ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3891/2022

Ședința publică din data de 13 septembrie 2022

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Obiectul acțiunii deduse judecății

Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova la data de 7 februarie 2022 sub nr. x/2022, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pe pârâtul GUVERNUL ROMÂNIEI prin SECRETARIATUL GENERAL AL GUVERNULUI, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului să plătească fiecărui reclamant despăgubiri morale de 15.000 RON pentru prejudiciile cauzate prin aplicarea art. III, pct. 1 din O.U.G. nr. 8/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Totodată, reclamanții au solicitat sesizarea Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. III pct. 1 din O.U.G. nr. 8/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative. În drept, au invocat dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004.

Hotărârea ce face obiectul controlului judiciar dedus prezentei judecăți

Prin sentința nr. 104/2022 din 18.04.2022, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de reclamanții A. și B. și a admis cererea de intervenție accesorie formulată de MINISTERUL MUNCII ȘI SOLIDARITĂȚII SOCIALE.

Deopotrivă, a respins acțiunea formulată de reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâtul GUVERNUL ROMÂNIEI prin SECRETARIATUL GENERAL AL GUVERNULUI și intervenientul accesoriu MINISTERUL MUNCII ȘI SOLIDARITĂȚII SOCIALE având ca obiect pretentii.

Recursurile exercitate în cauză și motivele de casare invocate

Împotriva acestei sentințe au formulat cereri de recurs reclamanții A. și B., criticând atât soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată la momentul judecării pe fond a pricinii, cât și soluția de respingere a acțiunii, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ.

În cadrul recursului ce vizează soluția cu privire la cererea de sesizare a Curții Constituționale recurenții au solicitat admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii recurate, referitor la sesizarea Curții Constituționale și, pe cale de consecință, trimiterea cauzei la instanța de fond în vederea sesizării Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată în cauză

În dezvoltarea motivelor de recurs, cei doi recurenți au susținut în esență că instanța de fond le-a încălcat dreptul la un proces echitabil, interpretând în mod greșit normele de drept material.

Susțin că instanța ar fi trebuit să analizeze dacă sunt întrunite condițiile legale de sesizare a Curții Constituționale și nu a făcut-o, deși erau îndeplinite toate condițiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Invocă Decizia Curții Constituționale nr. 714 din 09.11.2017 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial nr. 338 din 18 aprilie 2018, decizie ce este obligatorie pentru instanță, aceasta statuând următoarele: "Curtea mai statuează că instanța de judecată în fața căreia este invocată excepția de neconstituționalitate realizează un control al condițiilor de admisibilitate a acesteia în exercitarea rolului său de filtru, fără a o putea respinge pe motive ce țin de temeinicia sau netemeinicia acesteia, aspecte care țin de resortul instanței de contencios constituțional, ci doar cu privire la motivele care privesc îndeplinirea condițiilor de admisibilitate. Prin urmare, respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale a excepției ar putea privi exclusiv condițiile de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992, iar recursul împotriva încheierii se va limita la aceste aspecte,- care nu necesită considerații teoretice sau interpretări de amploare ori documentări care să îl pună în dificultate pe autorul excepției. De altfel, în jurisprudența sa, Curtea a constatat că obiectul recursului este acela al verificării aprecierii instanței ierarhic inferioare cit privire la soluția pe care aceasta a adoptat-o, de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, motivată de neîndeplinirea condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate prevăzute în mod exclusiv de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992"

Mai susțin recurenții că art. III, pct. 1 din O.U.G. nr. 8/2021 nu a mai fost supus controlului de constituționalitate, iar soluționarea cauzei depinde de o eventuală decizie ce se va da de către Curtea Constituțională cu privire la excepția invocată.

Prin urmare, instanța de fond era limitată la analizarea condițiilor de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale, astfel cum rezultă din art. 29 din Legea nr. 47/992, motiv pentru care apreciază că recursul este fondat, solictând admiterea acestuia.

În cadrul cererii de recurs ce vizează soluția cu privire la fondul acțiunii, cei doi recurenți au solicitat admiterea acestuia, casarea sentinței recurate și, în urma rejudecării fondului, să se admită acțiunea, astfel cum a fost formulată.

