ÎCCJ, decizie (scj.ro #211955)

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, la data de 10.08.2020 sub nr. x/33/2020, reclamanta, S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta, Autoritatea Națională pentru Reglementarea Energiei, a solicitat instanței: a) anularea Deciziei ANRE nr. 2044 din 03.03.2020 prin care autoritatea a răspuns plângerii prealabile formulate de reclamantă și înregistrate la ANRE sub nr. 15638/21.02.2020 împotriva adresei ANRE nr. 4550/22.01.2020; b) anularea Deciziei ANRE nr. 4550/22.01.2020 prin care s-a respins cererea reclamantei de acreditare a centralei eoliene deținute de societatea reclamantă, reprezentând un refuz nejustificat de a soluționa cererea sa, respectiv, exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane; c) ca o consecința a admiterii primelor doua capete de cerere, obligarea ANRE la emiterea deciziei de acreditare a centralei eoliene deținute de reclamantă, respectiv, Centrala Electrica Eoliana B. situata în extravilanul Comunelor Vânători și Sirețel, jud. Iași, cu efectul declarării/recunoașterii dreptului Reclamantei de a beneficia de sistemul de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie perioada prevăzută la art. 3 alin. (2) lit. a) Legea 220 din 27 octombrie 2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie respectiv 15 ani de la data punerii în funcțiune a centralei eoliene deținute de reclamantă; În subsidiar, în măsura în care instanța va considera că nu poate dispune obligarea ANRE la emiterea deciziei de acreditare, solicită a se pune în vedere pârâtei să soluționeze cererea sa de acreditare înregistrată la ANRE cu nr. 110797/23.12.2019 (cerere respinsă de pârâtă pe baza unui motiv pur formal) și obligarea acesteia ca la soluționarea cererii să respecte dispozitivului hotărârii pronunțate în prezenta cauza; d) obligarea pârâtei la plata de despăgubiri în cuantum de 441.451,21 lei constând în contravaloarea certificatelor verzi pentru perioada ianuarie 2020 - iunie 2020, la care se va adăuga contravaloarea certificatelor verzi din lunile iunie - până la data soluționării prezentei cauze, calculate conform explicațiilor de la punctul IV din prezenta cerere; e) obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente contravalorii certificatelor verzi pentru perioada ianuarie - data soluționării prezentei cauze, calculate conform art. 3 alin. (2l) din O.U.G. 13/2011 privind dobânda legala remuneratorie și penalizatoare; f) obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu. I.

Soluția instanței de fond Prin Sentința civilă nr. 103 din 03 februarie 2021, Curtea de Apel București, Secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal a admis excepția inadmisibilității în ceea ce privește anularea adresei nr. 20444/03.03.2020 și a respins acest capăt de cerere ca inadmisibil; a respins în rest acțiunea formulată de către reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Reglementarea Energiei, ca neîntemeiată. I.

Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, pentru următoarele considerente: I.3.1. Hotărârea atacată este nemotivată, fiind incidente motivele de recurs prevăzute art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ. În dezvoltarea acestui motiv de recurs se arată că instanța de fond a omis să analizeze principalele argumente invocate, rezumându-se doar la a achiesa la susținerile ANRE. Instanța de fond a reținut că decizia de acreditare nu are caracter declarativ, dar nu motivează în niciun fel de ce a considerat că decizia de acreditare nu are caracter declarativ. Deși recurenta a susținut că posibilitatea acesteia de a solicita recunoașterea dreptului de a participa la sistemul de promovare prin certificate verzi se desprinde, pe cale interpretativă, și din prevederile art. 5 alin (3) din cuprinsul Regulamentul din 2018 de modificare, suspendare, întrerupere și retragere a acreditării acordate centralelor electrice de producere a energiei electrice din surse regenerabile de energie, precum și de stabilire a drepturilor și obligațiilor producătorilor de energie electrică acreditați, instanța de fond a omis să analizeze acest argument. I.3.2. Instanța de fond a respins în mod nelegal ca inadmisibil capătul de cerere având ca obiect anularea Deciziei ANRE nr. 20444 din 03/03/2020 prin care ANRE a răspuns plângerii prealabile formulate, ceea ce atrage incidența motivelor de recurs prevăzute art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ. Faptul că parcurgerea procedurii prealabile era sau nu obligatorie în prezenta speță nu afectează cu nimic caracterul de act administrativ a Adresei nr. 20444/03.03.2020. Contrar celor reținute de instanță răspunsul la plângerea prealabilă formulată a fost emis: - în regim de putere publică, respectiv în exercitarea prerogativei ANRE de a soluționa plângerile prealabile și de a decide revocarea sau menținerea actului administrativ emis în exercitarea atribuțiilor legale; - în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, respectiv în executarea în concret a art. 7 Legea nr. 554/2004 care prevedere posibilitatea persoanei vătămate de a formula plângere prealabilă împotriva actului administrativ vătămător și obligația autorității publice de soluționare a acesteia. Cu alte cuvinte, Autoritatea Publică este obligată să emită un răspuns la plângerea prealabilă odată ce aceasta a fost formulată; - dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice, având în vedere că prin acesta Autoritatea Publică poate revoca actul juridic vătămător, acest aspect dând