ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1816/2023

Ședința publică din data de 30 martie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul pe rolul Tribunalului București la data de 09.05.2022, sub nr. x/2022, având ca obiect "sancțiune neexecutare hotărâre", reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții Guvernul României, prin Secretariatul General al Guvernului și Primul Ministru al României, prin Secretariatul General al Guvernului, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să oblige pe Primul Ministru al României la plata unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pentru fiecare zi de întârziere, până la îndeplinirea obligației din titlu executoriu reprezentat de decizia civilă nr. 2370/08.05.2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) în dosarul nr. x/2015; să oblige pe pârâtul Guvernul României la plata unei penalități de 1.000 RON pentru fiecare zi de întârziere până la îndeplinirea obligației din titlu executoriu reprezentat de decizia civilă nr. 2370/08.05.2019 pronunțată de ÎCCJ în dosarul nr. x/2015; obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Pârâții au formulat întâmpinare, prin care au invocat excepția rămânerii fără obiect a cererii pendinte și implicit a interesului.

Prin sentința civilă nr. 3313/10.06.2022, Tribunalul București a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului București, invocată din oficiu. A declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului, Prim-Ministrul României, în favoarea Curții de Apel București.

Prin sentința civilă nr. 1893 din 21 octombrie 2022 a Curții de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, s-au respins excepțiile invocate de către pârâți ca nefondate, și s-a respins cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului și Prim Ministrul Guvernului României B. prin Secretariatul General al Guvernului, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 1893 din 21 octombrie 2022 a Curții de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a formulat cerere de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

În esență, a susținut că în mod greșit a interpretat instanța de fond dispozițiile art. 24 din Legea nr. 554/2004 si a reținut faptul ca intimatul-parat Guvernul României si-ar fi îndeplinit obligația stabilita prin Decizia nr. 2370 pronunțata in ședința publica din data de 08.05.2019 in Dosarul nr. x/2015 de Înalta Curte de Casație si Justiție, in condițiile in care aceasta obligație a fost îndeplinita numai formal, iar nu in mod efectiv, si numai in parte, întrucât H.G. nr. 746/2022 nu reglementează prețul de vânzare al acțiunilor care trebuiau sa fie vândute la același preț la care au fost vândute acțiunile in cadrul procesului de privatizare, modalitatea de achiziționare a acestora, iar procentul de vânzare este de numai 1% din valoarea capitalului social, astfel cum prevede art. 1 din H.G. nr. 746/2022 potrivit căruia: Se aprobă vânzarea de către Ministerul Energiei a unui număr de acțiuni nominative, dematerializate, emise de Societatea "C." - S.A.., reprezentând o cotă procentuală de 1% din valoarea capitalului social al societății înregistrat la data vânzării.", iar nu de 8% din valoarea capitalului social, astfel cum s-a impus prin Decizia nr. 2370 pronunțata in ședința publica din data de 08.05.2019 in Dosarul nr. x/2015 al Înaltei Curți de Casație si Justiție.

Or, art. 24 din Legea nr. 554/2004 trebuie interpretat in sensul ca, in cazul in care autoritatea publica este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative, si nu isi îndeplinește aceasta obligație în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în termen de cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii, sau îndeplinește numai in parte obligația stabilita sau in mod necorespunzator la cererea creditorului, în termenul de prescripție a dreptului de a obține executarea silită, care curge de la expirarea termenelor prevăzute la alin. (1) și care nu au fost respectate în mod culpabil, instanța de executare, prin hotărâre dată cu citarea părților, aplică conducătorului autorității publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, care se face venit la bugetul de stat, iar reclamantului îi acorda penalități, în condițiile art. 906 din C. proc. civ.. Mai exact, art. 24 din Legea nr. 554/2004 trebuie interpretat in sensul ca, se va considera ca autoritatea administratiei publice si-a îndeplinit obligațiile stabilite in sarcina acesteia numai in situația in care aceasta a executat întocmai obligația la care era ținuta, nefiind suficienta o îndeplinire numai in parte a acesteia.

Ca atare, în opinia sa, instanța de fond a interpretat in mod greșit art. 24 din Lege in sensul ca, a considerat ca, intimatul-parat Guvernul României s-a conformat Deciziei nr. 2370 pronunțata in ședința publica din data de 08.05.2019 in Dosarul nr. x/2015.