Invocând tot motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., au susținut recurenții că instanța a reținut greșit că nu au un interes actual, acest interes fiind însă probat de însăși situația legislativă precară ce reglementează pensiile în sistemul public de pensii din România. La momentul acesta este o degringoladă în legislația privind pensiile publice. Astfel, pe site-ul oficial al intervenientului accesoriu Ministerul Muncii și Solidarității Sociale la secțiunea aferentă aplicării legislației în domeniul pensiilor, apare că legea în vigoare pentru plata pensiilor este Legea nr. 263/2010. Același lucru apare și pe site-ul oficial al Casei Naționale de Pensii Publice.

Analizând legislația în domeniul pensiilor publice, analiză susținută de Repertoriul legislativ al Camerei Deputaților, susțin recurenții că Legea nr. 263/2010 a fost abrogată la 01.09.2021. De asemenea, Legea nr. 127/2019 a abrogat Legea nr. 263/2010 la 01.09.2021, astfel cum au menționat și anterior și, din cauza numeroaselor ordonanțe de urgență aprobate de pârât, Legea nr. 127/2019 va intra în vigoare de abia la 01.09.2023 (această modificare s-a introdus după aplicarea O.U.G. nr. 8/2021). Prin urmare, lăsând la o parte faptul că pe site-urile oficiale ale Guvernului apare ca fiind în vigoare Legea nr. 263/2010, ceea ce este aberant, constată că la acest moment există vid legislativ în domeniul pensiilor publice, ceea ce contravine Constituției. În ceea ce privește problema dacă la momentul introducerii acțiunii O.U.G. nr. 8/2021 era în vigoare, recurenții consideră că această ordonanță era în vigoare și producea efecte prin însăși faptul că a modificat valoarea punctului de pensie care trebuia aplicată de la data de 01.09.2021, dată la care Legea nr. 263/2010 s-a abrogat.

Susțin recurenții că motivarea instanței, în sensul că articolul la care au făcut referire că este neconstituțional nu ar fi produs efecte juridice, este greșită, deoarece instanța trebuia să analizeze obiectul acțiunii, respectiv petitul cererii, momentul introducerii acțiunii și care era legislația în vigoare la acel moment, întrucât, în domeniul pensiilor publice, trebuie să existe o reglementare dată de o lege în vigoare și nu de o ordonanță de urgența în vigoare. Așa cum au mai arătat, susțin în continuare recurenții că, cel puțin analizând Repertoriul legislativ al Camerei Deputaților, între 01.09.2021 și 01.09.2023 nu ar exista nicio lege pentru reglementarea pensiilor, pentru că nu se poate spune că Legea nr. 263/2010 este în vigoare.

În final recurenții redau ceea ce Curtea Constituțională a reținut în Decizia nr. 874/2010, respectiv: "Dreptul la pensie este un drept fundamental, preconstituit și câștigat, neputând fi diminuat, nici măcar temporar și nici afectat de proasta gestionare a bugetului de către stat."

Apărările intimatului

Împotriva celor două recursuri promovate de reclamanți, a formulat întâmpinări intimatul - intervenient Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, acesta solicitând respingerea recursurilor și menținerea sentinței atacate, ca fiind temeinică și legală.

Răspunsul la întâmpinări

Deși cele două întâmpinări au fost comunicate recurenților în termenul legal, aceștia nu au combătut apărările intimatului Ministerul Muncii și Solidarității Sociale în cadrul unui Răspuns la întâmpinare, astfel cum permit dispozițiile art. 471

1

alin. (4) incidente și în cazul recursului conform art. 490 alin. (2) și art. 494 C. proc. civ.

Procedura de soluționare a recursurilor

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., ținând cont de celeritatea impusă de legiuitor pentru soluționarea unei astfel de cauze prin dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, în cadrul Rezoluției Președintelui Completului din data de 05.07.2022 s-a fixat primul termen pentru judecata recursului, la data de 13.09.2022, în ședință publică, cu citarea părților, când, luând act de solicitarea recurenților - reclamanți de judecare a cauzei în lipsă, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ. declară dezbaterile închise și reține dosarul spre soluționare pe fondul recursurilor ce fac obiectul pricinii deduse judecății.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor din întâmpinări și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, pentru considerentele expuse în continuare.

