ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1633/2021

Ședința publică din data de 17 martie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 30 august 2017, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate ("CNAS"), a solicitat:

- în principal, anularea actelor administrative reprezentate de (i) adresele CNAS nr. x/20.02.2017, comunicată la 24.02.2017 și nr. MB/1710/05.04.2017, comunicată la 11.04.2017, constituind răspunsul la contestația (plângerea prealabilă) formulată de reclamantă împotriva datelor CNAS și (ii) adresa CNAS nr. x/30.01.2017 referitoare la valoarea procentului "p" și pretinsa valoare a consumului centralizat de medicamente atribuit A. în scopul determinării contribuției de clawback pentru Trimestrul IV 2016, comunicată via e-mail la 30.01.2017 de pe adresa x@x.ro;

- în subsidiar, anularea parțială a datelor CNAS în privința valorii medicamentelor eronat sau netemeinic inclusă în cuantumul pretinsului consum de medicamente notificat reclamantei de pârâta CNAS în cuprinsul datelor CNAS contestate;

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1284 din 20 martie 2018, Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 1284 din 20 martie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii.

În motivarea recursului, reclamanta susține că prima instanță a făcut o greșită aplicare în speță a prevederilor art. 3 alin. (1) lit. b) din Codul fiscal, care obligă la respectarea principiului transparenței, certitudinii și predictibilității fiscale, precum și a dreptului la apărare.

În opinia recurentei-reclamante, considerentele instanței de fond, prin care s-a reținut că procentul "p" a fost stabilit printr-un alt act administrativ și că motivele de nelegalitate expuse de reclamantă pun în discuție însăși norma legală nu răspund, în realitate, criticilor formulate de reclamantă. De asemenea, instanța nu analizează în vreun fel validitatea datelor CNAS sub aspectul datelor și informațiilor primare colectate de CJAS de la utilizatorii finali, rezumându-se să menționeze că CJAS validează consumul raportat în timp ce farmaciile și spitalele raportoare își "asumă potrivit legii raportările efectuate". Datele CNAS nu sunt supuse unui control judiciar de legalitate și temeinicie din perspectiva drepturilor legitime ale contribuabilului, instanța fondului limitându-se a aprecia că pârâta ar fi respectat procedura de emitere prevăzută în legislația incidență.

Susține recurenta că niciunul dintre actele normative ce reglementează regimul taxei clawback, respectiv O.U.G. nr. 77/2011 sau Ordinele nr. 50/2017 și nr. 1518/890/2011, emise de CNAS, nu prevăd vreo restrângere explicită a principiilor certitudinii și predictibilității fiscale. Raportările spitalelor, realizate conform anexei la Ordinul comun nr. 1518/890/2011, precum și raportările și documentele suport comunicate CJAS de către farmacii cuprind acele date și informații primare care trebuie să fie accesibile contribuabilului și instanței de judecată, pentru a putea verifica și urmări sarcina fiscală emisă prin actul de impunere. Drept urmare, nu prezintă relevanță împrejurarea că datele CNAS au fost emise în temeiul procedurii edictate în baza legislației secundare emise de CNAS, care nu ar fi fost contestată și anulată, câtă vreme nu această legislație afectează principiile edictate de art. 3 alin. (1) lit. b) din Codul fiscal ori dreptului ta apărare a contribuabilului, ci maniera netransparentă în care CNAS a procedat la emiterea actului administrativ contestat și a refuzat ulterior să pună la dispoziția contribuabilului și instanței de judecată datele si informațiile care au stat la baza acestui act. Astfel cum s-a arătat în fața instanței de fond, reclamanta nu a contestat legalitatea și oportunitatea sistemului de raportare instituit prin O.U.G. nr. 77/2011, ci maniera în care CNAS aplică prevederile normative incidente.

Arată recurenta-reclamantă că niciuna dintre datele și informațiile primare sau secundare, colectate de CNAS și casele județene de asigurări de sănătate prin intermediul sistemului de raportare reglementat prin O.U.G. nr. 77/2011, nu a fost furnizată contribuabilului de către CNAS, odată cu notificarea ori răspunsul la plângerea prealabilă sau în dosarul instanței de fond. Astfel, societatea nu a avut posibilitatea de a verifica elementele sarcinii fiscale determinate în baza actului administrativ contestat, iar prima instanță a apreciat în mod nelegal că aceste date nu sunt necesare în controlul judiciar al actului.

