ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3497/2023

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare in judecata înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. x/2021, reclamanta A. S.A., a solicitat instanței ca, în temeiul art. 19 din Legea nr. 554/2004, să oblige FGA la plata de despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin respingerea cererii de plată înregistrate la FGA sub nr. x/04.04.2017 constând în: - în principal, penalități de întârziere în cuantumul stabilit prin normele legale speciale incidente în materia asigurărilor, respectiv de 0,2%/zi de întârziere, potrivit Normei ASF 23/2014 de la împlinirea a 30 de zile de la data depunerii cererii de plată și până la data plății efective, până în data de 6/9/2021 penalitățile sunt în cuantum de 13.750,27 RON; - în subsidiar, dobânda legală penalizatoare stabilită conform prevederilor art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011. A solicitat si obligarea pârâtului FGA la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 1472 din 21 octombrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de suspendare a judecății formulată de reclamantă. Au fost respinse, ca neîntemeiate, excepțiile inadmisibilității si tardivității formulării acțiunii. A fost respinsă acțiunea completată formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAȚILOR, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 1472 din 21 octombrie 2021 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs reclamanta A. S.A., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii primei instanțe și trimiterea cauzei spre rejudecare pe fond la Curtea de Apel București. Prin respingerea acțiunii, reclamanta a susținut faptul că prima instanță a încălcat prevederile legale ce reglementează răspunderea patrimonială a autorității publice, motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Astfel, prezenta cerere de chemare în judecată tinde la angajarea răspunderii patrimoniale a autorității publice pentru respingerea în mod nelegal a cererii de plată a despăgubirilor și lipsirea A. de folosința acestor sume de bani. A susținut recurenta că angajarea răspunderii patrimoniale a autorității este condiționată de existența unui act administrativ nelegal cauzator de prejudicii, respectiv de refuzul FGA de a da curs cererilor de plată a despăgubirilor formulate de A. S.A., asa cum a fost el exprimat prin decizia nr. 16517/27.08.2018 și reiterat prin decizia nr. 18140/227.08.2018. S-a prevalat partea recurentă de ceea ce a statuat ÎCCJ în cadrul deciziei RIL nr. 29/2020, respectiv de interpretarea pe care instanța supremă a dat-o art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 213/2015. Prin urmare, a apreciat recurenta faptul că nelegalitatea refuzului de a da curs cererii de plată a despăgubirilor este incontestabilă, iar prima instanță putea să rețină îndeplinită această condiție fie în baza soluției pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în cauza nr. x/2019 - anularea deciziei nr. 18140/28.01.2019, fie prin valorificarea efectelor deciziei nr. 29/2020 împotriva Deciziei nr. 16517/27.08.2018. Pentru toate aceste considerente, a apreciat că se impune admiterea cererii de recurs formulate în cauza de față, cu desființarea sentinței civile atacate.

Apărările formulate în recurs Intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția de nulitate a recursului A. S.A., iar pe fond, a solicitat respingerea recursului declarat de recurenta-reclamantă, ca nefondat, cu menținerea ca legală și temeinică a sentinței civile atacate în prezenta cauză.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 30 august 2022, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 23 iunie 2023, în ședință publică, cu citarea părților.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Cu titlu prealabil, se impune a face precizarea că excepția de nulitate a cererii de recurs, invocată prin întâmpinare de intimatul - pârât FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAȚILOR, a fost soluționată în partea introductivă a deciziei emise în cauza de față cu motivarea expusă la termenul de judecată de la data de 23 iunie 2023, ca urmare a deliberării completului legal învestit cu soluționarea cauzei. Asupra fondului recursului, instanța de control judiciar constată că prin cererea de plată înregistrată la FGA sub nr. x/04.04.2017, A. S.A. a solicitat plata sumei de 4592.61 RON reprezentând despăgubiri pe care reclamanta era îndreptățită să le obțină de la B. S.A., cererea sa fiind soluționată de FGA prin Decizia nr. 16517/27.08.2018. Potrivit mențiunilor din dispozitivul acestei decizii, FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAȚILOR a achitat către A. despăgubiri ce au făcut obiect al cererilor de plată menționate în borderoul nr. 1, până la o valoare totală a acestora de 450.000 RON, toate celelalte cereri, menționate explicit în borderoul nr. 2, fiind respinse la plată pentru depășirea plafonului legal de 450.000 RON, fără a mai fi analizate în fond. Dispozitivul Deciziei nr. 16.517/27.08.2018 menționează în mod explicit faptul că se resping la plată cererile formulate în dosarele de daună menționate în borderoul nr. 2, în sumă totală de 2.019.201,68 RON. Cererea de plată nr. x/04.04.2017, prin care a fost solicitată plata sumei de 4592.61 RON, care a fost acordată în dosarul de daună nr. x este menționată în borderoul nr. 2 reprezentând Anexa la Decizia nr. 16.517/27.08.2018, respectiv poziția 61 . Decizia nr. 16.517/27.08.2018 a fost comunicată reclamantei A. la data de 18.09.2018, reclamanta nefăcând dovada contestării acesteia. În acest context, instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, în temeiul art. 19 din Legea 554/2004, obligarea acestuia din urmă la plata de despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin respingerea cererii de plată înregistrate la FGA sub nr. x/04.04.2017. Prima instanță, reținând că cererea de plată a sumei de 4592.61 RON a fost respinsă prin Decizia nr. 16.517/27.08.2019, cu privire la care nu s-a făcut dovada contestării în instanță în termen de 10 zile de la comunicare, iar nu