ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 02.11.2023

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1948/2023

HOTĂRÂRE
02.11.2023
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1948/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 02 noiembrie 2023

Asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată în data de 21 martie 2022 sub nr. x/2021/a3, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, petentul A. a formulat cerere de recurs împotriva încheierii de ședință din 16 februarie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești – secția I civilă, în dosarul nr. x/2021.

Dosarul a fost repartizat completului de judecată nr. 10 care, prin rezoluția din 15 iunie 2022, a fixat termen de judecată la 13 octombrie 2022 în vederea soluționării recursului.

Prin încheierea de ședință din 13 octombrie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție – secția I civilă a suspendat judecata cererii de recurs formulate de petentul A., în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2) din C. proc. civ., reținând că, la apelul nominal, nu s-a prezentat niciuna dintre părți și nici nu s-a solicitat judecata cauzei în lipsă.

Prin rezoluția din 26 aprilie 2023, Înalta Curte, din oficiu, a stabilit termen de judecată la data de 15 iunie 2023, în vederea discutării perimării cererii de recurs formulată de petent.

La termenul de judecată din 15 iunie 2023, s-a dispus amânarea cauzei, pentru data de 02 noiembrie 2023, în vederea soluționării cererii de recuzare a membrilor completului nr. 10, cerere ce a fost anulată, ca netimbrată, prin încheierea pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 19 septembrie 2023.

La acest termen, Înalta Curte a reținut cauza în pronunțare asupra excepției de perimare, pe care o va admite pentru următoarele motive:

Potrivit art. 416 din C. proc. civ., "(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive neimputabile părții, timp de 6 luni. (2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță".

Conform art. 420 alin. (1) din C. proc. civ., perimarea se poate constata și din oficiu.

Reglementată ca o excepție de procedură, în strânsă legătură cu respectarea regulilor privind judecata, excepția de perimare este peremptorie, întrucât scopul admiterii ei este stingerea procesului în faza, în care acesta se află, și este absolută, întrucât este reglementată de norme imperative, fiind prevăzută în interesul părților dar și în interesul unei bune administrări a actului de justiție.

Pentru a interveni perimarea, este necesar să se constate că lăsarea în nelucrare a procesului se datorează culpei părții, existând în acest sens o prezumție simplă de culpă, dedusă din lipsa de stăruință în judecată în intervalul de timp reglementat de lege.

În speță, de la data când a intervenit suspendarea, respectiv 13 octombrie 2022, au trecut mai mult de 6 luni, timp în care recurentul nu a îndeplinit vreun act de procedură, prin care să fie întrerupt cursul suspendării, lăsând cauza în nelucrare pentru o perioadă ce depășește termenul reglementat de art. 416 alin. (1) din C. proc. civ.

Pentru considerentele menționate, având în vedere că lăsarea cauzei în nelucrare pentru o perioadă mai mare de 6 luni se datorează culpei părții, în temeiul art. 496 alin. (1) cu aplicarea art. 416 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte constată perimată cererea de recurs, cu a cărei soluționare a fost învestită.

Constată perimat recursul declarat de petentul A. împotriva încheierii din 16 februarie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești – secția I civilă, în dosarul nr. x/2021.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare, la Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pronunțată astăzi, 02 noiembrie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2024-01-31
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 203/2024
Ședința publică din data de 31 ianuarie 2024 Asupra recursului civil de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată în data de 14 noiembrie 2022 sub nr. x/2019, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, conte
ÎCCJ 2023-03-09
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 457/2023
Ședința publică din data de 09 martie 2023 Asupra recursului civil de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată în data de 23 martie 2022 sub nr. x/2021/a4, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, petentu
ÎCCJ 2024-09-19
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1902/2024
Ședința publică din data de 19 septembrie 2024 asupra recursului civil de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată în data de 8 februarie 2023 sub nr. x/2019/a2.3.2, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civil
ÎCCJ 2023-03-09
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 445/2023
Ședința publică din data de 09 martie 2023 Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată în data de 17 decembrie 2021 sub nr. x/2021, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, revizuentul A. a
ÎCCJ 2024-09-19
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1903/2024
Ședința publică din data de 19 septembrie 2024 Asupra recursului civil de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată în data de 25 iulie 2022 sub nr. x/2022, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, petenți
Sursă