ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1230/2023

Ședința publică din data de 16 mai 2023

Asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

În considerentele acestei sentințe, prima instanță a reținut că formularea cererii în despăgubire în temeiul Legii nr. 213/2015 își are izvorul în dreptul de regres al asiguratorului CASCO împotriva asiguratorului RCA al persoanei vinovate de producerea accidentului, astfel cum este acesta reglementat de dispozițiile Legii nr. 136/1995, aplicabile cauzei în raport cu data încheierii polițelor de asigurare și data producerii accidentului rutier. S-a mai constatat că Fondul de Garantare a Asiguraților este învestit cu analiza unor raporturi juridice de drept privat, ce au luat naștere între doi profesioniști, astfel că decizia emisă în soluționarea cererii în despăgubire va avea aceeași natură juridică.

Totodată, Curtea de Apel București a reținut că prin modificările aduse dispozițiilor art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, prin O.U.G. nr. 102/2021 s-a stabilit că decizia prin care s-a soluționat cererea de despăgubire poate fi atacată la instanțele civile.

Pe cale de consecință, s-a constatat că, pentru rațiuni de simetrie, inclusiv cererile formulate împotriva refuzului de a se emite decizia de soluționare a cererii în despăgubire trebuie adresate tot acestor instanțe, în considerarea raporturilor juridice de ordine privată ce se impun a fi analizate, ce au luat naștere între asiguratorul CASCO și asiguratul său, pe de o parte, și între asiguratorul CASCO și asiguratorul persoanei vinovate de producerea evenimentului rutier, pe de altă parte.

În pronunțarea acestei sentințe, instanța a reținut că acțiunea se circumscrie unei cereri în contencios administrativ, fiind întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 554/2004.

Judecătoria Sectorului 2 București a avut în vedere dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, precum și art. 8 teza a II-a din Legea nr. 554/2004, concluzionând că se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.

S-a mai reținut că instanța nu poate aplica prin analogie dispozițiile art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, în forma în vigoare la data introducerii acțiunii, respectiv așa cum au fost modificat prin intrarea în vigoare la 24.09.2021 a O.U.G. nr. 102/2021 art. I pct. 23 și III alin. (1), în condițiile în care normele de competență sunt de strictă interpretare și aplicare. Legiuitorul a dat în competența instanțelor civile litigii având ca obiect contestarea deciziilor pronunțate de Fondul de Garantare a Asiguraților prin care acesta soluționează cererile de plată a despăgubirilor, litigii care aparțin sferei contenciosului administrativ. S-a reținut că soluționarea acestora de către instanțele civile reprezintă o excepție de la regulă și în nici un caz nu se poate extinde sfera de competența a instanțelor civile asupra tuturor cauzelor care implică Fondul de Garantare a Asiguraților.

În consecință, instanța a constatat că nu este competentă să soluționeze cauza, deoarece această competență revine curții de apel de la sediul reclamantei, conform art. 10 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte, constatând existența conflictului negativ de competență, în sensul art. 133 alin. (2) C. proc. civ., ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece litigiul, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București, secția Civilă, pentru următoarele considerente:

Instanța supremă reține că în cauză conflictul privește competența materială de soluționare a litigiului, apariția conflictului negativ de competență a fost determinată de modul diferit în care cele două instanțe au interpretat dispozițiile art. 13 din Legea nr. 213/2015, precum și natura juridică a cererii de chemare în judecată, civilă sau de contencios administrativ.

Potrivit dispozițiilor art. 13 din Legea nr. 213/2015, astfel cum au fost modificate prin O.U.G. nr. 102/2021, "(5) În caz de respingere a sumelor pretinse se va emite o decizie de respingere, motivată; împotriva deciziei se poate formula contestație în termen de 30 zile de la comunicarea acesteia, sub sancțiunea decăderii, la instanțele civile de la sediul Fondului, potrivit normelor de competență generală din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare. (5

1

) Hotărârile judecătorești pronunțate potrivit alin. (5) sunt supuse căilor de atac prevăzute de Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare."

Ipoteza reglementată de dispozițiile legale citate presupune emiterea unei decizii de respingere a despăgubirilor de către Fondul de Garantare a Asiguraților, ca atare, are în vedere cazul în care pârâtul înțelege să raspundă cererii de acordare a despăgubirilor.

În cauza dedusă judecății însă, reclamanta invocă lipsa oricărui răspuns din partea Fondului de Garantare a Asiguraților.

Având în vedere această particularitate a cauzei, Înalta Curte reține că, deși legea nu se referă explicit la ipoteza în care Fondul de Garantare a Asiguraților refuză, prin omisiune, să răspundă cererii de acordare a despăgubirilor, nu se poate concluziona, pe de o parte, că cererea ar aparține materiei contenciosului administrativ, ori, pe de altă parte, că atare conduită a pârâtului de a nu răspunde ar putea rămâne în afara controlului jurisdicțional.

Referitor la natura juridică a pretențiilor din cuprinsul cererii introductive, aceasta este de drept civil, având ca obiect un drept de creanță izvorât din contractul de asigurare, în contextul producerii riscului asigurat.

Faptul că, în cazul specific al insolvabilității sau falimentului asigurătorului, creanța rămasă nesatisfăcută beneficiază de o garanție legală, fiind acoperită din disponibilitățile Fondului de Garantare a Asiguraților, nu are drept semnificație nașterea unui raport juridic nou, între creditor și Fond, distinct de raportul primar. Concluzia în acest sens este susținută de jurisprudența obligatorie a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, decizia nr. 29/2020, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 509/15.06.2020.

În ceea ce privește instanța competentă, dispozițiile art. 13 din Legea nr. 213/2015 instituie, o dată cu intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 102/2021, competența instanțelor civile în a căror rază teritorială se află sediul Fondului de Garantare a Asiguraților de a soluționa atât contestația împotriva deciziei de respingere a despăgubirilor, cât și calea de atac formulată împotriva hotărârii pronunțate în soluționarea contestației.

Astfel, potrivit Notei de fundamentare a O.U.G. nr. 102/2021, legiuitorul delegat a precizat, fără a se lăsa loc de interpretare, că se are în vedere "modificarea căii de atac a deciziilor Fondului de respingere a plății sumelor solicitate; astfel, proiectul de Ordonanță de urgență prevede faptul că asemenea decizii pot fi contestate la instanțele civile de la sediul Fondului (spre deosebire de prevederile actuale care stabilesc posibilitatea de contestare la Curtea de Apel București), căile de atac fiind cele prevăzute de C. proc. civ. (…)".

Așadar, pentru identitate de rațiune și egalitate de tratament juridic, se impune ca, și în cazul refuzului Fondului de Garantare de a soluționa cererea, manifestat prin lipsa oricărui răspuns, să poată fi formulată contestație, tot la instanțele civile de la sediul Fondului de Garantare, potrivit regulilor prevăzute la art. 13 alin. (5) si respectiv alin. (5

1

) din Legea nr. 213/2015.

Având în vedere că, potrivit art. 94 alin. (1) lit. k) din C. proc. civ., judecătoriile judecă orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, indiferent de calitatea părților, profesioniști sau neprofesioniști și, în raport de faptul că Fondul de Garantare are sediul în sectorul 2 al Municipiului București, competentă material și teritorial să soluționeze cauza este Judecătoria Sectorului 2 București, secția Civilă.

Pentru toate aceste considerente, în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București, secția Civilă, căreia i se va trimite dosarul spre judecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București, secția Civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 mai 2023.