caracter de act administrativ răspunsului la plângerea prealabilă. Faptul că, prin răspunsul ce face obiectul prezentului litigiu, Autoritatea Publică nu a revocat actul administrativ vătămător, nu echivalează cu pierderea caracterului de act administrativ a răspunsului la plângerea prealabilă, având în vedere că prin acesta sunt menținute raporturile juridice născute prin actul juridic administrativ atacat, respectiv răspunsul la plângerea prealabilă menține starea de vătămare creată prin actul administrativ inițial atacat prin plângerea administrativă. I.3.3. Instanța de fond a reținut în mod nelegal legalitatea Deciziei nr. 4550/22.01.2020 prin care s-a respins cererea reclamantei de acreditare a centralei eoliene deținute de aceasta, ceea ce atrage incidența motivului de recurs prevăzut art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material). Contrar celor reținute de către instanța de fond, singura condiție legală pentru a accesa sistemul de promovare prin certificate verzi este punerea în funcțiune a centralei anterior datei de 31.12.2016, nu si condiția obținerii cererii de acreditare, sens în care invocă art. 3 alin. (3) Legea nr. 220/2018. Decizia Comisiei Europene C (2011) 4398 este menită a analiza exclusiv compatibilitatea schemei de promovare a energiei regenerabile inițiate de statul român cu Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene, mai precis să stabilească dacă această schemă este ajutor de stat și dacă da, dacă este compatibilă sau nu cu piață internă. În acest context, Comisia menționează doar că "31 decembrie 2016 este data limită până la care noii beneficiari vor putea intra în sistem". Decizia de acreditare a ANRE are natura unui act administrativ cu caracter declarativ, având în vedere că aceasta constată o situație juridică preexistentă, respectiv ea confirmă existența în patrimoniul producătorilor de energie a dreptului de a beneficia de sistemul de promovare, născut odată cu punerea in funcțiune a centralei în termenul prevăzut de lege, anterior 31 decembrie 2016. Natura juridică a deciziilor de acreditare rezultă cu claritate din formularea legiuitorului și condiția prealabilă necesară acreditării, respectiv dacă punerile în funcțiune respectiv retehnologizările de grupuri/centrale se realizează până la sfârșitul anului 2016. Din aceste considerente rezultă că prin decizia de acreditare se recunoaște îndeplinirea unor condiții îndeplinite anterior emiterii deciziei de acreditare. Posibilitatea recurentei de a solicita recunoașterea dreptului de a participa la sistemul de promovare prin certificate verzi se desprinde, pe cale interpretativă, și din prevederile art. 5 alin (3) din cuprinsul Regulamentul din 2018 de modificare, suspendare, întrerupere și retragere a acreditării acordate centralelor electrice de producere a energiei electrice din surse regenerabile de energie, precum și de stabilire a drepturilor și obligațiilor producătorilor de energie electrică acreditați. Acest text de lege, intrat în vigoare în anul 2018 stabilește posibilitatea emiterii de către ANRE a unei decizii de acreditare pentru aplicarea sistemului de promovare prin CV în ipoteza modificării titularului acreditării. Mutatis mutandis , rezultă ca acest text de lege stabilește și dreptul unui operator economic de a i se recunoaște dreptul de a participa la sistemul de promovare prin certificate verzi, câtă vreme, în temeiul art. 2 lit. a) din cuprinsul Legii nr. 220/2008, condiția necesară și suficientă, respectiv punerea in funcțiune anterior finalului anului 2016, este justificată. Relevante în acest sens sunt și prevederile art. 15 alin. (1) din cuprinsul Regulamentului din 2018. Respectarea principiului nediscriminării și al egalității de tratament impunea ANRE să trateze situația recurentei nu mai puțin favorabil decât situația acelor operatori economici a căror acreditare a expirat, câtă vreme ambii operatori îndeplineau la data impusa de lege (31 decembrie 2016) aceeași condiție necesară și suficientă pentru recunoașterea dreptului de a beneficia de sistemul de promovare, respectiv, punerea în funcțiune anterioară finalului anului 2016. Având în vedere că decizia de acreditare, conform prevederilor art. 3 alin. (3) Legea nr. 220/2008 are efect declarativ, un producător de energie regenerabilă care a pus în funcțiune centrala anterior datei de 31.12.2016 poate solicita acreditarea oricând, câtă vreme justifică un interes procesual constând în recunoașterea dreptului la schema de promovare. Or, ținând cont că durata schemei este de 15 ani pentru energia produsă in centrale noi, societatea va putea să primească și să tranzacționeze certificate verzi pe o lungă durată de timp, având deci interes în promovarea prezentei cereri. Din lecturarea art. 3 alin. (32) Legea nr. 220/2008 rezultă că: legiuitorul reiterează faptul că punerea în funcțiune anterioară datei de 31.12.2016 îi conferă producătorului dreptul de a beneficia de sistemul de promovare prin certificate verzi și faptul că, odată acreditată, recurenta va avea dreptul de a beneficia de schema de promovare si de a obține și tranzacționa certificate verzi pe o perioadă de 15 ani. Contrar celor reținute de către instanța de fond, ANRE a continuat să emită decizii de acreditare după data de 31.12.2016, aspect ce rezultă din Raportul de activitate al ANRE pentru anul 2018, publicat pe site-ul intimatei, unde la pagina 348 se precizează că în anul 2017 au fost acreditate/au intrat în sistem 67 de centrale eoliene iar în anul 2018, un număr de 66 de centrale eoliene. I.3.