Analizând mai întâi criticile ce vizează soluția dată de instanță excepției de neconstituționalitate invocată de recurenții - reclamanți, Înalta Curte le apreciază ca nefondate, reținând că, potrivit art. 146 lit. d) din Constituție, competența de a hotărî asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele, ridicate în fața instanțelor judecătorești, revine Curții Constituționale.

În acest caz, sesizarea Curții Constituționale nu se face direct, căci Legea nr. 47/1992 stabilește un veritabil filtru, în virtutea căruia instanța efectuează un examen cu privire la îndeplinirea condițiilor de admisibilitate, în funcție de care admite sau respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Calea procedurală reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu oferă instanței în fața căreia se invocă excepția, posibilitatea de a controla constituționalitatea propriu-zisă a prevederilor legale contestate, ci doar de a aprecia asupra condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate.

Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerințele de admisibilitate ale excepției sunt și cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția ridicată. În aplicarea art. 29 din Legea nr. 47/1992, judecătorul realizează o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită.

În cadrul examenului pe care-l face instanța analizează doar îndeplinirea condițiilor de admisibilitate impuse de art. 29 din Legea nr. 47/1992 pentru declanșarea contenciosului constituțional, ceea ce înseamnă că și dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea acesteia, fără a se analiza susținerile ce vizează fondul excepției de neconstituționalitate.

Însă, verificând admisibilitatea excepției de neconstituționalitate, instanța trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

Judecătorul cauzei nu are atribuții de jurisdicție constituțională, așa încât verificarea condițiilor de admisibilitate nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional, căci instanța nu statuează asupra temeiniciei excepției, ci numai asupra admisibilității acesteia.

În consecință, în cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată,

"(1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

(2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți, sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă. (3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale".

Din interpretarea logico-juridică a prevederilor art. 29 alin. (1), (2) și (3) al Legii nr. 47/1992 rezultă că pentru sesizarea Curții constituționale cu o excepție de neconstituționalitate trebuie îndeplinite următoarele condiții, în mod cumulativ:

- starea de procesivitate, în care ridicarea excepției de neconstituționalitate apare ca un incident procedural creat în fața unui judecător/arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului, adică excepția să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial;

- activitatea legii, în sensul că excepția să aibă ca obiect neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;

- prevederile care fac obiectul excepției să nu fi fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale,

- dispozițiile criticate să aibă legătură cu soluționarea cauzei.

Din analiza dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 reiese că, pentru a fi admisibilă excepția de neconstituționalizate, este necesar ca toate condițiile să fie îndeplinite cumulativ, ceea ce înseamnă că neîndeplinirea unei singure condiții are drept consecință respingerea excepției de neconstituționalitate, ca inadmisibilă.

Având în vedere aceste considerente teoretice, instanța de control judiciar, trecând la analizarea criticilor formulate de recurenții - reclamanți, constată că aceștia au invocat incidența motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținând, în esență, interpretarea greșită de către instanța de judecată a condițiilor legale privind sesizarea Curții Constituționale, aceasta fiind limitată doar la analizarea condițiilor de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale.

Înalta Curte nu poate reține însă aceste critici, având în vedere că, pe de o parte, judecătorul fondului, în mod corect s-a limitat doar la analizarea condițiilor de admisibilitate a excepției de nelegalitate, astfel cum sunt acestea prevăzute la art. 29 din Legea nr. 47/1992, fără a face o analiză proprie a conformității textelor criticate cu cele constituționale, iar, pe de altă parte, aceasta a făcut o corectă interpretare și aplicare a acestor norme de drept material.

Astfel, judicios a reținut instanța că nu este îndeplinită condiția legăturii textului de lege apreciat ca neconstituțional, cu soluționarea cauzei, ceea ce înseamnă că aceasta trebuie să producă un efect real, concret asupra cursului procesului și, implicit, asupra situației juridice a părții din proces.

Din analiza aspectelor teoretice anterior menționate, Înalta Curte apreciază că pentru a admite cererea de învestire a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate, instanța în fața căreia a fost invocată nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluționarea cauzei a textului invocat ca neconstituțional. Partea care ridică excepția de neconstituționalitate nu trebuie să indice doar textele de lege pe care dorește să le supună controlului, ci are obligația să raporteze aceste dispoziții la legea fundamentală și să-și argumenteze pertinent cererea, prin referiri la măsura în care dispoziția legală contestată corespunde sau nu cu prevederile constituționale și care sunt implicațiile declarării neconstituționalității acestor dispoziții asupra finalizării cauzei.

