ÎCCJ, decizie (scj.ro #211854)

Actio de in rem verso. Momentul de la care curge termenul de prescripție. Condiții și efecte în raport cu prevederile art. 2528 Cod civil, coroborate cu cele ale art. 1348 și art. 2523 din același cod

Cuprins pe materii: Drept comercial. Codul civil. Obligații. Izvoarele obligațiilor. Faptul juridic licit/Drept comercial. Codul civil. Prescripția extinctivă. Cursul prescripției extinctive

Index alfabetic: Îmbogățire fără justă cauză

Contestație la executare

Prescripția dreptului material la acțiune

Momentul de la care curge termenul de prescripție

C. civ., art. 1345, art. 1347 alin. (1), art. 1348, art. 2523, art. 2528 alin. (1)-(2)

Potrivit art. 2523 C. civ., prescripția începe să curgă numai de la data când titularul dreptului la acțiune a cunoscut, sau, după împrejurări, trebuia să cunoască nașterea lui. Această dispoziție are caracter general și,

în mod firesc, trebuie înțeles că nicio prescripție nu poate curge împotriva celui care nu poate acționa (contra non valentem agere non currit praescriptio).

Or, în materia îmbogățirii fără justă cauză, însărăcitul, titular al acțiunii, este oprit să acționeze, dacă pentru acoperirea prejudiciului are o altă acțiune deschisă spre a obține ceea ce îi este datorat. Până la epuizarea acțiunii specifice, dreptul la acțiunea de in rem verso nu este născut, iar titularul ei nu o poate promova, deoarece acest impediment i se va opune peremptoriu.

Astfel, pentru o justă examinare a prescripției, instanța de apel trebuia să cerceteze adecvat cel puțin această condiție juridică a acțiunii în îmbogățire fără justă cauză - existența unei alte acțiuni pentru ca păgubitul să obțină ceea ce îi este datorat - și să rețină că reclamanta - terț poprit avea obligația, iar nu opțiunea, de a formula o contestație la executare, ca mijloc specific de a obține ceea ce pretinde că s-a executat nelegal.

Numai de la data îndeplinirii condiției legale a soluționării definitive a contestației la executare,

terțului poprit i s-a născut dreptul la actio de in rem verso contra debitoarei urmărite și,

în acord cu dispozițiile art. 2523 C. civ., prescripția a început să curgă contra reclamantei.

I.C.C.J., Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2383 din 15 noiembrie 2023

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, Secția a VI-a civilă la 08.12.2021, reclamanta A. Bank S.A. a chemat în judecată pe pârâta B., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să oblige pârâta la plata către reclamantă a sumei de 293.154,24 lei și a dobânzii legale aferente acestei sume, calculată de la 21.11.2021 până la achitarea efectivă a debitului, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

La 28.02.2022 pârâta a depus întâmpinare, prin care a invocat excepțiile inadmisibilității acțiunii și prescripției dreptului material la acțiune al reclamantei, iar, pe fond, a cerut respingerea cererii ca neîntemeiată.

Prin sentința civilă nr. 1181/25.05.2022, Tribunalul București, Secția a VI-a civilă a respins ambele excepții, ca neîntemeiate, a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 283.046,24 lei, reprezentând contravaloare prejudiciu, a dobânzii legale aferente acestei sume, calculată de la 21.11.2021 până la data achitării integrale a debitului principal, și a sumei de 6.435,46 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva aceste sentințe, B. a declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 1653A/09.11.2022, Curtea de Apel București, Secția a VI-a civilă a admis apelul, a schimbat în tot sentința apelată, a admis excepția prescripției și a respins cererea de chemare în judecată ca prescrisă; a obligat reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 7.500 lei și intimata la plata către apelantă a sumei de 3.378,48 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii, A. Bank S.A. a declarat recurs, solicitând casarea deciziei atacate.

Prin memoriul de recurs, după prezentarea situației de fapt și a etapelor procesuale anterioare, autoarea căii de atac a susținut că hotărârea a fost dată cu interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1.347 alin. (1), art. 1.348 și art. 2.523 C. civ.

