ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2402/2023

Ședința publică din data de 9 mai 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în data de 09.05.2022 sub nr. x/2022, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J. și K. au chemat în judecată pârâtul Guvernul României, solicitând:

1.1. Aplicarea conducătorului unității Guvernul României a unei amenzi în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi întârziere de la pronunțarea Deciziei nr. 2370/2019 emisa în dosarul nr. x/2015 al înaltei Curți de Casație si Justiție, pana la punerea în aplicare a deciziei menționate.

1.2. Acordarea de penalități pentru fiecare dintre reclamanți în raport de dispozițiile art. 24 alin. (3) din Legea 554/2004 care se suprapun în parte dispozițiilor art. 906 alin. (2) C. proc. civ. cu menținerea cuantumului stabilit în mod definitiv prin Decizia. nr. 2370/2019 al Înaltei Curți de Casație si Justiție - titlu executoriu - de 1000 RON/zi de întârziere/creditor.

Prin sentința civilă nr. 2216 din 29 noiembrie 2022 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal s-a respins excepția inadmisibilității cererii, invocată prin întâmpinări, ca neîntemeiată. S-a respinsexcepția lipsei calității procesuale active, invocată prin întâmpinări, ca neîntemeiată.

S- a respins excepția prescripției dreptului de a obține executarea silită, invocată prin întâmpinări, ca neîntemeiată.

S-a admis excepția rămânerii fără obiect a cererii formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J. și K. în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Primul-Ministru al Guvernului României cu privire la primele două capete de cerere.

S-au respins primele două capete ale cererii de chemare în judecată, ca rămase fără obiect.

S-a respins cel de-al treilea capăt al cererii de chemare în judecată, formulat în subsidiar, ca neîntemeiat.

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a formulat recurs reclamanții în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 2, pct. 4 si pct. 8 din C. proc. civ.

Sub un prim motiv de recurs, s-a arătat că în mod greșit instanța de fond a dispus repunerea cauzei pe rol în vederea discutării excepției invocate din oficiu a rămânerii fără obiect a cauzei fata de publicarea H.G. nr. 746/08.06.2022 în M.O. nr. 560/08.06.2022.

De la închiderea dezbaterilor și rămânerea cauzei în pronunțare, după 5 săptămâni si 2 zile, instanța a dispus repunerea cauzei pe rol în raport de dispozițiile art. 400 din C. proc. civ. în vederea discutării excepției invocate din oficiu a rămânerii fără obiect a cauzei față de publicarea H.G. nr. 746/08.06.2022.

Totodată, repunerea pe rol a cauzei este dispusa de către un alt complet de judecată decât cel care a dispus închiderea dezbaterilor.

Instanța de fond nu a dat eficiență dispozițiilor art. 394 alin. (2) din C. proc. civ. potrivit cărora după închiderea dezbaterilor părțile nu mai pot depune niciun înscris la dosarul cauzei, sub sancțiunea de a nu fi luat în seama. La 3 săptămâni de la rămânerea în pronunțare, respectiv la data de 28.06.2022, pârâtul Guvernul României a depus note de ședință prin care face referire la publicarea Hotărârii de Guvern, fapt ce a dus la repunerea cauzei pe rol.

La data 07.06.2022, dată la care instanța a dispus inițial închiderea dezbaterilor si amânarea pronunțării, obligația stabilită prin titlul executoriu nu era îndeplinită nici măcar parțial.

Totodată, instanța de fond a apreciat în mod greșit că obligația stabilită prin titlul executoriu a fost îndeplinită în condițiile în care chiar aceasta subliniază că pentru finalizarea ei sunt necesare alte acte normative (ordin de ministru) și acte administrative subsecvente.

Se reține astfel o conduită culpabilă a Guvernului în starea de pasivitate pe care a demonstrat-o prin neîndeplinirea unei obligații impuse din anul 2004. Instanța de fond trebuia să verifice dacă Guvernul României, în calitatea sa de pârât este culpabil de neîndeplinirea obligației stabilite prin titlul executoriu, în termen de 3 ani de la momentul pronunțării titlului executoriu, cu mențiunea că aceasta obligație a Guvernului subzistă încă de la momentul privatizării L. S.A., respectiv din anul 2004, deci de 19 ani.