Astfel, se impune o analiză riguroasă, în care să fie luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepției de neconstituționalitate, prin prisma elementelor cadrului procesual și a stadiului concret în care se află litigiul.

În cauză, recurenții-reclamanți au solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. III, pct. 1 din O.U.G. nr. 8/2021, raportat la art. 53 alin. (1) și art. 115 alin. (6) din Constituția României, aceștia susținând în esență că exercițiul dreptului la pensie poate fi restrâns doar prin lege, iar O.U.G. nr. 8/2021 nu este lege. Articolul III pct. 1 din O.U.G. nr. 8/2021 încalcă dreptul la pensie nu în sens generic, ci în sens valoric, astfel că o lege nu poate fi modificată decât numai prin altă lege, iar valoarea punctului de pensie nu se poate modifica prin ordonanță, ci numai prin lege; încalcându-se deopotrivă și principiul simetriei în drept, potrivit căruia legea pensiilor putea fi modificată tot printr-o lege, iar nu printr-o ordonanță, care are forță juridică inferioară legii.

Raportat la circumstanțele și obiectul cauzei deduse judecății, constată Înalta Curte că, în mod corect prima instanță a apreciat că nu este îndeplinită cerința legăturii cu pricina ce se judecă, impusă de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor legale criticate, reținând că dispozițiile art. III pct. 1 din O.U.G. nr. 8/2021criticate de reclamanți, pentru neconstituționalitate, care ar fi trebuit să se aplice de la data de 1 ianuarie 2022, nu au produs efecte, intervenind înainte de această dată modificarea, adusă prin pct. 2 din O.U.G. nr. 125/2021, la art. 82 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 127/2019, care urmează a intra în vigoare la data de 1 ianuarie 2023, potrivit art. 86 alin. (2) lit. b)

1

din lege, introdus la pct. 4 din ordonanță.

Astfel, s-a reținut că, în condițiile în care dispozițiile criticate nu au produs efecte, reclamanții nu justifică necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, întrucât posibila admitere a excepției nu ar schimba cu nimic situația acestora,

În acest context, instanța a apreciat că nu se poate susține în mod pertinent existența unei legături între norma legală criticată și soluția ce ar putea fi dată în cauza dedusă judecății, în sensul reglementat de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,

Înalta Curte își însușește soluția și considerentele instanței învestite cu analizarea admisibilității excepției de neconstituționalitate, reținând că, din interpretarea dispozițiilor art. 29 alin. (1), (2) și (3) al Legii nr. 47/1992, rezultă că legătura dintre prevederile legale a căror neconstituționalitate se invocă și modul de soluționare a cauzei trebuie să fie evidentă și de natură a produce consecințe directe asupra soluției ce urmează a fi dată în cauză, în eventualitatea admiterii excepției de neconstituționalitate.

"Legătura cu soluționarea cauzei" privește incidența dispoziției legale a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată în privința soluției ce se va pronunța în procesul pendinte, adică a obiectului procesului aflat pe rolul instanței judecătorești. Altfel spus, decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal, ceea ce presupune, pe de o parte, existența unei legături directe între norma contestată și soluția ce urmează a se da în cauză, iar pe de altă parte, rolul concret pe care îl va avea decizia Curții în proces, aceasta trebuind să aibă efecte asupra conținutului hotărârii judecătorului.

Reține astfel Înalta Curte că legătura la care face trimitere textul de lege nu presupune doar simpla tangență cu obiectul cererii, ci este necesar ca aspectele de neconstituționalitate, odată dezlegate de Curtea Constituțională, să aibă aptitudinea de a influența soluția ce se va pronunța în cauză.

Analizând dacă această legătură " cu soluționarea cauzei" este îndeplinită, Înalta Curte constată că, în condițiile în care dispozițiile art. III pct. 1 din O.U.G. nr. 8/2021, apreciate de recurenți ca neconstitiționale, nu au produs efecte, intervenind modificarea acestora înainte de data la care ar fi trebuit să se aplice, respectiv de la data de 01 ianuarie 2022, modificare adusă prin pct. 2 din O.U.G. nr. 125/2021, în mod corect a reținut prima instanță că această condiție privind legătura dintre norma legală criticată și soluția ce ar putea fi dată în cauza dedusă judecății nu este îndeplinită, o eventuală declarare a neconstituționalității dispozițiilor art. III pct. 1 din O.U.G. nr. 8/2021 neavând nici o influență asupra modului de soluționare a acțiunii de față.