Astfel, aprecierea instanței de fond in sensul ca, intimatul-parat s-a conformat dispozițiilor Deciziei I.C.C.J. este greșita, in condițiile in care, astfel cum a arătat, intimatul-parat Guvernul României prin adoptarea H.G. nr. 746/2022 nu a reglementat prețul de vânzare al acțiunilor care trebuiau sa fie vândute la același preț la care au fost vândute acțiunile in cadrul procesului de privatizare, modalitatea de achiziționare a acestora, iar procentul de vânzare este de numai 1% din valoarea capitalului social, iar nu de 8%.

Intimații-pârâți Guvernul României și Prim-ministrul României au formulat întâmpinare prin care au invocat excepția nulității recursului, pentru neindicarea motivelor de nelegalitate a sentinței.

În subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susținând, în esență, că sentința pronunțată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a dispozițiilor legale incidente situației de fapt reținute.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 6 februarie 2023, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 30 martie 2023, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, de apărările formulate, precum și de dispozițiile legale incidente în materie, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.

Potrivit art. I al O.G. nr. 55/2003, în derularea procesului de privatizare a SNP C., Ministerul Economiei și Comerțului va vinde direct pachetul de acțiuni către salariații societății care au drept de cumpărare, iar potrivit art. V din O.G. nr. 55/2003, care a modificat art. 9 din Anexa 1 la O.U.G. nr. 49/1997, salariații SNP C. au dreptul să achiziționeze acțiuni ale societății până la limita de 8% din capitalul social la același preț cu care se vor vinde acțiunile în cadrul procesului de privatizare, cota procentuală ce urmează să fie achiziționată și momentele la care se va realiza achiziționarea acțiunilor de către aceștia urmând să fie stabilite prin hotărâre de Guvern.

În anul 2015 pe rolul Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal s-a înregistrat dosarul nr. x/2015 având ca părți un litisconsorțiu format din 14.378 reclamanți, 8.485 intervenienți, persoane salariate în cadrul SNP C. S.A.. În cadrul acelui litigiu petenții au solicitat instanței, în contradictoriu cu Guvernul României, emiterea unei hotărâri de guvern pentru aplicarea dispozițiilor art. 9 din Anexa 1 la O.U.G. nr. 49/1997 privind înființarea SNP C. S.A.. Prin sentința nr. 1901/2015, Curtea de Apel București a respins acțiunea. În recurs, prin decizia nr. 2370/08.05.2019 (titlul executoriu) Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul, a casat sentința de fond și, rejudecând fondul litigiului, a admis acțiunea și a obligat Guvernul României să adopte o hotărâre pentru punerea în aplicare a dispozițiilor art. 9 din Anexa 1 la O.U.G. nr. 49/1997, în vederea vânzării de acțiuni ale C. S.A. (denumire în urma reorganizării SNP C.) până la limita de 8% din capitalul social la același preț la care au fost vândute acțiunile în cadrul procesului de privatizare, sub sancțiunea unor penalități de 1000 RON pe fiecare zi de întârziere de la data pronunțării deciziei și până la executarea obligației. Instanța de recurs a reținut un drept legitim al petenților de a achiziționa acțiuni și o culpă a Guvernului prin pasivitatea de a adopta o hotărâre de Guvern pentru mai mult de 10 ani. Penalitățile au fost stabilite în baza art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004. La data de 14.07.2020 instanța de recurs a respins solicitarea Guvernului de lămurire a dispozitivului deciziei nr. 2370/08.05.2019.

In acest context, instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții Guvernul României, prin Secretariatul General al Guvernului și Primul Ministru al României, prin Secretariatul General al Guvernului, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să oblige pe Primul Ministru al României la plata unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pentru fiecare zi de întârziere, până la îndeplinirea obligației din titlu executoriu reprezentat de decizia civilă nr. 2370/08.05.2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) în dosarul nr. x/2015; să oblige pe pârâtul Guvernul României la plata unei penalități de 1.000 RON pentru fiecare zi de întârziere până la îndeplinirea obligației din titlu executoriu reprezentat de decizia civilă nr. 2370/08.05.2019 pronunțată de ÎCCJ în dosarul nr. x/2015.