A criticat hotărârea atacată susținând că instanța de apel a interpretat art. 2.528 C. civ. ignorând intenția legiuitorului la edictarea acestui text de lege, care trebuie coroborat cu art. 1.347 alin. (1), art. 1.348 și art. 2.523 din același cod, și interpretat sistematic, atât în ansamblul său, cât și în raport cu aceste norme legale, care reglementează materia îmbogățirii fără justă cauză și cursul prescripției extinctive.

Într-o asemenea interpretare, alin. (2) al art. 2.528 C. civ. prevede aplicarea regulii de la alin. (1)

în mod corespunzător

și în materia îmbogățirii fără justă cauză, ceea ce înseamnă că regula respectivă se va aplica în condițiile art. 1345 - 1348 C. civ., care reglementează materia îmbogățirii fără justă cauză. Astfel, potrivit art. 1.347 alin. (1) C. civ., „

Restituirea nu este datorată decât dacă îmbogățirea subzistă la data sesizării instanței

.”

Prin prisma acestor prevederi legale, a susținut că momentul la care s-a pronunțat și ultima decizie definitivă în contestațiile la executare și cererile de întoarcere a executării pe care le-a promovat, este cel la care a avut certitudinea că paguba subzistă și, pe cale de consecință, s-a produs îmbogățirea intimatei, pentru că, până atunci, patrimoniul băncii era susceptibil de a fi reîntregit, dacă aceste cereri erau admise. A arătat că aceasta era succesiunea firească a acțiunilor necesare, întreprinse de bancă cu bună-credință, prin care a încercat o reglare a patrimoniului său, fără afectarea patrimoniului intimatei, astfel că nu este echitabil ca aceste diligențe să fie acum sancționate prin prescripția dreptului material la acțiune, care-i paralizează posibilitatea de recuperare a pagubei.

A menționat că aceste demersuri nu se circumscriu condiției prevăzute de art. 1.348 C. civ., potrivit căruia, „

Cererea de restituire nu poate fi admisă, dacă cel prejudiciat are dreptul la o altă acțiune pentru a obține ceea ce îi este datorat

”, întrucât banca nu a avut la dispoziție o altă acțiune împotriva intimatei, prin care să obțină restituirea sumei de bani, cele două contestații la executare nefiind decât modalități procesuale speciale și exclusive de a obține întoarcerea executării, în raportul dintre terțul poprit și creditoarea intimatei. A afirmat că această dispoziție legală se referă la o acțiune prin care banca să poată pretinde ceea ce îi este datorat, în sensul de a avea la îndemână o cauză juridică a cererii sau un temei de drept material, respectiv o cerere bazată pe contract, delict sau alt izvor de obligații, care să poată fi îndreptată împotriva intimatei.

Recurenta a susținut că instanța de apel, soluționând excepția prescripției, a avut în vedere doar rezultatul obținut în contestațiile la executare și în cererile de întoarcere a executării silite, însă, o interpretare sistematică și logică a textelor de lege aplicabile ar fi presupus ca instanța să observe efectul pe care l-ar fi avut admiterea acestor demersuri judiciare; într-o asemenea ipoteză, actele de executare s-ar fi anulat, sumele de bani executate silit s-ar fi întors în patrimoniul băncii, paguba nu ar mai fi existat, prin urmare nu ar mai fi fost îndeplinită condiția prevăzută de art. 1.347 C. civ. pentru că nu ar mai fi subzistat îmbogățirea intimatei pe seama băncii.

Prin urmare, prezentul litigiu era legat de soluțiile judiciare în cele două contestații la executare, iar momentul la care banca a avut reprezentarea unei pagube ireversibile în patrimoniul său și a îmbogățirii corelative, fără drept, a intimatei, este cel în care s-a pronunțat ultima soluție nefavorabilă definitivă, la 22.11.2019.

