ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4760/2023
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4760/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)
Ședința publică din data de 24 octombrie 2023
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare".
Circumstanțele cauzei
Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2022/a1.1, petentul A. a solicitat instanței reexaminarea amenzii judiciare aplicate prin încheierea civilă nr. 265/07.10.2022 în dosarul nr. x/2022 al Curții de Apel Cluj, cu cheltuieli de judecată.
Hotărârea ce face obiectul controlului judiciar dedus prezentei judecăți
Prin Setința Civilă nr. 343/2022 din data de 09.12.2022, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția de netimbrare și, pe cale de consecință, a anulat cererea de reexaminare formulată de reclamantul A. împotriva încheierii civile nr. 265 din data de 07.10.2022 de aplicare a amenzii judiciare, pronunțată în dosarul nr. x/2022 al Curții de Apel Cluj .
Cererea de recurs.
Împotriva acestei hotărâri - Setința Civilă nr. 343/2022 din data de 09.12.2022, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal - a formulat" cerere de apel" reclamantul A..
Procedura de soluționare a recursului.
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471
1
și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.
În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471
1
și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin Rezoluția Președintelui Completului învestit aleatoriu cu judecarea dosarului, din data de 03.03.2023, s-a fixat primul termen pentru soluționarea cererii de recurs la data de 24.10.2023, în ședință publică, cu citarea părților, când, Înalta Curte a recalificat calea de atac intitulată eronat de reclamant" apel", ca fiind recurs și, față de caracterul definitiv al hotărârii ce face obiectul controlului judecătoresc dedus prezentei judecăți, din oficiu, a invocat inadmisibilitatea acestei căi de atac. Luând act de solicitarea recurentului, de judecare a cauzei în lipsă, în temeiul dispozițiilor art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise și, având în vedere dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., a reținut cauza pentru a se pronunța mai întâi cu privire la această excepție, ce poate face inutilă cercetarea pe fond a recursului.
Considerentele și soluția Înaltei Curți asupra recursului.
Examinând, cu prioritate, în condițiile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția inadmisibilității recursului, invocată din oficiu, excepție care vizează însăși existența căii de atac în reglementarea procesual-civilă, Înalta Curte, constată că aceasta este întemeiată și recursul promovat de reclamantul A. este inadmisibil, în considerarea argumentelor expuse în continuare:
Recursul este o cale extraordinară de atac prin intermediul căreia părțile interesate sau procurorul pot solicita (instanței de control judiciar) reformarea hotărârii pronunțate de instanța de fond sau de apel. Desfășurarea judecății în recurs se concretizează în controlul exercitat de instanța superioară asupra legalității hotărârii pronunțate de instanța a cărei hotărâre a fost atacată.
El poate fi exercitat numai în cazurile și condițiile expres prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ. potrivit cărora "Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate:
când instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale;
dacă hotărârea a fost pronunțată de alt judecător decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului sau de un alt complet de judecată decât cel stabilit aleatoriu pentru soluționarea cauzei ori a cărui compunere a fost schimbată, cu încălcarea legii;
când hotărârea a fost dată cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, invocată în condițiile legii;
când instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești;
când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității;
când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei;
când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat;
când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.
Este necesar însă, ca aspect de admisibilitate, ca pe lângă motivele expres și limitativ prevăzute de lege, hotărârea împotriva căreia se îndreaptă cererea de recurs să fie susceptibilă de exercițiul acestei căi de atac.
Conform dispozițiilor art. 634 alin. (1) din C. proc. civ. sunt hotărâri definitive:
hotărârile care nu sunt supuse apelului și nici recursului;
hotărârile date în primă instanță, fără drept de apel, neatacate cu recurs;
hotărârile date în primă instanță, care nu au fost atacate cu apel;
hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs;
hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii;
orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs.
În accepțiunea conferită de legiuitor, hotărârile definitive enumerate în art. 634 C. proc. civ. sunt cele care nu mai pot fi atacate cu apel, respectiv recurs pentru care legea nu prevede posibilitatea atacării lor, ipoteză în care hotărârile devin definitive la data pronunțării lor.
Sub acest aspect, Înalta Curte va avea în vedere dispozițiile art. 483 alin. (1) C. proc. civ., care enumeră categoriile de hotărâri împotriva cărora se poate promova calea de atac a recursului, precum și cele ale art. 457 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.
Or, în speță, se constată că prin sentința civilă nr. 343/2022 pronunțată în Camera de Consiliu din data de 09.12.2022, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, admițând excepția de netimbrare, a anulat cererea de reexaminare formulată de reclamantul A., împotriva încheierii civile nr. 265 din data de 07.10.2022 de aplicare a amenzii judiciare pronunțată în dosarul nr. x/2022 al Curții de Apel Cluj.
Așadar, hotărârea recurată este pronunțată, în conformitate cu art. 191 alin. (3) C. proc. civ., în soluționarea unei cereri de reexaminare formulate împotriva măsurii amenzii judiciare.
Potrivit dispozițiilor art. 191 alin. (1) din C. proc. civ., "Împotriva încheierii prevăzute la art. 190, cel obligat la amendă sau despăgubire va putea face numai cerere de reexaminare, solicitând motivat să se revină asupra amenzii ori despăgubirii sau să se dispună reducerea acesteia."
Conform art. 191 alin. (3) din C. proc. civ. " În toate cazurile, cererea se soluționează, cu citarea părților, prin încheiere, dată în camera de consiliu, de către un alt complet decât cel care a stabilit amenda sau despăburirea", iar alin. (4) al aceluiași articol prevede că " încheierea prevăzută la alin. (3) este definitivă".
Astfel, în raport de aceste dispoziții legale, Înalta Curte constată că hotărârea, respectiv sentința civilă nr. 343/2022 pronunțată în Camera de Consiliul la data de 09 decembrie 2022 de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, în temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. civ., în soluționarea cererii de reexaminare împotriva amenzii judiciare ce i-a fost aplicată recurentului prin încheierea de ședință nr. 265 din 07.10.2022, este definitivă, nefiind susceptibilă de a fi atacată pe calea recursului.
Înalta Curte reține că exercitarea căilor de atac este guvernată de principiul legalității, potrivit căruia căile de atac sunt instituite de lege, ceea ce înseamnă că o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege.
Concret, Înalta Curte constată că instanța de recurs a fost învestită o cerere formulată împotriva unei hotărâri pentru care nu este prevăzută vreo cale de atac, aspect în raport de care rezultă că demersul recurentului este inadmisibil.
Inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care vizează exercitarea acțiunii civile prohibite, în mod expres sau implicit, de o normă legală imperativă ori care presupune nerespectarea unei condiții de validitate a căii procedurale alese de parte, implicând contestarea dreptului părții interesate de a sesiza instanța.
Prin urmare, în condițiile în care recursul de față vizează o hotărâre pronunțată în conformitate cu dispozițiile art. 191 alin. (3) din C. proc. civ., ce are caracter definitiv, instanța de control constată că recurentul-reclamant nu are deschisă calea de atac a recursului împotriva acesteia, motiv pentru care Înalta Curte reține că recursul promovat de recurentul - reclamant A. este inadmisibil, urmând a fi respins, ca atare, calea de atac exercitată de acesta nefiind prevăzută de lege.
Temeiul legal al soluției adoptate în recurs
Pentru considerentele arătate, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul formulat de reclamantul A., ca inadmisibil, făcând aplicarea dispozițiilor art. 499 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 343/2022 din data de 9 decembrie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.
Definitivă.
Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 24 octombrie 2023.