Contrar celor reținute de către instanța de fond, nu se poate reține culpa reclamantei pentru neobținerea deciziei de acreditare anterior finalului anului 2016 , având în vedere că aceasta nu a formulat cererea de acreditarea anterior finalului anului 2016 deoarece se afla în imposibilitatea de a calcula costurile cu investițiile pentru realizarea grupului/centralei electrice de producere a E-SRE, prin completarea machetei de raportare prevăzute în anexa nr. 7, astfel cum îi era impus în temeiul art. 6 alin. (1) lit. g) din cuprinsul Regulamentului din 2014 de acreditare a producătorilor de energie electrică din surse regenerabile de energie pentru aplicarea sistemului de promovare prin certificate verzi în continuare. Acest element de fapt nu a fost datorat culpei recurentei, ci răspunsului tardiv primit de la Ministerul Fondurilor Europene și specificului obiectivului său de investiții, respectiv, contractul de finanțare. Faptul că practica ANRE a fost în sensul că, în toate situațiile în care producătorii nu cunoșteau valoarea totală a finanțării nerambursabile acordate, calculul numărului redus de certificate verzi s-a realizat utilizând valoarea de contract a acestei finanțări, iar ulterior s-a procedat la recalcularea acestui număr redus de certificate verzi, în funcție de ajutorul investițional nerambursabil efectiv primit nu dovedește culpa recurentei pentru nedepunerea cererii de acreditare, ci faptul că ANRE în acordarea Deciziilor de Acreditare a înțeles să-și încalce propriul regulament, aplicând o procedură ce încălca în mod vădit dispozițiile art. 6 alin. (1) lit. g) din cuprinsul Regulamentului din 2014. Or, recurentei nu îi poate fi imputat faptul că a ales să respecte dispozițiile legale, în detrimentul practicii ANRE, care nu îi era cunoscută. În același sens, faptul că art. 25 alin. (1) lit. b) din Regulamentul din 2014 reglementează posibilitatea ANRE de modificare a deciziilor de acreditare ca urmare a acordării unui ajutor investițional de natura ajutorului de stat efectiv primit diferit de cel prevăzut în contractul de finanțare nerambursabilă nu are relevanță în prezenta cauză. Aceste dispoziții legale reglementează situația în care ulterior emiterii Deciziei de acreditare producătorul de energie primește un ajutor investițional de natura ajutorului de stat efectiv primit diferit de cel prevăzut în contractul de finanțare nerambursabilă, iar nu situația în care producătorul de energie electrică neacreditat încă nu cunoaște cuantumul costurilor cu investițiile pentru realizarea grupului/centralei electrice de producere a E-SRE. Prin urmare, contrar celor reținute de către instanța de judecată, recurenta s-a aflat în imposibilitatea obiectivă de a se adresa cu o cerere de acreditare către ANRE anterior datei de 31.12.2016, deoarece Ministerul Energiei nu răspunsese solicitării sale de comunicare a sumelor totale a plăților rambursate de Organismul Intermediar pentru Energie, prin AM POS CCE aferente Contractului de finanțare, iar de abia prin Adresa nr. 240322 din 07.02.2017, i s-a comunicat că suma totală este de 35.411.984,16 lei. I.3.

Instanța de fond a reținut în mod nelegal că în speță nu se poate da eficiență interpretării Consiliului Concurenței cuprinse în adresa CC nr. 6830/07.06.2017 și Sentinței nr. 4506/2018 pronunțate de Curtea de Apel București, deoarece situația de fapt dintre prezenta cauză și aceea speță ar fi diferită pentru că în aceea speță reclamanta a depus cererea de acreditare la ANRE anterior datei de 31.12.2016, iar în prezenta cauză recurenta a depus cererea de acreditare în data de 23.12.2019. Contrar celor reținute de către instanța de fond, prin sentința nr. 4506/2018, un alt complet al Curții de Apel București a considerat că decizia de acreditare emisă de ANRE, potrivit prevederilor art. 6 alin. (6) Legea nr. 220/2008 din 27 octombrie 2008 are un caracter declarativ, în sensul constatării existenței în patrimoniul reclamantei a unor drepturi și obligații ce au luat naștere prin fapte juridice anterioare emiterii acestei decizii. Instanța de fond în mod nelegal nu a ținut cont de acestea în soluționarea prezentei cauze. Între situația reclamantului din dosarul x/2/2018 aflat pe rolul Curții de Apel București și situația reclamantei din prezentul dosar există o diferență de substanță. În ambele cazuri ANRE a refuzat acreditarea centralei pe motiv ca decizia de acreditare ar fi trebuit să fie solicitată și obținută anterior datei de 31.12.2016. Centrala reclamantei din dosarul x/2/2018 fusese pusă în funcțiune anterior acelei date, însă ANRE nu emisese licența de producție până la finalul anului 2016. În cazul recurentei, centrala a fost pusă în funcțiune și a obținut licența de producție anterior finalului anului 2016. Prin urmare, contrar celor reținute de către instanța de fond, principala condiție pentru a recunoaște dreptul recurentei de a participa la schema de promovare a energiei regenerabile este reprezentată de punerea în funcțiune anterioară datei de 31 decembrie 2016, condiție îndeplinită în cauză, motiv pentru care se impune admiterea prezentului recurs astfel cum a fost formulat. O soluționare contradictorie a prezentei cauze față de soluția pronunțată deja de către Curtea de Apel București prin Sentința nr. 4506/2018 ar echivala cu o încălcare a dispozițiilor art. 6 C.E.D.O., sens în care invocă cauza Beian împotriva României, pct. 39. I.3.

În situația admiterii prezentului recurs, în rejudecare se impune ca instanța de control judiciar să soluționeze și celelalte capete de cerere formulate de recurentă. Daunele provocate de intimată recurentei prin refuzul nejustificat datat 22.01.2020 de acreditare a centralei acesteia, până în luna iunie 2020 inclusiv sunt în cuantum de 441.451,21 lei. Pentru perioada ianuarie 2020-iunie 2020, prejudiciul cauzat recurentei este cert și determinat. I.4. Apărările formulate în cauză Intimata-pârâtă Autoritatea Națională pentru Reglementarea Energiei a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, formulând următoarele apărări: I.4.1. În mod eronat recurenta susține că decizia ANRE nr. 20444 din 03/03/2020 prin care ANRE a răspuns plângerii prealabile formulate de recurentă reprezintă un act administrativ. Legea nr. 554/2004 conferă persoanei vătămate dreptul de a ataca exclusiv actul administrativ vătămător, nu și răspunsul la plângerea prealabilă formulată împotriva acestuia. Rolul plângerii prealabile, așa cum este reglementată de art. 7 din lege, este acela de a da posibilitatea autorității publice de a reveni asupra actului vătămător prin revocarea acestuia, răspunsul la această solicitare nefiind dat în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii și deci nereprezentând un nou act administrativ. I.4.2. Sentința atacată este motivată, astfel că nu se poate reține incidența motivelor de recurs prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ. - Motivul prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu este incident în cauză. În mod eronat recurenta invocă încălcarea de către instanța de fond a art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt și de drept folosite de recurent în cererea de chemare în judecată, instanța având posibilitatea să le grupeze și să le structureze în funcție de problemele de drept deduse judecății, putând să le răspundă prin considerente comune. Chiar dacă în motivarea hotărârii judecătorești nu se regăsesc literal toate susținerile invocate de partea reclamantă, sentința nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat. - În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în cererea de recurs nu se indică în niciun fel cum anume a încălcat instanța de fond acest motiv. Nu este arătat care anume regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității au fost încălcate de instanța de fond pentru a ne afla în prezența acestui motiv de recurs. I.4.3. Sentința recurată este dată cu respectarea și aplicarea corectă a normelor de drept material, astfel că nu se poate reține incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material". Judecătorul nu a încălcat prevederile Legii nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energici din surse regenerabile de energic, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale Deciziei Comisiei Europene C(2011) 4938 privind ajutorul de stat SA. 33134 (2011/N) pentru România-Certificate verzi pentru promovarea producerii energiei electrice din surse regenerabile de energie, care a autorizat sistemul de promovare prin certificate verzi instituit prin Legea nr. 220/2008 și ale Regulamentului de acreditare a producătorilor de energie electrică din surse regenerabile de energie, aprobat prin Ordinul ANRE nr. 48/2014, cu modificările și completările ulterioare, nu le-a aplicat greșit și nici nu le-a dat o interpretare prea întinsă sau prea restrânsă ori eronată, astfel că sentința recurată nu este rezultatul aplicării greșite a legii. Recurenta nu identifică nicio greșeală de interpretare realizată de instanța de fond, ci doar reia criticile din cererea de chemare în judecată, critici ce au fost analizate de instanța de fond și găsite în mod legal și motivat neîntemeiate. Recurenta se află în eroare întrucât este vorba despre condiția obținerii deciziei de acreditare, și nu de condiția transmiterii cererii de acreditare către ANRE (care este unul dintre documentele depuse de solicitanți la ANRE în vederea emiterii deciziilor de acreditare). Totodată recurenta ignoră prevederile paragrafului (9) din Decizia Comisiei Europene C (2011) 49383, pe care autoritățile române trebuie să le respecte, decizia fiind acordată în mod expres României. Faptul că inclusiv legiuitorul a avut în vedere asigurarea accesului în schema de sprijin până la data de 31 decembrie 2016 rezultă din prevederile art. IX din O.U.G. nr. 24/2017. În condițiile în care legiuitorul a stabilit valabilitatea certificatelor verzi numai până la data de 31 martie 2032, este evident că acesta nu a avut în vedere posibilitatea de acreditare în anul 2020, pentru 15 ani, a unei centrale electrice puse în funcțiune anterior datei de 31 decembrie 2016. În acest caz, pentru un tratament egal pentru toți beneficiarii de ajutor de stat în conformitate cu Decizia Comisiei europene, emiterea certificatelor verzi ar trebui să se realizeze până în anul 2035, iar certificatele verzi emise după 31 martie 2031 ar fi nule de la data emiterii. Așadar în mod corect instanța de fond a reținut că data de 31 decembrie 2016 este data limită până la care producătorii vor avea acces în sistem. În mod fals recurenta susține că Decizia Comisiei Europene C (2011) 4398 este menită a analiza exclusiv compatibilitatea schemei de promovare a energiei regenerabile inițiate de statul român cu Tratatul privind Funcționalitatea Uniunii Europene, mai precis să stabilească dacă această schemă este ajutor de stat și dacă da, dacă este compatibilă sau nu cu piața internă. Decizia Comisiei Europene C (2011) 4938 prevede inclusiv ipotezele în care este realizată analizarea schemei de sprijin prin certificate verzi, adică bugetul schemei, bugetele producătorilor E-SRE pe ani de intrare în schemă, cine sunt beneficiarii, care este data limită de acces în schemă a noilor beneficiari, cum funcționează schema de sprijin prin certificate verzi ș.a. Ca urmare, în funcționarea schemei de sprijin prin certificate verzi, România trebuie să asigure îndeplinirea condițiilor în care a fost emisă Decizia Comisiei Europene C (2011) 4938, iar eventualele modificări ale acestor condiții trebuie să fie notificate și autorizate de Comisia Europeană. Deși ulterior emiterii Decizia Comisiei Europene C (2011) 4938 România a procedat în două rânduri la notificarea și obținerea unor decizii de autorizare al Comisiei Europene pentru modificări aduse sistemului de promovare prin certificate verzi, prevederile par. (9) și (12) din Decizia Comisiei Europene C (2011) 4938 nu au fost afectate de aceste decizii. Dreptul de beneficia de sistemul de promovare prin certificate verzi nu este un drept născut odată cu punerea în funcțiune a centralei în termenul prevăzut de lege, care revine producătorului de energie electrică din surse regenerabile de energic în mod automat, pentru simplul fapt că a pus în funcțiune o centrală de producere a energiei electrice din surse regenerabile de energie, ci este un drept acordat prin decizia de acreditare emisă de ANRE după verificarea îndeplinirii condițiilor de acreditare prevăzute de regulamentul ANRE specific, în condițiile în care par. (9) din Decizia Comisiei Europene C (2011) 4938 a stabilit că accesul în schema de sprijin prin certificate verzi, deci emiterea deciziilor de acreditare pentru aplicarea sistemului de promovare prin certificate verzi pentru noii beneficiari este posibilă numai până la data de 31 decembrie 2016. Așa cum în mod corect a apreciat instanța de fond, deciziile de acreditare emise de ANRE nu sunt documente declarative, acestea nefiind retroactive, sens în care intimata invocă prevederilor art. 6 alin. (8) Legea nr. 220/2008. Dreptul de beneficia de sistemul de promovare prin certificate verzi nu este un drept născut odată cu punerea în funcțiune a centralei în termenul prevăzut de lege, care revine producătorului de energie electrică din surse regenerabile de energie în mod automat, pentru simplul fapt că a pus în funcțiune o centrală de producere a energiei electrice din surse regenerabile de energie până la o anumită dată. În acest sens, intimata arată că regulamentul în baza căruia ANRE a procedat la emiterea, până la data de 31.12.2016, a deciziilor de acreditare pentru noii beneficiari ai sistemului de promovare prin certificate verzi precizează situațiile în care centrale electrice de producere a energiei electrice din surse regenerabile de energie nu au dreptul să beneficieze de certificate verzi (art. alin. (1) și art. 10). În practica ANRE au existat situații în care, deși, producătorii de energie electrică din surse regenerabile de energie au pus în funcțiune, au solicitat acreditarea pentru aplicarea sistemului de promovare prin certificate verzi și au transmis documentațiile de acreditare aferente anterior datei de 31 decembrie 2016, ANRE a constatat neîndeplinirea condițiilor de acreditare legal stabilite și a procedat la emiterea unor decizii de respingere a acreditării, dar astfel de decizii au fost emise numai până la data la care acreditarea a fost posibilă, respectiv până la data de 31 decembrie 2016. De asemenea, au existat situații în care între data punerii în funcțiune și data emiterii deciziei de acreditare au existat perioade de timp mari întrucât fie documentațiile de acreditare au fost incomplete, fie la momentul punerii în funcțiune nu au fost îndeplinite condițiile de acreditare prevăzute de regulamentul ANRE din antecedență, dar deciziile de acreditare emise și-au produs efectele de la data emiterii și nu retroactiv. Susținerile recurentei sunt identice cu cele din chemarea în judecată formulată la fond, fără a conține elemente noi și sunt lipsite de temei, în condițiile în care nici centrala deținută de reclamantă și nici recurenta nu intră sub incidența Regulamentului aprobat prin Ordinul ANRE nr. 179/2018. Interpretarea dată de recurentă prevederilor art. 5 alin. (3) din Regulament este eronată. Aceste prevederi sunt aplicabile operatorilor economici care dețin grupuri/etape din centrale/centrale electrice acreditate până la data de 31 decembrie 2016. Or, centrala electrică deținută de recurentă nu a fost acreditată pentru a beneficia de sistemul de promovare prin certificate verzi până la data de 31 decembrie 2016. Recurenta utilizează texte de lege care nu i se aplică. Prevederile art. 15 alin. (1) din Regulamentul aprobat prin Ordinul ANRE nr. 179/2018. Centrala electrică deținută de recurentă nu intră sub incidența Regulamentului întrucât nu este beneficiară a unei decizii de acreditare emisă de ANRE înainte de 31 decembrie 2016. În ceea ce privește criticile privind încălcarea principiului nediscriminării, intimata arată că recurenta nu este un operator economic a cărui acreditare a expirat, ci din contră nu a avut niciodată acreditare și nu se poate susține că a fost încălcat principiul nediscriminării și al egalității de tratament. Dacă instanța ar da curs solicitării recurentei și ar dispune ANRE emiterea unei decizii de acreditare a centralei electrice deținute de societate, aplicabilă începând cu anul 2020, pentru o perioadă de 15 ani, adică până în anul 2035, certificatele verzi pe care societatea ar urma să le primească după data de 31 martie 2032 ar fi nule și nu s-ar mai putea tranzacționa. În concluzie nici centrala deținută de recurentă și nici recurenta nu intră sub incidența Regulamentului aprobat prin Ordinul ANRE nr. 179/2018, după cum rezultă din prevederile art. 1 și 2 din acest regulament, întrucât centrala care face obiectul cererii de acreditare nu a beneficiat de o decizie de acreditare pentru aplicarea sistemului de promovare prin certificate verzi anterior datei de 31 decembrie 2016. I.4.4 . În pag. 347 a Raportului de activitate a ANRE invocat de recurentă se precizează că accesul producătorilor