ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2745/2023

Ședința publică din data de 23 mai 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Obiectul acțiunii deduse judecății

Prin acțiunea înregistrată la data de 14.06.2021 pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2021, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, solicitând, în temeiul art. 19 din Legea nr. 554/2004, obligarea la plata de despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin respingerea cererii de plată înregistrate la FGA sub nr. x/04.04.2017 constând în:

- în principal, penalități de întârziere în cuantumul stabilit prin normele legale speciale incidente în materia asigurărilor, respectiv de 0,2%/zi de întârziere, potrivit Normei ASF nr. 23/2014, de la împlinirea a 30 de zile de la data depunerii cererii de plată și până la data plății efective, până la data de 06.09.2021, respectiv în cuantum de 2853.22 RON,

- în subsidiar, dobânda legală penalizatoare stabilită conform prevederilor art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011.

Hotărârea primei instanțe

Prin sentința civilă nr. 1841/2021 din 7 decembrie 2021 a Curții de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal s-a respins, ca inadmisibilă excepția de nelegalitate, precum și excepțiile procesuale: inadmisibilitatea și tardivitatea acțiunii.

Deopotrivă, a respins acțiunea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAȚILOR, ca nefondată.

Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinței civile nr. 1841/2021 din 7 decembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a formulat recurs reclamanta A. S.A. și, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 5,6 și 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare pe fond primei instanțe și, în urma rejudecării, să se admită acțiunea și, în temeiul art. 19 din Legea nr. 554/2004 să oblige FGA la plata de despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin respingerea cererii de plată înregistrate la FGA sub nr. x/04.04.2017 constând în:

Într-o primă critică, recurenta susține că, prin soluția pronunțată cu privire la exceptia de nelegalitate invocată împotriva Deciziei nr. 16.517/27.08.2018, prima instanță a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității iar hotărârea este nemotivată. (motive de recurs prevăzute de art. 488 pct. 5 si pct. 6 C. proc. civ.)

Consideră că soluția dată de instanța de fond cu privire la excepția de nelegalitate a Deciziei nr. 16517/27.08.2018 este vădit nelegală din perspectiva art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ce consacră posibilitatea de a verifica legalitatea unui act administrativ individual pe calea incidentală a exceptiei de nelegalitate oricând si indiferent de emitentul actului administrativ. Or, acolo unde legea nu distinge sau nu impune condiții suplimentare nici noi nu putem distinge sau impune restricții suplimentare. Exceptia de nelegatitate este un remediu oferit tocmai pentru a asigura înlăturarea efectelor actelor administrative nelegale si pe cale incidentală, fiind mult mai mare pericolul de lezare a stabilității securitătii raporturilor juridice prin menținerea efectelor unui act administrativ nelegal decât prin verificarea, chiar după împlinirea termenului pentru promovarea acțtiunii pe cale principale, a legatității unui act administrativ emis cu încălcarea prevederilor legale.

Chiar dacă Decizia nr. 16517/27.08.2018 poate fi atacată pe calea actiunii principale, este evident că instanta putea și trebuia să verifice legalitatea acesteia pe calea incidentală a exceptiei de netegalitate, solutia de respingere fiind contrară regulilor de procedură care consacră posibilitatea invocării exceptiei de nelegalitate. Prin respingerea ca inadmisibilă a exceptiei de nelegalitate, pentru niciun alt motiv decât acela că Decizia 16517, ca de altfel orice act administrativ, poate fi atacatå cu actiune directă, prima instanță încalcă a alternativă procedurală pe care chiar legea o oferă. Astfel, recurenta susține că-i este încălcat liberul acces la justiție și dreptul la un proces echitabil.

În cadrul celei de-a doua critici recurenta susține că, prin respingerea acțiunii în angajarea răspunderii patrimoniale a FGA, prima instanță a încălcat prevederile legale care reglementează răspunderea patrimonială a autorității publice.