Se mai susține că refuzul CNAS de a furniza contribuabilului informații relevante cu privire la sarcina fiscală impusă prin notificarea CNAS, dublat de inexistența oricărei alte măsuri normative sau administrative care să permită reclamantei să verifice independent elementele componente ale acestei sarcini, reprezintă nu numai o încălcare a principiul certitudinii si predictbilității fiscale, impus autorității de art. 3 alin. (1) lit. b) din Codul fiscal, dar si a dreptului legitim la apărare aparținînd contribuabilului, întrucât, în absența furnizării unor date și informații primare și secundare care au stat la baza emiterii datelor CNAS, contribuabilul nu poate face apărări efective.

Mai arată recurenta-reclamantă că toate considerentele și citările instanței de fond din deciziile Curții Constituționale sunt neconcludente și lipsite de relevanță, întrucât privesc structura valorii consumului de medicamente notificat DAPP conform O.U.G. nr. 77/2011 (în sensul de preț de vânzare ce conține și adaosuri comerciale de distribuție și farmacie, respectiv distincția între consum și valoarea consumului), întrucât reclamanta nu a contestat niciunul dintre aspectele privind componentele taxei clawback reglementate prin O.U.G. nr. 77/2011, ci doar includerea eronată în consum a unor medicamente nesupuse acestei taxe și lipsa furnizării de către CNAS a unor date și informații ce ar fi permis contribuabilului, instanței sau unui terț evaluator să verifice întinderea și temeinicia sarcinii fiscale.

Printr-un alt rând de critici, recurenta-reclamantă susține greșita aplicare a dispozițiilor art. 1 din O.U.G. nr. 77/2011, în ceea ce privește includerea în datele CNAS și, în consecință, în obligația de plată a taxei, a valorii substanțelor de contrast utilizate exclusiv pentru diagnostic.

Afirmă recurenta că instanța de fond a reținut că aceste substanțe de contrast sunt medicamente în sensul art. 699 din Legea nr. 95/2006 (aspect pe care societatea reclamantă nu l-a contestat) și că investigațiile cu substanță de contrast din serviciile de radiologie și imagistică sunt decontate din FNUASS, concluzionând că sensul noțiunii de medicament utilizat în "tratamentul" ambulatoriu sau spitalicesc, reglementată prin art. 1 din O.U.G. nr. 77/2011 nu ar fi unul restrictiv și, ca urmare, aceste medicamente ar fi supuse taxei clawback și corect incluse în datele CNAS. Or, această interpretare este contrară textului de lege antereferit, din care rezultă că medicamentele utilizate exclusiv pentru diagnosticarea unor afecțiuni nu sunt supuse taxei clawback întrucât nu sunt incluse în programele naționale de sănătate, nu sunt folosite în tratamentul ambulatoriu sau spitalicesc, respectiv nu sunt utilizate în cadrul serviciilor medicale acordate prin centrele de dializă. Domeniul de aplicare al taxei clawback nu poate fi extins pe baza unor alegații de genul aceleia că diagnosticarea este o premisă a tratamentului, câtă vreme criteriile legale relevante pentru stabilirea sferei de aplicare a medicamentelor pentru care se datorează contribuția, conform voinței legiuitorului, sunt cele enumerate cu claritate în textul art. 1 din O.U.G. nr. 77/2011, orice alte criterii suplimentare adăugând nepermis la lege.

Subliniază recurenta-reclamantă că, în raport de dispozițiile art. 237 alin. (1) lit. b) și c), art. 238 alin. (3) și art. 347 lit. e) din Legea nr. 95/2006, noțiunile de "tratament" și "diagnosticare" sunt distincte și delimitate în legislația specifică, iar în privința taxei clawback legiuitorul s-a referit exclusiv la noțiunea de "tratament" al pacienților în ambulatoriu sau în cadrul spitalelor/centrelor de dializă, fără a cuprinde și diagnosticarea pacienților.

În fine, recurenta-reclamantă învederează că sentința recurată nu cuprinde considerente concludente referitoare la respingerea motivului de nelegalitate privind includerea în valorile de consum notificate prin datele CNAS a contravalorii unor medicamente vândute anterior intrării în vigoare a O.U.G nr. 77/2011. În conformitate cu dispozițiile art. 9 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2011, pentru toate medicamentele vândute anterior intrării în vigoare a acestui act normativ CNAS trebuia să stabilească contribuția trimestrială conform art. 363

1

din Legea nr. 95/2006 (introdus prin O.U.G. nr. 104/2009). În speță, documentația și legislația secundară invocate de CNAS atestă lipsa unor mecanisme specifice pentru evidența datei la care a fost comercializat fiecare medicament, pentru segregarea volumelor de medicamente comercializate înainte de 01.10.2011 de cele comercializate după această dată.

În acest sens, recurenta-reclamantă susține că a indicat acele produse incluse în datele CNAS care nu au fost comercializate pe perioada de aplicare a O.U.G. nr. 77/2011, de exemplu Nimotop 10 mg/50 ml, însă nu i se poate impune legitim să dovedească un fapt negativ (necomercializarea), respectiv să ateste, în absența datelor sau informațiilor primare, care sunt acele medicamente comercializate anterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 77/2011 însă eliberate de utilizatori finali după această dată, respectiv în trimestrul relevant.

Prin întâmpinarea înregistrată în dosarul instanței de recurs, intimata-pârâtă CNAS a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat, pentru următoarele considerente:

Pentru a răspunde criticilor de nelegalitate formulate de recurenta-reclamantă cu privire la sentința atacată, Înalta Curte reține că acestea se subsumează următoarelor motive:

(i) greșita soluționare a motivului de nelegalitate referitor la comunicarea datelor necesare calculării contribuției trimestriale aferente trimestrului IV 2016 cu încălcarea principiilor transparenței, certitudinii și predictibilității fiscale, precum și a dreptului la apărare al contribuabilului;

(ii) greșita confirmare, de către prima instanță, a legalității modului de stabilire de intimata CNAS a bazei de calcul a contribuției clawback, prin includerea unor medicamente – substanțe de contrast utilizate în serviciile de radiologie și imagistică, care nu fac obiectul taxei;

(iii) greșita respingere a motivului de nelegalitate privind includerea în valorile de consum notificate a contravalorii unor medicamente vândute anterior intrării în vigoare a O.U.G nr. 77/2011.

II.1. Înalta Curte va respinge, ca nefondate, criticile prin care se reiterează încălcarea principiilor transparenței, certitudinii și predictibilității fiscale, precum și a dreptului la apărare al contribuabilului.

În esență, recurenta-reclamantă a susținut o pretinsă imposibilitate de verificare a datelor comunicate centralizat de intimata-pârâtă CNAS prin raportare la sursele efective ale consumurilor înregistrate pe canalele de eliberare a medicamentelor, ca urmare a necomunicării (odată cu notificarea ori în procedura contestației administrative sau în fața instanței de fond) și a datelor primare și secundare în baza cărora s-a emis actul; consideră reclamanta că, în lipsa comunicării acestor date, nu beneficiază de nicio posibilitate de a controla corectitudinea informațiilor primite de la CNAS în vederea calculării contribuției clawback.

Din cuprinsul Notificării nr. x/30.01.2017 Înalta Curte reține că autoritatea intimată-pârâtă a comunicat recurentei-reclamantei elementele obligatorii prevăzute de art. 3 alin. (3) și art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 77/2011, respectiv valoarea procentului "p" pentru trimestrul IV 2016 și consumul centralizat de medicamente corespunzător datelor din sistemul de asigurări sociale de sănătate decontat de bugetul FNUASS și din bugetul Ministerului Sănătății. Astfel, dispozițiile O.U.G. nr. 77/2011 stabilesc cuprinsul notificării emise de CNAS, respectiv "Casa Națională de Asigurări de Sănătate transmite în format electronic persoanelor prevăzute la art. 1, până la finele lunii următoare expirării trimestrului pentru care datorează contribuția, valoarea aferentă consumului centralizat de medicamente care include și TVA suportat din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății, pe baza raportărilor transmise de casele de asigurări de sănătate, conform datelor înregistrate în platforma informatică a asigurărilor sociale de sănătate" (art. 5 alin. (7), iar "Valoarea procentului "p" se comunică persoanelor prevăzute la art. 1 de către Casa Națională de Asigurări de Sănătate, odată cu consumul trimestrial prevăzut la art. 5 alin. (7)." (art. 3 alin. (3).