E-SRE în schema de promovare a producerii energiei electrice din surse regenerabile de energie a avut ca dată limită data de 31 decembrie 2016. Astfel, în mod corect instanța de fond a constatat că activitatea de acreditare de către ANRE a unor noi capacități de producere a E-SRE s-a încheiat la data de 31 decembrie 2016, după această dată realizându-se doar modificări ale acreditării grupurilor/etapelor din centrale/ centralelor electrice acreditate până la data de 31 decembrie 2016, prin decizie emisă de ANRE, conform prevederilor art. 1 din Regulament. I.4.5. Nu se poate reține critica recurentei potrivit căreia culpa pentru neobținerea Deciziei de acreditare anterior finalului anului 2016 nu îi aparține. Astfel, deși recurenta a pus în funcțiune centrala electrică pe care o deține încă din anul 2015, dar a transmis prima solicitare de acreditare a centralei electrice de-abia în anul 2017, prin cererea înregistrată la ANRE cu nr. 23005/28.03.2017, la care ANRE a răspuns prin scrisoarea nr. 27118/13.04.2017. Ulterior, recurenta a solicitat din nou acreditarea pentru aplicarea sistemului de promovare prin certificate verzi pentru centrala electrică pe care o deține, prin cererea înregistrată la ANRE cu nr. 110797/23.12.2019, la care ANRE a răspuns prin scrisoarea nr. 4550/22.01.2020. Din moment ce centrala electrică pe care o deține recurenta a fost pusă în funcțiune încă din anul 2015, iar societatea a obținut licența pentru exploatarea comercială a acestei capacități de producere a energici electrice încă din luna ianuarie a anului 2016, societatea ar fi trebuit să solicite încă de la începutul anului 2016 acreditarea CEE Vânători pentru aplicarea sistemului de promovare prin certificate verzi dar nu a făcut-o. ANRE nu a încălcat dispozițiile art. 6 alin. (1) lit. g) din cuprinsul regulamentului de acreditare aplicabil la data de 31.12.2016 (aprobat prin Ordinul ANRE nr. 48.2014, cu modificările și completările ulterioare, în prezent abrogat). Ceea ce nu se cunoștea de către recurentă era valoarea finală a ajutorului investițional, așa cum acesta urma să fie aprobat, dar această valoare nu trebuia precizată în anexa nr. 7 la regulament. Așadar, contrar celor susținute de recurentă, aceasta dispunea de toate datele necesare pentru a completa macheta din anexa nr. 7 la regulament, deci avea toate condițiile să transmită la ANRE un dosar complet de acreditare pentru aplicarea sistemului de promovare prin certificate verzi, ceea ce societatea nu a făcut, lucru de care este responsabilă în exclusivitate recurenta. De asemenea susținerea recurentei cu referire la prevederile art. 25 alin. (1) lit. b) din regulamentul de acreditare aprobat prin Ordinul ANRE nr. 48/2014 (în prezent abrogat) este falsă, iar interpretarea dată de recurentă acestor prevederi este lipsită de sens, atâta timp cât toate contractele de finanțare nerambursabile prin care se acordă ajutoare de stat investiționale se încheie anterior realizării investiției, deci anterior acreditării centralelor electrice realizate cu ajutor investițional. În mod corect judecătorul fondului a reținut că interpretarea Consiliului Concurenței din adresa C.C. nr. 6830/07.06.2017 nu apare ca fiind relevantă în speță, întrucât răspunsul Consiliului Concurenței nu vizează situația recurentei. Sentința nr. 4506/2018 din 06.11.2018 a Curții de Apel București este dată într-un proces în care reclamantul este beneficiar al sistemului de promovare prin certificate verzi pentru un alt grup electric decât cel care face obiectul acestui proces, cu cerere de acreditare a grupului electric care face obiectul procesului depusă la ANRE anterior datei de 31.12.2016. Situația în care se află recurenta este diferită de cea a reclamantului din dosarul în care Curtea de Apel București a emis Decizia nr. 4506/2018 din 06.11.2018 și nu acoperă cereri de acreditare efectuate în decembrie 2019 cum este cea a recurentei. Sentința civilă nr. 4506/2018 a Curții de Apel București nu este definitivă și a fost promovat recurs de către ANRE împotriva acesteia. Există o cauză similară cu cea care face obiectul Sentinței civile nr. 4506/2018 a Curții de Apel București, în care instanța a dat câștig de cauză ANRE respectiv Sentința civilă nr. 4853/26.11.2018 pronunțată în dosarul nr. y/2/2018. Susținerea recurentei conform căreia instanța de fond trebuia să constate îndeplinirea 'tuturor condițiilor de acreditare și recunoașterea dreptului de a beneficia de schema de promovare a energiei regenerabile" este eronată, instanța de judecată neputându-se substitui competențelor ANRE de verificare a îndeplinirii acestor condiții. În prezent nu există un regulament de acreditare care să fie aplicabil recurentei și, pe cale de consecință, emiterea unei decizii de acreditare în anul 2021 pentru o centrală electrică care nu a fost acreditată până la data de 31 decembrie 2016 este lipsită de temei legal. Exigențele impuse de art. 6, respectiv dreptul la un proces echitabil, din C.E.D.O., au fost respectate întocmai în cauza pendente. Sentința de care vorbește recurenta nu este definitivă și nu vizează o problemă de drept similară celei pendente. I.4.6. În mod corect instanța de fond a respins capătul principal de cerere și cele subsecvente, inclusiv cel privind acordarea de despăgubiri, solicitare care nu numai că este neîntemeiată, dar este, prin prisma modului de calcul al despăgubirilor greșită. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate și în lumina dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente: II.1. Motivele de recurs prevăzute art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ. sunt nefondate. Analizând sentința recurată prin prisma motivului prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei” ), Înalta Curte constată că motivul este nefondat. Potrivit art. 425 C. proc. civ.:"(1) Hotărârea va cuprinde : b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților ;". Cu privire la acest aspect, Înalta Curte reamintește că obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept. Totodată, omisiunea primei instanțe de a oferi o motivare, în condițiile art. 425 C. proc. civ., sub aspectele învederate mai sus, echivalează cu omisiunea de pronunțare asupra acțiunii, căci nu se poate stabili o asociere logică între dispozitiv și considerente, ca elemente componente esențiale și obligatorii ale hotărârii judecătorești. Sub acest aspect, Curtea reține că, într-adevăr, așa cum s-a statuat într-o jurisprudență constantă de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, garanțiile implicite ale art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului includ obligația de a motiva hotărârile judecătorești (cauza H. împotriva Belgiei, pct. 53). O decizie motivată permite părților să demonstreze că a fost audiată în mod real cauza lor. Deși o instanță internă dispune de o anumită marjă de apreciere în alegerea argumentelor și admiterea probelor, aceasta trebuie să-și justifice activitățile, precizând motivarea deciziilor sale (cauza Suominen împotriva Finlandei, pct. 36 și cauza Carmel Saliba împotriva Maltei, pct. 79). Pe de altă parte, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a recunoscut că întinderea obligației privind motivarea poate varia în funcție de natura deciziei (cauza Ruiz Torija împotriva Spaniei, pct. 29; Hiro Balani împotriva Spaniei, pct. 27) și trebuie analizată în lumina circumstanțelor speței: trebuie să se țină seama în special de diversitatea motivelor pe care un justițiabil le poate ridica în instanță și de diferențele din statele contractante în materie de dispoziții legale, cutume, concepții doctrinare, prezentarea și redactarea hotărârilor și deciziilor ( cauza Ruiz Torija împotriva Spaniei, pct. 29; cauza Hiro Balani împotriva Spaniei, pct. 27). Din această jurisprudență, Curtea reține că noțiunea de proces echitabil, deși art. 6 alin. (1) obligă instanțele să își motiveze deciziile, acest fapt nu poate fi înțeles ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument [cauzele Van de Hurk împotriva Țărilor de Jos, pct. 61; García Ruiz împotriva Spaniei (MC), pct. 26; Jahnke și Lenoble împotriva Franței (dec.); Perez împotriva Franței (MC), pct. 81], ci impune doar ca o instanță internă care și-a motivat decizia pe scurt - fie prin însușirea motivelor furnizate de o instanță de grad inferior sau altfel - să fi examinat totuși în mod real chestiunile esențiale supuse atenției sale și să nu se fi mulțumit să confirme pur și simplu concluziile unei instanțe de grad inferior (cauza Helle împotriva Finlandei, pct. 60). Mai mult, instanța europeană a recunoscut că este motivată în mod corespunzător o decizie care permite părților să facă uz efectiv de dreptul lor de apel (Hirvisaari împotriva Finlandei, pct. 30 in fine). Făcând în concret aplicarea acestor principii, Curtea apreciază că instanța de fond și-a motivat sentința în acord cu dispozițiile art. 425 C. proc. civ. și cu respectarea garanțiilor implicite ale art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În mod nefondat recurenta a susținut că instanța de fond a omis să analizeze principalele argumente invocate, rezumându-se doar la a achiesa la susținerile ANRE, în realitate hotărârea pronunțată fiind rezultatul unui raționament coerent, ținându-se seama de susținerile părților și de probatoriul administrat în cauză. Subsumat acestui motiv, recurenta a susținut nefondat că instanța de fond nu a motivat în niciun fel de ce a considerat că decizia de acreditare nu are caracter declarativ,. Contrar susținerilor recurentei, instanța de fond a apreciat că: "Decizia de acreditare nu are natura unui act administrativ declarativ ci se acordă de autoritatea pârâtă după verificarea îndeplinirii condițiilor de acreditare prevăzute în regulamentul ANRE". Instanța de fond a analizat pe larg care sunt condițiile pentru ca reclamanta să poată solicita recunoașterea dreptului de a participa la sistemul de promovare prin certificate verzi, antamând implicit și natura juridică a deciziei de acreditare. Așa cum rezultă din jurisprudența analizată, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu impune ca fiecare dintre argumentele de fapt și de drept invocate în cererea de chemare în judecată să fie analizate distinct în mod elaborat, instanța având posibilitatea să sintetizeze problemele de drept deduse judecății și să le răspundă prin considerente comune. În mod similar, nu se confirmă susținerea recurentei că instanța de fond a omis să analizeze argumentul său întemeiat pe prevederile art. 5 alin. (3) din cuprinsul Regulamentul din 2018 de modificare, suspendare, întrerupere și retragere a acreditării acordate centralelor electrice de producere a energiei electrice din surse regenerabile de energie, precum și de stabilire a drepturilor și obligațiilor producătorilor de energie electrică acreditați, din analiza considerentelor sentinței atacate rezultând că au fost avute în vedere dispozițiile naționale prin corelare cu cele europene. De altfel, deși s-a invocat și motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., argumentele aduse de recurentă antamează de fapt o greșită interpretare și aplicare a legii, aspecte ce urmează a fi analizate de către instanța de recurs în analiza motivului de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. în cele ce urmează. Înalta Curte mai reține și că, în acord cu dispozițiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluționarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situația de fapt specifică procesului, iar în funcție de aceasta să aplice normele juridice incidente. Aplicând cele statuate mai sus la prezenta cauză, Înalta Curte apreciază că prima instanță a pronunțat o hotărâre motivată, considerentele acestea nu sunt nici