ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3118/2022

Ședința publică din data de 31 mai 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2019, reclamantul MINISTERUL AFACERILOR INTERNE - DIRECȚIA ASIGURARE LOGISTICĂ INTEGRATĂ a chemat în judecată pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAȚILOR, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună anularea Deciziei nr. 21254 din 02.10.2019 emisă de pârât și admiterea cererii de plată pentru recuperarea tuturor cheltuielilor ocazionate cu repararea autovehiculului aparținând reclamantului.

Prin sentința civilă nr. 203 din 19 martie 2020, Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte cererea formulată de reclamantul Ministerul Afacerilor Interne - Direcția Asigurare Logistică Integrată, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților; a anulat Decizia nr. 21254/2.10.2019 emisă de pârât în sensul că a admis cererea de plată a sumei de 3.664,51 RON și a respins în rest cererea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, rejudecând, respingerea acțiunii formulate de partea reclamantă.

În dezvoltarea recursului, recurentul – pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a susținut, în esență, că asiguratul MAI - Direcția de Logistică în mod neîntemeiat a solicitat plata unui prejudiciu, constând în contravaloarea reparațiilor efectuate la auto asigurat cu polița Casco emisă de A., aparținând intimatului, întrucât, la data formulării atât a cererii de plată cât și a contestației la decizia FGA de respingere a cererii de plată, autovehiculul era deja reparat, fiind adus în starea inițială accidentului, fiind atins astfel caracterul indemnitar.

Solicitarea de plată a sumei reprezentată de c/v reparațiilor reprezintă o îmbogățire fără just temei, aspect relevat și în fața instanței de fond în cadrul dezbaterilor. Plata despăgubirii a fost efectuată de asigurător în contul unității reparatoare, care era îndreptățită să primească suma reprezentata de c/v reparațiilor efectuate. Așadar, asigurătorul și-a îndeplinit obligațiile de față asumate prin contractul de asigurare Casco, hotărârea instanței de fond fiind dată cu încălcarea art. 1270 C. civ., cât și a dispozițiilor art. 1, 2, 12 și 14 din Legea nr. 213/2015 și art. 16 și 21 din Norma nr. 16/2015. Din analiza prev. art. 12 alin. (1) din Legea 213/2015, precum și a prevederilor art. 16.18 și 20 alin. (3) și art. 21 alin. (2) din Norma 16/2015, reiese evident obligația FGA de a proceda la verificarea documentelor justificative din dosarul de daune, neputându-se limita doar la plata sumelor solicitate fără a efectua o analiză proprie și o verificare a cererilor de plată și a înscrisurilor atașate.

Instanța de fond în mod neîntemeiat a înțeles să oblige FGA la plata sumei de 3.664,51 RON reprezentând c/v reparații, sumă care nu era cuvenită intimatului-reclamant întrucât autoturismul aparținând acestuia era reparat de unitatea service care avea o convenție de colaborare cu asigurătorul către care trebuia efectuată plata în baza răspunderii contractuale derivând din contractul de prestări servicii încheiat între A. și B..

Concluzionând, intimatul-reclamant MAI Direcția de Logistica nu justifică existența unei creanțe din asigurări, întrucât autoturismul a fost reparat și suma era cuvenita unității reparatoare, însă instanța, în mod eronat, a obligat FGA la plata c/v reparației în cuantum de 3.664,51 RON tot în contul MAI Direcția de Logistică, astfel intimatul-reclamant aflându-se în situația unei îmbogățiri fără just temei (autoturismul reparat și suma reprezentând c/v reparații).

În conformitate cu art. 12 din Legea nr. 213/2015, Fondul de garantare a asiguraților procedează la plata indemnizațiilor/despăgubirilor cuvenite creditorilor de asigurări ai asigurătorului în faliment, cu respectarea condițiilor de asigurare generale și specifice prevăzute în contractele de asigurare și cu normele aplicabile în materie, în vigoare la data producerii evenimentului asigurat.

Principalul scop al FGA este acela de protejare a creditorilor de asigurare, subscrisa fiind obligată să acționeze ca un profesionist pentru eficientizarea fondurilor publice pe care le gestionează și, pe cale de consecință, analizează cu maximă atenție dosarele de daune în scopul evitării riscului diminuării nejustificate a resurselor FGA.

Despăgubirea ce se poate plăti creditorului de asigurări cu titlu de despăgubire nu poate depăși cuantumul pagubei suferite, întrucât despăgubirea are doar caracter reparator, și nu este menită a aduce o îmbogățire fără justă cauză asiguratului/petentului. Acesta este și criteriul în baza căruia Fondul de garantare a asiguraților instrumentează dosarele de dauna și acordă despăgubiri creditorilor de asigurare.