Condiția relevanței excepției, care impune ca normele criticate să aibă incidență în soluționarea cauzei respective, nu trebuie analizată in abstracto și dedusă din orice fel de tangență a prevederilor legale în discuție cu litigiul aflat pe rolul instanței, ci se impune o analiză riguroasă, în care să fie luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepției de neconstituționalitate, prin prisma elementelor cadrului procesual și a stadiului concret în care se află litigiul.

Așadar, reținerea, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalite invocată de recurenții - reclamanți, pentru neîndeplinirea condiției privind legătura cu soluționarea cauzei, s-a făcut cu interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, criticile recurenților cu privire la soluția dată excepției de neconstituționalitate, subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondate.

Nefondate sunt și criticile ce vizează soluția dată de instanță pe fondul acțiunii, Înalta Curte constatând că respingerea acțiunii reclamanților pe considerentul că aceștia nu prezintă un interes actual în promovarea cererii de obligare a Guvernului României la plata de despăguburi morale pentru prejudiciile cauzate prin aplicarea art. III pct. 1 din O.U.G. nr. 8/2021, este legală, fiind pronunțată cu interpretarea corectă a dispozițiilor art. 1 alin. (1) și art. 9 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.

Literatura de specialitate și practica judiciară au stabilit că interesul reprezintă o condiție generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, trebuind să fie îndeplinit nu doar cu prilejul promovării acțiunii ci și pe tot parcursul procesului.

Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d), coroborat cu art. 33 C. proc. civ., orice demers judiciar ("orice cerere") poate fi inițiat și întreținut numai prin justificarea unui interes legitim încălcat, aceste dispoziții fiind aplicabile și în cazul căilor de atac.

Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmărește cel care învestește o instanță de judecată cu o cerere (acțiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut și actual.

Interesul, ca folos practic imediat pe care partea trebuie să îl demonstreze pentru a justifica punerea în mișcare a procedurii judiciare, trebuie să existe pe tot parcursul procesului.

Prin urmare, una din condițiile necesare pentru existența dreptului la acțiune o reprezintă aceea privind interesul de a promova acțiunea, condiție generală care vizează orice cerere formulată în justiție și care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluționării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât și la momentul exercitării căilor de atac.

Sub aspectul interesului, relevante sunt și dispozițiile art. 1 alin. (1) și art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, ce prevăd că:

"1) Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său, ori, într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată".

a) Persoana vătămată - orice persoană titulară a unui drept, ori a unui interes legitim, vătămată de o autoritate publică printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a a unei cereri..."

În cauză, în temeiul art. 9 din Legea nr. 554/2004, reclamanții au solicitat obligarea Guvernului României la plata sumei de 15.000 RON, pentru fiecare, cu titlu de despăgubiri morale, pentru prejudiciile cauzate prin aplicarea art. III pct. 1 din O.U.G. nr. 8/2021 privind unele măsuri fiscal - bugetare, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, susținând că, prin adoptarea de către pârât a dispozițiilor menționate, cu depășirea competențelor de delegare, le-a fost afectat dreptul la pensie ca drept fundamental, nu în sens generic, ci în sens valoric, întrucât nu a fost respectată valoarea punctului de pensie prevăzută inițial pentru data de 1 septembrie 2021 de art. 86 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 127/2019.

Potrivit art. 9 alin. (1), alin. (2) din Legea nr. 554/2004 "Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, însoțită de excepția de neconstituționalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituționalității ordonanței sau a dispoziției din ordonanță."

Din interpretarea textului reiese că, prin acțiunea introdusă, titularul dreptului pretins sau a interesului legitim trebuie să facă dovada că a avut loc o vătămare prin încălcare a dreptului sau interesului său, prin punerea în aplicare a unei ordonanțe sau dispoziții dintr-o ordonanță.

