ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2469/2023

Ședința publică din data de 4 decembrie 2023

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei:

I.1. Obiectul cererii deduse judecății:

Prin cererea din 24.08.2021 înregistrată la Tribunalul București, secția a V-a civilă, reclamantul Ministerul Finanțelor, în reprezentarea Statului Român, a chemat în judecată pe pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților (în continuare ANRP), solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să o oblige pe pârâtă la plata sumei de 463.897.000 RON, reprezentând diferența dintre valoarea de 899.270 RON (prețul imobilului terenului de 140 mp plus construcție demolată situat în București, B-dul x nr. 14, sector stabilit prin raportul de evaluare întocmit la data de 13.06.2007 de expertul evaluator, inginer A.) și valoarea de 435.373 RON (prețul aceluiași imobil stabilit de S.C. B. S.R.L. în anul 2020, dar tot prin raportare la piața existentă în anul 2007). De asemenea, reclamantul a solicitat actualizarea sumei cu indicele de inflație și acordarea dobânzii legale, atât actualizarea, cât și dobânda, urmând să fie calculate începând cu data emiterii titlurilor de conversie și până la data plății efective a debitului.

I.2. Sentința pronunțată de Tribunalul București, în primă instanță:

Prin sentința civilă nr. 1036/17.07.2022 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă a fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune și a fost respinsă acțiunea ca prescrisă.

I.3. Decizia pronunțată de Curtea de Apel București, în apel:

Prin decizia civilă nr. 453 A din martie 2023, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a admis apelul declarat de apelantul reclamant Ministerul Finanțelor, în reprezentarea Statului Român, împotriva sentinței civile nr. 1036/17.06.2022 pronunțate de Tribunalul București, secția a V-a civilă, pe care a anula-o și, evocând fondul în apel, a respins ca neîntemeiată acțiunea.

II. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel București a declarat recurs reclamantul Statul Român prin Ministerul Finanțelor.

II.1. Motivele de recurs:

Recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a deciziei atacate, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la instanța de apel.

În dezvoltarea motivelor de recurs, cu privire la incidența cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a arătat că hotărârea atacată este nelegală, întrucât a fost pronunțată cu încălcarea exigențelor referitoare la caracterul cuprinzător al motivării hotărârii judecătorești, prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., precum și cu încălcarea art. 21 alin. (3) din Constituția României, a art. 6 alin. (1) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, în sensul în care instanța de apel nu a analizat conținutul înscrisurilor depuse la dosarul cauzei de către Ministerul Finanțelor, în reprezentarea Statului Român, înscrisuri ce emană de la intimata-pârâtă Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, cu observarea valorii prejudiciului ce reiese din cuprinsul acestora, ceea ce echivalează cu lipsa oricărei analize asupra pretențiilor părții reclamante, astfel că hotărârea de respingere a cererii de chemare în judecată, ca nefondată, nu poate fi caracterizată drept o hotărâre suficient motivată.

Câtă vreme lipsește elementul de validitate a hotărârii recurate, instanța de apel nu și-a îndeplinit obligația de a arăta argumentele pro și contra ce i-au format convingerea în ceea ce privește soluția pronunțată, argumente ce trebuie să se raporteze la susținerile reclamantului, inclusiv la probele și dispozițiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecății.

Cu privire la motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., a arătat că prin cererea de chemare în judecată a indicat înscrisurile în raport de care a invocat incidența prevederilor art. 269-270

1

C. proc. civ., prin înscris înțelegând adresele cu referire la actele sau faptele juridice stricto sensu, făcute prin imprimare pe hârtie de către intimata-pârâtă și transmise Ministerului Finanțelor, relevante sub aspectul informațiilor pe care le dețin, necontestate anterioare ivirii litigiului, și oferă garanții de exactitate.

A precizat că înscrisul, prin forma și aparența sa exterioară, are înfățișarea unui act regulat întocmit de un agent public în limitele atribuției sale (funcționari ai intimatei-pârâte) și se bucură de prezumția de autenticitate și validitate, potrivit art. 1171 din vechiul C. civ. (art. 1241 noul C. civ.), până la proba contrară ce revine persoanei care îl contestă.