Prezenta acțiune tinde la angajarea răspunderii patrimoniale a FGA pentru repararea prejudiciutui produs A. prin respingerea în mod nelegal a cererii de plată a despăgubirilor si lipsa A. de folosinta sumelor de bani la care era îndreptățită. Consideră recurenta că, pentru obligarea FGA lalPlata de despăgubiri, este necesar să fie îndeplinite cele patru conditii pentru angajarea răspunderii civile delictuale, respectiv să existe o faptă ilicitä — care în acest caz este un act administrativ nelegal, actul să fi cauzat un prejudiciu, între efectele actului si prejudiciu să existe raport de cauzalitate si autoritatea să fi fost în culpă.

În speță, prima instantă a considerat că, de vreme ce Decizia 16517 nu a fost contestată, deci nu a fost declarată nelegală, acțiunea în despăgubiri este inadmisibilă. În sustinerea poziției sale instanța invocă si prevederile art. 18 din Legea 554/2004 potrivit cărora în cazul soluționării cererii în anularea actului, instanța va hotărî și asupra despăgubirilor pentru daunele materiale și morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru.

În realitate, însă, angajarea răspunderii patrimoniale a autorității este conditionată de existenta unui act administrativ nelegal cauzator de prejudicii, iar în speță, actul administrativ nelegal este refuzul FGA a da curs cererilor de plată a despăgubirilor formulate de A., cum a fost el exprimat din Decizia 16.517/27.08.2018 și reiterat prin Decizia 18.140/27.08.2018.

Este adevărat cä de cele mai mult ori, caracterul ilegal al actului administrativ este constat fie în cadrul aceleași acțiuni, fie printr-o hotărâre anterioară, deoarece doar în acest mod prezumția de legalitate de care se bucurț actele administrative este îndepărtată.

Cu toate acestea, în condițiile pronunțării și publicării deciziei ICCJ 29/2020 pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, caracterul nelegal al Deciziei 16.517 este evident. Mai mult, prin invocarea excepției de nelegalitate, chiar prima instanță a fost investită cu verificarea pe cale incidentală a legalității Deciziei 16517.

Prin urmare, susține că prima instanță ar fi trebuit să procedeze la analizarea și admiterea exceptiei de nelegalitate, fiind evident astfel că și condiția existenței actului administrativ nelegal — pentru angajarea răspunderii patrimoniale a FGA, ar fi fost îndeplinită.

Mai mult, refuzul de a da curs cererii de plată ce face obiectul prezentului dosar a fost reiterat de către FGA si prin Decizia 18.140/28.01.2019. Așadar, Decizia nr. 18140/28.01.2029 conține în mod expres refuzul FGA de a achita cele 270 de cereri de plată mentionate în anexa 2. în plus, la baza refuzului tuturor cererilor de plată sunt aceleași argumente ce țin de interpretarea prevederilor Legii 213/2015 si mai ales a noțiunilor de creanță de asigurare, creditor de asigurare si a modului de aplicare a plafonului de 450.000 RON pentru plata despăgubirilor.

Or, Decizia 18140/28.01.2019 a fost atacată și desființată ca nelegală prin hotărârea pronunțată de ICC în data de 19.11.2021 în dosarul x/2021

Prin urmare, recurenta susține că nelegalitatea refuzului de a dat curs cererii de plată a despăgubirilor este incontestabilă, iar prima instanță putea să rețină ca îndeplinită această condiție, fie în baza soluției pronuntate de ICCJ în dosarul x/2019 — respectiv anularea Deciziei 18.140/28.01.2019, fie prin analizarea si admiterea exceptiei de nelegalitate împotriva Deciziei 16.517/27.08.2018.

