ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2271/2023

HOTĂRÂRE

22.11.2023

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2023
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2271/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 22 noiembrie 2023

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 16.03.2023 pe rolul Judecătoriei Buftea sub nr. x/2023, reclamanta A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtelor B. și B. la plata sumei reprezentând compensație întârziere/anulare zbor și a dobânzii legale, cu cheltuieli de judecată.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 5 și 7 din Regulamentul CE 261/2004, art. 1522 C. civ., jurisprudența relevantă a Curții de Justiție a Uniunii Europene (cauzele C-402/07, C-432/07 și C-394/14).

II. Hotărârile care au generat conflictul de competență

Prin sentința nr. 4429/11.05.2023, Judecătoria Buftea a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca.

A reținut instanța că, în materia despăgubirilor întemeiate pe dispozițiile Regulamentului (CE) nr. 261/2004, se instituie o competență teritorială exclusivă în favoarea instanței de la locul de plecare sau de sosire a avionului.

Or, în speță, conform biletelor de transport aerian anexate, rezultă că zborul operat de societatea pârâtă a avut ca punct de plecare Aeroportul din Cluj Napoca, iar ca punct de sosire Aeroportul din Larnaca.

Pe cale de consecință, competența de soluționare a cauzei aparține Judecătoriei Cluj Napoca, în a cărei circumscripție se află locul de plecare a avionului.

Prin sentința nr. 10572/20.09.2023, Judecătoria Cluj-Napoca a declinat competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Buftea, a constatat conflictul negativ și a înaintat dosarul pentru soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție.

A reținut instanța că reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 400 euro, echivalent în RON la data plății, reprezentând compensație întârziere zbor, la care se adaugă dobânda legală, pretenție formulată în baza Regulamentului (CE) nr. 261/2004.

În privința unei astfel de cereri este competentă să soluționeze cererea, din punct de vedere teritorial, instanța de la sediul pârâtului, astfel cum rezultă din coroborarea art. 107 alin. (1) raportat la art. 1028 alin. (2) C. proc. civ.

Totuși, în cauză este vorba despre o competență de ordine privată, iar nu de ordine publică, care poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare.

Or, pârâta nu a invocat necompetența teritorială prin întâmpinare, iar instanța nu avea posibilitatea să o invoce din oficiu, față de prevederea legală precitată.

Totodată, reclamanta din prezentul litigiu nu este persoana direct prejudiciată, ci un cesionar de creanță, care a formulat acțiunea în temeiul unui contract de cesiune.

Prin urmare, Judecătoria Buftea nu putea, în lipsa unei invocări din partea pârâtei, să invoce din oficiu necompetentă teritorială a cauzei.

III. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea, pentru următoarele argumente:

Desesizarea celor două instanțe aflate în conflict a fost determinată de interpretarea diferită a normelor procedurale în materia competenței teritoriale în litigiile având ca obiect compensație întârziere/anulare zbor, conform dispozițiilor Regulamentului (CE) nr. 261/2004.

Astfel, Judecătoria Buftea a reținut că, în ceea ce privește competența teritorială în cauze având ca obiect compensații întemeiate pe un contract de transport aerian de persoane dintr-un stat membru într-un alt stat membru și pe dispozițiile regulamentului anterior evocat, este incidentă o competență exclusivă, deci de ordine publică, în favoarea instanței în circumscripția căreia se găsește locul de plecare (Cluj-Napoca) sau locul de sosire al avionului (Larnaca, Cipru), în acord cu prevederile regulamentului menționat.

Pe de altă parte, Judecătoria Cluj-Napoca, a reținut că, în speță, nu este incidentă o competență teritorială exclusivă, ci una de ordine privată, din moment ce reclamantul din litigiul pendinte este un cesionar contractual, care exercită o activitate profesională în domeniul recuperării creanțelor care constau în indemnizații de asigurare, care nu poate beneficia de forma specială de protecție dată de forum actoris, invocând, în acest sens, hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene din 31 ianuarie 2018, pronunțată în cauza C-106/17.