A arătat că, potrivit art. 2.528 din C. civ., sintagma „

păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea

” nu poate fi interpretată în sensul celor reținute de instanța de apel, care a statuat că simplul mecanism al debitării contului său de la B.N.R. este momentul înregistrării pagubei, ci această debitare a reprezentat pentru bancă o pagubă ireversibilă, în sensul vizat de norma citată, numai atunci când a pierdut și ultima posibilitate de a obține o întoarcere a acestei sume de la creditoarea intimatei, prin respingerea definitivă a ultimei contestații la executare și a cererii de întoarcere a executării silite, anume 22.11.2019; banca nu putea să aibă reprezentarea pagubei strict la momentul debitării contului pe care îl deține la B.N.R. Practic, la data soluționării ultimei contestații la executare și a cererii de întoarcere a executării, care au făcut obiectul dosarului nr. x/299/2017*, soluționat definitiv prin decizia nr. 3632/22.11.2019 a Tribunalului București, deci abia la 22.11.2019, după ce s-a despăgubit parțial și din lichidarea depozitului, banca a cunoscut care este paguba pe care o înregistrează, ca urmare a achitării datoriei pe care intimata o avea față de creditoarea sa, C., precum și că aceasta este ireversibilă, iar intimata s-a îmbogățit fără justă cauză pe seama băncii.

Autoarea căii de atac a evocat dispozițiile art. 2.523 C. civ., care reglementează regula generală a cursului prescripției extinctive potrivit căreia, „

Prescripția începe să curgă de la data când titularul dreptului la acțiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască nașterea lui

” și a susținut că dreptul la acțiune al băncii s-a născut la data la care a cunoscut caracterul definitiv al pagubei și al îmbogățirii fără justă cauză a intimatei, știind împotriva cui să promoveze acțiunea.

Totodată, a evocat unele considerente ale primei instanțe, care a respins excepția prescripției, precum și o speță din jurisprudența instanței supreme, criticând decizia recurată pentru că nu a luat în considerare acest exemplu de jurisprudență, în care chestiunea de drept pusă în discuție era aceeași.

Recurenta a susținut că, interpretând și aplicând greșit art. 2.528 C. civ., instanța de apel a ignorat comportamentul sancționat de legiuitor prin art. 2.500 din același cod, anume că prescripția extinctivă este o sancțiune îndreptată împotriva pasivității titularului dreptului subiectiv civil care, în condițiile legii, nu va mai avea posibilitatea de a obține protecția judiciară a acesteia prin exercitarea dreptului material la acțiune. Or, în speță, banca nu a stat în pasivitate, ci a făcut demersuri, depunând toate diligențele pentru a-și reîntregi patrimoniul.

Autoarea căii de atac a mai relevat unele aspecte privind conduita intimatei, care nu și-a îndeplinit propriile obligații față de alt creditor și astfel a generat obligații în sarcina băncii, în calitate de terț poprit, precum și comportamentul acesteia în calitate de salariat al băncii, care s-a sustras obligației de a restitui suma de bani prin care i-au fost achitate datoriile și a considerat că intimata, prin invocarea excepției prescripției, își invocă propria culpă, motiv pentru care, față de toate aceste circumstanțe, instanța de recurs ar putea lua în considerare o judecată în echitate, având în vedere și faptul că prescripția extinctivă nu stinge dreptul subiectiv civil primar, ci afectează doar dreptul subiectiv secundar, respectiv dreptul la acțiune, astfel încât se poate afirma că prescripția extinctivă este doar un mod sau o cauză legală de înlăturare a răspunderii civile

lato sensu

, iar nu de stingere a dreptului subiectiv civil. În susținerea solicitării de a beneficia de o judecată în echitate a invocat decizia nr. 682/06.11.2018 a Curții Constituționale, în considerentele căreia se reține că modalitățile juridice de interpretare a unei norme trebuie să aibă în vedere nu numai litera, ci și spiritul legii.

În drept, a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

La 22.03.2023, intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, iar recurenta a depus răspuns la întâmpinare.

Analizând actele dosarului, Înalta Curte consideră utilă prezentarea sintetică a premiselor de fapt care au generat raportul juridic litigios raportat la elementele de structură ale căruia se impută, în recurs, aplicarea greșită a legii în apel.

