ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 20.06.2023

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1530/2023

HOTĂRÂRE
20.06.2023
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1530/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 20 iunie 2023

Asupra cererii de revizuire de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 10.11.2022 pe rolul Tribunalului Maramureș, secția I civilă, reclamantul Sindicatul Liber din Învățământ Maramureș, în numele membrilor de sindicat A. și B., a chemat în judecată pe pârâtul Colegiul Tehnic "George Barițiu" din Baia Mare, solicitând obligarea acestuia la calculul și la plata, în favoarea membrilor de sindicat, a sporului de 15% din salariul de bază pentru desfășurarea activității în condiții periculoase sau vătămătoare, precum și a diferențelor salariale rezultate din neacordarea acestuia, actualizarea cu indicele de inflație a sumelor datorate și plata sumelor rezultate, calculul și plata dobânzii legale penalizatoare, începând cu data de la care se cuvin diferențele salariale și până la achitarea lor integrală.

Prin sentința civilă nr. 1731/14.12.2022, Tribunalul Maramureș, secția I civilă a respins cererea, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, reclamantul Sindicatul Liber din Învățământ Maramureș, în numele membrilor de sindicat A. și B., a declarat apel, respins ca nefondat de Curtea de Apel Cluj, secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale, prin decizia civilă nr. 583/A/21.03.2023.

Această decizie a fost atacată de Sindicatul Liber din Învățământ Maramureș, în numele membrilor de sindicat A. și B., cu cerere de revizuire, solicitându-se, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., admiterea cererii și anularea hotărârii atacate.

În motivare, s-a arătat că, anterior pronunțării deciziei civile împotriva căreia s-a formulat cererea de revizuire, au fost admise acțiuni similare, iar pârâtele din respectivele cauze au fost obligate la calculul și plata, în favoarea membrilor de sindicat, a sporului pentru desfășurarea activității în condiții periculoase sau vătămătoare, a diferențelor salariale rezultate din neacordarea acestuia, actualizate cu indicele de inflație și a dobânzii legale penalizatoare. Au fost invocate deciziile civile pronunțate de Curtea de Apel Cluj nr. 2256/A/14.11.2022, 1947/A/24.10.2022 și 2091/A/02.11.2022 în dosarele nr. x/2022, y/2022 și, respectiv, 862/100/2022.

Revizuentul Sindicatul Liber din Învățământ Maramureș a arătat că a figurat în calitate de reclamant atât în dosarul de față, cât și în cele indicate mai sus; pârâtele au fost unități de învățământ, iar obiectul litigiilor a fost identic, derivând din calcularea și plata, pentru membrii de sindicat, a sporului de 15% din salariul de bază pentru desfășurarea activității în condiții periculoase sau vătămătoare. Cu toate acestea, decizia din dosarul de față conține dispoziții potrivnice cu celelalte hotărâri pronunțate de Curtea de Apel Cluj asupra aceluiași obiect dedus judecății.

Totodată, a invocat necesitatea unei practici unitare care să asigure respectarea principiului egalității cetățenilor în fața legii, deci implicit a autorității judecătorești, și să înlăture incertitudinea juridică, garantând dreptul la o interpretare unitară a legii.

În continuare, a argumentat că cererea de chemare în judecată se impunea admisă, în esență, întrucât sporul pentru condiții periculoase și vătămătoare trebuie acordat necondiționat de cuantumul salariului de bază.

Intimatul Colegiul Tehnic "George Barițiu" din Baia Mare nu a depus întâmpinare.

Examinând cererea de revizuire, în raport cu motivele invocate și cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție constată următoarele:

Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri; în ipoteza valorificată de autorul cererii, calea extraordinară de atac, de retractare, urmărește respectarea autorității de lucru judecat - atât din perspectiva efectului negativ, cât și celui pozitiv -, prin înlăturarea situației determinate de nesocotirea acesteia.

Accesul părții la acest remediu procesual este subordonat îndeplinirii cumulative a mai multor condiții; pe de-o parte, să existe hotărâri judecătorești definitive contradictorii, pronunțate în aceeași pricină, dar în dosare diferite, adică să fi existat triplă identitate de elemente - părți, obiect și cauză - sau o identitate de chestiuni litigioase, cererea de revizuire să se îndrepte împotriva celei de a doua hotărâri, pronunțată cu nesocotirea autorității de lucru judecat a primei hotărâri, iar excepția care asigură respectarea acesteia, fie să nu fi fost invocată în al doilea proces, fie să nu fi fost soluționată.

Înalta Curte constată că lipsa de identitate a cadrului procesual subiectiv denotă neîntrunirea condițiilor pentru admiterea cererii întemeiate pe art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât atât efectul negativ, cât și cel pozitiv al autorității de lucru judecat, sunt condiționate de derularea celor două litigii între aceleași părți.

Astfel, prezenta cererea este formulată în legătură cu hotărâri pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale, solicitându-se anularea deciziei civile nr. 583/A/21.03.2023, pentru contrarietatea cu deciziile civile nr. 2256/A/14.11.2022, 1947/A/24.10.2022 și 2091/A/02.11.2022, pronunțate în dosarele nr. x/2022, y/2022 și, respectiv, 862/100/2022.