Apărările formulate în cauză

Intimatul – pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a depus întâmpinare, în cadrul căreia, pe cale de excepție, a solicitat a se constata nulitatea recursului, raportat la dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Pe fondul recursului, susține în esență că, în privința excepției de nelegalitate a Deciziei nr. 16517/27.08.2018, soluția instanței de fond este legală și temeinică, Legea nr. 213/2015 prevăzând explicit modul de contestare a legalității acestor acte administrative, termenul de contestare, instanța la care se pot contesta, procedura contencioasă prevăzută de lege în acest sens fiind imperativă și excluzând astfel orice alt mod de contestare a acestora.

Asupra excepției de nelegalitate a Deciziei FGA nr. 16517/27.08.2018, instanta de fond în mod corect a reținut că aceasta este inadmisibilă, astfel că, raportându-se la dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004, aceasta nu are legătură cu fondul cauzei, deoarece, dacă s-ar admite exceptia de nelegalitate consecința ar fi înlăturarea deciziei FGA de la soluționarea prezentei cauze, iar nu anularea deciziei FGA, astfel cum solicită art. 19 din Legea nr. 554/2004, a cărui incidență se verifică în prezenta cauză. Această condiție impusă de art. 19 din Legea 554/2004 este obligatorie, neîndeplinirea acesteia ducând la inadmisibilitatea cererii de despăgubiri introdusă pe cale separată. lar în prezenta cauză, recurenta-reclamantă nu a făcut dovada acțiunii prin care solicită anularea Deciziei 16517/27.08.2018, situație recunoscută în mod indirect prin invocarea excepției de nelegalitate prin notele scrise depuse în fața instanței de fond.

În al doilea rând, Decizia invocată de reclamantă reprezintă actul administrativ cu caracter individual a cărei nelegalitate este invocată în susținerea cererii de despăgubiri cu care a fost investită instanța prin cererea introductivă. Ori, legalitatea actului administrativ cu caracter individual care formează din aceastä perspectivă obiectul cauzei nu poate fi cercetată pe calea incidentală a excepției de nelegalitate, ci doar pe calea principală a acțiunii în anulare, situație în care instanța de fond a reținut corect faptul că problema de drept a legalității deciziei FGA nr. 8, apare ca inadmisibilă.

Prin urmare, raportat la argumentele în combaterea excepției inadmisibilității ridicate de FGA prin întâmpinare, solicită respingerea recursului formulat de recurenta-reclamantă, aceasta necontestând până în prezent Decizia 16517/27.08.2018, Decizia nr. 18140/28.01.2019 necuprinzând cererea de plata nr. x/26.04.2017.

În concluzie, solicită respingerea recursului și menținerea sentinței recurate, ca temeinică și legală.

Procedura de soluționare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin Rezoluția Președintelui completului învestit aleatoriu cu judecarea dosarului din data de 18.03.2022 s-a fixat primul termen pentru soluționarea recursului la data de 23.05.2023, în ședință publică, cu citarea părților, când, după soluționarea cererii de suspendare a cauzei, astfel cum a fost formulată în scris de către recurenta-reclamantă și a excepției nulității recursului, invocată de către intimatul – pârât în cadrul întâmpinării, în sensul respingerii acestora, Înalta Curte, luând act de solicitarea recurentei – reclamante, de judecare a cauzei în lipsă, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise, reținând dosarul spre soluționare pe fondul recursului, inclusiv sub aspectul motivului de recurs suplimentar invocat din oficiu și întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, prin raportare la criticile formulate, dar și la motivul suplimentar de casare invocat din oficiu, conform art. 489 alin. (3) C. proc. civ. Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., constată că recursul este fondat, pentru motivele arătate în continuare:

În primul rând se reține că recursul este o cale de atac extraordinară, nedevolutivă, prin care se supune instanței ierarhic superioare, respectiv Înaltei Curți de Casație și Justiție, în cazurile prevăzute de lege, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., motiv de recurs invocat din oficiu, casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. Acest motiv de recurs include toate neregularitățile procedurale care atrag sancțiunea nulității, cu excepția celor menționate la punctele 1 - 4, precum și nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.

