ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 01.11.2023

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1896/2023

HOTĂRÂRE
01.11.2023
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1896/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 1 noiembrie 2023

Analizând excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, invocată de intimat, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, la data de 8 septembrie 2023, A. S.R.L. a solicitat strămutarea dosarului nr. x/2021 al Judecătoriei Vânju Mare, la o instanță de același grad, din circumscripția uneia dintre curțile de apel învecinate Curții de Apel București.

Petenta a motivat demersul său pe împrejurarea că intimatul B. este judecător la Tribunalul București, astfel încât avea obligația de a depune acțiunea civilă pe care a formulat-o împotriva societății petente la o judecătorie situată în circumscripția unei curți de apel învecinate Curții de Apel București. A susținut o astfel de împrejurare în fața Judecătoriei Vânju Mare, însă excepția necompetenței teritoriale a fost respinsă, ceea ce creează suspiciunea că judecătorul nu va fi imparțial.

Față de cererea de strămutare, intimatul B. a invocat excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, apreciind că este de competența curții de apel.

Înalta Curte reține că excepția este fondată pentru argumentele următoare:

Potrivit dispozițiilor art. 142 din C. proc. civ. "1) Cererea de strămutare întemeiată pe motiv de bănuială legitimă este de competența curții de apel, dacă instanța de la care se cere strămutarea este o judecătorie sau un tribunal din circumscripția acesteia. Dacă strămutarea se cere de la curtea de apel, competența de soluționare revine Înaltei Curți de Casație și Justiție. În cazul cererilor de strămutare întemeiate pe motivul de bănuială legitimă vizând calitatea părții de judecător la o instanță din circumscripția curții de apel competente, precum și a celor vizând calitatea de parte a unei instanțe din circumscripția aceleiași curți, competența de soluționare revine Înaltei Curți de Casație și Justiție. Cererea de strămutare se depune la instanța competentă să o soluționeze, care va înștiința de îndată instanța de la care s-a cerut strămutarea despre formularea cererii de strămutare."

După cum rezultă expres din acest text de lege, competența de soluționare a cererii de strămutare, bazată pe calitatea de judecător a părții și pe motive de bănuială legitimă, aparține Înaltei Curți de Casație și Justiție doar în situația în care judecătorul își desfășoară activitatea într-o instanță din circumscripția curții de apel competente.

Or, în cauza pendinte, instanța competentă este Judecătoria Vânju Mare, aflată în circumscripția Curții de Apel Craiova. Însă, intimatul B. nu își desfășoară activitatea în cadrul unei instanțe aflate în circumscripția Curții de Apel Craiova, acesta fiind judecător la Tribunalul București. Așadar, judecătorul reclamant activează în raza Curții de Apel București, adică la o instanță aflată în circumscripția altei curți de apel decât cea competentă să se pronunțe în cauza de față.

Prin urmare, nu sunt îndeplinite cerințele impuse de textul de lege menționat, pentru a fi atrasă competența Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În acest sens, prin raportare la teza I a textului legal menționat, competența de soluționare a cauzei aparține Curții de Apel Craiova.

Pentru aceste considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 132 din C. proc. civ., raportat la prevederile art. 142 alin. (1) din același act normativ, Înalta Curte constată că instanța competentă material a soluționa cererea de strămutare este Curtea de Apel Craiova, instanță în favoarea căreia va dispune declinarea de competența.

Declină competența de soluționare a cererii privind strămutarea dosarului nr. x/2021 al Judecătoriei Vânju Mare, formulată de petenta A. S.R.L., în favoarea Curții de Apel Craiova, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 noiembrie 2023.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2023-02-06
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 160/2023
Ședința publică din data de 6 februarie 2023 Deliberând asupra excepției necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea cererii de strămutare, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei
ÎCCJ 2021-03-30
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 667/2021
Ședința publică din data de 30 martie 2021 Deliberând asupra excepției necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea cererii de strămutare, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Cu
ÎCCJ 2022-10-25
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2019/2022
Ședința publică din data de 25 octombrie 2022 Deliberând asupra excepției necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea cererii de strămutare, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei
ÎCCJ 2023-09-21
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1340/2023
Ședința publică din data de 21 septembrie 2023 Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția I civilă la data de 13 iunie 2023, petentul A. a solicitat strămuta
ÎCCJ 2021-09-23
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1757/2021
Ședința publică din data de 23 septembrie 2021 asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la 2 septembrie 2021, petentul a solicitat strămutarea dos
Sursă