În cauza de față, reclamant a fost Sindicatul Liber din Învățământ Maramureș, iar acțiunea a fost exercitată în numele membrelor de sindicat A. și B.; pârât a fost Colegiul Tehnic "George Barițiu" din Baia Mare.

În contrast, celelalte trei dosare invocate au opus alți pârâți aceluiași reclamant, însă în numele altor membri de sindicat; astfel, în dosarul nr. x/2022, membrii de sindicat reprezentați au fost C. și D., iar pârâtă, Grădinița cu program prelungit nr. 8 - Baia Mare, în dosarul nr. x/2022, membrii de sindicat au fost E., F., G., H., I., J., K., L., M. și N., iar pârâtă, Grădinița cu program prelungit "O." - Baia Mare, în sfârșit, în dosarul nr. x/2022, membrii de sindicat au fost P., Q., R. și S., iar pârâtă - Școală Gimnazială Crasna Vișeului.

Așadar, contrapunerea cadrului procesual subiectiv relevă incongruența lui în cele patru litigii examinate și reflectă neîntrunirea condiției de admisibilitate analizate, privind identitatea de părți.

De necontestat în privința cadrului procesual pasiv, concluzia este deopotrivă valabilă în privința cadrului activ, întrucât participarea organizației sindicale reclamante în toate cele patru litigii nu reflectă exercitarea unor drepturi proprii, ci legitimarea procesuală activă extraordinară recunoscută de art. 28 alin. (3) din Legea dialogului social nr. 62/2011, în vigoare la data sesizării instanțelor; membrii de sindicat reprezentați au fost, în fiecare proces, alții.

Dat fiind că părțile din litigiile invocate în susținerea cererii de revizuire sunt altele decât cele din cauza de față, hotărârea atacată cu revizuire nu încalcă autoritatea de lucru judecat a actelor jurisdicționale pronunțate în celelalte trei litigii, dată fiind relativitatea efectelor lucrului judecat.

Complementar acestei statuări, Înalta Curte reține că nu poate fi reținută nici o eventuală încălcare a efectului pozitiv al lucrului judecat, lipsind și identitatea chestiunilor litigioase dezlegate prin hotărârile judecătorești invocate.

Aceasta întrucât cererile privesc acordarea sporului pentru condiții periculoase și vătămătoare, iar acesta se acordă numai pentru categoriile de personal stabilite conform Hotărârii Guvernului nr. 34/2018 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiții de muncă, precum și a condițiilor de acordare a acestuia pentru personalul din familia ocupațională de funcții bugetare "Învățământ", coroborată cu prevederile Legii nr. 153/2017.

Rezultă așadar că, din moment ce în cauzele în discuție, salariații au avut funcții diferite, îndeplinite în instituții de învățământ și în perioade de timp distincte, instanțele erau chemate să analizeze fiecare caz particular în parte și nu se puteau prevala de statuări din litigii similare.

Argumentele care susțin existența unei jurisprudențe divergente în modul de soluționare a cererilor de acordare a sporului de 15% din salariul de bază pentru desfășurarea activității în condiții periculoase sau vătămătoare nu pot fi valorificate pe calea revizuirii, întrucât aceasta este o cale extraordinară de atac și nu o procedură menită să asigure o practică judiciară unitară.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 raportat la art. 513 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va constata că nu se mai impune analiza celorlalte condiții de admisibilitate și nici a motivelor invocate de revizuent, cererea de revizuire urmând a fi respinsă ca inadmisibilă.

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul SINDICATUL LIBER DIN ÎNVĂȚĂMÂNT MARAMUREȘ pentru membrii de sindicat A. și B. împotriva deciziei civile nr. 583/A din 21 martie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2022, ca inadmisibilă.

Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare.

Recursul se depune la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 iunie 2023.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2023-09-27
0,98
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1830/2023
Ședința publică din data de 27 septembrie 2023 Asupra cererii de revizuire de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 10.11.2022 pe rolul Tribunalului Maramureș, secția I civilă, reclamantul Sindicatul Liber din Învățământ
ÎCCJ 2023-05-02
0,98
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1024/2023
Ședința publică din data de 2 mai 2023 Asupra cererii de revizuire, din analiza dosarului, constată următoarele: 1. Prin cererea înregistrată la data de 4 iulie 2022 pe rolul Tribunalului Maramureș sub nr. x/2022, reclamantul Sindicatul Lib
ÎCCJ 2023-06-15
0,98
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1498/2023
chemare în judecată. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul Sindicatul Liber din Învățământ Maramureș. Prin decizia civilă nr. 581/A/2023 din 21 martie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel Cluj, secția a IV
ÎCCJ 2023-06-20
0,98
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1529/2023
Ședința publică din data de 20 iunie 2023 Asupra cererii de revizuire de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 27.09.2022 pe rolul Tribunalului Maramureș, secția I civilă, reclamantul Sindicatul Liber din Învățământ Maram
ÎCCJ 2023-06-14
0,98
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1456/2023
Ședința publică din data de 14 iunie 2023 Asupra revizuirii de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Maramureș la 24 mai 2022 sub nr. x/2022, reclamantul S
Sursă