Instanța de fond ignoră sintagma termenul rezonabil în contextul în care reține faptul că s-a dispus ca procedura efectivă de vânzare a acțiunilor să fie reglementată printr-un ordin de ministru ulterior.

Nici la momentul pronunțării sentinței recurate obligația nu a fost îndeplinită fiind condiționată din nou de un alt act normativ subsecvent, respectiv de emiterea unui ordin de ministru.

S-a invocat imixtiunea instanței de fond în sfera activității executive, prin depășirea atribuțiilor puterii judecătorești raportat la concluzia instanței că prin hotărârea guvernului au fost îndeplinite obligațiile trasate prin O.G. nr. 55/2003 și prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție. Conluzia instanței de fond în sensul că obligația Guvernului a fost îndeplinită poate fi considerată ca un refuz de a recunoaște valoarea juridică a dispozițiilor normative în vigoare (O.G. nr. 55/2003) și a dispozitivului deciziei ICCJ.

Executarea unei hotărâri judecătorești face parte integrantă a "procesului" în sensul art. 6 al Convenției Europene a Drepturilor Omului. O executare parțială a unor obligații nu poate fi apreciată decât ca o neexcutare, iar neexecutarea de către un stat contractant a unei hotărâri judecătorești pronunțate împotriva sa constituie o încălcare a dreptului justițiabilului la justiție, drept consacrat prin art. 6 § 1 al Convenției.

În ceea ce privește solicitarea formulata în subsidiar, s-a arătat că în mod gresit a fost respinsa ca neîntemeiată

Penalitățile dispuse în speță au fost deja acordate prin titlul executoriu în raport de dispozițiile art. 18 alin. (5) din Legea 554/2004, iar debitorul nu a executat obligația prevăzută în titlul executoriu în termen de 3 luni de la data comunicării hotărârii de acordare a penalităților.

În concluzie, s-a apreciat că în situația unui titlu executoriu prin care s-a dispus deja aplicarea penalităților, este vorba despre o situație de excepție, nemaifiind necesară parcurgerea etapei prevăzute de art. 24 alin. (3) din Legea 554/2004.

Obligația dispusă de instanță este o "obligația de a face", iar în caz de nerealizare (cum este cazul în speță atâta timp cât avem o realizare parțială condiționată de emiterea unui ordin de ministru si a altor acte subsecvente), este prevăzută în dispozitivul titlului executoriu sancțiunea unor penalități de 1.000 RON pe fiecare zi de întârziere de la data pronunțării deciziei si până la executarea obligației.

S-a solicitat să se ia act că penalitățile în cuantumul de 1000 RON pe zi de întârziere nu sunt solicitate a fi acordate prin prezenta acțiune, ci acestea au fost dispuse deja de către Înalta Curte de Casație si Justiție în dosarul nr. x/2015, instanța neputând proceda la cenzurarea acestora așa cum solicită pârâtul.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecare, aplicarea conducătorului Guvernului României a unei amenzi în cuantum de 20 % din salariul minim brut pe economie pe zi întârziere de la pronunțarea Deciziei nr. 2370/2019 emise în dosarul nr. x/2015 al Înaltei Curți de Casație si Justiție, până la punerea în aplicare a deciziei menționate; acordarea de penalități pentru fiecare dintre reclamanți în raport de dispozițiile art. 24 alin. (3) din Legea 554/2004 care se suprapun în parte dispozițiilor art. 906 alin. (2) C. proc. civ. cu menținerea cuantumului stabilit în mod definitiv prin Decizia nr. 2370/2019 a Înaltei Curți de Casație si Justiție - titlu executoriu, de 1000 RON/zi de întârziere/creditor.

În subsidiar, în cazul în care instanța va considera că penalitățile pe zi de întârziere prevăzute la art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 care se suprapun în parte dispozițiilor art. 906 alin. (2) din C. proc. civ. au fost deja acordate de către instanța ce a pronunțat titlul executoriu, s-a solicitat fixarea sumei definitive cu titlu de penalități întârziere în sarcina debitorului Guvernul României, în raport de dispozițiile art. 24 alin. (4) din Legea 554/2004 care se suprapun dispozițiilor art. 906 alin. (4). C. proc. civ.,

Intimații - pârâți Prim Ministrul României și Guvernul României au depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat

Prin cererea formulată în data de 18.04.2023 Ministerul Energiei a solicitat introducerea în cauză în calitate de intervenient accesoriu în interesul pârâtului Guvernului României.