Se constată că reclamantul a formulat pretenția împotriva unei persoane străine, având naționalitatea unui stat membru al Uniunii Europene și un sediu secundar în România, fiind sesizată instanța competentă teritorial de la sediul secundar al pârâtei, Judecătoria Buftea, astfel încât devin aplicabile prevederile art. 7 pct. 5 din Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 al Parlamentului European și al Consiliului privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială, potrivit cărora: "o persoană care are domiciliul pe teritoriul unui stat membru poate fi acționată în justiție într-un alt stat membru: (...) în privința unei contestații rezultate din activitatea unei sucursale, a unei agenții sau a unei alte unități, în fața instanțelor de la locul unde se află sucursala, agenția sau unitatea în cauză", dar și prevederile art. 1.066 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora "sub rezerva situațiilor în care legea dispune altfel, instanțele române sunt competente dacă pârâtul are (...) un sediu secundar sau fondul de comerț pe teritoriul României la data introducerii cererii".

Obiectul cauzei este reprezentat de o cerere de valoare redusă, în care competența teritorială urmează regulile dreptului comun, astfel cum dispune art. 1.028 alin. (2) C. proc. civ.

Cererea derivă dintr-un contract de transport, fiind, astfel, atrasă incidența art. 113 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., potrivit căruia, pentru cererile ce izvorăsc dintr-un contract de transport, în afară de instanțele prevăzute la art. 107-112 din același act normativ, mai este competentă instanța locului de plecare sau de sosire. Din această perspectivă, competența ar fi putut reveni, ca instanță română, Judecătoriei Cluj-Napoca.

Dispozițiile legale anterior evocate prevăd o competență teritorială alternativă, ipoteză în care alegerea între instanțele deopotrivă competente revine reclamantului, în conformitate cu prevederile art. 116 C. proc. civ., și nu poate fi cenzurată nici de pârâtă și nici de către instanță.

Ca atare, odată făcută alegerea de către reclamant, instanța nu se poate dezînvesti prin declinarea competenței de soluționare a cauzei, din oficiu ori la cererea pârâtului, însă, deopotrivă, nici reclamantul nu poate reveni asupra alegerii, în favoarea unei alte instanțe competente.

Cum în prezenta cauză, reclamantul a înțeles să sesizeze cu soluționarea litigiului Judecătoria Buftea, instanță competentă prin raportare sediul pârâtei - Sucursalei Otopeni a operatorului de transport B. (din Otopeni, Calea x, Aeroportul Internațional Henri Coandă Terminal Plecări I, birourile 1-7, județul Ilfov), acesta a stabilit în mod definitiv competența de soluționare a cererii în favoarea acesteia.

Distinct de cele menționate anterior, chiar dacă reclamantul ar fi sesizat o instanță necompetentă, prin raportare la art. 129 alin. (2) pct. 3 și alin. (3) C. proc. civ., invocarea excepției se putea face doar de către pârât prin întâmpinare, potrivit art. 130 alin. (3) din același cod, necompetența fiind de ordine privată.

Or, în cauză, pârâta nu a transmis formularul de răspuns, conform art. 1.030 alin. (4) C. proc. civ. și nu a invocat o atare excepție, circumstanțe ce au atras, de asemenea, consolidarea competenței Judecătoriei Buftea.

Totodată, se observă ca fiind fondate reținerile Judecătoriei Cluj-Napoca relative la lipsa incidenței cazului de competență teritorială exclusivă reglementat de prevederile Regulamentului (UE) nr. 261/2004, din moment ce acestea au în vedere doar protecția consumatorilor în relația cu profesioniștii, reprezentați în acest domeniu de companiile de transport aerian, iar nu ipoteza societăților având calitatea de cesionare a unor drepturi de creanță decurgând din compensații recunoscute prin respectivul act normativ de drept european, care nu se pot bucura de protecția recunoscută consumatorilor, ipoteză în care își găsesc aplicarea dispozițiile naționale în materie de competență teritorială, anterior referite.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea.