ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 829/2023
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 829/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)
Ședința publică din data de 5 aprilie 2023
Asupra revizuirii de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 20 aprilie 2022 pe rolul Tribunalului Maramureș, sub nr. x/2022, reclamantul Sindicatul Liber din Învățământ Maramureș, în numele membrei de sindicat A., a chemat în judecată pârâtul Liceul Tehnologic Traian Vuia Tăuții Măgherăuș, solicitând instanței obligarea unității de învățământ la calcularea și plata, în favoarea membrilor de sindicat reclamanți, personal didactic auxiliar, a sporului de 15% din salariul de bază pentru desfășurarea activității în condiții periculoase sau vătămătoare, precum și a diferențelor salariale rezultate din neacordarea acestuia, începând cu 31 ianuarie 2018 și în continuare până la acordarea acestuia pe statul de plată lunar, actualizarea cu indicele de inflație a sumelor calculate conform punctului 1 și plata sumelor rezultate și la calculul și plata dobânzii legale penalizatoare aferente drepturilor bănești calculate conform punctelor 1 și 2, începând cu data de la care se cuvin diferențele salariale și până la achitarea integrală a acestor diferențe.
Prin sentința civilă nr. 1137/2022 din 8 iulie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Tribunalul Maramureș, secția I civilă a fost respins cererea formulată de reclamantul Sindicatul Liber din Învățământ Maramureș, în numele membrei de sindicat A..
Împotriva acestei sentințe, reclamantul Sindicatul Liber din Învățământ Maramureș a formulat apel.
Prin decizia civilă nr. 98/A din 18 ianuarie 2023, Curtea de Apel Cluj, secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale a respins apelul, ca nefondat.
Față de această soluție, Sindicatul Liber din Învățământ Maramureș a formulat cerere de revizuire, prin care a solicitat anularea deciziei atacate. Cererea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă sub nr. x/2023.
Motivele invocate de revizuentă sunt, în esență, următoarele:
Autorul căii de atac arată că pe rolul Curții de Apel Cluj au mai existat și alte dosare, anterioare celui de față, în care apelul formulat de Sindicatul Liber din Învățământ Maramureș împotriva sentințelor pronunțate de tribunal a fost admis, iar membrii de sindicat au primit sporul pentru condiții periculoase sau vătămătoare. Susține că aceste decizii conțin dispoziții potrivnice.
În drept, revizuentul a invocat prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Examinând cererea de revizuire, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:
Dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. pot fi invocate atunci când există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.
Rațiunea reglementării menționate o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea autorității lucrului judecat, atunci când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, dar care privesc aceeași pricină, având aceeași cauză, același obiect și aceleași părți.
Pe calea revizuirii, autorul căii de atac invocă, de fapt, o pretinsă contrarietate între hotărâri definitive pronunțate, în spețe similare (iar nu identice), de Curtea de Apel Cluj în privința altor persoane.
Din examinarea conținutului cererii formulate, se reține că revizuentul invocă, în realitate, existența unei practici judiciare neunitare la nivelul instanțelor de judecată, cu consecința pronunțării unor hotărâri contradictorii în pricini având ca obiect pretenții în baza aceluiași temei juridic, însă, invocarea unei jurisprudențe neunitare vizând litigiile de muncă referitoare la drepturi salariale, la nivelul Curții de Apel Cluj, nu pot forma obiectul unei cereri de revizuire, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Înalta Curte constată că demersul judiciar al revizuentului nu a fost determinat de existența unor hotărâri judecătorești potrivnice în sensul dispoziției legale mai sus amintite, ci de nemulțumirea acestuia față de soluția nefavorabilă pronunțată de Curtea de Apel Cluj în cauza privind pe membrul de sindicat A., spre deosebire de soluția pronunțată de aceeași instanță în cauze similare (nu identice).
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul Sindicatul Liber din Învățământ Maramureș împotriva deciziei civile nr. 98/A din 18 ianuarie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale.
PENRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul SINDICATUL LIBER DIN ÎNVĂȚĂMÂNT MARAMUREȘ împotriva deciziei civile nr. 98/A din 18 ianuarie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2022.
Cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicare.
Recursul se depune la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 5 aprilie 2023.