La acest termen, în ședință publică, Înalta Curte a respins cererea de intervenție accesorie având în vedere că obiectul cauzei este reprezentat de punerea în executare a unui titlu executoriu care nu îl vizează pe intervenientul accesoriu, astfel că nu se justifică un interes personal al acestuia

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanți este nefondat, pentru următoarele considerente:

6.1. Argumente de fapt și de drept relevante

Prin decizia civilă nr. 2370/08.05.2019, pronunțată în dosarul cu numărul x/2015 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, astfel cum a fost îndreptată și completată prin încheierile din 30 mai 2019 și 11 iulie 2019, pârâtul Guvernul României a fost obligat să adopte o Hotărâre de Guvern pentru punerea în aplicare a dispozițiilor articolului 9 din Anexa 1 a O.U.G. nr. 49 din 1997, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 55 din 2003, în vederea vânzării de acțiuni ale L. S.A. până la limita de 8 % din capitalul social, la același preț la care au fost vândute acțiunile în cadrul procesului de privatizare, sub sancțiunea unor penalități de 1000 RON pe fiecare zi de întârziere de la data pronunțării deciziei și până la executarea obligației.

Potrivit art. 9 din Anexa nr. 1 a O.U.G. nr. 49/1997:

"Acțiunile societății comerciale vor cuprinde toate elementele prevăzute de lege. Societatea comercială va tine evidenta acțiunilor și acționarilor în Registrul acționarilor, deschis și operat conform prevederilor legale în vigoare. Salariații L. - S.A. București au dreptul sa achiziționeze acțiuni ale societății până la limita de 8 % din capitalul social, la același preț cu care se vor vinde acțiunile în cadrul procesului de privatizare. Cota procentuală ce urmează a fi achiziționată de salariați și momentele la care se va realiza achiziționarea acțiunilor de către aceștia vor fi stabilite prin hotărâre a Guvernului."

Debitorul Guvernul României a emis H.G. nr. 746/2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 560/08.06.2022, prin care s-au stabilit următoarele:

"Art. 1. (1) Se aprobă vânzarea de către Ministerul Energiei a unui număr de acțiuni nominative, dematerializate, emise de Societatea "L." - S.A., reprezentând o cotă procentuală de 1% din valoarea capitalului social al societății înregistrat la data vânzării.

(2) Vânzarea acțiunilor se realizează cel mai târziu până la data de 31 decembrie 2023.

Art. 2. În termen de 180 de zile de la data expirării interdicției de înstrăinare a acțiunilor deținute de statul român, prevăzută la art. 1 din Legea nr. 173/2020 privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naționale în activitatea economică, cu modificările ulterioare, ministrul energiei aprobă, prin ordin, procedurile, termenele și condițiile pentru vânzarea acțiunilor în cota procentuală prevăzută la art. 1 alin. (1), care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I."

6.2. Analiza motivelor de casare invocate de recurenții-pârâți.

6.2.1. Printr-un prim set de critici recurenții reclamanți au invocat greșita repunere a cauzei pe rol, apreciind încălcate dispozițiile art. 400 din C. proc. civ.

Din economia dispozițiilor art. 400 din C. proc. civ., rezultă că, dacă în timpul deliberării instanța găsește că sunt necesare probe sau lămuriri noi, va dispune repunerea pe rol a cauzei, cu citarea părților.

Instanța de recurs nu împărtășește criticile recurenților reclamanți, întrucât adoptarea actului normativ în executarea deciziei nr. 2370 din 8.05.2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, respectiv, Hotărârea de Guvern nr. 746/2022, nu reprezintă o probă nouă depusă de pârât, fapt interzis de prevederile art. 394 alin. (3) din C. proc. civ., ci vizează chiar problema de drept dedusă judecății prin prezenta acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 24 din Legea nr. 554/2004, în raport de obligația instituită prin titlul executoriu mai sus menționat.

În absența unei prevederi exprese în textul de lege, sancționarea unor neregularități de ordin procedural, cum sunt cele invocate pe calea recursului, este condiționată, potrivit art. 175 alin. (1) din C. proc. civ., de producerea unei vătămări, ceea nu se poate reține în cauză.