Astfel cum judicios a reținut și instanța de fond, prin O.U.G. nr. 8/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial nr. 168 din 18 februarie 2021, la art. III din ordonanță, s-au adus modificări și completări la Legea nr. 127/2019 privind sistemul public de pensii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 563 din 9 iulie 2019, cu modificările ulterioare, după cum urmează:

"1. La articolul 86 alin. (2), lit. c) se modifică și va avea următorul cuprins:

"c) începând cu anul 2022 valoarea prevăzută la lit. b) se majorează cu rata medie anuală a inflației, la care se adaugă cel mult 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut realizat, indicatori definitivi, cunoscuți în anul curent pentru anul calendaristic anterior, comunicați de Institutul Național de Statistică. Majorarea și data de acordare se stabilesc anual prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat."

"Art. 182 - (1) Prezenta lege intră în vigoare la data de 1 septembrie 2023, cu excepția:".

1

), cu următorul cuprins:

"b

1

) art. 86 alin. (2) lit. c) care intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2022;".

Ulterior, prin O.U.G. nr. 125/2021, pentru modificarea și completarea Legii nr. 127/2019 privind sistemul public de pensii, precum și pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 6/2009 privind instituirea pensiei sociale minime garantate, publicată în: Monitorul Oficial nr. 1.189 din 15 decembrie 2021, s-a prevăzut:

"Art. I - Legea nr. 127/2019 privind sistemul public de pensii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 563 din 9 iulie 2019, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1

), cu următorul cuprins:

"b

1

) la data de 1 ianuarie 2022 - 1.586 RON;".

"c) începând cu anul 2023, valoarea prevăzută la lit. b)

1

) se majorează cu rata medie anuală a inflației, la care se adaugă 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut realizat, indicatori definitivi, cunoscuți în anul curent pentru anul calendaristic anterior, comunicați de Institutul Național de Statistică. Majorarea și data de acordare se stabilesc anual prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat."

1

) se modifică și va avea următorul cuprins:

"b

1

) art. 86 alin. (2) lit. c), care intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2023;".

1

) se introduce o nouă literă, lit. b)

2

), cu următorul cuprins:

"b

2

) art. 86 alin. (2) lit. b)

1

), care intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2022;".

Așadar, dispozițiile art. III pct. 1 din O.U.G. nr. 8/2021, ce ar fi trebuit să se aplice de la data de 1 ianuarie 2022 și, în raport de care reclamanții au solicitat despăgubiri morale în temeiul art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, nu au produs efecte deoarece, înainte de această dată, a intervenit modificarea adusă prin pct. 2 din O.U.G. nr. 125/2021, la art. 82 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 127/2019, care urmează a intra în vigoare la data de 1 ianuarie 2023, potrivit art. 86 alin. (2) lit. b)

1

din lege, introdus la pct. 4 din ordonanță.

Or, în condițiile în care modificarea art. 86 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 127/2019 adusă prin dispozițiile art. III pct. 1 din O.U.G. nr. 8/2021, criticate de recurenții - reclamanți, s-a realizat prin O.U.G. nr. 125/2021, înainte ca aceste dispoziții să fie puse în aplicare, Înalta Curte, în acord cu instanța de fond, constată că intervenția legiuitorului delegat nu a afectat drepturi câștigate ale reclamanților, întrucât cuantumul pensiei astfel majorat nu era în plată la data modificării Legii nr. 127/2017 prin ordonanța de urgență.

Prin urmare, nu poate reține că recurenții -reclamanți au suferit vreo vătămare a unui drept sau interes legitim prin aplicarea dispozițiilor cuprinse în O.U.G. nr. 8/2021, de natură să justifice un interes actual în promovarea cererii de chemare în judecată ce face obiectul litigiului de față, motiv pentru care soluția instanței de fond, de respingere a acțiunii formulate de recurenții - reclamanți, este legală, fiind dată cu interpretarea și aplicarea corectă a cadrului normativ incident litigiului dedus judecății.

Astfel, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurenților sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, hotărârea atacată nefiind susceptibilă de reformare din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Noul C. proc. civ., astfel cum a fost invocat.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

În considerarea celor expuse, reținând legalitatea hotărârii atacate, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, urmează a respinge recursurile formulate de reclamanții A. și B., ca nefondate, cu consecința menținerii, ca legale, a hotărârii atacate pe calea prezentului demers judiciar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de reclamanții A. și B. împotriva sentinței nr. 104/2022 din 18 aprilie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 13 septembrie 2022.