărilor fiecărui plătitor de contribuție. Este de necontestat împrejurarea că, în consumul raportat de farmacii și distribuitori către C.N.A.S. sunt incluse și adaosurile comerciale practicate de agenții economici de pe lanțul de distribuție (adaosul comercial de distribuție și adaosul de farmacie), dar criticile reclamantei vizează însuși modul în care legiuitorul a reglementat mecanismul de calcul al taxei parafiscale, care poate face obiectul unei eventuale sesizări adresate Curții Constituționale a României, iar nu al controlului instanței de contencios administrativ. În lipsa unor argumente legate de modul concret de determinare a valorii consumului, susținerile recurentei în sensul că intimata-pârâtă C.N.A.S. ar fi trebuit să aibă în vedere valoarea vânzărilor fiecărui plătitor de contribuție și nu valoarea consumului de medicamente, raportat la valoarea de compensare a medicamentelor, constituie, în realitate, critici ce vizează justețea reglementării, iar nu legalitatea actelor emise de autoritate în executarea legii. Susținerea recurentei-reclamante în sensul că ar fi îndatorată la plata unei taxe pe venituri pe care nu le realizează, adaosurile comerciale nefiind încasate de deținătorii DAPP, ci de distribuitori și farmacii, nu poate fi reținută, întrucât, la introducerea pe piață a unui medicament, titularii contribuției cunoșteau condițiile de plată a taxei, respectiv faptul că nu vor plăti o contribuție raportată doar la prețul de producător. În acest sens sunt considerentele deciziei CCR nr. 484 din 25.09.2014, potrivit cărora: "În aplicarea prevederilor legale de referință este stabilit așadar modul de calcul al prețurilor la medicamente, inclusiv modul de calcul al prețului cu amănuntul maximal, respectiv cota maximă a adaosului de distribuție și cota maximă a adaosului de farmacie. Câtă vreme deținătorii autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor solicită includerea medicamentelor pe care le vând în lista medicamentelor pentru care plătesc contribuția, cunoscând prețurile maximale ale medicamentelor, precum și influența maximă a adaosurilor ce pot fi practicate de subiecții care se interpun în circuitul comercial al medicamentelor compensate, rezultă că și-au asumat că vor plăti o contribuție raportată nu doar la prețul de producător. În acest cadru legal este la aprecierea deținătorilor de APP negocierea de adaosuri cât mai mici cu intermediarii, cu consecința plății unei contribuții într-un cuantum cât mai redus.". Totodată, Curtea Constituțională a României a reiterat faptul că această contribuție trimestrială a fost instituită de legiuitor exclusiv în considerarea faptului că acestor deținători li se decontează din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății contravaloarea medicamentelor vândute (deci în considerarea acestei facilități), ceea ce nu este cazul celorlalți subiecți care desfășoară o activitate comercială, fără a beneficia de alte avantaje. Aceștia vând atât medicamente compensate, cât și medicamente cumpărate liber de populație, neavând un avantaj efectiv din vânzarea medicamentelor compensate. Înalta Curte va avea în vedere și considerentele deciziei CCR nr. 249 din 21.05.2013: "taxa de clawback este o taxă parafiscală, stabilită potrivit prevederilor art. 139 alin. (1) din Constituție, în virtutea cărora "impozitele, taxele și orice alte venituri ale bugetului de stat și ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege", Așadar, taxele parafiscale reprezintă o categorie distinctă, specială, de venituri care sunt legal dirijate în beneficiul instituțiilor și/sau organismelor cărora statul consideră oportun să le asigure realizarea, pe această cale, a unor venituri complementare. Ca atare, este dreptul exclusiv al legiuitorului să stabilească plătitorii taxelor parafiscale, în speță ai taxei de clawback, respectiv agenții economici care sunt vizați în mod expres de reglementările Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2011". Prin urmare, în cauză nu a fost reliefată o situație de încălcare a principiului justei așezări a sarcinilor fiscale, respectiv a certitudinii impunerii, precum și a celorlalte principii fiscale, inclusiv a principiului egalității. De altfel, Înalta Curte reține că reclamanta nu a formulat critici concrete cu privire