Împrejurarea că la momentul rămânerii instanței în pronunțare Guvernul nu emisese actul invocat nu prezintă relevanță, întrucât modalitatea în pârâtul a executat sau nu obligația impusă prin actul executoriu, respectiv lipsa de obiect a acțiunii, este o chestiune care putea fi invocată și direct în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție și care face obiectul prezentei judecăți.

În ceea ce privește susținerea potrivit căreia hotărârea dată în urma repunerii cauzei pe rol a fost pronunțată de un complet de judecată a cărui compunere a fost schimbată, cu încălcarea legii (art. 488 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.), se constată că potrivit dispozițiilor art. 19 C. proc. civ.:

"Judecătorul învestit cu soluționarea cauzei nu poate fi înlocuit pe durata procesului decât pentru motive temeinice, în condițiile legii".

De asemenea, art. 214 alin. (1) și (2) C. proc. civ. prevede că:

"(1) Membrii completului care judecă procesul trebuie să rămână aceiași în tot cursul judecății. (2) În cazurile în care, pentru motive temeinice, un judecător este împiedicat să participe la soluționarea cauzei, acesta va fi înlocuit în condițiile legii".

Totodată, potrivit art. 395 din C. proc. civ. "(3) Judecătorul care a luat parte la judecată este ținut să se pronunțe chiar dacă nu mai este judecător al instanței respective, cu excepția cazului în care, în condițiile legii, i-a încetat calitatea de judecător sau este suspendat din funcție. În această situație, procesul se repune pe rol, cu citarea părților, pentru ca ele să pună din nou concluzii în fața completului de judecată legal constituit."

Or, tocmai una dintre excepțiile de la principiul continuității, prevăzute de C. proc. civ., este incidentă în cauză în condițiile în care, începând cu luna august, magistratul căruia i-a fost repartizată inițial cauza a fost eliberat din funcție prin pensionare, astfel că dintr-un motiv obiectiv s-a dispus modificarea compunerii completului de judecată

Prin încheierea din data de 18.10.2022 s-a reluat judecarea dosarului, instanța modificând cadrul procesual prin introducerea în calitatea de pârât și a Primului - Ministru al României, iar la termenul din data de 29.11.2022 instanța a rămas în pronunțare asupra cauzei

Imperativul pronunțării hotărârii judecătorești de judecătorii care au participat la dezbaterea în fond a pricinii a fost astfel respectat, hotărârea fiind casabilă numai dacă judecătorul care a pronunțat hotărârea nu a participat la soluționarea cauzei în fond.

Pentru aceste considerente motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., este nefondat.

6.2.2. Aceeași concluzie se constată și în cazul criticilor vizând depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.

Motivul de casare referitor la depășirea atribuțiilor puterii judecătorești privește nerespectarea unor competențe jurisdicționale în cadrul organizării statale, potrivit principiului separației și echilibrului puterilor, respectiv săvârșirea, de către instanța de judecată, a unor acte aflate în sfera de competență a organelor puterii executive sau legislative, situație care nu se regăsește în speță, în condițiile în care criticile recurenților - reclamanți se referă doar la motivarea sentinței, iar nu la acte de dispoziție ale instanței.

6.2.3. Referitor la fondul cauzei, cu privire la executarea silită a obligațiilor care implică un fapt personal al debitorului autoritate publică reglementată de art. 24 din Legea nr. 554/2004, se rețin următoarele:

Conform paragrafului 65 din Decizia nr. 12/2018 pronunțată de ICCJ-Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept în dosarul nr. x/2017, procedura de executare silită a hotărârilor de contencios administrativ prin care autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative (obligații de a face care implică faptul personal al debitorului), așa cum este reglementată prin art. 24 din Legea nr. 554/2004 în forma în vigoare după adoptarea Legii nr. 138/2014, presupune două etape:

a)Într-o primă etapă, conform art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, la solicitarea creditorului, instanța de executare aplică conducătorului autorității publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, care se face venit la bugetul de stat, iar reclamantului îi acordă penalități, în condițiile art. 905 din C. proc. civ. (art. 906 după numerotarea realizată în urma republicării).

Dispozițiile art. 906 alin. (2) și (3) din C. proc. civ. vorbesc de obligarea debitorului la plata în favoarea creditorului a unei penalități de la 100 la 1.000 RON pe zi de întârziere, stabilită până la executarea obligației, dacă obligația nu este evaluabilă în bani, sau a unei penalități între 0,1% și 1% din valoarea obiectului obligației, pe zi de întârziere, dacă obligația este evaluabilă în bani.