Reține, așadar că, potrivit statuărilor de fapt necontestate în fazele devolutive ale procesului, s-a stabilit că în cadrul executării silite demarate prin B.E.J. D. de creditoarea C., în dosarul de executare nr. x/2015, pentru plata silită a împrumutului acordat debitoarei B., s-a dispus înființarea popririi asupra conturilor debitoarei urmărite, deschise la A. Bank S.A., inclusiv asupra contului de depozit la termen, însumând 57.000 euro.

Întrucât la data popririi contul de depozit nu era scadent, terțul poprit, A. Bank S.A., a informat creditorul că nu poate elibera sumele depozitului în favoarea creditoarei urmăritoare.

În consecință, creditoarea a formulat împotriva terțului poprit o cerere de validare a popririi, admisă prin sentința civilă nr. 1488/2016, pronunțată de Judecătoria Sector 2 București, rămasă definitivă la 04.07.2017, prin decizia civilă nr. 2285/2017, pronunțată de Tribunalul București, prin care A. Bank S.A. a fost obligată direct la plata către creditoarea C. a sumei poprite.

Drept urmare, creditoarea a demarat împotriva băncii o executare silită distinctă, instrumentată de B.E.J. D., sub nr. x/2017, având, de această dată, scopul executării silite a sentinței civile nr. 1488/2016. În acest demers au fost poprite conturile A. Bank S.A., deschise la Banca Națională a României (B.N.R.), în calitate de terț poprit, care la 08.08.2017 a eliberat sumele urmărite în favoarea creditoarei. La aceeași dată, prin încheierea executorului judecătoresc s-a dispus încetarea executării silite, ca urmare a realizării integrale a creanței stabilite prin titlul urmărit silit.

Această executare silită a fost contestată de A. Bank S.A., fiind format dosarul nr. x/299/2017, în care s-a susținut că sumele stabilite prin titlul executoriu nu erau scadente la data efectuării urmăririi silite. Soluționarea definitivă a acestui proces a avut loc prin pronunțarea deciziei civile nr. 3632/22.11.2019 de Tribunalul București, în sensul respingerii, ca nefondată, a contestației.

Cu toate acestea, pe parcursul soluționării procesului de contestație la executarea desfășurată în dosarul B.E.J. nr. x/2017, creditoarea C. a demarat, în baza aceluiași titlu executoriu, sentința civilă nr. 1488/2016, o nouă executare silită, instrumentată de B.E.J. D., înregistrată în dosar nr. y/2017. De asemenea, B.N.R., în calitate de terț poprit al debitoarei A. Bank S.A. a poprit și, ulterior, eliberat la 25.01.2018 creditoarei sumele urmărite; drept consecință, la 30.01.2018, prin încheiere, executorul judecătoresc a dispus încetarea executării silite ca urmare a realizării integrale a obligațiilor stabilite în titlul executoriu.

Contestând această nouă executare silită pentru abuzul de drept al creditorului, debitoarea A. Bank S.A. a înregistrat dosarul nr. x/299/2018, soluționat prin sentința civilă nr. 5548/27.09.2018, definitivă prin decizia civilă nr. 938/21.03.2019, însă a pierdut procesul.

După ce a fost succesiv executată în baza aceluiași titlu, sentința civilă nr. 1488/2016, pentru o sumă cumulată de 576.632,54 lei, A. Bank S.A. și-a diminuat pierderea prin încasarea depozitului de 57.000 euro al debitoarei inițiale B., între timp, ajuns la scadență.

Pe aceste premise și cu această cauză juridică, reclamanta A. Bank S.A. a inițiat prezentul demers împotriva numitei B., pentru acoperirea integrală a pagubei suferite în beneficiul pârâtei, în temeiul îmbogățirii fără justă cauză, conform art. 1345 C. civ.

Disputa juridică a recursului poartă, în aceste condiții factuale, asupra chestiunii de drept a prescripției dreptului material la acțiune al reclamantei, mai precis, asupra momentului de început al termenului ei.