În doctrină s-a arătat, cu titlu de exemplu, că hotărârea poate fi casată pentru acest motiv atunci când se invocă: nesemnarea minutei de către judecători; nerespectarea principiului oralității, al publicității ședințelor de judecată; încălcarea dreptului de apărare urmare a nelegalei citări a părții pentru ultimul termen de judecată; efectuarea expertizei cu nesocotirea prevederilor art. 335 alin. (1) și art. 338 C. proc. civ. încălcarea dreptului de apărare dacă instanța a admis apelul și s-a pronunțat și asupra fondului, fără ca părțile să fi pus concluzii și asupra fondului; încălcarea principiului contradictorialității și al nemijlocirii prin pronunțarea soluției în baza unor dovezi care nu au fost administrate în cursul procesului și nu au fost puse în dezbaterea părților; decăderea din administrarea unei probe cu nesocotirea prevederilor art. 254 C. proc. civ. lipsa încheierii de dezbateri sau nesemnarea acesteia; respingerea cererii de recuzare dacă a fost cauzată o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii.

Înalta Curte constată că, față de soluția ce a fost dată excepției de nelegalitate și modul cum judecătorul de primă jurisdicție a procedat la cercetarea pe fond a pricinii, hotărârea ce face obiectul controlului judiciar dedus prezentei judecăți nu poate fi menținută, prin aceasta instanța încălcând regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Mai întâi, instanța de control judiciar nu-și poate însuși soluția de respingere, ca inadmisibilă, a excepției de nelegalitate a Deciziei nr. 16517/2016, invocată de recurenta-reclamantă, raportat la dispozițiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte constată că instanța de fond în mod greșit a reținut, din perspectiva cerinței impuse de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, că excepția nu este admisibilă, întrucât nu are nici o relevanță în cadrul prezentului litigiu și de soluționarea acesteia nu depinde litigiul de față privind penalitățile/dobânda legală.

Potrivit art. 4 din Legea 554/2004: (1) Legalitatea unui act administrativ cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate.

(2) Instanța învestită cu fondul litigiului și în fața căreia a fost invocată excepția de nelegalitate, constatând că de actul administrativ cu caracter individual depinde soluționarea litigiului pe fond, este competentă să se pronunțe asupra excepției, fie printr-o încheiere interlocutorie, fie prin hotărârea pe care o va pronunța în cauză. În situația în care instanța se pronunță asupra excepției de nelegalitate prin încheiere interlocutorie, aceasta poate fi atacată odată cu fondul.

(3) În cazul în care a constatat nelegalitatea actului administrativ cu caracter individual, instanța în fața căreia a fost invocată excepția de nelegalitate va soluționa cauza, fără a ține seama de actul a cărui nelegalitate a fost constatată.

(4) Actele administrative cu caracter normativ nu pot forma obiect al excepției de nelegalitate. Controlul judecătoresc al actelor administrative cu caracter normativ se exercită de către instanța de contencios administrativ în cadrul acțiunii în anulare, în condițiile prevăzute de prezenta lege."

Din textele de mai sus reiese că excepția de nelegalitate constituie în sine un mijloc de apărare ce poate fi folosit pentru a contracara pretențiile părții adverse sau pentru apărarea ori valorificarea unui drept al părții ce înțelege să se prevaleze de aceasta, utilizat în cadrul unui proces în curs de soluționare, pentru alte temeiuri decât nevalabilitatea actului administrativ.

Așadar, textul legal consacră posibilitatea de a verifica legalitatea unui act administrativ individual pe calea incidentală a excepției de nelegalitate oricând și indiferent de emitentul actului administrativ, aceasta fiind un remediu oferit de legiuitor pentru a asigura înlăturarea efectelor actelor actelor administrative nelegale și pe cale incidentală.

Înalta Curte reține astfel că excepția de nelegalitate este una dintre formele de exercitare a controlului judecătoresc asupra actelor administrative (control indirect) și tinde la înlăturarea unui act administrativ nelegal ce are incidență într-o cauză aflată pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent de obiect sau de stadiul procesual.

