ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 29.06.2023

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3645/2023

HOTĂRÂRE
29.06.2023
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3645/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 29 iunie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

De asemenea, potrivit art. 463 alin. (1) din C. proc. civ., republicat:

"Achiesarea la hotărâre reprezintă renunțarea unei părți la calea de atac pe care o putea folosi, ori pe care a exercitat-o deja împotriva tuturor sau a anumitor soluții din respectiva hotărâre."

Astfel, în raport cu art. 463 alin. (1) și art. 404 din C. proc. civ., văzând dispozițiile art. 406 alin. (1) din C. proc. civ., în conformitate cu care se poate renunța oricând la judecată, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă, și având în vedere dispozițiile art. 22 alin. (6) din C. proc. civ., potrivit cărora judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel, Înalta Curte va lua act de achiesarea recurentului-reclamant A. la sentința civilă nr. 1815 din 6 decembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Ia act de achiesarea recurentului-reclamant A. la sentința civilă nr. 1815 din 6 decembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 29 iunie 2023.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-05-13
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2848/2021
Ședința publică din data de 13 mai 2021 Asupra cauzei de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Prin încheierea din 25 martie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administ
ÎCCJ 2023-10-19
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4702/2023
Ședința publică din data de 19 octombrie 2023 Asupra cauzei de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Prin încheierea din 14 noiembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția de contencios administra
ÎCCJ 2022-05-25
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2990/2022
a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 28 martie 2022, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de re
ÎCCJ 2023-06-06
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3027/2023
Ședința publică din data de 6 iunie 2023 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de
ÎCCJ 2022-11-17
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5547/2022
Ședința publică din data de 17 noiembrie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curți
Sursă