Totodată, în conformitate cu prevederile Ordinului președintelui CNAS nr. 1058/2015 (în vigoare începând cu trimestrul IV 2015) prin care a fost aprobat formularul de raportare a consumului de medicamente, mecanismul reglementat este unul care are la bază raportări însușite și asumate pentru corectitudinea lor de către furnizorii de servicii medicale, validate de casele de asigurări de sănătate și transmise CNAS, iar aceste date au fost transmise recurentei astfel cum au fost comunicate CNAS.

Ca atare, conținutul notificării fiind cel stabilit prin normele juridice incidente anterior citate, nu se poate susține că actul este afectat de viciul nemotivării ori motivării insuficiente, în condițiile în care autoritatea nu a făcut decât să respecte și să pună în aplicare prevederile legale ce reglementează contribuția trimestrială.

În acest context, Înalta Curte constată, la fel ca prima instanță, că argumentele recurentei-reclamante se circumscriu unor critici de neconstituționalitate a normei, vizând lipsa de transparență, certitudine și predictibilitate fiscală a legii și nu unor aspecte de nelegalitate a actului contestat, sancționabile de către instanța de contencios administrativ, în condițiile în care notificarea CNAS respectă întrutotul conținutul stabilit prin dispozițiile art. 3 alin. (3) și art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 77/2011.

Deși susține că ceea ce critică este maniera de aplicare de către CNAS a prevederilor legale incidente, este evident că recurenta-reclamantă contestă însuși sistemul de raportare stabilit de legiuitor, care nu obligă intimata-pârâtă să-i pună la dispoziție informațiile și datele pe care recurenta le consideră relevante pentru verificarea corectitudinii impunerii. Câtă vreme legea nu dispune ca intimata CNAS să comunice alte date decât valoarea procentului "p" pentru trimestrul în discuție și valoarea consumului centralizat de medicamente, nu se poate susține că actul administrativ atacat este afectat de o cauză de nelegalitate, iar nemulțumirile recurentei-reclamante pot face doar obiectul unui eventual control de neconstituționalitate.

În ceea ce privește hotărârile judecătorești indicate de recurenta-reclamantă (trei sentințe ale Curții de Apel București și o decizie a Înaltei Curți), care, în opinia acesteia, susțin motivul de nelegalitate referitor la nemotivarea notificărilor emise de CNAS, Înalta Curte observă că acestea nu conturează o orientare jurisprudențială unitară în sensul indicat de recurentă. În răspuns la acest argument, Înalta Curte face trimitere la deciziile nr. 3811/2017, 3415/2019, 2349/2019, 423/2020 și 4067/2020, care cuprind considerente similare celei din prezenta decizie, în privința caracterului motivat al notificărilor emise de CNAS, în acord cu prevederile art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 77/2011.

Pe de altă parte, nu trebuie omis și că fiecare dintre hotărârile indicate de recurenta-reclamantă a analizat legalitatea altor notificări emise de CNAS decât cea din prezenta cauză, raportat la alt cadru legislativ (în condițiile în care legislația incidentă taxei clawback a suferit multiple modificări de la adoptarea O.U.G. nr. 77/2011), astfel încât, deși s-a invocat existența unei similarități la nivelul conținutului notificărilor, instanța din prezenta cauză nu poate recurge la o analiză comparativă a acestora, pentru a concluziona în sensul dorit de recurentă. Înalta Curte, ca și instanța de fond, analizează legalitatea notificării contestate în raport de legislația incidentă la data emiterii actului, iar pentru argumentele anterior expuse, este întemeiată concluzia respectării dispozițiilor O.U.G. nr. 77/2011 de către autoritatea emitentă.

II.2. Nefondate sunt și criticile referitoare la greșita includere în baza de calcul a contribuției trimestriale a unor medicamente care nu fac obiectul taxei.

Potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 77/2011, contribuția trimestrială se plătește "(..) pentru medicamentele incluse în programele naționale de sănătate, pentru medicamentele cu sau fără contribuție personală, folosite în tratamentul ambulatoriu pe bază de prescripție medicală prin farmaciile cu circuit deschis, pentru medicamentele utilizate în tratamentul spitalicesc, precum și pentru medicamentele utilizate în cadrul serviciilor medicale acordate prin centrele de dializă, suportate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății, (…).".

Din analiza textului legal menționat, se reține că în sfera contribuției se încadrează medicamentele din cele patru categorii anume determinate de text, suportate din FNUASS și din bugetul Ministerului Sănătății.

Potrivit art. 669 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății (forma în vigoare în trimestrul IV 2016), definește la pct. 1 medicamentul ca fiind "a) orice substanță sau combinație de substanțe prezentată ca având proprietăți pentru tratarea sau prevenirea bolilor la om; sau b) orice substanță sau combinație de substanțe care poate fi folosită sau administrată la om, fie pentru restabilirea, corectarea sau modificarea funcțiilor fiziologice prin exercitarea unei acțiuni farmacologice, imunologice sau metabolice, fie pentru stabilirea unui diagnostic medical".

Totodată, potrivit art. 237 din Legea nr. 95/2006: "(1) Serviciile medicale curative ale căror costuri sunt suportate din fond sunt: a) serviciile medicale de urgență altele decât cele finanțate direct de Ministerul Sănătății; b) serviciile medicale acordate persoanei bolnave până la diagnosticarea afecțiunii: anamneză, examen clinic, examene de investigații paraclinice; c) tratamentul medical, chirurgical și unele proceduri de recuperare; d) prescrierea tratamentului necesar ameliorării sau vindecării, inclusiv indicațiile privind regimul de viață și muncă, precum și cel igieno-dietetic. (…) (3) Detalierea serviciilor prevăzute la alin. (1) și (2) și modalitățile de acordare se stabilesc prin contractul-cadru și normele sale de aplicare.".

Înalta Curte constată, contrar susținerilor recurentei-reclamante, că prin medicament se înțelege inclusiv substanța folosită pentru stabilirea unui diagnostic medical, nu doar substanțele folosite la tratamentul bolnavului. În acest sens sunt chiar dispozițiile art. 699 pct. 1 lit. b) din Legea nr. 95/2006, anterior citate, care definesc noțiunera de medicament inclusiv prin raportare la substanțele utilizate în diagnosticarea afecțiunilor medicale.

Cât privește sensul noțiunii de medicament folosit/utilizat în "tratamentul" ambulatoriu sau spitalicesc, prevăzut de art. 1 din O.U.G. nr. 77/2011, recurenta-reclamantă a susținut că acesta este unul restrictiv, dat de delimitarea strictă a activităților specifice de tratament, respectiv de diagnostic, conform normelor din Legea nr. 95/2006. Înalta Curte constată că acest argument este nefondat, având în vedere că intenția legiuitorului, astfel cum este relevată în preambulul la O.U.G. nr. 77/2011, a fost aceea de a asigura populației acces neîntrerupt la medicamentele acordate în ambulatoriu, în cadrul programelor naționale de sănătate, precum și în unitățile sanitare cu paturi.

Or, accesul la medicamente implică tot ceea ce este necesar în scopul tratamentului, iar primul pas în tratarea afecțiunii îl reprezintă însăși diagnosticarea. Ca atare, nu poate fi acceptată ideea decontării din FNUASS și plății contribuției trimestriale doar pentru medicamentele necesare tratamentului, fără a se aplica același regim și medicamentelor/substanțelor necesare fazei de diagnosticare, care reprezintă o premisă a tratamentului. Chiar dacă cele două activități diferă din punct de vedere al serviciilor medicale prestate, din perspectiva decontării din FNUASS legiuitorul nu a făcut vreo deosebire, esențială fiind asigurarea accesului populației la medicamentele incluse în programele naționale de sănătate.