prin Decizia nr. 18.140/28.01.2019, la care s-a raportat reclamanta când a formulat cererea de chemare în judecată și a motivat acțiunea în plata despăgubirilor, a respins excepțiile invocate de pârât și a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca neîntemeiată. Recurenta-reclamantă A. a criticat soluția de respingere a acțiunii, din perspectiva prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținând în esență că, urmare a emiterii de către pârât a unui act administrativ vădit nelegal, este întemeiată cererea de reparare a prejudiciului pe care pârâtul i l-a cauzat prin emiterea actului respectiv. Înalta Curte constată că sunt nefondate aceste critici formulate de recurenta-reclamantă. Din cuprinsul art. 19 alin. (1) al Legii 554/2004 reiese că este deschisă calea unei astfel de acțiuni, pentru solicitarea de despăgubiri, numai în acele situații în care persoana vătămată a cerut și a obținut anularea actului administrativ, însă nu a solicitat, concomitent cu anularea actului administrativ și acordarea despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate prin actul administrativ tipic sau asimilat. În practica sa, Înalta Curte de Casație și Justiție a confirmat existența acestei condiții stabilind că "cererea întemeiată pe dispozițiile art. 19 din Legea nr. 554/2004 este strict legată de existența unei hotărâri judecătorești prin care să fi fost admisă acțiunea îndreptată împotriva actului administrativ nelegal, repararea pagubei fiind o latură intrinsecă a litigiului administrativ (Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal - decizia 7215/12.11.2013 - www.x.ro) . În ceea ce privește fondul cererii de chemare în judecată de față, câtă vreme Decizia FGA nr. 16517/27.08.2018 nu a fost contestată, nefiind anulată, actul bucurându-se de prezumția de legalitate, corect a reținut judecătorul fondului că în cauză nu este îndeplinită condiția premisă pentru introducerea cererii de chemare în judecată, având ca obiect plata despăgubirilor potrivit art. 18 alin. (3) și art. 19 din Legea 554/2004. Răspunderea pentru prejudiciile cauzate de o autoritate publică în condițiile prevăzute de Legea nr. 554/2004 este o răspundere patrimonială de drept administrativ. Regulile generale ale angajării acestei răspunderi sunt cele ale răspunderii civile delictuale. Răspunderea administrativ-patrimonială se antrenează în prezența acelorași condiții generale ale răspunderii delictuale prevăzute de art. 1357 și urm. din noul C. civ.. Astfel, pentru nașterea obligației de reparare trebuie să fie întrunite trei dintre condițiile răspunderii civile, toate făcând parte din categoria condițiilor obiective: existența unui prejudiciu cert, existența unei fapte ilicite extracontractuale și a raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu. În ce privește vinovăția, ea nu este o condiție necesară pentru admiterea acțiunii în repararea prejudiciului introdusă de către cel prejudiciat împotriva autorității publice răspunzătoare. Pentru a putea fi reparat prejudiciul trebuie să fie cert, condiție impusă și de art. 1532 C. civ.., adică să se fi produs și să poată fi dovedit. Prejudiciul este cert dacă existența sa este sigură. Condiția caracterului cert este aplicabilă atât în ceea ce privește existența prejudiciului, cât și în privința întinderii acestuia. Or, în aceste condiții, pentru a reține că reclamanta avea dreptul la despăgubiri pentru soluționarea cu întârziere a unei cereri ar fi trebuit ca FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAȚILOR să fi recunoscut dreptul la despăgubire al reclamantei cu privire la creanța principală. Cu toate acestea, deși autoritatea pârâtă nu i-a recunoscut reclamantei dreptul la despăgubiri rezultat din raportul de asigurare, totuși reclamanta solicită prin prezenta cerere de chemare în judecată accesorii - penalități și dobânzi. Cu alte cuvinte, din perspectiva mecanismului juridic pentru care legiuitorul a creat dispoziția legală de la art. 18 din Legea nr. 554/2004, urmează a fi observat caracterul subsidiar, accesoriu al acțiunii în despăgubiri, care în raport de probatoriul administrat și de modul în care a fost reglementată procedura administrativă în cadrul căreia a fost emis actul contestat, precum și față de soluția de anulare a acestuia, dă naște dreptului la acordarea despăgubirilor pentru partea vătămată. Prin urmare, în lipsa anularii actului administrativ vătămător, care în speța de față este reprezentat de Decizia FGA nr. 16517/27.08.201, apare ca nefiind fondată cererea formulată în cauză de acordare a despăgubirilor în temeiul art. 19 din Legea nr. 554/2004 de către recurenta - reclamantă. Mai mult decât atât, Înalta Curte reține că prima instanță în mod corect a respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată, având în vedere că acordarea de despăgubiri este condiționată de existența unui act administrativ nelegal cauzator de prejudicii și în raport de care, printr-o hotărâre judecătorească au fost recunoscute pretențiile persoanei vătămate, însă faptul că cererea de plată ce a făcut obiectul dosarului de daună nr. x cu privire la suma de 4592.61 RON a fost respinsă prin Decizia nr. 16.517/27.08.2018, nu poate fi asimilat unui refuz nejustificat al intimatului-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților de a da eficiență cererii de plată prin raportare la o altă situație de fapt reținută de către instanța de judecată cu privire la un alt act administrativ (Decizia nr. 18140/28.01.2019, ce a fost desființată în dosarul nr. x/2019, ori prin valorificarea efectelor Deciziei ICCJ nr. 29/02.03.2020 - referitoare la interpretarea dispozițiilor art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/2015 în ceea ce privește noțiunea de "creanță de asigurare", art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 213/2015 referitor la noțiunea de "creditor de asigurare" precum și a art. 15 alin. (2) din același act normativ cu privire la modalitatea de aplicare a plafonului de 450.000 RON.) Ca atare, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor invocate de recurenta-reclamantă, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.