Prin sentința recurată, acțiunea a fost respinsă, reclamantul exercitând calea de atac a recursului întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținând, în esență, că în mod greșit a interpretat instanța de fond dispozițiile art. 24 din Legea nr. 554/2004 si a reținut faptul ca intimatul-parat Guvernul României si-ar fi îndeplinit obligația stabilita prin Decizia nr. 2370 pronunțata in ședința publica din data de 08.05.2019 in Dosarul nr. x/2015 de Înalta Curte de Casație si Justiție, in condițiile in care aceasta obligație a fost îndeplinita numai formal, iar nu in mod efectiv, si numai in parte, întrucât H.G. nr. 746/2022 nu reglementează prețul de vânzare al acțiunilor care trebuiau sa fie vândute la același preț la care au fost vândute acțiunile in cadrul procesului de privatizare, modalitatea de achiziționare a acestora, iar procentul de vânzare este de numai 1% din valoarea capitalului social.

Înalta Curte constată că sunt nefondate argumentele recurentului circumscrise dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În accepțiunea acestor dispoziții legale, încălcarea normelor de drept material se poate face prin aplicarea unui text de lege străin situației de fapt, extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică sau restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor legale, precum și prin încălcarea unor principii generale de drept. Altfel spus, textul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se referă, fie la nesocotirea unei norme de drept material, fie la interpretarea ei eronată, în sensul că instanța a dat o greșită interpretare a acesteia sau faptele au fost reținute greșit în raport de exigențele textului de lege.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe reflectând interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Astfel, în raport de criticile formulate, instanța de control judiciar reține că, prin decizia civilă nr. 2370/08.05.2019, pronunțată în dosarul numărul x/2015 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, astfel cum a fost îndreptată și completată prin încheierile din 30 mai 2019 și 11 iulie 2019, pârâtul Guvernul României a fost obligat să adopte o Hotărâre de Guvern pentru punerea în aplicare a dispozițiilor articolului 9 din Anexa 1 a O.U.G. nr. 49 din 1997, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 55 din 2003, în vederea vânzării de acțiuni ale C. S.A. până la limita de 8 % din capitalul social, la același preț la care au fost vândute acțiunile în cadrul procesului de privatizare, sub sancțiunea unor penalități de 1000 RON pe fiecare zi de întârziere de la data pronunțării deciziei și până la executarea obligației.

Potrivit art. 9 din Anexa nr. 1 a O.U.G. nr. 49/1997:

"Acțiunile societății comerciale vor cuprinde toate elementele prevăzute de lege. Societatea comercială va tine evidenta acțiunilor și acționarilor în Registrul acționarilor, deschis și operat conform prevederilor legale în vigoare. Salariații Societății Naționale a Petrolului «Petrom» - S.A. București au dreptul sa achiziționeze acțiuni ale societății până la limita de 8 % din capitalul social, la același preț cu care se vor vinde acțiunile în cadrul procesului de privatizare. Cota procentuală ce urmează a fi achiziționată de salariați și momentele la care se va realiza achiziționarea acțiunilor de către aceștia vor fi stabilite prin hotărâre a Guvernului."

În cauză, debitorul Guvernul României a emis H.G. nr. 746/2022, publicată in Monitorul Oficial nr. 560/08.06.2022, prin care s-au stabilit următoarele:

"art. 1

(1) Se aprobă vânzarea de către Ministerul Energiei a unui număr de acțiuni nominative, dematerializate, emise de Societatea "C." - S.A., reprezentând o cotă procentuală de 1% din valoarea capitalului social al societății înregistrat la data vânzării.

(2) Vânzarea acțiunilor se realizează cel mai târziu până la data de 31 decembrie 2023.

art. 2

În termen de 180 de zile de la data expirării interdicției de înstrăinare a acțiunilor deținute de statul român, prevăzută la art. 1 din Legea nr. 173/2020 privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naționale în activitatea economică, cu modificările ulterioare, ministrul energiei aprobă, prin ordin, procedurile, termenele și condițiile pentru vânzarea acțiunilor în cota procentuală prevăzută la art. 1 alin. (1), care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I."

Problema de drept dedusă judecății prin prezentul recurs este aceea a verificării corectei aplicări de către prima instanță a prevederilor art. 24 din Legea nr. 554/2004 în raport de obligația instituită prin titlul executoriu mai sus menționat.

Recurentul-reclamant a susținut că prima instanță a aplicat greșit dispozițiile art. 24 din Legea nr. 554/2004, atunci când a apreciat ca pârâții si-ar fi îndeplinit obligația de a face stabilită prin titlul executoriu reprezentat de Decizia nr. 2370/2019 pronunțată de ICCJ in dosarul nr. x/2015. Deci, se invocă o neexecutare a titlului executoriu invocat în speță.