Sunt criticate în recurs dezlegările instanței de apel asupra prescripției prin care, admițând excepția caracteristică, s-a reținut că reclamanta A. Bank S.A. a cunoscut pierderea economică la data la care B.N.R. a făcut plata în cel de-al doilea dosar de executare silită, respectiv la 25.01.2018, fiind lipsit de relevanță faptul că această parte a demarat proceduri de contestare a executării prin care s-a încercat recuperarea sumelor plătite silit. Au fost evocate și dispozițiile art. 2528 C. civ. și s-a subliniat că opțiunea reclamantei de a uza de contestații la executare nu afectează momentul începerii prescripției, deoarece reperul legal este exclusiv acela că partea a cunoscut sau trebuia să cunoască paguba și pe cel care răspunde de ea, iar reclamantul a avut aceste elemente la momentul specificat, dată în raport cu care prescripția de 3 ani este împlinită.

Evocând aplicarea greșită a legii, recurenta arată că instanța de apel a comis o încălcare a dispozițiilor art. 2528, art. 1347 alin. (1), art. 1348 și art. 2523 C. civ., iar aceste critici sunt fondate pentru argumentele care vor fi redate succesiv.

Prima instanță de fond a acceptat că premisele acțiunii pentru îmbogățirea fără just temei sunt afirmate în acord cu dispozițiile art. 1345 C. civ., iar instanța de apel a considerat că verificarea întrunirii condițiilor acestei acțiuni este subsecventă examinării prescripției pe care a analizat-o prioritar.

Astfel, a statuat, în aplicarea art. 2528 alin. (1) și (2) C. civ., că reclamanta a cunoscut paguba, dar și pe cel care răspunde pe ea, la 25.01.2018, când B.N.R. a făcut plata în cadrul celei de-a doua urmăriri silite, fiind nerelevant că pe calea contestațiilor la executare s-a încercat recuperarea sumelor executate silit, iar reclamanta a optat pentru această din urmă acțiune, fără a impieta asupra momentului în care a început să curgă prescripția caracteristică.

Deși este corect invocat art. 2528 C. civ., care statuează că și în privința acțiunii pentru îmbogățirea fără justă cauză sunt aplicabile dispozițiile de drept prin care se arată că prescripția își începe cursul la data la care păgubitul (însărăcitul) a cunoscut ori trebuia să cunoască atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea, dar și că reclamanta A. Bank S.A. a cunoscut, sau, după împrejurări, trebuia să cunoască faptul că la 25.01.2018 conturile proprii au fost debitate a doua oară în temeiul aceluiași titlu executor în favoarea urmăritorului silit C., totuși a fost ignorat un element de esența sancționării creditorului însărăcit cu prescripția.

În acest sens, instanța de recurs reține că, potrivit art. 2523 C. civ., prescripția începe să curgă numai de la data când titularul dreptului la acțiune a cunoscut, sau, după împrejurări, trebuia să cunoască nașterea lui. Această dispoziție are caracter general și, în mod firesc, trebuie înțeles că nicio prescripție nu poate curge împotriva celui care nu poate acționa (

contra non valentem agere non currit praescriptio

).

Or, în materia îmbogățirii fără justă cauză, însărăcitul, titular al acțiunii, este oprit să acționeze, dacă pentru acoperirea prejudiciului are o altă acțiune deschisă spre a obține ceea ce îi este datorat. Până la epuizarea acțiunii specifice, dreptul la acțiunea

de in rem verso

nu este născut, iar titularul ei nu o poate promova, deoarece acest impediment i se va opune peremptoriu; de aceea este de neconceput ca, până la verificarea acestei condiții, prescripția să poată fi eficace examinată.

În alte cuvinte, art. 1348 C. civ., care consacră caracterul subsidiar al acțiunii pentru îmbogățire fără just temei, obligă pe însărăcit să acționeze, primordial, prin alte mijloace juridice pentru recuperarea pagubei,

actio de in rem verso

fiind un ultim resort pentru restabilirea echilibrului juridico-economic între cel păgubit și cel în folosul căruia s-au produs efectele faptului juridic licit.