Această etapă are un dublu scop:

- pe de o parte, dă efect principiului disponibilității care guvernează executarea silită și în materia contenciosului administrativ (într-adevăr, debitorul nu este obligat să ceară executarea, iar dacă a cerut-o nu este obligat să o finalizeze, așa cum rezultă explicit din dispozițiile art. 24 alin. (5); altfel spus, fără o cerere formulată în temeiul art. 24 alin. (3) nu există executare silită în materia contenciosului administrativ (pentru ipotezele guvernate de art. 18 alin. (1) și (4) lit. b) și c) și art. 24 alin. (1) deoarece s-a încălca principiul disponibilității; în plus, spre diferență de dreptul comun, executarea silită în astfel de situații se face de instanța de executare și nu de executorul judecătoresc, ceea ce este firesc deoarece în discuție este constrângerea la exercițiului puterii publice;

- pe de altă parte, prima fază are ca obiectiv să constrângă debitorul autoritate publică să execute în natură obligația care presupune faptul său personal, stabilită în sarcina sa de instanța de contencios administrativ, iar mijloacele de constrângere sunt amenda în favoarea statului și penalitățile în favoarea creditorului.

b) Într-o a doua etapă, dispozițiile art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, care se suprapun în parte prevederilor din art. 906 alin. (4) din C. proc. civ., prevăd că "Dacă în termen de 3 luni de la data comunicării încheierii de aplicare a amenzii și de acordare a penalităților debitorul nu execută obligația prevăzută în titlul executoriu, instanța de executare, la cererea creditorului, va fixa suma definitivă ce se va datora statului și suma ce i se va datora lui cu titlu de penalități, prin hotărâre dată cu citarea părților. Totodată, prin aceeași hotărâre, instanța va stabili, în condițiile art. 891 din C. proc. civ. (devenit art. 892 în urma republicării), despăgubirile pe care debitorul le datorează creditorului pentru neexecutarea în natură a obligației.

Cea de-a doua etapă, într-o primă variantă, are ca obiectiv executarea silită prin echivalent a obligației amintite, în cazul în care debitorul refuză executarea în natură.

Astfel, potrivit art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, dacă în termen de 3 luni de la data comunicării hotărârii de aplicare a amenzii și de acordare a penalităților debitorul, în mod culpabil, nu execută obligația prevăzută în titlul executoriu, instanța de executare, la cererea creditorului, va fixa suma ce se va datora statului și suma ce i se va datora lui cu titlu de penalități, prin hotărâre dată cu citarea părților. Totodată, prin aceeași hotărâre, instanța va stabili, în condițiile art. 892 din C. proc. civ., despăgubirile pe care debitorul le datorează creditorului pentru neexecutarea în natură a obligației.

Într-o a doua variantă, alternativă, etapa a doua constă în închiderea executării în ipoteza în care creditorul se desistează (renunță la executarea începută). Astfel, potrivit art. 24 alin. (5), în lipsa cererii creditorului, după împlinirea termenului prevăzut la alin. (4), compartimentul executări civile al instanței de executare va solicita autorității publice relații referitoare la executarea obligației cuprinse în titlul executoriu și, în cazul în care obligația nu a fost integral executată, instanța de executare va fixa suma definitivă ce se va datora statului prin hotărâre dată cu citarea părților.

Preliminar, se constată că legea prevede două momente procedurale diferite la care se pot solicita/se pot stabili penalități de întârziere conform legii nr. 554/2004:

- pe de o parte, în temeiul art. 18 alin. (5) și (6), odată cu soluționarea acțiunii sau a recursului, la cererea părții interesate (reclamantul);

- pe de altă parte, în temeiul art. 24 alin. (3), la cererea creditorului, în termenul de prescripție a dreptului de a obține executarea silită, care curge de la expirarea termenului prevăzut pentru executare în cuprinsul hotărârii definitive sau, în lipsă, în termen de cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii.

De altfel, art. 18 alin. (5) și (6) nu reprezintă decât o posibilitate mai energică pusă la dispoziția creditorului de a cere încă din cursul judecății executarea obligației principale sub sancțiunea penalităților, care încep să curgă încă de la împlinirea termenului de executare dat prin hotărâre sau, în lipsa acestuia, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești.