Raportând conținutul H.G. nr. 746/2022 la dispozițiile art. 9 din Anexa nr. 1 a O.U.G. nr. 49/1997, prima instanță a reținut că debitorul Guvernul României prin emiterea acestui act administrativ și-a îndeplinit obligația stabilită în sarcina sa prin decizia civilă nr. 2370/08.05.2019, pronunțată în dosarul nr. x/2015 de către Înalta Curte de Casație și Justiție.

Prin urmare, ceea ce trebuie stabilit este dacă, în lumina dispozițiilor art. 24 din Legea contenciosului administrativ, în cauză se reține o executare sau o neexecutare a titlului executoriu emis de instanța de contencios administrativ, aspect care intră în sfera de aplicare a legii, chiar dacă implică în sine și verificări de fapt ce nu pot fi însă desprinse de conținutul normei juridice a cărei aplicare se discută în cauză.

Din analiza dispozitivului deciziei menționate, Înalta Curte reține că hotărârea la emiterea căreia a fost obligat Guvernul României trebuia să stabilească pe de o parte cota procentuală ce urmează a fi achiziționata de salariați, iar pe de altă parte momentele la care se va realiza achiziționarea acțiunilor de către aceștia.

Or, prin H.G. nr. 746/2022 s-a stabilit că vânzarea acțiunilor se va realiza cel mai târziu până la data de 31.12.2023 și cota procentuală ce urmează a fi achiziționată de salariați de 1 % din valoarea capitalului social al societății înregistrat la data vânzării.

Argumentul principal al recurentului în sprijinul afirmației neexecutării titlului executoriu este legat de împrejurarea că Hotărârea de Guvern nr. 746/08.06.2022 stabilește că urmează sa fie emise norme metodologice cu privire la vânzarea cotei de 1 % către foștii angajați ai C., deci nu detaliază în întregime modalitatea de punere în executare și astfel, nu se poate constata îndeplinirea obligației din titlul executoriu.

Înalta Curte constată că pârâtul Guvernul României a adoptat H.G nr. 746/2022, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 560/8 iunie 2022.

In preambulul acestui act administrativ normativ s-a făcut referire la dispozițiile art. 9 din anexa nr. 1 la O.U.G. nr. 49/1997 privind înființarea Societății Naționale a Petrolului "C." - S.A. București, aprobată cu modificări prin Legea nr. 70/1998, cu modificările ulterioare, precum și la decizia civilă nr. 2.370 din 8.05.2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal,

Prin art. 1 al H.G. nr. 746/2022 paratul Guvernul României a aprobat vânzarea de către Ministerul Energiei a unui număr de acțiuni nominative, dematerializate, emise de Societatea "C." - S.A., reprezentând o cotă procentuală de 1% din valoarea capitalului social al societății înregistrat la data vânzării. Totodată, s-a prevăzut ca vânzarea acțiunilor se realizează cel mai târziu până la data de 31 decembrie 2023.

Prin articolul 2 din H.G. nr. 746/2022 s-a prevăzut ca, in termen de 180 de zile de la data expirării interdicției de înstrăinare a acțiunilor deținute de statul român, prevăzută la art. 1 din Legea nr. 173/2020 privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naționale în activitatea economică, cu modificările ulterioare, ministrul energiei aprobă, prin ordin, procedurile, termenele și condițiile pentru vânzarea acțiunilor în cota procentuală prevăzută la art. 1 alin. (1), care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:

"Dacă în urma admiterii acțiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative, executarea hotărârii definitive se face de bunăvoie în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în termen de cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii".

Potrivit art. 24 alin. (3) din aceeași lege:

"La cererea creditorului, în termenul de prescripție a dreptului de a obține executarea silită, care curge de la expirarea termenelor prevăzute la alin. (1) și care nu au fost respectate în mod culpabil, instanța de executare, prin hotărâre dată cu citarea părților, aplică conducătorului autorității publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, care se face venit la bugetul de stat, iar reclamantului îi acordă penalități, în condițiile art. 906 din C. proc. civ..".