Prin urmare, A. Bank S.A., care a acționat în acțiunea promovată în calitate de însărăcit contra pretinsului beneficiar final al plății, B., nu avea o facultate, ci obligația de a demara alte acțiuni judiciare pentru recuperarea pierderilor suferite; acțiunea promovată în cauză este afectată suspensiv de această condiție, a exercitării altei acțiuni, dacă o atare procedură judiciară este deschisă de lege.

Deși este corectă statuarea instanței de apel, potrivit căreia A. Bank S.A. a cunoscut la 25.01.2018 că, pentru a doua oară, conturile proprii au fost debitate în favoarea urmăritoarei C., modalitatea specifică de contestare a actului de executare cu caracter păgubitor și recuperare a prejudiciului era contestația la executare pe care, în aceste condiții, partea era obligată să o promoveze.

Rezultă așadar că, pentru o justă examinare a prescripției, instanța de apel trebuia să cerceteze adecvat cel puțin această condiție juridică a acțiunii în îmbogățire fără justă cauză - existența unei alte acțiuni pentru ca păgubitul să obțină ceea ce îi este datorat - și să rețină că reclamanta avea obligația, iar nu opțiunea, de a formula o contestație la executare, ca mijloc specific de a obține ceea ce pretinde că s-a executat nelegal.

Or, această condiție a fost împlinită în cauză, iar A. Bank S.A. a formulat acțiunea specifică în fiecare dintre cele două executări silite demarate de creditoarea C., fiind formate, incident fiecărui dosar de executare silită, două dosare judiciare de contestație la executare a căror soluționare definitivă condiționa reclamantei accesul la

actio de in rem verso

cu configurația procesuală specifică litigiului de față.

Particularitatea acestui proces a constat în aceea că îmbogățirea, prin faptul juridic licit al executării silite, se identifică mai întâi prin patrimoniul unui terț, C., iar consecințele profitabile opuse de reclamantă pârâtei B. au avut doar caracter indirect. În atare situație, păgubitul a avut și executat mai întâi obligația de a încerca repararea prejudiciului de la cel care a beneficiat de plată direct și imediat și numai după epuizarea juridică a acestui demers a putut acționa împotriva celei căreia pretinde că plata i-a profitat în mod mediat.

Or, așa cum incontestabil s-a reținut în fața instanțelor devolutive, contestațiile la executare promovate de A. Bank S.A. împotriva urmăritoarei silit C. au fost definitiv soluționate la 21.03.2019 și 22.11.2019, acest ultim reper fiind cel considerat util pentru îndeplinirea condiției juridice a acțiunii în îmbogățirea fără justă cauză, potrivit art. 1348 C. civ.

Numai de la data îndeplinirii condiției legale a soluționării definitive la 22.11.2019 a contestației la executare, A. Bank S.A. i s-a născut dreptul la

actio de in rem verso

contra pârâtei B. și, în acord cu dispozițiile art. 2523 C. civ., prescripția a început să curgă contra reclamantei.

În condițiile în care prezenta acțiune a demarat la 08.12.2021, rezultă că reclamanta a acționat înăuntrul termenului general de prescripție, iar excepția specifică nu a avut caracter fondat.

De aceea, în temeiul acestor considerente, Înalta Curte reține că în apel s-a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 2528 C. civ., deoarece acestea nu au fost adecvat interpretate împreună cu art. 1348 și art. 2523 C. civ., sens în care constată că sunt întemeiate criticile recurentei, încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. referitoare la nelegala soluționare a prescripției.

Pe aceleași temeiuri, conform art. 497 C.proc. civ., Înalta Curte a admis recursul, a casat decizia atacată și a trimis cauza spre o nouă judecată instanței de apel, pentru examinarea apelului, în acord cu chestiunile de drept dezlegate prin această decizie. Totodată, în rejudecarea apelului, instanța va soluționa și cererile accesorii vizând cheltuielile de judecată solicitate de părți în această fază a procesului.