ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2438/2023

Ședința publică din data de 10 mai 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 08.06.2021 pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal sub numărul de dosar x/2021, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAȚILOR, obligarea FGA la plata despăgubirilor către reclamanta A., în baza art. 19 din Legea nr. 554/2004, pentru acoperirea prejudiciului cauzat reclamantei prin respingerea cererii de plată nr. x/04.04.2017, prejudiciu constând în:

- penalități de întârziere în cuantumul stabilit prin normele aplicabile in materia asigurărilor respectiv 0,2% pe zi întârziere confirm normelor aplicabile în domeniul asigurărilor;

- în subsidiar, dobânda legală penalizatoare conform art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011;

- reclamanta a invocat excepția de nelegalitate a deciziei FGA nr. 16.517/2018

Prin sentința civilă nr. 1836 din 7 decembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, s-a respins, ca inadmisibilă, excepția de nelegalitate. S–au respins excepțiile procesuale privind inadmisibilitatea și tardivitatea acțiunii.

Totodată, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAȚILOR, ca nefondată.

Împotriva sentinței civile nr. 1836 din 7 decembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs reclamanta A. S.A., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii primei instanțe și trimiterea cauzei spre rejudecare pe fond la Curtea de Apel București.

În opinia recurentei-reclamante soluția pronunțată cu privire la excepția de nelegalitate a Deciziei nr. 16.517/27.08.2018 este vădit nelegală din perspectiva prevederilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prima instanță încălcând regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității iar hotărârea nu cuprinde argumentele juridice care au stat la baza unei astfel de soluții, fiind incidente motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ.

Prin Decizia nr. 16.517/27.08.2018, FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAȚILOR a respins cererile de plată invocând plafonul de 450.000 RON pe creditor de asigurare al asigurătorului aflat în faliment, însă, prin decizia nr. 29/2020, pronunțată în dezlegarea unei probleme de drept, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că plafonul de 450.000 RON se aplică pe creanțe de asigurare, pe cale de consecință, în opinia recurentei-reclamante, este evident că Decizia nr. 16.517/27.08.2018 este un act administrativ individual nelegal a cărui nelegalitate trebuia constatată de prima instanță.

Consideră aceasta că, chiar dacă Decizia nr. 16.517/27.08.201 poate fi atacată și pe calea acțiunii principale, este evident că instanța putea și trebuia să verifice legalitatea acesteia pe calea incidentală a excepției de nelegalitate, soluția de respingere încălcând liberul acces la justiție și dreptul la un proces echitabil, fiind contrară regulilor de procedură care consacră posibilitatea invocării excepției de nelegalitate.

Totodată, a criticat și faptul că, deși prima instanță a susținut că legalitatea deciziei nu poate fi verificată pe cale incidentală, aceasta nu a indicat deloc care sunt argumente juridice, care sunt raționamentele logico-juridice care stau la baza unei astfel de soluții, apreciind că motivarea sentinței nu corespunde cerințelor legale așa cum au fost ele dezvoltate prin jurisprudența instanțelor naționale și CJUE.

În privința soluției de respingere a cererii ca nefondată, consideră că prima instanță a încălcat prevederile legale care reglementează răspunderea patrimonială a autorității publice. Deși instanța în susținerea poziției sale invocă prevederile art. 18 din Legea nr. 554/2004, în realitate, angajarea răspunderii patrimoniale a autorității este condiționată de existența unui act administrativ cauzator de prejudicii, în speță actul administrativ nelegal fiind refuzul FGA de a da curs cererilor de plată așa cum a fost el exprimat din Decizia 16.517/27.08.2018 și reiterat prin Decizia 18.140/27.08.2018.

În fine, apreciază că decizia nr. 29/2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în dezlegarea unei probleme de drept este incidentă speței iar nelegalitatea refuzului FONDULUI DE GARANTARE A ASIGURAȚILOR exprimat în cuprinsul deciziei nr. 19762/04.04.2017 a fost menținută de instanță prin respingerea excepției de nelegalitate a deciziei nr. 16517/27.08.2018.

Intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului declarat de recurenta-reclamantă, ca nefondat,cu menținerea ca legală ți temeinică a sentinței civile atacate în prezenta cauză.

Referitor la primul motiv de recurs întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ. consideră că acesta este neîntemeiat întrucât instanța de fond a motivat respingerea excepției de nelegalitate prin raportare la prevederile art. 4 din Legea nr. 554/2004.

Referitor la cel de al doilea motiv de recurs a arătat că acesta este neîntemeiat, prin soluția dată, instanța neîncălcând regulile de procedură a căror nerespectare ar atrage sancțiunea nulității ci, interpretând corect legea a pronunțat o hotărâre temeinică și legală.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 18 martie 2022, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 10 mai 2023, în ședință publică, cu citarea părților.

Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Instanța de control judiciar constată că prin cererea de plată înregistrată la FGA sub nr. x/04.04.2017, A. S.A. a solicitat plata sumei de 874,44 RON reprezentând despăgubiri pe care reclamanta era îndreptățită să le obțină de la B. S.A., cererea sa fiind soluționată de FGA prin Decizia nr. 16517/27.08.2018.

Potrivit mențiunilor din dispozitivul acestei decizii, FGA a achitat către A. despăgubiri ce au făcut obiect al cererilor de plată menționate în borderoul nr. 1, până la o valoare totală a acestora de 450.000 RON, toate celelalte cereri, menționate explicit în borderoul nr. 2, fiind respinse la plată pentru depășirea plafonului legal de 450.000 RON, fără a mai fi analizate în fond.

Dispozitivul Deciziei nr. 16.517/27.08.2018 menționează în mod explicit faptul că se resping la plată cererile formulate în dosarele de daună menționate în borderoul nr. 2, în sumă totală de 2.019.201,68 RON.

Cererea de plată nr. x/04.04.2017, prin care a fost solicitată plata sumei de 874,44 RON, care a fost acordată în dosarul de daună nr. x este menționată în borderoul nr. 2 reprezentând Anexa la Decizia nr. 16.517/27.08.2018, respectiv poziția 53 .

Decizia nr. 16.517/27.08.2018 a fost comunicată reclamantei A. la data de 13.09.2018, reclamanta nefăcând dovada contestării acesteia.

În acest context, instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, în temeiul art. 19 din Legea 554/2004, obligarea acestuia din urmă la plata de despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin respingerea cererii de plată înregistrate la FGA sub nr. x/04.04.2017.

Prima instanță, reținând că cererea de plată a sumei de 874,44 RON a fost respinsă prin Decizia nr. 16.517/27.08.2019, cu privire la care nu s-a făcut dovada contestării în instanță în termen de 10 zile de la comunicare, iar nu prin Decizia nr. 18.140/28.01.2019, la care s-a raportat reclamanta când a formulat cererea de chemare în judecată și a motivat acțiunea în plata despăgubirilor, a respins excepția de nelegalitate invocată de reclamantă, ca inadmisibilă, și a respins excepția de inadmisibilitate a formulării acțiunii și de tardivitate a acesteia, respingând, totodată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca nefondată.

Recurenta-reclamantă A. a criticat soluția de respingere a excepției de nelegalitate, din perspectiva prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ., susținând în esență că, dacă Decizia nr. 16.517/27.08.2018 putea fi atacată pe calea acțiunii principale, este evident că instanța putea și trebuia să verifice legalitatea acesteia pe calea incidentală a excepției de nelegalitate.

Înalta Curte constată că sunt nefondate aceste critici formulate de recurenta-reclamantă.

Potrivit art. 4 din Legea 554/2004: (1) Legalitatea unui act administrativ cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate.

(2) Instanța învestită cu fondul litigiului și în fața căreia a fost invocată excepția de nelegalitate, constatând că de actul administrativ cu caracter individual depinde soluționarea litigiului pe fond, este competentă să se pronunțe asupra excepției, fie printr-o încheiere interlocutorie, fie prin hotărârea pe care o va pronunța în cauză. În situația în care instanța se pronunță asupra excepției de nelegalitate prin încheiere interlocutorie, aceasta poate fi atacată odată cu fondul.

(3) În cazul în care a constatat nelegalitatea actului administrativ cu caracter individual, instanța în fața căreia a fost invocată excepția de nelegalitate va soluționa cauza, fără a ține seama de actul a cărui nelegalitate a fost constatată.

(4) Actele administrative cu caracter normativ nu pot forma obiect al excepției de nelegalitate. Controlul judecătoresc al actelor administrative cu caracter normativ se exercită de către instanța de contencios administrativ în cadrul acțiunii în anulare, în condițiile prevăzute de prezenta lege."

Din textele de lege mai susmenționate reiese că excepția de nelegalitate constituie în sine un mijloc de apărare ce poate fi folosit pentru a contracara pretențiile părții adverse sau pentru apărarea ori valorificarea unui drept al părții ce înțelege să se prevaleze de aceasta, utilizat în cadrul unui proces în curs de soluționare, pentru alte temeiuri decât nevalabilitatea actului administrativ.

Înalta Curte are în vedere că excepția de nelegalitate este una dintre formele de exercitare a controlului judecătoresc asupra actelor administrative (control indirect) și tinde la înlăturarea unui act administrativ nelegal ce are incidență într-o cauză aflată pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent de obiect sau de stadiu procesual.

Așa cum corect a reținut și judecătorul fondului, în prezenta cauză, Decizia nr. 16.517/27.08.2019, cu privire la care s-a invocat excepția de nelegalitate reprezintă practic actul administrativ cu caracter individual a cărui nelegalitate a fost invocată în susținerea cererii de despăgubiri cu care a fost învestită instanța prin cererea introductivă.