Dacă nu a uzat de această posibilitate, creditorul poate cere constrângerea debitorului prin penalități în temeiul art. 24 alin. (3), fiind aceleași penalități, care de data aceasta încep să curgă diferit.

Apoi, trebuie observat faptul că stabilirea cuantumului final al penalităților nu reprezintă o simplă chestiune de calcul aritmetic pe care ar putea să o facă un executor judecătoresc în condițiile C. proc. civ.. Dacă ar fi așa, dispozițiile art. 24 alin. (4) și (5) din Legea nr. 554/2004 nu ar mai avea nicio rațiune, iar penalitățile stabilite în temeiul art. 24 alin. (3) s-ar executa direct în temeiul C. proc. civ., fără mijlocirea instanței de executare.

De altfel, obligația de a emite un act administrativ individual, indiferent de numărul destinatarilor actului, conține o obligație unică în sarcina autorității publice emitente de a emite un singur act administrativ, acest caracter unic răsfrângându-se și asupra mijlocului de constrângere reprezentat de stabilirea penalităților de întârziere.

Mergând mai departe cu raționamentul juridic, se constată că stabilirea penalităților în baza art. 18 alin. (5) din lege este diferită de cea stabilită în baza art. 24 din aceeași lege, cel puțin ca și cauză juridică; dacă la aplicarea art. 18, se reține de către instanță o neexecutare a unei obligații legale, la aplicarea art. 24 se constată o neexecutare a unei obligații stabilite pe cale judecătorească și devenită executorie.

În mod evident, stabilirea penalităților conform art. 18 alin. (5) face inutilă stabilirea cuantumului penalităților conform art. 24 alin. (3) din lege, dar creditorul rămâne obligat să sesizeze instanța de executare, deoarece executarea hotărârii judecătorești în ipotezele date se face de instanța de contencios administrativ.

Așadar, în cazul obligațiilor care implică un fapt personal al debitorului autoritate publică și exercițiul autorității publice, dacă obligațiile nu sunt executate de bună voie, aplicarea dispozițiilor art. 18 alin. (5) nu elimină procedura de executarea silită reglementată de art. 24 alin. (3), (4) și 5.

Este esențial că obiectul executării silite nu constă în penalitățile reglementate de art. 18 alin. (5) sau art. 24 alin. (3) din lege, ci în obligația de a face ce implică un fapt personal al debitorului autoritate publică și, implicit, exercițiul forțat al autorității publice necesar pentru înlăturarea unei vătămări.

Penalitățile devin obiect al executării silite (alături de despăgubiri, altele decât cele de întârziere) doar în condițiile art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, după ce instanța de executare (care este instanța de contencios administrativ, conform art. 25 alin. (1) raportat la art. 2 alin. (1) lit. ț) din Legea nr. 554/2004) a constatat că obligația de executare în natură nu este posibilă din cauza refuzului culpabil al debitorului și, la cererea creditorului (necesară potrivit interpretării per a contrario a dispozițiilor art. 24 alin. (5) din lege), dispune executarea ei prin echivalent, fixând sumele datorate creditorului cu titlu de penalități și de despăgubire.

Acțiunile întemeiate pe art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 trebuie înțelese ca având întotdeauna drept capăt de cerere declanșarea procedurii de executare silită a debitorului care, fie nu și-a îndeplinit obligația, fie a îndeplinit-o necorespunzător, fie a îndeplinit-o cu întârziere (acest capăt de cerere este unul în constatare, instanța fiind chemată doar să constate una din cele trei situații posibile).

În situația în care creditorul deține o hotărâre judecătorească în care s-a făcut aplicarea art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 și totuși formulează o cerere în temeiul art. 24 alin. (3) prin care pretinde și aplicarea mijloacelor de constrângere, atunci instanța este ținută să constate dacă debitorul a îndeplinit obligația întocmai și la timp sau, în caz contrar, să constate una din următoarele trei ipoteze logic posibile: că obligația nu a fost îndeplinită, sau că nu a fost îndeplinită întocmai, sau că a fost îndeplinită cu întârziere.

Prin motivele de recurs circumscrise cazului de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenții - reclamanți au arătat că prima instanță a aplicat greșit dispozițiile art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, art. 892 si 906 din C. proc. civ., constatând lipsa de obiect a cererii în condițiile emiterii hotărârii de guvern arătate.