Or, în prezenta cauză, persoana care ar fi putut contesta cele consemnate în actele care constituie probatoriul, cu precădere cel de-al doilea raport de evaluare, era intimata-pârâtă Autoritatea Națională pentru Restiturea Proprietăților, cea de la care emană, reprezentând înscrisuri autentice, în înțelesul art. 269 C. proc. civ. pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților nu a efectuat niciun demers care să indice intenția de a contesta actele întocmite de expertul verificator S.C. B. S.R.L. și transmise Ministerului Finanțelor spre valorificare.

Totodată, a precizat că intimata-pârâtă a fost cea care l-a înștiințat despre existența și întinderea prejudiciului reprezentat de diferența dintre valoarea stabilită de primul raport de expertiză și suma stabilită de expertiza efectuată de S.C. B. S.R.L. și i-a solicitat să întreprindă demersuri pentru recuperarea acestui prejudiciu.

Rezultă, astfel, că instanța de apel ar fi trebuit să țină seama de aceste înscrisuri, precum și de valoarea prejudiciului ce reiese din cuprinsul acestora, valoare ce le-a fost transmisă chiar prin actele emanate de la intimata-pârâtă și depuse la dosarul cauzei, în caz contrar decizia recurată este rezultatul încălcării art. 269-271 C. proc. civ. și al art. 1241 C. civ., situație ce atrage incidența motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

Cu referire la obiectul cererii de chemare în judecată, a precizat că în cadrul probei cu înscrisuri au fost depuse toate actele transmise de intimata-pârâtă, respectiv: raportul de evaluare din 13.06.2007 întocmit de expertul evaluator A.; raportul de verificare nr. x a raportului de evaluare întocmit de expertul evaluator A.; raportul de evaluare din data de 06.11.2020 întocmit de S.C. B. S.R.L.; titlurile de conversie emise de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților; decizia nr. 5663/30.06.2009 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

De asemenea, a fost depusă corespondența prin care pârâta a înaintat documentele în care se face referire expresă la dosarul nr. x C. civ. și la cuantumul sumei de recuperat: 463.897 RON - diferența dintre evaluarea inițială și cea finală.

În consecință, decizia recurată este rezultatul încălcării principiului disponibilității, consfințit de art. 9 C. proc. civ., prin aceea că substituindu-se intimatei-pârâte instanța de apel a încuviințat o apărare pe care această parte nu a formulat-o, invocând incidența motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

II.2. Apărările formulate în cauză:

În termen legal, intimata-pârâtă Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Totodată, a invocat excepția inadmisibilității căii de atac prin raportare la argumentul de care partea adversă a înțeles să se folosească, statuat, în mod definitiv, prin decizia civilă nr. 501 din 15 martie 2023 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr. x/2021, prin care s-a menținut hotărârea instanței de fond, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, ca prescrisă, făcând trimitere la prevederile art. 431 alin. (2) C. proc. civ.

Recurentul-reclamant Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, nu a depus răspuns la întâmpinare.

II.3. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, precum și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

Analizând, cu prioritate, excepția nulității recursului, în conformitate cu prevederile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nul pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Potrivit art. 489 alin. (1) C. proc. civ. "recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol "aceeași sancțiune intervine în cazul în care în motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din economia textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus și motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca motivele formulate să se circumscrie cazurilor de nelegalitate expres și limitativ reglementate.

Așadar, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor anume imputate instanței și încadrarea lor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

În consecință, în măsura în care aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate.

Prin urmare, motivarea recursului înseamnă nu doar exprimarea nemulțumirii față de hotărârea pronunțată, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al reclamantei, instanța a pronunțat o hotărâre nelegală, motive care să poată fi încadrate în vreunul dintre cazurile de nelegalitate prevăzute de lege.

Dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici care, circumscrise fiind motivelor de recurs îngăduite de lege, sunt de natură a evidenția nelegalitatea deciziei recurate.

În speță, se constată că recursul, deși formal încadrat în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., nu conține critici care să poată fi subsumate textelor legale menționate.

Se observă, deci, că forma de motivare a recursului, adoptată de reclamant, constă, practic, în referirea la modalitatea de interpretare a probelor administrate.

Astfel, deși recurentul-reclamant invocă încălcarea de către instanța de apel atât a dispozițiilor procedurale reprezentate de prevederile art. 269-271 C. proc. civ., cât și a dispozițiilor de drept material art. 1241 C. civ., se constată că această critică este una formală.

