ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1805/2023

HOTĂRÂRE

26.09.2023

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2023
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1805/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 26 septembrie 2023

Asupra conflictului negativ de competență de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la 16.05.2022, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, anularea Deciziei nr. 46506/21.04.2022 și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate prevederile art. 13 din Legea nr. 213/2015, coroborat cu art. 19 din Legea nr. 503/2004, precum și toate celelalte dispoziții legale invocate în cuprinsul cererii.

La termenul de judecată din 27 octombrie 2022, având cuvântul pe competența instanței sesizate în vederea soluționării cauzei, reclamantul, prin avocat, a învederat că instanța sesizată este competentă să soluționeze cauza, în timp ce pârâtul, prin consilier juridic, a învederat că, în opinia sa, competența revine instanțelor civile de la sediul acestuia, potrivit normelor de competență generală din Legea nr. 134/2010 (C. proc. civ.), instanța rămânând în pronunțare pe excepția necompetenței materiale.

Prin sentința civilă nr. 1871 din 27 octombrie 2022, astfel cum aceasta a fost îndreptată prin încheierea din 24 noiembrie 2022, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea uneia dintre secțiile civile ale Tribunalului București.

În motivarea soluției pronunțate, după evocarea dispozițiilor art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015 forma în vigoare la 24.09.2021, ulterior modificărilor aduse prin O.U.G. nr. 102/2021, a precizat Curtea că, din interpretarea prevederilor art. VI ale O.U.G. nr. 102/2021 reiese faptul că acestea se referă exclusiv la procedurile administrative nu și la cele jurisdicționale, în privința acestora din urmă, norma de competență din Legea specială nr. 213/2015 făcând trimitere expresă la normele de competență generală din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

În raport de dispozițiile art. 24 C. proc. civ. și data începerii procesului a reținut că această normă este de imediată aplicare, doar actele și operațiunile administrative în curs de emitere/efectuare fiind vizate de norma tranzitorie, sub aspectul condițiilor legale și al termenelor valabile la data la care a început procedura administrativă, iar nu în privința căii de atac prevăzute de lege, care se apreciază în funcție de norma de competență în vigoare la data începerii procesului.

Contatând că, în cauză, este vorba despre o cerere evaluabilă în bani la 500.000 RON, în temeiul dispozițiilor art. 94 pct. 1 lit. k) coroborate cu cele ale art. 95 pct. 1 C. proc. civ., Curtea a reținut că, din punct de vedere material, competența revine Tribunalului, iar, din punct de vedere teritorial, instanțelor civile de la sediul pârâtului, legea specială stabilind exclusivitate în favoarea acestora.

Învestit prin declinare de competență, Tribunalul București, secția a VI-a civilă, prin sentința civilă nr. 1500/2023 din 12 iunie 2023, a admis excepția necompetenței materiale invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat cauza și a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului de competență.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul, raportat la interpretarea dată de Curtea de Apel București prevederilor art. VI din O.U.G. nr. 102/2021, respectiv faptul că acestea se referă la proceduri administrative, nu la proceduri jurisdicționale, în soluționarea excepției necompetenței materiale, a reținut faptul că, întrucât textul de lege nu distinge, ci vorbește doar de proceduri administrative, acest lucru implică inclusiv etapa contestăriii deciziei prin care FGA soluționează cererea de plată, în fața instanței de judecată.

Prin urmare, constatând că, în cauză, procedura administrativă a fost începută înainte de intrarea în vigoare a art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, în forma modificată de O.U.G. nr. 102/2021 (în vigoare din 24.09.2021), Tribunalul a reținut că decizia emisă de pârât se impunea a fi contestată la Curtea de Apel București, secția Contencios, potrivit art. 13 alin. (5) în vigoare anterior datei de 24.09.2021. În acest sens, face trimitere și la jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea conflictelor de competență, Decizia nr. 2504/2022.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la 16.06.2023, sub același număr de dosar.

Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului București, secția a VI-a civilă competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele două instanțe - Curtea de Apel București și Tribunalul București - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Obiectul litigiului cu privire la care s-a ivit conflictul negativ de competență vizează cererea formulată reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, prin care a solicitat anularea deciziei nr. 46506/21.04.2022, în temeiul dispozițiilor art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, coroborate cu prevederile art. 19 din Legea nr. 503/2004.

Instanțele în conflict și-au declinat reciproc competența de soluționare a cauzei, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal făcând aplicarea dispozițiilor art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, astfel cum au fost modificate prin O.U.G. nr. 102/2021, în vigoare de la 24 septembrie 2021, în timp ce Tribunalul București, secția a VI-a civilă a stabilit competența de soluționare a pricinii prin raportare la același text de lege, însă în forma în vigoare anterior datei de 24 septembrie 2021.

Prevederile art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, în forma lor anterioară, respectiv de la publicarea actului normativ până în toamna anului 2021, statuau că, împotriva deciziei de respingere a pretențiilor emisă de Fond, "se poate formula contestație, în condițiile prevăzute la art. 19 din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare", dispoziții care reglementau competența secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, stabilind un termen de decădere de 10 zile de la data comunicării, pentru exercitarea acțiunii.

