ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3599/2021

Ședința publică din data de 10 iunie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII -a contencios administrativ și fiscal, la data de 03.07.2018, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților a formulat contestației împotriva deciziei nr. 12032/13.12.2017, comunicată prin poștă la data de 12.02.2018, solicitând admiterea contestației, anularea deciziei nr. 12032/13.12.2017 și obligarea FGA la plata sumei de 30.139,82 RON, conform facturii nr. x/10.01.2017 emisă de B. S.R.L.

Prin sentința civilă nr. 4893 din data de 27 noiembrie 2018, Curtea de Apel București – secția a VIII -a contencios administrativ și fiscal a respins contestația ca tardiv formulată.

Împotriva sentinței civile nr. 4893 din 27 noiembrie 2018 a Curții de Apel București – secția a VIII -a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A., invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac exercitate, recurentul – reclamant a arătat că instanța a admis excepția tardivității formulării acțiunii fără a-i da posibilitate să ia cunoștință și să iși spună punctul de vedere cu privire la această excepție.

Dreptul la un proces echitabil (art. 6 C. proc. civ.) implică, date fiind și dispozițiile art. 14 (contradictorialitatea), și ale art. 15 (oralitatea) precum și ale art. 22 alin. (2) teza 2- și teza 1 C. proc. civ. dreptul părții de a-și spune părerea cu privire la mijloacele de apărare invocate de către cealaltă parte, inclusiv excepțiile.

Recurentul – reclamant a susținut că sentința recurată încalcă și prevederile art. 2539 alin. .2 C. civ., care prevăd (2) Prescripția nu este întreruptă dacă cel care a tăcut cererea de chemare în judecată sau de arbitrare ori de intervenție în procedura insolvenței sau a urmăririi silite a renunțat la ea, nici dacă cererea a fost respinsă, anulată ori s-a perimat printr-o hotărâre rămasă definitivă. Cu toate acestea, dacă reclamantul, în termen de 6 luni de la data când hotărârea de respingere sau de anulare a rămas definitivă, introduce o nouă cerere, prescripția este considerată întreruptă prin cererea de chemare în judecată sau de arbitrare precedentă, cu condiția însă ca noua cerere să fie admisă".

Or, recurentul a mai formulat o cerere de chemare în judecată, anulată în procedura regularizării(dosar nr. x/2018), fapt cunoscut de intimat.

Prin întâmpinarea formulată, intimatul – pârât Fondul de Garantare a Asigiuraților a invocat excepția tardivității formulării recursului. Excepția a fost respinsă la acest termen de judecată.

Pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Recurentul – reclamant A. a supus controlului de legalitate al instanței de contencios administrativ decizia nr. 12032/13.12.2017, prin care Fondul de Garantare a Asiguraților a respins cererea de plată cu privire la suma de 30.139,82 RON.

În susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., recurentul – reclamant a arătat că hotărârea atacata încalcă dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare si principiul oralității si contradictorialității, întrucât instanța de fond a soluționat excepția tardivității acțiunii, fără a-i da posibilitate să ia cunoștință și să-și spună punctul de vedere cu privire la această excepție.

Instanța de control judiciar constată că, prin întâmpinarea depusă la data de 20.08.2018, pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților a invocat excepția tardivității formulării acțiunii. Întâmpinarea a fost comunicată reclamantului la data de 13.09.2018, așa cum rezultă din procesul – verbal de primire aflat la dosarul de fond, și a fost pusă în discuția părților la termenul din data de 27.11.2018.

Deși a fost legal citat pentru termenul din data de 27.11.2018, reclamantul nu s-a prezentat și nici nu a formulat în scris apărări cu privire la excepția tardivității, însă a depus dosar, la data de 27.11.2018, o notă de probe, prin care a solicitat încuviințarea probei cu expertiză tehnică.

Față de cele arătate, Înalta Curte constată că susținerile recurentului privind încălcarea dreptului la apărare și a principiului contradictorialității sunt nefondate.

În susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurentul – reclamant a arătat că termenul de 10 zile prevăzut de art. 19 alin. (2) din Legea nr. 503/2004 este un termen de prescripție și a fost întreruptă curgerea acestuia prin formularea acțiunii ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2018, acțiune ce a fost anulată în procedura regularizării.

Înalta Curte constată că prin Decizia nr. 12032/13.12.2017, Fondul de Garantare a Asiguraților a respins cererea de plată cu privire la suma de 30.139,82 RON.

Decizia de soluționare a fost comunicată reclamantului la data de 15.02.2018, conform datei aplicate de Oficiul Poștal pe plicul confirmarea de primire semnată și de reclamant și datată 15.02.2018, iar acțiunea ce face obiectul prezentei cauze a fost formulată la data de 03.07.2018.

Potrivit dispozițiilor art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, "în caz de respingere a sumelor pretinse se va emite o decizie de respingere. Împotriva deciziei se poate formula contestație, în condițiile prevăzute la art. 19 din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare".

De asemenea, art. 19 alin. (2) din Legea nr. 503/2004 prevede următoarele: "Împotriva deciziei, societatea de asigurare/reasigurare poate face contestație la secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, în termen de 10 zile de la data comunicării, sub sancțiunea decăderii".

Instanța de control judiciar constată că termenul de 10 zile prevăzut de art. 19 alin. (2) din Legea nr. 503/2004 este un termen de decădere, astfel cum legea în mod expres îl califică.

În dreptul procesual, noțiunea de "decădere" semnifică, pe de o parte, ideea pierderii unui drept neexercitat la timp sau pentru conservarea căruia nu s-au făcut, la timp, formalitățile prevăzute de lege, iar, pe de altă parte, semnifică imposibilitatea juridică de a exercita acel drept peste termen. Atât timp cât legea limitează temporal exercițiul unui drept procesual, consecința este interdicția pentru titularul acelui drept de a-1 exercita după expirarea termenului.

Decăderea constituie, așadar, atât efectul, cât și sancțiunea nerespectării termenelor procedurale legale imperative absolute - adică a acelor termene acordate părților din proces în vederea efectuării unui anumit act de procedură într-un termen determinat. Astfel, decăderea împiedică partea să mai săvârșească acte de procedură după expirarea termenului, din cauza faptului că, actul tardiv, fiind lipsit de efecte, va fi întotdeauna considerat un act nul.

Așadar termenul în discuție nu este un termen de prescripție, ci un termen de decădere în sensul art. 2545 alin. (1) C. civ.. Nefiind un termen de prescripție, termenului de 10 de zile nu îi sunt aplicabile regulile acestor termene nici în privința datei de la care începe să curgă nici în privința suspendării sau întreruperii.

Față de cele expuse, Înalta Curte constată că este corectă soluția instanței de fond, de admitere a excepției tardivității acțiunii, având în vedere că, raportat la comunicarea deciziei(15.02.2018) și data depunerii acțiunii de către reclamant(03.07.2018), acțiunea a fost formulată cu depășirea termenului de decădere stabilit de art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, coroborat cu art. 19 alin. (2) din Legea nr. 503/2004.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 4893 din 27 noiembrie 2018 a Curții de Apel București, secția VIII – a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 iunie 2021.