Este de reținut și că dispozițiile art. 237 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 95/2006, anterior citate, prevăd că se decontează din FNUASS inclusiv serviciile medicale acordate persoanei bolnave până la diagnosticarea afecțiunii: anamneză, examen clinic, examene de investigații paraclinice. Prin urmare, medicamentele contestate de reclamantă sunt incluse în sfera contribuției litigioase, fiind suportate din FNUASS, iar asigurații beneficiază de acestea în cadrul serviciilor medicale curative de genul examenelor de investigații. Astfel cum a reținut și instanța de fond, respectivele medicamente se identifică în extrasele din sistemul informatic prezentate de pârâta CNAS cu titlu de date raportate și validate în Sistemul Informatic Unic Integrat, ca efect al înregistrării consumului în sistemul de decontare.

Față de toate aceste aspecte, Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare în cauză a dispozițiilor art. 1 din O.U.G. nr. 77/2011, stabilind că în sfera medicamentelor pentru care se plătește contribuția trimestrială se includ și medicamentele Gadovist (Gadobutrolum), Magnevist (Acidum Gadopenteticum), Primovist (Acidum Gadoxeticum), Ultravist (Iopromidum), care sunt substanțe de contrast folosite în scop de diagnostic.

II.3. Înalta Curte va reține caracterul nefondat și în privința criticilor vizând includerea în valorile de consum notificate a contravalorii unor medicamente vândute anterior intrării în vigoare a O.U.G nr. 77/2011

Recurenta-reclamantă a susținut că argumentația primei instanțe nu este concludentă și a reiterat propriile alegații referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 9 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2011, potrivit cărora pentru toate medicamentele vândute anterior intrării în vigoare a acestui act normativ CNAS stabilește contribuția trimestrială conform art. 363

1

din Legea nr. 95/2006. A mai susținut că legislația primară și secundară nu prevede mecanisme specifice pentru evidența datei la care a fost comercializat fiecare medicament, respectiv pentru a se face diferența între medicamentele vândute anterior sau după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 77/2011.

Este de observat că acest din urmă argument pune în discuție însăși modalitatea de legiferare, fiind sesizate pretinse omisiuni de reglementare, care nu pot face obiectul examinării de către instanța de contencios administrativ, a cărei învestire se circumscrie analizei de legalitate a actului administrativ contestat.

Înalta Curte constată, contrar susținerilor recurentei, că instanța de fond a expus considerente suficiente și concludente cu privire la această chestiune litigioasă, răspunzând motivelor și apărărilor reclamantei, pe care aceasta nu le-a contestat, concret și punctual, în cadrul motivelor de recurs.

Înalta Curte are în vedere că, potrivit art. 3 alin. (4) din O.U.G. nr. 77/2011, contribuția se calculează și se datorează pentru valoarea consumului de medicamente realizat după data de 30 septembrie 2011. Așadar, valoarea consumului centralizat de medicamente, suportat de FNUASS și transmis CNAS în trimestrul de referință, reprezintă criteriul pe baza cărui se calculează și se plătește contribuția trimestrială, iar potrivit actelor de la dosar, pentru medicamentele pentru care reclamanta datorează contribuția, conform listei depuse la CNAS, s-a înregistrat consum în trimestrul IV 2016.

Este de observat și că reclamanta nu a indicat decât un singur medicament pretins a se încadra în prevederile art. 9 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2011 și anume Nimotop 10 mg/50 ml (Nimodipinum). Acestui argument instanța de fond i-a răspuns arătând că s-a produs o eroare la selectarea codului CIM, însă valoarea de 91,08 RON este aferentă consumului înregistrat pentru medicamentul cu DCI Nimodipinum, CIM W57954003, pentru care deține autorizație de punere pe piață A., conform listei actualizate pentru care se datorează contribuția trimestrială aferentă trimestrului IV 2016, depuse de reclamantă (unde medicamentul figurează la poziția 28). Totodată, la dosar s-a depus și o factură de vânzare a acestui medicament de către distribuitorul B. S.R.L., datând din 26.06.2014 (factura de achiziție nr. x/26.06.2014), deci după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 77/2011.

Or, câtă vreme medicamentul respectiv este inclus în lista depusă de reclamantă, a fost vândut după 2011, s-a înregistrat consum în trimestrul de referință și contravaloarea sa a fost suportată din FNUASS și din bugetul Ministerului Sănătății, Înalta Curte consideră că sunt nefondate susținerile recurentei-reclamante referitoare la încălcarea art. 9 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2011.

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, va respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 1284 din 20 martie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 martie 2021.