Dispozițiile actuale ale art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, modificată prin O.U.G. nr. 102/2021 prevăd că "În caz de respingere a sumelor pretinse se va emite o decizie de respingere, motivată; împotriva deciziei se poate formula contestație în termen de 30 zile de la comunicarea acesteia, sub sancțiunea decăderii, la instanțele civile de la sediul Fondului, potrivit normelor de competență generală din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificarile și completările ulterioare.".

Totodată, întrucât actul normativ modificator a adus cu sine mai multe schimbări în conținutul Legii nr. 213/2015, norma tranzitorie de la art. VI din O.U.G. nr. 102/2021 statuează că "Procedurile administrative gestionate de Fondul de garantare a asiguraților pentru plata sumelor cuvenite creditorilor de asigurări ai asiguratorilor pentru care a fost deschisă deja procedura de faliment, proceduri care au fost începute anterior intrării în vigoare a prezentei ordonanțe, rămân supuse legii aplicabile la data începerii acestora."

În acest context legislativ, instanța supremă reamintește că la adoptarea O.U.G. nr. 102/2021, legiuitorul delegat a arătat că reglementarea vizează transpunerea litigiilor derivate din Legea nr. 213/2015 din competența secțiilor de contencios administrativ și fiscal ale Curții de Apel București în competența instanțelor civile, de drept comun. În acest sens, nota de fundamentare care însoțește, în temeiul art. 30 din Legea nr. 24/2000, O.U.G. nr. 102/2021, subliniază că între modificările preconizate prin actul normativ se regăsește și "modificarea căii de atac a deciziilor Fondului de respingere a plății sumelor solicitate; astfel, proiectul de Ordonanță de urgență prevede faptul că asemenea decizii pot fi contestate la instanțele civile de la sediul Fondului (spre deosebire de prevederile actuale care stabilesc posibilitatea de contestare la Curtea de Apel București), căile de atac fiind cele prevăzute de C. proc. civ..".

Prin O.U.G. nr. 102/2021, litigiile au fost transferate din competența secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București în cea a instanțelor civile, de drept comun, concordant cu natura civilă pe care o au atât actele emise de Fondul de Garantare a Asiguraților, cât și drepturile dobândite de creditorii de asigurări, titulari ai cererilor de despăgubire sau de plată. Între creditorii de asigurări și Fond nu se naște un raport juridic distinct de cel care există între creditorul de asigurări și asigurătorul debitor; creanțele de asigurare derivă din raporturi juridice care sunt și continuă să fie raporturi juridice civile.

Articolul VI al O.U.G. nr. 102/2021 nu este relevant pentru determinarea competenței judiciare, întrucât se referă exclusiv la procedurile administrative începute și nefinalizate la intrarea în vigoare a actului normativ modificator; în cauza de față, decizia Fondului a fost emisă la 21.04.2022, acest moment marcând doar epuizarea procedurii administrative.

Incidența legii de procedură aplicabile se stabilește nu în raport cu data finalizării procedurii administrative, ci, așa cum impune art. 24 C. proc. civ., în considerarea datei demarării procedurii judiciare.

Din această perspectivă, Înalta Curte reamintește că procedura de soluționare a cererii de către Fondul de Garantare a Asiguraților debutează cu o fază administrativă de soluționare a pretențiilor formulate de persoana îndreptățită, într-un cadrul necontencios. Numai în măsura în care persoana ce se consideră îndreptățită la despăgubiri este nemulțumită de decizia de respingere a sumelor solicitate și formulează contestație în condițiile prev. de art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, se declanșează faza contencioasă, jurisdicțională a procedurii, ce se derulează în fața instanței competente potrivit legii.

În speță, această procedură jurisdicțională-contencioasă a fost declanșată la 16.05.2022, ulterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 102/2021.

De aceea, văzând dispozițiile art. 24 C. proc. civ. și ale art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015 în vigoare la data sesizării, Înalta Curte constată că litigiul dintre părți, inițiat ulterior datei când O.U.G. nr. 102/2021 a intrat în vigoare, revine spre soluționare instanței civile competente potrivit dreptului comun, deoarece, conform normei tranzitorii de la art. VI din O.U.G. nr. 102/2021, doar "procedurile administrative gestionate de Fondul de garantare a asiguraților pentru plata sumelor cuvenite creditorilor de asigurări ai asigurătorilor pentru care a fost deschisă deja procedura de faliment, proceduri care au fost începute anterior intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, rămân supuse legii aplicabile la data începerii acestora. În schimb, în absența unei norme tranzitorii care să privească procedurile jurisdicționale, care nu sunt gestionate de Fond ci de instanța de judecată, regimul juridic al procedurii jurisdicționale urmează fi reglementate în acord cu principiul înscris la art. 24 C. proc. civ. conform căruia "dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare".

Observând că, la data începerii procesului (16 mai 2022 - data formulării contestației și declanșării procesului civil), dispozițiile art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015 fuseseră deja modificate prin O.U.G. nr. 102/2021, reglementând competența instanțelor civile de drept comun de a soluționa în primă instanță contestația împotriva deciziei Fondului, concluzia care se impune este că, în privința prezentului litigiului, competența aparține în primă instanță instanței civile iar nu instanței de contencios administrativ cum prevedea textul de lege în forma sa anterioară anului 2021.

Având în vedere considerentele expuse mai sus și luând act că valoarea obiectului cererii este superioară sumei de 200.000 RON, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (4), cu aplicarea art. 94 pct. 1 lit. k) coroborat cu art. 95 pct. 1 și art. 107 C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VI-a civilă.