ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1807/2023

HOTĂRÂRE

26.09.2023

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2023
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1807/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 26 septembrie 2023

Asupra conflictului negativ de competență de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, secția I civilă, la 16.12.2022, în dosarul nr. x/2022, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Tribunalul Gorj, a solicitat obligarea pârâtului la calcularea si plata indemnizației prevăzută de art. 81 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, precum și la plata dobânzilor legale cuvenite pentru suma respectivă, de la data nașterii dreptului până la data plătii efective, cu cheltuieli de judecată.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 81 din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor și procurorilor.

Prin sentința civilă nr. 426/PI din 06 aprilie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Tribunalul Timiș, secția I civilă a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Timiș, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Gorj.

Pentru a hotărî astfel, instanța de trimitere a reținut că pretențiile reclamantului, pensionar, cu domiciliul în localitatea Motru, județul Gorj, reprezintă un litigiu de muncă, tribunalul având competența materială de a soluționa conflictul de muncă, în vreme ce competența teritorială este dată, ca regulă, tribunalului în a cărui circumscripție reclamantul își are domiciliul sau locul de muncă.

A apreciat că, în cauză, nu sunt incidente prevederile art. 127 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum acestea au fost modificate prin Legea nr. 310/2018, întrucât reclamantul, pensionar, nu a formulat o cerere de chemare în judecată de competența instanței la care acesta își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, devenind, astfel, aplicabile prevederile de drept comun din legislația muncii în ce privește instanța competentă.

Prin urmare, reținând că reclamantul, la momentul formulării acțiunii, avea domiciliul în circumscripția Tribunalului Gorj, raportat la dispozițiile art. 269 alin. (2) din Codul muncii, față de dispozițiile art. 129 alin. (2) pct. 3 și art. 131 alin. (1) C. proc. civ., a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Timiș și a declinat competența de soluționare a cauzei Tribunalului Gorj.

Ca urmare a declinării competenței, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, la 30.05.2023, sub același număr de dosar.

Învestit prin declinare, Tribunalul Gorj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, prin sentința nr. 815/2023 din 19 iunie 2023, a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș, secția I civilă, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata cauzei și a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului de competență.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de conflict, evocând dispozițiile art. 127 alin. (2) și (2)

C. proc. civ., astfel cum acesta a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, a reținut că Tribunalul Gorj are calitatea de pârât, astfel că, în raport de dispozițiile art. 127 C. proc. civ., competența teritorială era alternativă, cererea de chemare în judecată putând fi introdusă, la alegerea reclamantului, fie la aceasta instanță, fie la una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă potrivit legii.

Tribunalul Gorj a mai constatat că reclamantul, în conformitate cu prevederile art. 116 C. proc. civ., a ales să sesizeze Tribunalul Timiș, instanță aflată în raza Curții de Apel Timișoara ce se învecinează cu Curtea de Apel Craiova în a cărei circumscripție se află Tribunalul Gorj.

A mai reținut că, odată ce reclamantul a făcut această alegere nu se mai poate reveni asupra ei, deoarece instanța sesizată a devenit competentă să soluționeze pricina, iar pârâtul nu ar putea să ceară declinarea competenței și nici instanța nu ar putea să o dispună din oficiu.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la 14.07.2023, sub numărul x/2022.

Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului Timiș, secția I civilă competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele două instanțe - Tribunalul Timiș și Tribunalul Gorj - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Cu privire la conflictul negativ de competență ivit, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține cu titlu prealabil că, în prezenta cauză, este aplicabil C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, întrucât acțiunea a fost introdusă ulterior intrării în vigoare a acestei legi.

De asemenea, instanța supremă reține că reclamantul, fost judecător în cadrul Judecătoriei Motru, a învestit Tribunalul Timiș cu o acțiune întemeiată pe obligația de a face, având ca obiect drepturi salariale, calcularea și plata indemnizației prevăzută de art. 81 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor și procurorilor, precum și plata dobânzilor legale cuvenite, de la data nașterii dreptului până la data plății efective.

Prin urmare, reclamantul, fost judecător, eliberat din funcție, prin pensionare, conform Decretului nr. 885/25 octombrie 2016 al Președintelui României, publicat în Monitorul Oficial nr. 853/26. X.2016, la data introducerii acțiunii, a învestit Tribunalul Timiș cu un litigiu asimilat conflictelor de muncă, pârât fiind Tribunalul Gorj.

Potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum acesta a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, "Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea", iar potrivit alin. (2) al aceluiași text legal, "În cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător care ar fi de competența instanței la care acesta își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii.".

Totodată, conform art. 127 alin. (2)

C. proc. civ., "Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în ipoteza în care o instanță de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz.".

În speță, reclamantul, cu domiciliul în localitatea Motru, județul Gorj, a fost judecător în cadrul Judecătoriei Motru, fiind eliberat din funcție la 25 octombrie 2016, ca urmare a pensionării. Potrivit art. 208 și art. 210 din Legea dialogului social nr. 62/2011, competența materială și teritorială de soluționare a cauzei aparține tribunalului în a cărui circumscripție reclamantul își are domiciliul, respectiv Tribunalului Gorj.

Reclamantul nu își desfășoară activitatea la instanța competentă să soluționeze cauza sau la instanța superioară acesteia astfel că nu este incidentă ipoteza prevăzută expres de art. 127 alin. (1) C. proc. civ.

Pe de altă parte însă, potrivit art. 127 alin. (2) și alin. (2

) C. proc. civ., reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, dacă instanța competentă potrivit legii are deopotrivă și calitatea de pârât în cererea de chemare în judecată.

Așa cum a reținut și instanța de contencios constituțional în paragraful 47 al deciziei nr. 290 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 638 din 23 iulie 2018, «legiuitorul a prevăzut, în ipoteza alin. (2) al art. 127 din C. proc. civ., că pentru cererea introdusă împotriva unui judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier care își desfășoară activitatea la instanța competentă judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii. Caracterul facultativ rezultă din folosirea verbului "poate", ceea ce duce la concluzia că reclamantul decide dacă să se prevaleze sau nu de această posibilitate, putând renunța la beneficiul acordat de lege.».

Se deduce, astfel, că norma de la art. 127 alin. (2) coroborată cu cea de la alin. (2

) din C. proc. civ. reglementează un drept de opțiune al reclamantului care are posibilitatea să introducă cererea de chemare în judecată împotriva unei instanțe de judecată, fie chiar la instanța respectivă (aplicând regula generală în materie de competență), fie la o altă instanță de același grad din raza unei curți de apel învecinate. Așadar, în această situație, legea lasă la aprecierea reclamantului un drept de a alege în a se judeca:

- fie la o instanță de același grad din circumscripția unei curți de apel învecinate, atunci când apreciază că acea calitate a pârâtului (instanța de judecată, una și aceeași cu cea care ar fi competentă a judeca litigiul) ar putea împieta asupra imparițalității completului de judecată învestit;

- fie să sesizeze chiar instanța competentă potrivit legii, atunci când are încredere în obiectivitatea și imparțialitatea judecătorilor ce activează la această instanță și când apreciază că simpla împrejurare că instanța de judecată învestită are și calitatea de pârât în cauză nu va avea nici o influență asupra obiectivității completului de judecată care va soluționa litigiul.

În speță, reclamantul a învestit cu soluționarea litigiului Tribunalul Timiș, aflat în circumscripția Curții de Apel Timișoara, curte de apel învecinată cu Curtea de Apel Craiova de care aparține Tribunalul Gorj, instanța căreia i-ar reveni, în mod obișnuit, competența soluționării în fond a cererii.

Așa fiind, instanța supremă constată că reclamantul și-a manifestat opțiunea, în condițiile art. 127 alin. (2) și alin. (2

) C. proc. civ., determinând astfel competența teritorială în soluționarea cererii de chemare în judecată.

Totodată, reține că dispozițiile art. 127 alin. (2) coroborate cu cele de la alin. (2

) C. proc. civ. sunt de ordine privată. Așadar, dreptul de opțiune aparține în mod exclusiv părții reclamante, ceea ce înseamnă că, odată ce reclamantul și-a manifestat opțiunea de a introduce acțiunea la instanța alternativă - Tribunalul Timiș, această instanță a devenit competentă teritorial să soluționeze pricina, instanța astfel învestită neavând dreptul de a cenzura procedural, din oficiu, acest drept de opțiune.

Pentru aceste considerente, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (2) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea primei instanței învestite, respectiv Tribunalului Timiș, secția I civilă.