contradictorii și nici străine de natura cauzei și nu există niciun element care indice caracterul arbitrar al modalității în care instanța a aplicat legislația relevantă pentru faptele cauzei, motivarea având o legătură logică cu argumentele dezvoltate de părți, fiind astfel respectate cerințele unui proces echitabil. În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în cererea de recurs nu se dezvoltă argumente proprii acestui motiv. În criticile sale recurenta nu arată care anume reguli de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității au fost încălcate de instanța de fond pentru a ne afla în prezența acestui motiv de recurs. Rezultă că recurenta a încadrat în mod greșit criticile referitoare la nemotivarea sentinței și în acest motiv. În realitate, criticile formulate nu se pot încadra în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., ci doar în cele ale art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., deja analizat. Prin urmare, acest motiv de recurs este nefondat. II.2. Nefondată este și critica privind respingerea ca inadmisibil a capătului de cerere având ca obiect anularea Deciziei ANRE nr. 20444 din 03/03/2020 prin care ANRE a răspuns plângerii prealabile formulate, încadrată de recurentă în motivele de recurs prevăzute art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ. Înalta Curte constată că, din conținutul noțiunii de act administrativ (art. 2 alin. (1) lit. c) Legea nr. 554/2004) rezultă că, pentru a avea această calitate, actele emise de autoritățile publice trebuie să fie susceptibile de a da naștere, a modifica sau a stinge raporturi juridice, deci să fie prin ele însele capabile să producă efecte juridice directe. Pe de altă parte, conform art. 2 alin. (2) din același act normativ, se asimilează actelor administrative unilaterale și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal. În cauză, recurenta a contestat adresa ANRE nr. 4550/22.01.2020 prin care intimata i-a comunicat faptul că nu poate da curs solicitării sale de acreditare nr. 110797/23.12.2019 pentru aplicarea sistemului de promovare prin certificate verzi pentru centrala electrică pe care o deține, ca urmare a faptului că accesul noilor beneficiari la acest sistem de promovare s-a încheiat la data de 31.12.2016. Astfel este evident că adresa ANRE nr. 20444/03.03.2020 prin care s-a răspuns la plângerea prealabilă formulată împotriva adresei nr. 4550/22.01.2020 nu este act administrativ, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) Legea nr. 554/2004, nefiind emisă în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii și nefiind, prin ea însăși, aptă de a da naștere, modifica sau stinge raporturi juridice. Așadar, în mod corect instanța de fond a admis excepția inadmisibilității în ceea ce privește anularea adresei nr. 20444/03.03.2020 și a respins acest capăt de cerere ca inadmisibil, criticile recurentei sub acest aspect, subsumate motivelor de recurs prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ. fiind nefondate. II.3. Critica recurentei reclamante vizând greșita interpretare și aplicare de către instanța de fond a dispozițiilor legale incidente prin prisma prevederilor europene, încadrată în motivul de recurs prevăzut art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ( hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material ) este, de asemenea, nefondată. Criticile recurentei încadrate în acest motiv de recurs vizează, în esență, încălcarea art. 3 alin. (3) Legea nr. 220/2018 prin faptul că instanța de fond a reținut în mod nelegal legalitatea Deciziei nr. 4550/22.01.2020 prin care s-a respins cererea sa de acreditare a centralei eoliene deținute de aceasta, deși singura condiție legală pentru a accesa sistemul de promovare prin certificate verzi era punerea în funcțiune a centralei anterior datei de 31.12.2016, nu si condiția obținerii cererii de acreditare. Conform art. 3 alin. (3) Legea nr. 220/2008, pretins a fi fost greșit interpretat și aplicat: „Sistemul de promovare stabilit de prezenta lege se aplică producătorilor pentru energia electrică produsă din surse regenerabile, inclusiv pentru energia electrică produsă pe perioada de probă, în baza deciziei de acreditare emise de ANRE potrivit prevederilor art. 6 alin. (6), dacă punerile în funcțiune, respectiv retehnologizările de grupuri/centrale se realizează până la sfârșitul anului 2016". Problema de drept dedusă judecății prin prezentul recurs este interpretarea noțiunii de „punere în funcțiune” astfel cum este aceasta înțeleasă în lumina legislației naționale primare și secundare, dar și a Deciziei Comisiei Europene C (2011) 4938 privind ajutorul de stat SA. 33134 (2011/N) pentru România - Certificate verzi pentru promovarea producerii energiei electrice din surse regenerabile de energie. Înalta Curte reține că între părți nu există controversă cu privire la normele aplicabile cauzei, însă acestea dau o interpretare diferită reglementărilor aplicabile cauzei, respectiv: Reglementarea primară - art. 3 alin. (3) Legea nr. 220/2008, mai sus redat; - art. 4 alin. (6) Legea nr. 220/2008 din 27 octombrie 2008: „ANRE acreditează producătorii de energie electrică din surse regenerabile de energie pentru a beneficia de sistemul de promovare prin certificate verzi, în condițiile prevăzute în Regulamentul de acreditare a producătorilor de energie electrică din surse regenerabile de energie pentru aplicarea sistemului de promovare prin certificate verzi”. Reglementarea secundară (Ordinul Președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 48/2014 din 26 iunie 2014 privind aprobarea Regulamentului de acreditare a producătorilor de energie electrică din surse regenerabile de energie pentru aplicarea sistemului de promovare prin certificate verzi) -art. 3 alin. (1) litera a 1 : „acreditare reprezintă acordarea dreptului unui operator economic de a benefici