Ori, față de aceste considerente, Înalta Curte constată că, în mod greșit judecătorul fondului a reținut inadmisibilitatea excepției de nelegalitate a Deciziei nr. 16517/27.08.2018, aceasta având legătură cu fondul litigiului dedus prezentei judecăți, în condițiile în care cererea de plată înregistrată sub nr. x/26.04.2017 ce vizează suma de 952.98 RON reprezentând despăgubirea în dosarul A. nr. x, a fost soluționată prin decizia atacată cu excepția de nelegalitate (Anexa/borderoul 2, poziția 204).

Nu poate fi ignorată, în această privință, practica judiciară constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, care s-a pronunțat în mod repetat în sensul admisibilității excepției de nelegalitate în situația în care partea avea la dispoziție o acțiune directă.

Se constată, așadar, că soluția dată de instanța de fond, în sensul respingerii, ca inadmisibilă, a excepției de nelegalitate a Deciziei nr. 16517/27.08.2018, este greșită, fiind pronunțată cu interpretarea și încălcarea dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004, motiv pentru care se impune reformarea sa, Înalta Curte reținând că excepția de nelegalitate invocată de reclamantă este admisibilă.

Deopotrivă, analizând hotărârea recurată și sub aspectul dezlegării fondului cauzei, instanța de control judiciar constată că aceasta reflectă o abordare greșită a cauzei, așa încât controlul judiciar urmează să fie exercitat din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., invocat din oficiu, conform art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. vizează neregularități de ordin procedural și care sunt sancționate cu nulitatea de art. 174 din C. proc. civ.

În speță, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata de despăgubirilor pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin respingerea cererii de plată înregistrate sub nr. x/04.04.2017 constând în principal, penalități de întârziere în cuantumul stabilit prin normele legale speciale incidente în materia asigurărilor, respectiv de 0,2%/zi de întârziere, potrivit Normei ASF nr. 23/2014, de la împlinirea a 30 de zile de la data depunerii cererii de plată și până la data plății efective, și, în subsidiar, dobânda legală penalizatoare stabilită conform prevederilor art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011.

În motivare, reclamanta a invocat cererea de plată nr. x/04.04.2017 prin care a solicitat plata sumei de 952.98 RON reprezentând despăgubiri pe care era îndreptățită să le recupereze de la B. S.A..

A susținut că prin Decizia nr. 18140/28.01.2019, emisă la mai bine de 2 ani de la depunerea cererii de plată, pârâtul a respins în mod nejustificat cererea de plată a reclamantei.

Față de decizia de respingere, reclamanta a menționat faptul că a promovat acțiunea în contencios administrativ, ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2019 aflat acum pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Având în vedere caracterul neunitar al jurisprudenței, reclamanta a arătat că nu a formulat odată cu acțiunea în anularea deciziei de respingere și cerere de despăgubiri, formulând prezenta acțiune în temeiul art. 19 raportat la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Din interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în corelație cu normele cuprinse în art. 8 din lege, ce reglementează obiectul acțiunii judiciare, rezultă că instanța poate acorda despăgubiri pentru prejudiciul moral sau material în cazul acțiunilor în contencios subiectiv.

În situația în care persoana vătămată, din cauza necunoașterii cuantumului pagubei ori din alte motive, nu a formulat cererea pentru despăgubiri odată cu acțiunea prin care a cerut anularea actului, are posibilitatea de a acționa în condițiile art. 19 din Legea nr. 554/2004.

Cererea pentru despăgubiri formulată pe cale separată, întemeiată pe dispozițiile art. 19 din Legea nr. 554/2004, este condiționată de existența unei hotărâri judecătorești prin care să fi fost admisă acțiunea îndreptată împotriva actului administrativ nelegal, tipic sau asimilat, pentru că repararea pagubei persoanei vătămate este o latură intrinsecă litigiului administrativ.