la valoarea propriu-zisă a consumului comunicat de intimata-pârâtă, ci a susținut, pe de-o parte, imposibilitatea verificării valorilor furnizate în exclusivitate de către Casa Națională de Asigurări de Sănătate, iar pe de altă parte, obligarea plătitorul contribuției să suporte sarcini fiscale pentru veniturile realizate de alte entități, motive de nelegalitate care privesc, astfel cum s-a arătat anterior, însăși modalitatea de legiferare a contribuției trimestriale, iar nu un aspect de nelegalitate propriu actului administrativ contestat. În acord cu cele reținute de prima instanță, se constată că în mod corect intimata-pârâtă C.N.A.S. a comunicat reclamantei valoarea consumului de medicamente aferent vânzărilor, raportat la valoarea de compensare din prețul final al acestor medicamente, chiar dacă prețul final include și eventuale adaosuri practicate de agenții economici interpuși în lanțul de distribuție, împrejurare care nu poate fi interpretată ca fiind nelegală ori ca având caracter discriminatoriu. În privința susținerilor vizând neanalizarea motivului de nelegalitate referitor la nemotivarea actului administrativ contestat, subsumate de către recurentă cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se observă că, într-adevăr, în cuprinsul considerentelor sentinței recurate nu se regăsesc argumentele instanței asupra acestui motiv de nelegalitate. Cu toate acestea, Înalta Curte apreciază că hotărârea respectă dispozițiile art. 22 alin. (2) și art. 425 C. proc. civ., instanța de fond arătând, în mod expres, motivele care au stat la baza soluției pronunțate. De altfel, instanța are obligația de a răspunde argumentelor esențiale invocate de părți, iar nu tuturor subargumentelor aduse de acestea, astfel cum s-a statuat în prg. 20 al deciziei pronunțate în Cauza Gheorghe Mocuța împotriva României. Realizând, însă, propria analiză a motivului de nelegalitate invocat de către recurenta-reclamantă, Înalta Curte reține că prin notificarea nr. x/07.05.2018 intimată-pârâtă a comunicat recurentei-reclamante elementele prevăzute de art. 3 alin. (3) și art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 77/2011. Contrar susținerilor recurentei-reclamante, notificarea contestată cuprinde atât temeiul de drept în baza căruia a fost emisă, cât și elementele obligatorii prevăzute de lege, respectiv, valoarea procentului "p" și valoarea consumului de medicamente aferent trimestrului I 2018, conform anexei la notificare. Astfel, dispozițiile O.U.G. nr. 77/2011 stabilesc cuprinsul notificării emise de CNAS, respectiv "Casa Națională de Asigurări de Sănătate transmite în format electronic persoanelor prevăzute la art. 1, până la finele lunii următoare expirării trimestrului pentru care datorează contribuția, valoarea aferentă consumului centralizat de medicamente care include și TVA suportat din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății, pe baza raportărilor transmise de casele de asigurări de sănătate, conform datelor înregistrate în platforma informatică a asigurărilor sociale de sănătate" (art. 5 alin. (7), iar "Valoarea procentului "p" se comunică persoanelor prevăzute la art. 1 de către Casa Națională de Asigurări de Sănătate, odată cu consumul trimestrial prevăzut la art. 5 alin. (7)." (art. 3 alin. (3). Ca atare, conținutul notificării fiind cel stabilit prin normele juridice incidente anterior citate, nu se poate susține că actul este afectat de viciul nemotivării ori motivării insuficiente, în condițiile în care autoritatea nu a făcut decât să respecte și să pună în aplicare prevederile legale ce reglementează contribuția trimestrială. Înalta Curte mai constată și faptul că recurenta-reclamantă nu invocă lipsa motivării actului administrativ contestat, ci imposibilitatea verificării datelor comunicate centralizat de intimata-pârâtă C.N.A.S., prin raportare la sursele efective ale consumurilor înregistrate pe canalele de eliberare a medicamentelor, reclamanta susținând că nu are nicio pârghie de control a informațiilor primite în vederea calculării contribuției clawback. Aceste argumente se circumscriu, însă, unor critici de neconstituționalitate a normei, vizând lipsa de transparență, certitudine și predictibilitate fiscală a legii și nu unor aspecte de nelegalitate a actului contestat, sancționabile