Prioritar, se impune mențiunea că dispozițiile art. 1241 C. civ., potrivit cărora înscrisul care constată încheierea contractului poate fi sub semnătură privată sau autentic, având forța probantă prevăzută de lege, nici nu sunt aplicabile în cauză, din moment ce acestea doar stabilesc, cu titlu de principiu, o formă de clasificare a înscrisurilor.

Înalta Curte mai observă că recurentul a valorificat aceleași critici subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. în ceea ce privește și încălcarea art. 1241 C. civ., însă textul de lege menționat nu a făcut obiectul analizei instanței anterioare și, implicit, nu a fost cuprins în motivele de apel, fiind invocat omisso medio, adică pentru prima oară în această cale extraordinară de atac, contravenind dispozițiilor art. 488 alin. (2) C. proc. civ., care dispun în sensul că "motivele prevăzute la alin. (1) nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deși au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanța a omis să se pronunțe asupra lor", legiuitorul înțelegând astfel să acorde garanții suplimentare caracterului extraordinar al recursului, văzut exclusiv ca o verificare a legalității hotărârii pronunțate în apel.

Privitor la pretinsa încălcare a prevederilor art. 269-271 C. proc. civ., se observă că recurentul urmărește doar modificarea deciziei, ca urmare a unei reaprecieri a probelor.

Astfel, deși se invocă o inversare a sarcinii probei în prezenta cauză, în realitate, critica formulată presupune reevaluarea probatoriului administrat, în sensul recunoașterii valenței juridice de înscris autentic rapoartelor de evaluare în discuție.

Or, aspectele ce țin de administrarea probatoriului în cauză sunt incompatibile cu calea extraordinară de atac a recursului, aprecierea acestora aparținând puterii suverane a instanțelor de fond.

Nici critica privitoare la încălcarea dispozițiilor art. 9 C. proc. civ. nu se traduce într-un veritabil motiv de nelegalitate al deciziei atacate, din moment ce aceasta tinde, de asemenea, la a pune în discuție modalitatea în care instanța de apel a evaluat înscrisurile aflate la dosarul cauzei.

În realitate, prin invocarea nerespectării principiului disponibilității, reclamantul înțelege să critice, de fapt, valoarea probatorie a concluziilor raportului de verificare și a concluziilor raportului de evaluare din anul 2020, în legătură cu care instanța de apel a respins aserțiunea reclamantului potrivit căreia însușirea de către intimata-pârâtă a concluziilor acestor acte juridice este suficientă pentru admiterea acțiunii, motivat de faptul că părțile nu au încheiat o tranzacție în acest sens.

Cum a fost arătat și în cele ce preced, un atare context de evaluare nu permite o reapreciere a probelor, astfel încât criticile prin care reclamantul tind la a provoca o astfel de reevaluare nu vor fi analizate, ele fiind incompatibile cu exercițiul dreptului la recurs.

Împrejurarea că, atașat unor motive de recurs, reclamantul a pretins probarea prejudiciului ce derivă din supraevaluarea imobilului prin expunerea unor argumente ce țin de modul în care au fost interpretate și valorificate probele, prin prisma puterii doveditoare reglementate de lege și dacă, ori în ce măsură, au fost apte să formeze convingerea instanței,demonstrează în mod evident nu numai faptul că nu este în concordanță cu cerințele motivelor de nelegalitate, ci evidențiază nemulțumirea părții sub aspectul considerațiilor instanței de apel asupra probelor, împrejurare ce excedează competenței instanței de recurs, astfel că se impune respingerea de plano a criticilor de netemeinicie, care nu satisfac exigențele impuse de art. 488 C. proc. civ., respectiv de cale extraordinară de atac, care instituie un control de legalitate a hotărârii recurate.

Drept urmare, nefiind susținute critici de nelegalitate, în sensul real al acestei noțiuni, controlul de legalitate specific instanței de recurs nu poate fi realizat, iar cererea de recurs este lovită de nulitate, în sensul dispozițiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, constatând că niciuna din criticile formulate nu este încadrabilă în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., ci vizează probatoriul administrat, urmează a anula recursul formulat de reclamantul Statul Român prin Ministerul Finanțelor împotriva deciziei nr. 453 A din 16 martie 2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul formulat de reclamantul Statul Român prin Ministerul Finanțelor împotriva deciziei nr. 453 A din 16 martie 2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 decembrie 2023.