ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1636/2021

Ședința publică din data de 17 martie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 24 noiembrie 2017, reclamantul Spitalul Clinic de Urgență Bagdasar Arseni a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, anularea Deciziei nr. 10885/07.11.2017 și să se constate dreptul său la plata sumei de 213.065,42 RON, reprezentând cheltuieli de spitalizare obținute în cadrul unor dosare penale soluționate definitiv, în care s-a constituit parte civilă.

Prin sentința civilă nr. 2201 din data de 9 mai 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea de chemare în judecată formulată de Spitalul Clinic de Urgență Bagdasar Arseni, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, anulând Decizia nr. 10885/07.11.2017 și obligând pârâtul să emită o nouă decizie prin care să dispună plata către reclamant a sumei de 213.065,42 RON.

Împotriva sentinței mai sus menționate, a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, întemeiat pe dispozițiile 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat casarea sentinței și rejudecarea cauzei, cu consecința respingerii acțiunii introductive formulate de reclamant.

În motivarea recursului, pârâtul susține că, în raport de prevederile art. 4 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 213/2015, ale art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 503/2004 și ale art. 320 din Legea nr. 95/2006, creanțele unităților spitalicești nu sunt creanțe de asigurare, acestea fiind expres definite de lege prin raportare directă la contractul de asigurare.

Consideră că unitatea medicală nu se încadrează în categoria persoanelor îndrituite să solicite direct despăgubiri de la asigurători, nefiind o persoană păgubită prin vătămare corporală/deces/avariere sau distrugere de bunuri. Creanța pretinsă de reclamant este consecința acordării asistenței medicale către persoana vătămată în baza contractului de asigurare de sănătate încheiat cu aceasta, iar nu urmarea directă a accidentului rutier, astfel că între conducătorul auto vinovat de producerea accidentului și cheltuielile efective făcute în asigurarea asistenței medicale nu există o relație cauzală directă.

Recurentul-pârât susține că unitățile medicale nu pot acționa direct împotriva asigurătorului, ci se pot constitui părți civile în cauzele penale, acționând împotriva vinovatului de producerea accidentului (asiguratul RCA), conform art. 320 din Legea nr. 95/2006. Solicită a fi avută în vedere, în acest sens, Decizia nr. 22/20.11.2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii, cu privire la interpretarea și aplicarea unitară a art. 320 alin. (1) din Legea nr. 95/2006.

Mai arată că plata despăgubirii se face în mod direct terței persoane prejudiciate în măsura în care aceasta nu a fost despăgubită de către asigurat și asiguratului numai în cazul în care acesta dovedește că a despăgubit terța persoană prejudiciată, în conformitate cu art. 2226 din C. civ., și în niciun caz unității medicale.

Având în vedere că răspunderea asigurătorului este una contractuală, în baza contractului de asigurare astfel cum este reglementat de Normele aprobate prin Ordinul CSA 14/2011, precum și faptul că unitățile spitalicești nu au un astfel de contract încheiat cu A. S.A., neaflându-se în categoria creditorilor de asigurări, apreciază că o interpretare diferită dată de către instanța de judecată normelor legale incidente în prezenta cauză ar adăuga la lege.

De asemenea, apreciază că sentința recurată încalcă competența funcțională primară a Fondului de Garantare a Asiguraților de a analiza temeinicia cererii de plată, întrucât instanța de fond a dispus obligarea directă a Fondului la emiterea unei decizii de acordare a sumei solicitate de către reclamant, în loc să dispună obligarea acestuia la soluționarea pe fond a cererii de plată.

Prin întâmpinarea înregistrată în dosarul instanței de recurs, intimatul-reclamant Spitalul Clinic de Urgență Bagdasar Arseni a solicitat în principal, anularea recursului pentru neîncadrarea criticilor aduse sentinței recurate în prevederile de art. 488 din C. proc. civ. și în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat.

Asupra excepției nulității recursului invocate de către intimat, instanța de control judiciar s-a pronunțat în timpul ședinței de judecată, soluția de respingere a excepției și motivele pe care s-a întemeiat fiind consemnate în partea introductivă a acestei hotărâri.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare și normele legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce succed:

Prin criticile formulate în recurs, pârâtul a susținut, în esență, că instanța de fond a interpretat/aplicat greșit dispozițiile art. 4 din Legea nr. 213/2015, cât privește calitatea de creditor de asigurare a unității spitalicești.

Pentru a răspunde acestui motiv de nelegalitate, Înalta Curte reține că, potrivit art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/2015 creanțele de asigurări sunt definite ca reprezentând "creanțele creditorilor de asigurări care rezultă dintr-un contract de asigurare, inclusiv sumele rezervate pentru acești creditori atunci când unele elemente ale datoriei nu sunt cunoscute încă. Se consideră creanțe de asigurări sumele achitate creditorilor de asigurări din disponibilitățile Fondului, reprezentând despăgubiri/indemnizații, precum și primele datorate de către asigurătorul debitor pentru perioada în care riscul nu a fost acoperit de acesta, ca urmare a încetării contractelor de asigurare" (norme care transpun în dreptul național prevederile Directivei 2009/138/CE).