Prin apărările sale exprimate în cadrul întâmpinării, pârâtul Fondul de Garantare a susținut printre altele că cererea de plată privind suma de 952.98 RON reprezentând despăgubiri a fost solicitată de reclamantă "prin cererea înregistrată la FGA sub nr. x/26.04.2017 și nu sub nr. x/04.04.2017, susținând în mod intenționat greșit faptul că această cerere de plată ar fi fost soluționată prin Decizia FGA nr. 18140/28.01.2019, care ar fi contestată în dosarul nr. x/2019....cererea de plată nr. x/26.04.2017 a fost soluționată prin Decizia FGA nr. 16517/27.08.2018, poziția 204 anexa 2".

Verificând cererea de chemare în judecată Înalta Curte constată că acțiunea promovată de reclamantă vizează cererea de despăgubiri, întemeiată pe dispozițiile art. 19 din Legea nr. 554/2004, pentru prejudiciul cauzat prin respingerea cererii de plată "înregistrate la FGA sub numărul x/04.04.2017" (cererea de plată atașată acțiunii, ce privește aceeași sumă – purtând nr. 24511/26.04.2017, fila x).

Motivând respingerea cererii de chemare în judecată, instanța de fond a reținut că reclamanta nu se regăsește în ipoteza menționată de art. 19 din Legea nr. 554/2004, că reclamanta nu are o sumă certă stabilită, în raport de care să solicite penalități de intârziere, că nu sunt îndeplinite condițiile pentru angajarea răspunderii civile delictuale, reclamanta neavând un prejudiciu care să îndeplinească cerința de a fi cert, în sensul art. 1532 din C. civ.

Deși maniera de redactare a cererii de chemare în judecată este una criticabilă, Înalta Curte apreciază că există suficiente elemente care să confirme voința reclamantei ca în prezenta acțiune să solicite exclusiv despăgubiri în temeiul art. 19 din Legea nr. 554/2004.

Din interpretarea coroborata a prevederilor art. 22 alin. (2), (4), (5) și (6) din C. proc. civ. rezultă, ca regulă generală, ca instanța nu poate schimba din oficiu obiectul cererii deduse judecății. Obiectul cererii de chemare în judecata este reprezentat de pretenția concreta a reclamantei.

Or, din considerentele hotărârii se constată cu ușurință că judecătorul fondului nu a stabilit în concret situația de fapt și nu a răspuns obiectului acțiunii, reprezentat de pretenția concretă a reclamantei.

Instanța de judecată, respingând pretenția reclamantei, trebuia să se limiteze la analiza cererii din perspectiva condițiilor speciale prevăzute de art. 19 din Legea nr. 554/2004, în special, în ceea ce privește analiza existenței situaței premisă stabilită pentru acoperirea prejudiciului– existența hotărârii de constatare a nelegalității unui act administrativ tipic sau asimilat, în condițiile în care, reclamanta, în cadrul acțiunii a susținut că suma de 952.98 RON solicitată cu titlu de despăgubiri a făcut obiectul cererii de plată înregistrată la FGA sub nr. x/04.04.2017 și a fost soluționată de această autoritate prin Decizia nr. 18140/28.01.2019, iar pârâtul a susținut că cererea de plată a fost înregistrată sub un alt număr, respectiv nr. 24511/26.04.2017 " si nu sub nr. x/04.04.2017" și a fost soluționată prin Decizia FGA nr. 16517/27.08.2018 (poziția 204).

Înalta Curte constată astfel că instanța de fond nu a stabilit în concret situația de fapt, ceea ce înseamnă că aceasta nu a stăruit prin toate mijloacele legale în vederea lămuririi cadrului procesual sub aspectul obiectului cererii, nesocotind dispozițiile art. 22 alin. (2), (5) și (6) C. proc. civ. cu privire la rolul activ al judecătorului.

Așadar, în mod greșit s-a procedat la soluționarea în primă instanță a acțiunii, cu nerespectarea acestor dispoziții, întrucât nu există o analiză a pretenției deduse judecății prin prisma obiectului propriu-zis al acesteia, a raportului juridic invocat de către reclamantă, prin raportare la normele legale incidente litigiului și la apărările pârâtului, având loc astfel o vătămare gravă a drepturilor procesuale ale părții.

Neregula de ordin procedural, constând în pronunțarea asupra a altceva decât s-a cerut, nu poate fi înlăturată decât prin casarea hotărârii de fond și reluarea judecății în fața aceleiași instanțe.

Procedând la judecata cauzei în circumstanțele expuse, fără ca împrejurări de fapt și de drept esențiale să fie lămurite, prima instanță nu a răspuns, în concret, obiectului acțiunii, motiv pentru care soluția pe care Înalta Curte este chemată să o pronunțe nu poate fi decât casarea cu trimitere spre rejudecare, asigurându-se astfel părților toate garanțiile procesuale pe care judecata cauzei în primă instanță le oferă, precum și dublul grad de jurisdicție instituit de lege în materia contenciosului administrativ.

Soluția casării cu trimitere are o justificare nu doar teoretică, ci și practică: ea este impusă de faptul că altminteri s-ar încălca efectiv dreptul părților la cele două grade de jurisdicție.

Este firesc ca instanța de trimitere să administreze toate probele impuse de o completă cercetare a fondului cererii de chemare în judecată, ceea ce presupune existența tuturor elementelor de rezolvare a fondului litigiului.

Altfel spus, dacă s-ar aplica o altă soluție procedurală, ar însemna ca instanța de recurs să verifice pentru prima oară fondul dreptului, iar părțile să mai aibă la dispoziție doar cele două căi extraordinare de atac de retractare - contestația în anulare și revizuirea, care pot fi exercitate numai pentru motive limitativ prevăzute de C. proc. civ.

În raport de soluția de casare cu trimitere spre rejudecare și de motivul care a determinat-o, Înalta Curte constată că nu se mai impune analizarea celorlalte motive de recurs, acestea urmând a fi avute in vedere la rejudecarea cauzei.

În consecință, pentru toate considerentele expuse anterior, constatând că, în mod greșit, excepția de nelegalitate a Deciziei nr. 16517/27.08.2018 a fost respinsă, ca inadmisibilă, iar cauza a fost soluționată fără a lămuri, în concret, situația de fapt și fără a răspunde obiectului cererii de chemare în judecată, din perspectiva condițiilor speciale prevăzute de art. 19 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 497 și art. 480 alin. (3) C. proc. civ., coroborat cu cele ale art. 20 din Legea nr. 554/2004, va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Reținând, așadar, că, raportat la practica judiciară constantă, ce a statuat asupra posibilității invocării excepției de nelegalitate în situația în care ar fi existat o acțiune directă, soluția de respingere, ca inadmisibilă, a excepției de nelegalitate este greșită, Înalta Curte constată că se impune reformarea acesteia.

Cu ocazia rejudecării, instanța de primă jurisdicție va soluționa pe fond excepția de nelegalitate a Deciziei nr. 16517/27.08.2018, astfel cum este reglementată de dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004.

Deopotrivă, judecătorul fondului va stabili situația de fapt, răspunzând în concret obiectului acțiunii, prin raportare la dispozițiile art. 19 din Legea nr. 554/2004, valorificând atât susținerile reclamantei cât și apărările pârâtului, inclusiv din calea de atac a recursului, precum și toate probele administrate, în vederea pronunțării unei hotărâri legale și temeinice.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru aceste considerente, reținând incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 497 C. proc. civ., va admite recursul formulat de reclamanta A. S.A., va casa sentința civilă recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe – Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamanta A. S.A. împotriva sentinței civile nr. 1841/2021 din 7 decembrie 2021 pronunțate de Curtea de Apel București – secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința civilă recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 23 mai 2023.