Limitarea obligațiilor Fondului de garantare a asiguraților derivă din dispozițiile legale, astfel cum le-a menționat mai sus, Fondul putând proceda, în condițiile Legii nr. 213/2015 și a Normelor emise în aplicarea acesteia, doar la plata creanțelor de asigurare certe, lichide și exigibile către creditorii de asigurări definiți în mod expres.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților este nefondat, pentru următoarele considerente:

Motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ. ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material"), este nefondat, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Potrivit prevederilor art. 51 alin. (9) din Norma ASF nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule potrivit cărora "Despăgubirile nu pot depăși: a) cuantumul pagubei, valoarea vehiculului la data producerii evenimentului și nici limita de despăgubire prevăzută în polița de asigurare RCA, în cazul unei daune totale, în situația în care păgubitul face dovada reparării vehiculului; b) cuantumul pagubei, diferența dintre valoarea vehiculului la data producerii accidentului și valoarea rămasă și nici limita de despăgubire prevăzută în polița de asigurare RCA, în cazul unei daune totale, în situația în care păgubitul nu face dovada reparării vehiculului, și în cazul daunelor parțiale" și dispozițiile art. 51 alin. (3) din Norma 23/2014 conform cărora "Cuantumul pagubei la vehicule este egal cu costul reparațiilor părților componente sau ale pieselor avariate ori cu costul de înlocuire a acestora, inclusiv cheltuielile pentru materiale, precum și cele de demontare și montare aferente reparațiilor și înlocuirilor necesare ca urmare a pagubelor produse prin respectivul accident de vehicul, stabilite la prețurile practicate de unitățile de specialitate, la care se adaugă cheltuielile cu transportul vehiculului, precum și cele efectuate pentru limitarea pagubelor, dovedite cu documente justificative, potrivit art. 53".

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (1) și (3) din Legea nr. 213/2015 prin care "Fondul, ca schemă de garantare în domeniul asigurărilor, are ca scop protejarea creditorilor de asigurări de consecințele insolventei unui asigurător", respectiv "garantează plata de indemnizații/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative și obligatorii, încheiate, în condițiile legii, în cazul falimentului unui asigurător".

În cadrul instrumentării dosarului de daună numărul x, având ca obiect cererea de plată a reparațiilor pentru autoturismul aparținând instituției reclamante, recurentul - pârât a apreciat că "la data de 07.03.2014, asigurătorul A. S.A. a achitat despăgubirea în valoare de 3664,51 RON în contul unității service reparatoare" S.C. B. S.R.L.

În consecință, Fondul de Garantare a Asiguraților a emis Decizia nr. 21254 din 02.10.2019, prin care a apreciat că "cererea de plată formulată de petentă este neîntemeiată, întrucât asigurătorul A. și-a îndeplinit obligația de plată în integralitate" și a respins cererea de plată, în principal ca neîntemeiată, iar în subsidiar ca fiind rămasă fără obiect.

Anterior, prin Decizia nr. 10385 din 31.10.2017, pârâtul a apreciat că, urmare a prescrierii dreptului, nu se justifică acordarea despăgubirii pentru autovehiculul avariat, invocând prevederile art. 2519 alin. (1) din C. civ.

După soluționarea contestației formulate împotriva acestei decizii, prin decizia civilă nr. 1635/2018, definitivă prin nerecurare, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel București a admis cererea reclamantului Ministerul Afacerilor Interne - Direcția Asigurare Logistică Integrată în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților și a dispus anularea Deciziei nr. 10385 din 31.10.2017 și obligarea pârâtului să soluționeze pe fond cererea de plată formulată de M.A.I.

Înalta Curte observă în cuprinsul acestei prime decizii, recurentul – pârât nu a făcut nicio mențiune referitoare la împrejurarea că plata ar fi fost efectuată.

Totodată, recurentul - pârât se contrazice în propriile afirmații în legătură cu momentul efectuării plății, invocând două momente diferite. Astfel, în cuprinsul întâmpinării la pag. 3, par. 1 afirmă faptul că "suma de 3.664,51 RON (sumă acceptată la plată de A.)", a fost "achitată integral de A. la data de 16.12.2013", iar potrivit Deciziei nr. 21254/02.10.2019, asigurătorul A. S.A. a achitat despăgubirea în valoare de 3.664,51 RON în contul unității service reparatoare la data de la data de 07.03.2014.

Recurentul nu a prezentat însă înscrisuri care să poată face dovada acestor susțineri, înscrisuri care, desigur, ar fi putut clarifica acest aspect, neexistând nicio dovadă a plății sumei de 3.664,51 RON către unitatea reparatoare (extras de cont, chitanță, ordin de plată, confirmare a instituției de credit sau un document emis de asigurător în care să se menționeze beneficiarul și data plății, denumirea instituției bancare prin intermediul căreia a fost efectuată plata, numărul documentului de plată și suma achitată).

Neexistând dovada plății, după cum corect a reținut și instanța de fond, în mod evident nu se poate reține că plata despăgubirilor a fost efectuată și astfel nu poate fi primită susținerea recurentului referitoare la îmbogățirea fără just temei a intimatului - reclamant.

De asemenea, constatând că prin cererea de plată adresată F.G.A. a fost solicitată suma de 3664,51 RON, această valoare a despăgubirilor fiind confirmată de documentele anexate, respectiv factură, propunere de plată a inspectorului de daună, notă justificare diferențe, instanța de fond în mod corect a admis acțiunea formulată de reclamant și a dispus anularea Deciziei nr. 21254/2.10.2019, emisă de pârât.

Pentru argumentele expuse, constatând că nu sunt întrunite motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) din același cod, raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, va respinge ca nefondat recursul declarat de pârât și, în consecință, va menține sentința de fond atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 203 din 19 martie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 31 mai 2022.