ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 879/2023

Ședința publică din data de 17 februarie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată depusă la data de 29.06.2022 pe rolul Curții de Apel Alba Iulia – secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Justiției, suspendarea executării actului administrativ, respectiv a Ordinului Ministrului Justiției nr. 2278/C/23.05.2022 al Ministerului Justiției până la soluționarea acțiunii în anularea acestuia.

Prin sentința nr. 159/2022 pronunțată la data de 14 iulie 2022, Curtea de Apel Alba Iulia – secția de contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondată atât excepția lipsei de interes invocată de către pârât, cât și cererea de suispendare a executării actului administrativ formulată de reclamantul A..

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamantul A., întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și reținând cauza spre rejudecare, a solicitat ca instanța de judecată să dispună admiterea cererii de suspendare a executării actului administrativ, respectiv a Ordinul Ministrului Justiției nr. 2278/C din 23.05.2022 până la soluționarea acțiunii în anularea acestuia pe fond conform art. 14 din Legea nr. 554/2004.

În motivarea recursului, se arată că este incident motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., hotărârea instanței de fond fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Susține în acest sens că prima instanță nu a antamat fondul dreptului litigios, nu a analizat principalul efect juridic al unei anulări, respectiv repunerea părților în situația anterioară și conține o motivare lacunară cu privire la inaplicabilitatea cazului bine justificat.

Critică totodată că, în motivarea hotărârii atacate s-a reținut faptul că prin cererea de chemare în judecată pentru anularea deciziei de pensionare nu s-ar fi invocat nici un viciu de competență, formă sau procedură, încălcându-se astfel principiul disponibilității cu care a fost investită instanța.

De asemenea, arată că sentința atacată este incompletă cu privire la susținerile orale ale reprezentantului său legal, instanța omițând să menționeze aspecte esențiale susținute oral cu privire la existența cazului bine justificat.

Susține recurentul faptul că sentința atacată încalcă normele de drept material deoarece instanța a fost investită cu soluționarea unei cereri de suspendare a executării actului administrativ iar instanța practic a tranșat litigiul acestuia de anulare a deciziei de pensionare analizând condiția unui caz justificat pe fond.

Apreciază totodată că hotărârea atacată este dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material aplicabile în cauză având în vedere faptul că sunt îndeplinite cumulativ condițiile imperative pentru suspendarea actului administrativ, respectiv: cazul bine justificat prevăzut de art. 2 lit. t), prevenirea unei pagube iminente prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. s) și procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Intimatul-pârât Ministerul Justiției a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

În esența se susține că soluția instanței de fond este una legală și temeinică, cu aplicarea întocmai a normelor de drept material incidente în cauză., sens în care arată că cererea de suspendare a executării actului administrativ nu este justificată întrucât nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, respectiv existența unui caz bine justificat și necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

În cauza dedusă judecății, reclamantul A. a sesizat instanța de contencios administrativ cu cerere de suspendare a executării Ordinului Ministrului Justiției nr. 2278/C/23.05.2022 până la soluționarea acțiunii în anularea acestuia, conform art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este nefondat. Înalta Curte constată că potrivit acestui motiv, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța, deși a recurs la textele de lege aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față acest motiv nu este incident, având în vedere că interpretarea pe care prima instanță a dat-o dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004 este una în conformitate cu litera și spiritul unor astfel de texte normative.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond".

Înalta Curte are în vedere împrejurarea că acțiunea privind suspendarea executării actului administrativ se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor reclamantului, atunci când acestea sunt supuse unui risc iminent de vătămare, pentru a se evita exercitarea abuzivă a prerogativelor de care dispun autoritățile publice.

În acest context, suspendarea executării actelor administrative reprezintă un eficient instrument procedural menit a asigura respectarea principiului legalității, fiind reglementat, în planul contenciosului administrativ, de prevederile art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, însă reprezintă și o ipoteză de excepție de la regula caracterului executoriu al actului administrativ, sens în care este de strictă interpretare și presupune îndeplinirea unor exigențe specifice. Conform acestora, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.