Prima instanță a reținut că a fost adoptată H.G. nr. 746/2022 din 8 iunie 2022 pentru aprobarea cotei procentuale ce urmează a fi achiziționată de salariații Societății "L." - S.A., care stabilește și momentul la care se va realiza achiziționarea acțiunilor de către aceștia.

Raportând conținutul H.G. nr. 746/2022 la dispozițiile art. 9 din Anexa nr. 1 a O.U.G. nr. 49/1997, se impune a se stabili, în lumina dispozițiilor art. 24 din Legea contenciosului administrativ, dacă în cauză se reține o executare sau o neexecutare a titlului executoriu emis de instanța de contencios administrativ, aspect care intră în sfera de aplicare a legii, chiar dacă implică în sine și verificări de fapt ce nu pot fi însă desprinse de conținutul normei juridice a cărei aplicare se discută în cauză.

Din analiza dispozitivului deciziei menționate, Înalta Curte reține că hotărârea la emiterea căreia a fost obligat Guvernul României trebuia să stabilească pe de o parte cota procentuală ce urmează a fi achiziționata de salariați, iar pe de altă parte momentele la care se va realiza achiziționarea acțiunilor de către aceștia.

Or, prin H.G. nr. 746/2022 s-a stabilit că vânzarea acțiunilor se va realiza cel mai târziu până la data de 31.12.2023 și cota procentuală ce urmează a fi achiziționată de salariați de 1 % din valoarea capitalului social al societății înregistrat la data vânzării.

Înalta Curte constată că, ulterior înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul primei instanțe, pârâtul Guvernul României a adoptat H.G nr. 746/2022, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 560/8 iunie 2022.

În preambulul acestui act administrativ normativ s-a făcut referire la dispozițiile art. 9 din anexa nr. 1 la O.U.G. nr. 49/1997 privind înființarea L. - S.A. București, aprobată cu modificări prin Legea nr. 70/1998, cu modificările ulterioare, precum și la decizia civilă nr. 2370 din 8.05.2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal,

Prin art. 1 al H.G. nr. 746/2022 pârâtul Guvernul României a aprobat vânzarea de către Ministerul Energiei a unui număr de acțiuni nominative, dematerializate, emise de Societatea "L." - S.A., reprezentând o cotă procentuală de 1% din valoarea capitalului social al societății înregistrat la data vânzării. Totodată, s-a prevăzut ca vânzarea acțiunilor se realizează cel mai târziu până la data de 31 decembrie 2023.

Prin articolul 2 din H.G. nr. 746/2022 s-a prevăzut că în termen de 180 de zile de la data expirării interdicției de înstrăinare a acțiunilor deținute de statul român, prevăzută la art. 1 din Legea nr. 173/2020 privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naționale în activitatea economică, cu modificările ulterioare, ministrul energiei aprobă, prin ordin, procedurile, termenele și condițiile pentru vânzarea acțiunilor în cota procentuală prevăzută la art. 1 alin. (1), care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:

"Dacă în urma admiterii acțiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative, executarea hotărârii definitive se face de bunăvoie în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în termen de cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii".

Potrivit art. 24 alin. (3) din aceeași lege:

"La cererea creditorului, în termenul de prescripție a dreptului de a obține executarea silită, care curge de la expirarea termenelor prevăzute la alin. (1) și care nu au fost respectate în mod culpabil, instanța de executare, prin hotărâre dată cu citarea părților, aplică conducătorului autorității publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, care se face venit la bugetul de stat, iar reclamantului îi acordă penalități, în condițiile art. 906 din C. proc. civ..".

Având în vedere că prin titlul executoriu, pârâtul Guvernul României a fost obligat la adoptarea unei hotărâri de guvern pentru punerea în aplicare a dispozițiilor art. 9 din anexa la O.U.G. nr. 49/1997, astfel cum a fost modificat prin O.G. nr. 55/2003 în vederea vânzării de actiuni ale L. S.A. până la limita de 8% din capitalul social, iar la data de 8 iunie 2022, pe parcursul judecării prezentei cauze, pârâtul a adoptat H.G. nr. 746/2022, prin care a aprobat vânzarea de către Ministerul Energiei a unui număr de acțiuni nominative, dematerializate, emise de Societatea "L." - S.A., reprezentând o cotă procentuală de 1% din valoarea capitalului social al societății înregistrat la data vânzării, Înalta Curte reține că prima instanță, cu corecta aplicare a legii, a reținut că este lipsită de obiect cererea de chemare în judecată având ca obiect executarea silită a acestei obligații de a face în baza art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, respingând și capătul de cerere subsidiar.