de către instanța de contencios administrativ, în condițiile în care notificarea C.N.A.S. respectă întocmai conținutul stabilit prin dispozițiile art. 3 alin. (3) și art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 77/2011. Deși pretinde că ceea ce critică este maniera de aplicare de către C.N.A.S. a prevederilor legale incidente, este evident că recurenta-reclamantă contestă însuși sistemul de raportare stabilit de legiuitor, care nu obligă intimata-pârâtă să-i pună la dispoziție informațiile și datele pe care recurenta le consideră relevante pentru verificarea corectitudinii impunerii. Câtă vreme legea nu dispune ca intimata C.N.A.S. să comunice alte date decât valoarea procentului "p" pentru trimestrul în discuție și valoarea consumului centralizat de medicamente, nu se poate susține că actul administrativ atacat este afectat de o cauză de nelegalitate, iar nemulțumirile recurentei-reclamante pot face doar obiectul unui eventual control de neconstituționalitate. În ceea ce privește hotărârile judecătorești indicate de recurenta-reclamantă, care, în opinia acesteia, susțin motivul de nelegalitate referitor la nemotivarea notificării emise de C.N.A.S., Înalta Curte observă că acestea nu conturează o orientare jurisprudențială unitară a Înaltei Curți în acest sens. Contrar hotărârilor judecătorești invocate de recurenta-reclamantă, Înalta Curte face trimitere la deciziile nr. 3811/2017, 3415/2019, 2349/2019, 423/2020, 4067/2020 și 4404/2022, care cuprind considerente similare celei din prezenta decizie, în privința caracterului motivat al notificărilor emise de C.N.A.S., în acord cu prevederile art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 77/2011. Pe de altă parte, nu trebuie omis și că fiecare dintre hotărârile indicate de recurenta-reclamantă a analizat legalitatea altor notificări emise de C.N.A.S. decât cea din prezenta cauză, raportat la alt cadru legislativ (în condițiile în care legislația incidentă taxei clawback a suferit multiple modificări de la adoptarea O.U.G. nr. 77/2011), astfel încât, deși s-a invocat existența unei similarități la nivelul conținutul notificărilor, instanța din prezenta cauză nu poate recurge la o analiză comparativă a acestora, pentru a concluziona în sensul dorit de recurentă. Înalta Curte, ca și instanța de fond, analizează legalitatea notificării contestate în raport de legislația incidentă la data emiterii (mai 2018), iar pentru argumentele anterior expuse, este întemeiată concluzia respectării dispozițiilor O.U.G. nr. 77/2011 de către autoritatea emitentă. Nu în ultimul rând, Înalta Curte reține caracterul nefondat al criticilor vizând soluția de respingere a cererii de anulare a Ordinului C.N.A.S. nr. 913/07.05.2018, prin care recurenta invocă pretinse considerente contradictorii și reia argumente referitoare la lipsa de transparență a elementelor din formula de calcul a contribuției datorate, invocate și în privința notificării contestate. Prima instanță a examinat susținerile reclamantei și a apreciat, în mod just, că deficiențele semnalate țin de însuși conținutul reglementării, iar nu de modul de ei de aplicare. De asemenea, din analiza ordinului atacat nu rezultă că în cuprinsul acestuia ar fi fost inserate alte mențiuni, în afara celor obligatorii prevăzute de textul de lege. Prin intermediul Ordinului nr. 913/07.05.2018, nu se determină valori ale unor componente ale formulei de calcul, necesar a fi justificate de întocmirea unui "raport", respectiv a unei "documentații în acest sens", date fiind prevederile art. 5 alin. (6) din O.U.G. nr. 77/2011, potrivit cărora " (6) Casele de asigurări de sănătate raportează lunar consumul centralizat de medicamente către Casa Națională de Asigurări de Sănătate, în baza metodologiei și a formatului aprobat prin ordin al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate". Așadar, nu C.N.A.S., prin ordinul atacat, este autoritatea care stabilește valoarea consumului centralizat, aceasta este comunicată de casele județene, intimata-pârâtă având doar obligația centralizării acestor date. Pentru considerentele expuse, constatând că sentința recurată nu este afectată de nelegalite și nu poate fi reformată prin prisma cazurilor de casare invocate, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul promovat.