Executarea unui act administrativ va putea fi suspendată numai în situația în care instanța va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiții cazul bine justificat și paguba iminentă, cele două condiții determinându-se reciproc, neputându-se vorbi despre un caz bine justificat fără a exista pericolul producerii pagubei și invers.

Or, cazul bine justificat și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească și drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

Din dispozițiile generale ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, rezultă că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, adoptat pe baza și în limitele legii, fiind executoriu din oficiu.

Noțiunea de caz bine justificat are o definiție legală reglementată prin dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. t), din Legea nr. 554/2004 care prevăd că, printr-o astfel de noțiune se înțeleg: "împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoiala serioasă în privința legalității actului administrativ".

În cazul suspendării actului administrativ fiscal instanța este chemată să realizeze o analiză de aparență a legalității, fără a influența și afecta fondul cauzei, verificarea fiind una limitată doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra sus indicatei prezumții.

Asemenea împrejurări vădite, cu titlu exemplificativ, însă fără a fi limitative, au fost reținute de instanța supremă ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depășirea competenței, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziții legale declarate neconstituționale, nemotivarea actului administrativ ori modificarea importantă a acestuia în calea recursului administrativ.

În prezenta cauză argumentele invocate ca fiind "împrejurări vădite", nu au capacitatea de a produce o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ.

Aceste indicii de nelegalitate este necesar să fie evidente, pentru a putea fi identificate cu ușurință la nivelul aparențelor.

Or, aspectele prezentate de recurentul-reclamant, în susținerea îndeplinirii condiției cazului bine justificat, respectiv existența pe rolul instanței de judecată a unui dosar având ca obiect anularea actului administrativ a cărei suspendare se solicită nu poate fi circumscrisă unei împrejurări de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ. Sub acest aspect, nici susținerile referitoare la faptul că efectul juridic principal al anulării actului constă în repunerea părților în situația anterioară nu pot fi subsumate condiției cerute de norma art. 14 din Legea nr. 554/2004.

În concret, pentru a interveni suspendarea pe cale judecătorească a executării unui act administrativ trebuie să existe un indiciu temeinic de nelegalitate a actului administrtaiv a cărei suspendare se solicită, care să creeze o îndoială rezonabilă privind prezumția de legalitate de care se bucură actul administrativ, fără a fi necesar a răsturna această prezumție, răsturnare care se poate petrece în fața instanței care examinează cererea în anularea actului administrativ.

Faptul că împotriva actului administrativ a fost formulată acțiune de anulare, nu înseamnă că actul este nelegal, verificarea legalității actului urmând a se face în cadrul soluționării cererii de anulare. În cadrul cererii de suspendare, reclamantul este chemat a arăta care sunt acele împrejurări de fapt și de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra legalității actului, cerință ce nu a fost îndeplinită în prezenta cauză.

În condițiile în care elementele invocate de recurent nu sunt apte a determina o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ atacat, cererea de suspendare a executării Ordinului nr. 2278/C/23.05.2022, corect a fost respinsă de instanța de fond.

Prin raportare la considerentele anterior expuse, Înalta Curte reține că prima instanță a realizat o corectă aplicare a normelor de drept material, stabilind legal că aspectele evocate de recurentul - reclamant nu pot fi încadrate în parametrii reglementați de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, spre a fi reținută îndeplinirea condiției existenței cazului bine justificat.

În ce privește condiția pagubei iminente, în acord cu judecătorul de primă jurisdicție, reține și Înalta Curte că chiar dacă în cauză s-ar contura existența unui prejudiciu sub forma lipsei veniturilor obținute din desfășurarea activității de executor judecătoresc, cererea de suspendare nu poate fi admisă câtă vreme cele două condiții prevăzute de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 trebuiesc îndeplinite în mod cumulativ, neîndeplinirea unei condiții determinând respingerea cererii de suspendare a executării actului administrativ.

Ca atare, Înalta Curte reține că recurentul-reclamant nu prezintă critici concrete din care să rezulte că prima instanță ar fi dat o interpretare greșită normelor de drept material.

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței nr. 159/2022 din 14 iulie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 februarie 2023.