Potrivit dispozițiilor art. 9 din O.U.G. nr. 49/1997 privind înființarea L. - S.A. București, astfel cum au fost modificate prin O.G. nr. 55/2003:

"Salariații L. - S.A. București au dreptul sa achiziționeze acțiuni ale societății până la limita de 8% din capitalul social, la același preț cu care se vor vinde acțiunile în cadrul procesului de privatizare. Cota procentuală ce urmează a fi achizitionata de salariați și momentele la care se va realiza achiziționarea acțiunilor de către aceștia vor fi stabilite prin hotărâre a Guvernului".

Legea recunoaște autorității publice posibilitatea de a stabili o cotă, până la limita de 8%, marjă de apreciere ce a fost exercitată prin intermediul H.G. nr. 746/2022.

Pe de altă parte, termenul la care se va realiza achiziționarea acțiunilor de către aceștia a fost, de asemenea, stabilit (decembrie 2023).

Referitor la faptul că pârâții au ignorat forța executorie a Deciziei ICCJ, secția de contencios administrativ și fiscal - nr. 2370/08.05.2019 pronunțată în dosarul nr. x/2015, ceea ce se înscrie în ipoteza juridică a art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată că, în materia contenciosului administrativ, potrivit legii speciale, instanța nu poate aplica mijloacele coercitive (amenda civilă și penalitățile de întârziere) în cazul în care, pe parcursul procesului, a intervenit executarea obligației de către debitor, deoarece acestea reprezintă un remediu pentru viitor, și nu pentru trecut, acestea neavând natura juridică a unor compensații/despăgubiri civile.

Or, în cauza dedusă judecății, reclamanții au atins scopul urmărit, obținând executarea obligației intuitu personae, iar din conținutul art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 rezultă că însăși fixarea cuantumului penalităților este condiționată de curgerea unui termen (prohibitiv) de 3 luni în care autoritatea publică, prin conducătorul acesteia, să fi rămas în pasivitate după pronunțarea încheierii de aplicare a art. 24 alin. (3).

Înalta Curte constată că în sarcina pârâților nu se poate reține o culpă determinantă în întârzierea executării obligației, condiție prevăzută în mod expres de dispozițiile art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, cât timp, potrivit prevederilor Legii nr. 173/2020 privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naționale în activitatea economică, cu modificările și completările ulterioare aduse prin O.U.G. nr. 166/2020:

"(1) Se interzice, pentru o perioadă de 2 ani, înstrăinarea acțiunilor deținute de stat la companiile și societățile naționale, la instituții de credit, precum și la orice altă societate la care statul are calitatea de acționar, indiferent de cota de capital social deținută".

Aceste modificări legislative au intervenit după pronunțarea Deciziei nr. 2370/2019 în dosarul nr. x/2015, însă produc efecte în ceea ce privește situațiile pendinte, împiedicând autoritatea publică pârâtă să emită un act administrativ prin care să demareze procedurile de vânzare a acțiunilor L. S.A.

Prin hotărârea judecătorească menționată nu a fost suplinit consimțământul unei părți la contractul de vânzare, obligația nu poată fi considerată a avea efect constitutiv de drepturi, ci doar a fost constatată o omisiune legată de inițierea unui proces de vânzare a acțiunilor, acesta fiind motivul pentru care, prin H.G. nr. 746/2022 s-a prevăzut ca vânzarea efectivă să aibă loc după expirarea interdicției de înstrăinare prevăzute de Legea nr. 173/2020.

Prin urmare, nu se poate reține nici refuzul Guvernului de a adopta o hotărâre prin care să pună în aplicare dispozițiile art. 9 din Anexa nr. 1 la O.U.G. nr. 49/1997 astfel cum a fost modificată prin O.G. nr. 55/2003, iar punerea în aplicare cu întârziere nu poate înlătura concluzia că reclamanții au obținut executarea obligației prin emiterea actului administrativ la care pârâtul fusese obligat.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 2, 4 sau 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenții-reclamanți B., F., J., A., E., I., D., H., C., G. și K. împotriva sentinței civile nr. 2216 din 29 noiembrie 2022 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 9 mai 2023.