Având în vedere ca prin titlul executoriu, pârâtul Guvernul României a fost obligat la adoptarea unei hotărâri de guvern pentru punerea in aplicare a dispozițiilor art. 9 din anexa la O.U.G. nr. 49/1997, astfel cum a fost modificat prin O.G. nr. 55/2003 in vederea vânzării de actiuni ale C. S.A. pana la limita de 8% din capitalul social, iar la data de 8 iunie 2022, pe parcursul judecării prezentei cauze, paratul a adoptat H.G. nr. 746/2022, prin care a aprobat vânzarea de către Ministerul Energiei a unui număr de acțiuni nominative, dematerializate, emise de Societatea "C." - S.A., reprezentând o cotă procentuală de 1% din valoarea capitalului social al societății înregistrat la data vânzării, Înalta Curte retine ca prima instanță, cu corecta aplicare a legii, a reținut că este neîntemeiată cererea de chemare in judecata având ca obiect executarea silita a acestei obligații de a face în baza art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Potrivit dispozițiilor art. 9 din O.U.G. nr. 49/1997 privind înființarea Societății Naționale a Petrolului "C." - S.A. București, astfel cum au fost modificate prin O.G. nr. 55/2003:

"Salariații Societății Naționale a Petrolului «Petrom» - S.A. București au dreptul sa achiziționeze acțiuni ale societății până la limita de 8% din capitalul social, la același preț cu care se vor vinde acțiunile în cadrul procesului de privatizare. Cota procentuală ce urmează a fi achizitionata de salariați și momentele la care se va realiza achiziționarea acțiunilor de către aceștia vor fi stabilite prin hotărâre a Guvernului".

Legea recunoaște autorității publice posibilitatea de a stabili o cotă, până la limita de 8%, marjă de apreciere ce a fost exercitată prin intermediul H.G. nr. 746/2022, astfel că sunt lipsite de suport susținerile recurentului cu privire la acest aspect.

Pe de altă parte, termenul la care se va realiza achiziționarea acțiunilor de către aceștia a fost, de asemenea, stabilit (decembrie 2023).

În ceea ce privește pretinsa nerespectare a dispoziției instanței de a se realiza vânzarea "la același preț cu care se vor vinde acțiunile în cadrul procesului de privatizare", neincluderea prețului în H.G. nr. 746/2022 nu reprezintă o neexecutare a hotărârii judecătorești, deoarece dispozițiile art. 1234 C. civ. permit determinarea prețului prin raportare la un factor de referință, cum este cazul trimiterii din dispozitivul titlului executoriu la prețul din cadrul procesului de privatizare. Sub acest aspect, în considerentele deciziei ce reprezintă titlul executoriu, Înalta Curte de Casație și Justiție a considerat esențial pentru admiterea cererii de chemare în judecată simplul refuz nejustificat de emitere a hotărârii de guvern prin care să se stabilească, pe de o parte, cota procentuală ce urmează a fi achiziționată de salariați și, pe de altă parte, momentele la care se va realiza achiziționarea acțiunilor. Cu privire la prețul de vânzare, considerentele hotărârii nu dezvoltă obligația stabilită prin dispozitiv prin care s-a făcut trimitere la un factor de referință, care se presupune că va fi respectat în momentul vânzării efective.

Prin urmare, în ceea ce privește prețul de achiziție, se constată că acesta este stabilit prin lege, nefiind necesar un act administrativ de forță juridică inferioară care să stabilească prețul acestor achiziții ("același preț cu care se vor vinde acțiunile în cadrul procesului de privatizare").

Având în vedere ca, la data de 8 iunie 2022, pârâtul Guvernul României a îndeplinit obligația de a face stabilita prin titlul executoriu Decizia nr. 2370/2019 definitiva, pronunțată de Înalta Curte de Casație si Justiție in dosarul nr. x/2015, Înalta Curte retine ca la momentul soluționării cererii de către prima instanță, nu se mai justifica aplicarea acestor mijloace de constrângere prevăzute de art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în mod corect reținând prima instanță că a fost executată obligația stabilită prin titlul executoriu.

Astfel, cu corecta aplicare a legii, prima instanță a reținut că aplicarea amenzii și acordarea penalităților de întârziere nu mai sunt necesare în condițiile care chiar anterior sesizării instanței, debitorul Guvernul României a executat obligația stabilită în sarcina sa pentru hotărârea definitivă; obligația fiind executată, nu mai subzista necesitatea constrângerii debitorului și prin urmare aplicarea amenzii și acordarea penalităților de întârziere au devenit inutile.

În aceste condiții, Înalta Curte constată că prima instanță a apreciat în mod corect asupra cererii de chemare în judecată formulată de reclamant așa încât argumentele expuse în calea de atac a recursului nu sunt apte să determine reformarea hotărârii de fond, întrucât a fost dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept material incidente în cauză.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge excepția nulității recursului invocată de intimații-pârâți prin întâmpinare și va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului invocată de intimații-pârâți prin întâmpinare.

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 1893 din 21 octombrie 2022 a Curții de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 30 martie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.