În ceea ce privește categoria creditorilor de asigurări, dispozițiile art. 4 alin. (1) lit. b) pct. (III) din Legea nr. 213/2015 stabilesc că în această categorie este inclusă și persoana păgubită, respectiv persoana îndreptățită să primească despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a producerii unui risc acoperit printr-un contract de asigurare de răspundere civilă.

Înalta Curte constată că, în cadrul dosarelor penale nr. x, soluționate definitiv, Spitalul Clinic de Urgență Bagdasar Arseni s-a constituit parte civilă, iar instanțele de judecată au dispus obligarea A. S.A. la plata cheltuielilor de spitalizare prestate de reclamant în favoarea victimelor unor accidente rutiere.

În acord cu considerentele instanțelor penale și contrar susținerilor recurentului-pârât, Înalta Curte constată că Spitalul Clinic de Urgență Bagdasar Arseni are calitatea de persoană păgubită în sensul art. 4 alin. (1) lit. b) pct. (III) din Legea nr. 213/2005, deținând creanțe de asigurare supuse despăgubirii din Fond în condițiile legii.

Pentru a statua astfel, Înalta Curte are în vedere motivul care a stat la baza efectuării cheltuielilor de spitalizare ce fac obiectul cererii de plată adresate FGA. Despăgubirea solicitată prin cererea de plată reprezintă un prejudiciu pe care reclamantul l-a suportat ca urmare a producerii riscurilor asigurate (accidentele auto) și a cărui reparare cădea în sarcina asigurătorului falit, respectiv A. S.A., conform deciziilor definitive a instanțelor penale.

În concret, producerea accidentelor rutiere a fost cauza determinantă în efectuarea de către spital a cheltuielilor de spitalizare pentru îngrijirea victimelor accidentelor, instanțele de judecată învestite cu soluționarea litigiilor izvorâte în urma producerii acestor accidente admițând acțiunea civilă exercitată de Spitalul Clinic de Urgență Bagdasar Arseni în contradictoriu cu asigurătorul persoanelor vinovate de producerea riscurilor asigurate și obligându-l pe acesta la plata sumei, în total 213.065,42 RON reprezentând cheltuieli de spitalizare ale victimelor unor accidente.

Cât privește valoarea despăgubirii, principiul securității juridice nu permite ca, în procedura administrativă de plată, Fondul de Garantare a Asiguraților să stabilească alte limite ale acestei despăgubiri decât cele ce rezultă din hotărârile judecătorești, aceasta fiind o chestiune dezlegată deja de o instanță judecătorească cu exigențele procesuale specifice.

Înalta Curte mai reține că, deși recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților nu a fost parte în litigiul penal, dezlegările instanței îi sunt opozabile și acestuia, în calitate de garant al despăgubirii rezultate din contractul de asigurare încheiat de autorul prejudiciului, în cazul falimentului asigurătorului A. S.A., în baza art. 2 din Legea nr. 213/2015.

De asemenea, Decizia nr. 22/2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii, cu privire la interpretarea prevederilor art. 320 din Legea nr. 95/2006, invocată de către recurentul-pârât, nu este relevantă în cauză, întrucât dezleagă o problemă de drept diferită de cea care constituie esența raportului juridic litigios de față. Astfel, prin recursul în interesul legii s-a stabilit că FGA nu este parte responsabilă civilmente în procesul penal. În cauza de față, plata despăgubirii nu are la bază o astfel de calitate a FGA, ci dreptul unităților spitalicești de a-și vedea satisfăcute creanțele din Fond, în baza calității de creditori de asigurări.

Recurentul-pârât a mai susținut că plata despăgubirii nu se poate face către unitatea medicală, ci, potrivit art. 2226 din C. civ., aceasta se realizează în mod direct către terța persoană prejudiciată, în măsura în care aceasta nu a fost despăgubită de către asigurat sau către asigurat, în cazul în care acesta dovedește că a despăgubit terța persoană prejudiciată. Însă, acest argument al recurentului pornește de la ipoteza inexactă că unitatea medicală nu are calitatea de terță persoană păgubită, contrar celor anterior reținute de instanța de recurs, care a constatat că reclamantul Spitalul Clinic de Urgență Bagdasar Arseni este persoana prejudiciată, a cărei despăgubire pentru cheltuielile de spitalizare suportate ca urmare a faptei ilicite, care reprezintă un risc asigurat, nu a fost făcută.

În concluzie, Înalta Curte constată că refuzul pârâtului Fondul de Garantare al Asiguraților de a aproba cererea de plată formulată de reclamant pentru suma de 213.065,42 RON, reprezentând cheltuieli de spitalizare, este nelegal, astfel încât hotărârea instanței de fond este dată cu interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept material incidente cauzei, creanța pretinsă de reclamant fiind o creanță de asigurare, iar acesta având calitatea de creditor de asigurare.

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod, Înalta Curte, în condițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 2201 din 9 mai 2018, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 martie 2021.