Or, nelegalitatea unui act administrativ nu poate fi invocată, în același timp, în cadrul aceluiași litigiu pe calea acțiunii directe în contenciosul administrativ cât și pe cale incidentă a excepției de nelegalitate, în virtutea principiului "electa una via non datur recursus ad alteram".

În raport de aceste aspecte, Înalta Curte reține că examinarea legalității unui act administrativ pe calea excepției de nelegalitate, în cadrul procesului având ca obiect anularea aceluiași act, este inadmisibilă, cele două căi de examinare a legalității actelor administrative excluzându-se reciproc.

Totodată, este nefondată și critica formulată de recurenta-reclamantă circumscrisă dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., prin care s-a invocat faptul că prima instanță nu a indicat care sunt argumentele juridice și care este raționamentul logico-juridic ce a stat la baza soluției.

Instanța de control judiciar amintește că nemotivarea hotărârii judecătorești este sancționată de legiuitor, pornind de la obligația statului de a respecta dreptul părții la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Cu alte cuvinte, art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului implică, mai ales în sarcina instanței, obligația de a proceda, la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor probatorii ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența.

Lecturând considerentele sentinței recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigențele dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei și limitele în care a fost învestită, prima instanță a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispozițiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecății.

Astfel, judecătorul a explicat soluția pronunțată în dispozitiv, prin argumente de fapt și de drept care demonstrează că acesta a analizat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri și a explicat raționamentul pe baza căruia a ajuns la concluzia respingerii excepției de nelegalitate invocată de reclamantă în privința Deciziei nr. 16517/27.08.2018, ca inadmisibilă.

În ceea ce privește fondul cererii de chemare în judecată, câtă vreme Decizia FGA nr. 16517/27.08.2018 nu a fost contestată, nefiind anulată, actul bucurându-se de prezumția de legalitate, corect a reținut judecătorul fondului că în cauză nu este îndeplinită condiția premisă pentru introducerea cererii de chemare în judecată, având ca obiect plata despăgubirilor potrivit art. 18 alin. (3) și art. 19 din Legea 554/2004.

Răspunderea pentru prejudiciile cauzate de o autoritate publică în condițiile prevăzute de Legea nr. 554/2004 este o răspundere patrimonială de drept administrativ. Regulile generale ale angajării acestei răspunderi sunt cele ale răspunderii civile delictuale.

Răspunderea administrativ-patrimonială se antrenează în prezența acelorași condiții generale ale răspunderii delictuale prevăzute de art. 1357 și urm. din noul C. civ.. Astfel, pentru nașterea obligației de reparare trebuie să fie întrunite trei dintre condițiile răspunderii civile, toate făcând parte din categoria condițiilor obiective: existența unui prejudiciu cert, existența unei fapte ilicite extracontractuale și a raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu. În ce privește vinovăția, ea nu este o condiție necesară pentru admiterea acțiunii în repararea prejudiciului introdusă de către cel prejudiciat împotriva autorității publice răspunzătoare. Pentru a putea fi reparat prejudiciul trebuie să fie cert, condiție impusă și de art. 1532 C. civ.., adică să se fi produs și să poată fi dovedit. Prejudiciul este cert dacă existența sa este sigură. Condiția caracterului cert este aplicabilă atât în ceea ce privește existența prejudiciului, cât și în privința întinderii acestuia.

Or, în aceste condiții, pentru a reține că reclamanta avea dreptul la despăgubiri pentru soluționarea cu întârziere a unei cereri ar fi trebuit ca FGA să fi recunoscut dreptul la despăgubire al reclamantei cu privire la creanța principală.

Cu toate acestea, deși autoritatea pârâtă nu i-a recunoscut reclamantei dreptul la despăgubiri rezultat din raportul de asigurare, totuși reclamanta solicită prin prezenta cerere de chemare în judecată accesorii – penalități și dobânzi.

Cu alte cuvinte, din perspectiva mecanismului juridic pentru care legiuitorul a creat dispoziția legală de la art. 18 din Legea nr. 554/2004, urmează a fi observat caracterul subsidiar, accesoriu al acțiunii în despăgubiri, care în raport de probatoriul administrat și de modul în care a fost reglementată procedura administrativă în cadrul căreia a fost emis actul contestat, precum și față de soluția de anulare a acestuia, dă naște dreptului la acordarea despăgubirilor pentru partea vătămată.

Prin urmare, în lipsa anularii actului administrativ vătămător, care în speța de față este reprezentat de Decizia FGA nr. 16517/27.08.201, apare ca nefiind fondată cererea formulată în cauză de acordare a despăgubirilor în temeiul art. 19 din Legea nr. 554/2004 de către recurenta - reclamantă.

Ca atare, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor invocate de recurenta-reclamantă, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. S.A. împotriva sentinței civile nr. 1836 din 7 decembrie 2021 a Curții de Apel București – secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 10 mai 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.