Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 10.10.2023
respins

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1538/2023

HOTĂRÂRE
10.10.2023
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1538/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 10 octombrie 2023 Asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei I.

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul Ministerul Finanțelor în reprezentarea Statului Român împotriva deciziei civile nr. 1864A din data de 9 decembrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Definitivă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 octombrie 2023.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2023-10-10
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1540/2023
Ședința publică din data de 10 octombrie 2023 Asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei I.1. Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul București, secția a V-a civilă la data de 23 august 2021,
ÎCCJ 2023-12-12
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2573/2023
Ședința publică din data de 12 decembrie 2023 Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei I.1. Obiectul cauzei Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 11.08.2021 pe rolul Tribunalul B
ÎCCJ 2023-10-10
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1537/2023
Ședința publică din data de 10 octombrie 2023 Asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei I.1. Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, la data de 23 septembri
ÎCCJ 2023-06-19
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1202/2023
Asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei: I.1. Obiectul cererii deduse judecății: Prin cererea înregistrată la data de 08 septembrie 2021 pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, sub nr. x/2021, rec
ÎCCJ 2023-05-04
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 746/2023
Ședința publică din data de 4 mai 2023 I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la data de 05.08.2021 pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, sub nr. x/2021, reclamantul St
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă